Acasa‎ > ‎Noutăți‎ > ‎

Iulia Scavo (Goșea) - biografie

postat 16 iul. 2021, 07:41 de Vie si Vin   [ actualizat la 16 iul. 2021, 07:58 ]
Născută pe 16 iulie 1983

1990 - la vârsta de 7 ani, după pierderea prematură a mamei, chimista Doina Goșea, efectuează o vizită de câteva luni în Franța însoțită de tatăl și bunicul ei; prinde gustul pentru Franța și își perfectionează limba franceză învățată în copilărie;

1998 – este admisă cu nota 10 la Colegiul Național „Carol I” din Craiova;

1999-2002 - elevă în clasele a X-XII-a la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova;

2002

2002 - în clasa a XII, olimpică la matematică; absolventă liceu cu media 9,92;

septembrie 2002 - s-a stabilit în Franța;

2002-2004 - admisă cu bursă parțială ciclu preparatoriu de filieră europeană; ca studentă în inginerie generală la Institutul Naţional de Ştiinţe Aplicate Lyon;

2004-2005 - licenţiată în matematică la Universitatea „Claude Bernard” Lyon1;

2005-2007 CAPES de Mathématiques (echivalent al unui master pentru învăţământ de matematici) și obținut la Lyon; admitere la CAPES de limbă engleză – obține certificarea de a preda matematici in limba engleza.

2006

La începutul anului s-a întâlnit cu conceptul „Slow Food”. În timpul liber a început să participe la saloane, expoziții și degustări de vinuri și brânzeturi sau alte produse gastronomice în regiunile învecinate: Valea Rhonului, Beaujolais, Burgundia.

2006-2008 - a participat la formarea și integrarea echipei Slow Food Lyon – Convivium „Les Canuts Ecervelés”; membru și apoi vicepreședinte al asociaţiei de gurmanzi amatori Slow-Food;

septembrie 2006 – martie 2007 desfășoară activitate CAPES ca profesor stagiar.

2007

mai 2007 – a început activitatea în domeniul somelăriei. După terminarea activității didactice, a avut cateva experiente in calitate de somelier într-un restaurant de lux, 2 stele Michelin, Auberge de l'Ile – Lyon.

septembrie-octombrie 2007 - când somelierul restaurantului Auberge de l’Ile Lyon a părăsit locația, i-a luat locul părăsind activitatea de învățământ.

2008

La începutul anului a întâlnit un tânăr somelier, laureat al unui concurs naţional, care i-a povestit experienţa lui din finală. Mai târziu, Enrico Bernardo, a inspirat-o în somelărie. Atunci i-a spus tatălui că vreau să devin somelier.

ianuarie 2008 - s-a înscris la cursuri de analiză senzorială şi degustare la Universitatea Vinului, Suze-la-Rousse;

A desfășurat diverse activități benevole în domeniul băuturilor.

iunie 2008 -  a participat, în calitate de candidat liber, la examenul național și a obținut diploma de somelier „Mention Complémentaire“ la Lycée Hôtelier François Rabelaisdin Dardilly;

septembrie 2008 – s-a întors în România la recomandarea lui Doru Dumitrescu, președintele de atunci al Clubul Național al Somelăriei din România (actuala Asociație a Somelierilor din România, ASR) numai pentru Campionatul Național de Somelărie; s-a înscris în Clubul Național al Somelăriei din România; devine vicecampioană la Trofeul Național al Somelăriei;

decembrie 2008 – mai 2009 – timp de 6 luni "flying somelier" în departamentul de marketing la Cramele Halewood;

2009

20 iunie 2009 - se întoarce în Franța; în timp ce vizita VINEXPO, le coup de foudre cu Bruno Scavo, la vremea aceea somelier principal la Société des Bains de Mer pentru Sporting Monte-Carlo și Cazinou, sommelier emerit, Mâitre Sommelier de l’Union de la Sommellerie Française.

septembrie 2009 – devine membră U.D.S.F. (Uniunea Somelierilor Francezi);

2009-2011 diploma de comert si marketing in vin, spirtoase si alte bauturi, pe care o obtine la Institut de Chimie Oenologie de Provence (ICOP) Aubagne;

2009-2010 - în practică, a lucrat ca asistent junior de vânzări la un magazin de vinuri al Château du Rouët, Provence;

decembrie 2009 - a fost desemnată să reprezinte România în competițiile mondiale de somelărie în cadrul Association de la Sommelerie Internationale (ASI)

2010

ianuarie 2010 - câștigătoare a concursul de somelieri din cadrul Agecotel Hospitality Fair la Nice;

martie-iunie 2010 – somelier la Chef Keisuke Matsushima, Nisa (restaurant pe Coasta de Azur cu o stea Michelin);

10-16 aprilie 2010 – semifinalistă la Best Sommelier of the World ASI, Santiago de Chile; clasată în primii 12.

10-16 aprilie 2010 – câștigătoare a concursului de ape minerale  „Acqua Panna & San Pellegrino” în timpul competiției Best Sommelier of the World, Santiago de Chile;

septembrie 2010– câștigătoare a concursului de somelieri Étoiles de Mougins;

septembrie 2010 – iunie 2011– somelier la barul de vin La Cave de l'Origine”, Nisa;

20-22 noiembrie 2010 – semifinalistă clasată în top 8 european la "Meilleur Sommelier d’Europe ASI 2010", Strasbourg;

2011

iulie 2011 – obține cu brio diploma în domeniul "tehnico-comercial" al băuturilor la ICOP Aubagne;

iunie-septembrie 2011 – lucrează pentru Alain Ducasse laTrattoria Monaco;

2 iunie 2011 Oscar Românesc de Excelență, București: printre primele 10 personalități române ale anului;

21 septembrie 2011– Finalistă la Concours Amateur de Cuisine des Étoiles de Mougins;

2012

2012-2015 – extra sezonier in fiecare sezon la Monte Carlo Sporting;

15 iunie 2012 - finalistă în marea finală la ediția a 15-a Master of Port.

30 septembrie – 1 octombrie 2012 Marele Premiu la Concursului Central European de Somelărie Dunakiliti, Ungaria.

2013

29 martie 2013 - locul 5 la ediția a 14-a Best sommelier of the World ASI, Tokyo;

26-29 septembrie 2013 - locul 3 la Best Sommelier of Europe ASI, ediția a 14-a, San Remo şi Monte Carlo, sub egida Asociației Internaționale a Somelierilor (ASI).

2014

14 ianuarie 2014– înființează firma Julia Scavo Formation Conseil, antreprenor individual în formarea continuă a adulților.

2014 – a susținut și prezentat vinul românesc la Stockholm (10 martie) și Londra (15 septembrie) sub egida casei regale române ;

2016

2016 - WSET 3 în vinuri – Distincția în teorie și meritul în degustare;

octombrie 2016 – WSET 1 în saké;

2017

februarie 2017 Diploma de Certificare ASI, mențiunea "Gold";

8-13 mai 2017 - locul 3 la concursul Cel mai bun somelier din Europa si Africa ASI, organizat de Association de la Sommellerie Internationale (ASI), Viena;

16 octombrie 2017 Master of Port, Paris;

2018

septembrie 2018 – cel mai bun somelier din România Trofeul Somelăriei, București;

18-22 octombrie 2018 – câștigătoare la First Ruinart Sommelier Challenge, Paris;

9-11 noiembrie 2018 - locul 2 la First Balkan Sommelier Challenge, Belgrad;

2019

10-11 martie 2019 - participare campionatul mondial de somelărie ASI locul 7, Anvers, Belgia;

noiembrie 2019 – dipWSET cu Distincție (locul 5 din aproximativ 340 din promoție). Premiul Memorial Inaugural Gerard Basset pentru scorul obținut ca student sommelier.

2021

2021 - Educator Certificat In vinuri de Porto de către IVDP (Institutul Vinurilor de Douro și Porto)

2021 - Saké Sommelier Certificat cu Distincție de către Saké Sommelier Association

2021 - Educator Certificat de către WSET

Din iunie 2013: educator de vinuri în restaurante și în diferite institute de formare din Franța (ICOP Aubagne, ICOP Paris, Formazur Nice, IFR Cannes, GRETA Nice, IRIS Développement Monaco, Best Partners Mandelieu)

Din ianuarie 2014: antrenor de vinuri liber, activitate de consultanță și conferințe, în Franța și în străinătate

Din octombrie 2014 Ambasador de marcă pentru gama de sticlărie Reveal'UP de la Chef & Sommelier, conferințe și activitate de degustare

Frății și asociații

- Echansonnerie des Papes 2015;

- Ordre des Dames du Vin et de la Table 2017 ;

- Confreria do Vinho do Porto – Cavaleiro in iunie 2019 si Infançao in Octombrie 2019;

- Slow Food;

- Director de Dezvoltare pe problème de educatie si tineret In ASR;

- Membru in birou la Asociatia Somelierilor din Nice, Côte d’Azur, Provence – ASNCAP, Pe problème de concursuri

Din iunie 2013: educator de vinuri în restaurante și în diferite institute de formare din Franța (ICOP Aubagne, ICOP Paris, Formazur Nice, IFR Cannes, GRETA Nice, IRIS Développement Monaco, Best Partners Mandelieu)

Din ianuarie 2014: activitate de consultanță și conferințe, în Franța și în străinătate

Din octombrie 2014 Brand Ambasador pentru gama de pahare Reveal'UP de la Chef & Sommelier, conferințe și activitate de expertiza