Evenimente‎ > ‎

Cu și despre Guy Tyrel de Poix

postat 29 ian. 2021, 07:07 de Vie si Vin   [ actualizat la 29 ian. 2021, 07:38 ]

29 ianuarie 2021, Tiberiu Onuțu

Printre terenurile obținute de familia mea în urma retrocedărilor au fost și niște plantații cu viță-de-vie. Mi-aduc aminte că doi ani am băgat bani în neștire pentru a aduce viile la standardul de calitate impus de tatăl meu. Evident, am făcut struguri foarte frumoși, de calitate. Și s-a dus vorba.

Pe vremea aia, până în 2000, Guy avea un parteneriat cu Dionysos. Primul adusese în curtea societății utilaje moderne de vinificație și de păstrare a vinului pe care le foloseau în comun, în loc de chirie. La un moment dat, doi oameni ne inspectau via: Constantin Ivănescu, directorul Dionysos, și Guy Tyrel de Poix, proprietarul recent înființatei SERVE. Ultimul, încântat de modul cum era îngrijită, a zis că vrea să discute cu proprietarul. Și, uite-așa, ne-am trezit cu cei doi acasă, ultimul propunându-ne să ne cumpere strugurii în toamnă. Cum nu stăteam prea bine atunci la capitolul butoaie, propunerea a fost acceptată rapid. Așa a început colaborarea cu Guy.

Toamna, ne-a pus la dispoziție cu prioritate un mijloc de transport al strugurilor. Am pus strict Merlot așa cum a fost înțelegerea. Totuși, separat, am pus și o cantitate mică de Alicante Bouschet. Am zis, dacă-i vrea, bine, dacă nu, îi luăm acasă, că nu-i nicio problemă. Dar Guy a făcut ochii mari ca cepele și i-a zis tatălui meu, cu accentul lui francez: domnu Onuțú, iau toți strugurii de la dvs!

Și colaborarea asta a durat până în 2000 când, din motive politice și nu numai, societatea Dionysos a mers din rău în mai rău până a ajuns în faliment. Guy a reușit, numai el știe cum, să stea oarecum departe de luptele intestine din cadrul societății.

În acel an, Guy a cumpărat un teren care a aparținut fostei mine Ceptura și s-a mutat din incinta societății Dionysos în curtea proprie. Între timp, SERVE cumpărase suprafețe cu vie, făcuse replantări și nu prea mai avea nevoie de struguri de la alții. Deși colaborarea a încetat, noi am rămas în relații foarte bune. Nu de puține ori trecea pe la noi, pe-acasă, atunci când se întorcea de pe deal. Foarte rar rămânea la noi, masă, dar discuțiile cu o țuică-n față nu au fost chiar rare. Eram destul de surprins de această plăcere a lui știind că-i francez. Odată, când a rămas la masă l-am întrebat: - Guy, bei o țuică la început, ca românii, sau bei la sfârșit, ca francezii? El, cu tonul care-l caracteriza, îmi zice: - Tiberiú, beau o țuică la început, ca românii, și una la sfârșit, ca francezii!

Și dacă mai spun că a fost prezent și la nunta mea... cred că am spus destul.

Anul 2009 a fost un an complex pentru el. A oficializat prin căsătorie o relație de lungă durată. În schimb, finalul de an i-a adus o veste proastă. Fusese diagnosticat cu cancer. N-am deschis niciodată subiectul, dar eram oarecum la curent cu starea lui. Cu 10 ani în urmă, am fost sunat de cineva care mi-a zis că Guy a murit. Nu-mi venea să cred.

În urma lui rămân faptele lui, realizările lui. Care nu-s deloc puține. A avut un curaj nebunesc de a investi pe o piață nepregătită. A avut realizări-pionierat cu care a tras piața după el. A scos din anonimat (e-adevărat, nu singur) Feteasca neagră. A pregătit oameni de vânzări după standarde care nu existau atunci la noi. Și toate astea până pe 29 ianuarie 2011. 

Mulțumim Guy! Mulțumesc Guy!