Oenoturism‎ > ‎

Jurnal de călătorie în Ungaria și Croația (II)

postat 30 aug. 2021, 10:58 de Vie si Vin   [ actualizat la 30 aug. 2021, 11:00 ]

Tiberiu Onuțu 30 august 2021

18 august

Spre Hotel Vitis, Villány

A doua zi, la ora 6.00 plecam spre Ungaria. Eu, cam vitezist de fel, fusesem prevenit de Mirela Heizer. – Vezi că pe-aici nu se admite nici măcar 1 km/h în plus așa cum este în România. Ai călcat-o (pedala de accelerație), ai încălțat-o (amenda). De asemenea, mi-a zis de renumita pâine ungurească de 20.300 forinți după care vin destui români în Ungaria. Pâinea costă 300 forinți, iar amenda pentru încălcarea restricției la stop 20.000 forinți. Oprești la stop (să nu se învârtă deloc roata), numeri până la 5 și abia după aceea pornești!!! Plus încă multe alte restricții. Asta cu stopul 5 secunde mi se pare frustrantă, dar na, ce să fac? Mă supun regulilor.

Pun Waze la treabă, trec granița, dar în loc de autostrada de care îmi zicea domnul Balla Geza ajung pe niște drumuri comunale cu asfalt de parcă era după bombardament. Cum? În Ungaria așa ceva? Da, în Ungaria. La un moment dat era o restricție de 30 km/h. OK, mă conformez. În scurt timp, în spatele meu se face o coadă de aproximativ 15 mașini. La un moment dat, unu mai curajos intră în depășire și dus a fost. După el au urmat absolut toți ceilalți. Mai rămăsese un fraier. Bănuiți cine.

Ceva este în neregulă. Verific încă o dată Waze și-mi dau seama că nu am bifat corect o setare. Reiau călătoria și, după câteva peripeții, ajung pe drumul cel bun. Merg cu 129 km/h pe autostradă, dar parcă stau pe loc. Toți trec pe lângă mine, indiferent că sunt români sau unguri.

Având în vedere că pierdusem ceva timp din cauza setării greșite a navigatorului la un moment dat „mă lipesc de un șofer d-ăsta „vrednic și... dus am fost. Pe traseu am văzut fel și fel de specimene, așa că cine-mi spune mie că șoferii unguri diferă mult de-ai noștri minte de-ngheață apele. Autostrăzile nu sunt ca-n Franța, dar... dacă la noi nu prea sunt, la ei sunt. Drumul a fost numai în zonă de șes că-mi puneam problema la un moment dat dacă ungurii cultivă via la șes sau or fi pe undeva și niscaiva dealuri.

Am ajuns în timp util la Hotelul Vitis din Villány. Am fost primul. Mă duc la recepția hotelului să mă interesez de camera care îmi este alocată. Recepționera nu știa nimic!!! Hmmm, ceva nu este în regulă. Ca-n povestea aia a lui Jules Verne, 80 de săptămâni în balon, mă gândesc dacă nu am greșit ziua când trebuie să ajung. Mă uit din nou în emailul de la Ágnes Németh. Da, trebuie să fiu prezent pe 18 august 2021 la ora 11.30. Și era ora 11.00. Îi trimit un email și-aștept. Îmi răspunde și-mi spune că a transmis lista la recepție. Revin și sunt întâmpinat cu un zâmbet larg și cu (probabil) o urare de bun venit în limba maghiară. Nem tudom magyar. Mă regăsesc pe lista transmisă atunci prin email, îmi iau cheia de la cameră și mă instalez. În cameră găsesc formula de Bun venit! sub forma unei sticle de vin de la Sauska (pronunțat Șaușca)! Apoi ies afară să mă bucur de aerul curat, de priveliște, de pomi, verdeață și liniște. Cam prea multă... Nu tu manele din mașini decapotabile, nu tu să treacă vreunul cu vaca pe stradă, nu tu să țipe la vecinu că i-au intrat găinile pe proprietate.

În scurt timp apare Kovács Boglárka Dóra, din partea organizatorilor, urmată de ceilalți invitați. O văd, la un moment dat, pe Anne-Wiese van Oosten care mă întrebase dacă am vreun loc liber în mașină la întoarcere. Aflu că, de fapt, ea a venit din România, că știe și ceva limba română. Fain!

Crama Sauska (Sauska Pincészete)

Intrăm în programul organizatorilor. Primul popas este la Restaurantul Sauska 48 că, deh, dup-atâta drum, ne-o fi și nouă foame (sic!). Suntem răsfățați cu tot felul de preparate, unul mai bun și mai atrăgător decât altul. Evident, pentru fiecare preparat era asociat câte un vin din producția proprie. Cel alb, un Sauvignon blanc din 2020, era făcut în stil Lume Nouă, dar nu bombastic precum unul de Noua Zeelandă. La următorul preparat a apărut în pahare și Cuvée 7, un cupaj din Cabernet-Sauvignon, Cabernet franc și Merlot, 2017, pe care l-am apreciat foarte mult. La final a apărut un Merlot 2016 și zarurile erau aruncate.

Reprezentantul cramei era un tinerel de nota 10. Nu tu fițe-n creier, nu aroganțe. Nu, un tip de o modestie rară, foarte bine pregătit, elegant. La un moment dat, prezentând el soiurile cultivate, le menționează rând pe rând, iar la final spune: - Da, avem și ceva Cabernet franc! Dar chiar Cabernet franc era regele acelei regiuni. Ce mai, omul acesta mi-a lăsat o impresie extrem de plăcută ca ambasador al cramei.

După ce am mâncat mi-am făcut timp să-mi arunc o privire-n jur. Vedeam în fața mea dealurile îmbrăcate de vie, iar cele mai înalte erau acoperite-n vârf cu pădure. Ah, la Liliac am mai văzut așa ceva care mi-a luat ochii. M-a frapat faptul că în fiecare parcelă de vie era o căsuță. Una mică, mică, în care poate oamenii își pun uneltele, sculele, poate și altele, folosite la întreținerea viei.

Nu după mult timp ne pregătim de îmbarcare într-o... remorcă de tractor!!! Băi, ce oameni și ungurii ăștia. Nu tu o mașină de teren. Nuuu, în remorcă! Ce oameni! Am fost urmați îndeaproape de o mașină de teren care părea destinată protecției noastre. Daaaa, era echipa de filmare! -)))))))

Lăsând caterinca la o parte, asta a fost o experiență grozavă. Cu acest mijloc de transport am avut posibilitatea de a vedea în timp scurt cum se trece de la regim de câmpie la regim colinar. Drumul printre vii era betonat, iar priveliștea excelentă. Și pe la ei vezi costrei, dar în general, viile sunt îngrijite. Nu prea am văzut parcele neacoperite de vie și, oricum, nu am văzut absolut nicio parcelă de vie în pârloagă.

Ajungem în vârful dealului unde lângă o statuie a unei sfinte locale ne aștepta reprezentantul cramei cu un spumant rece!!! Voi știți că mie nu-mi plac spumantele. Nuuuu, deloc! -)))

Aici, telefoanele noastre au început să primească mesaje: Bine ați venit în Croația! Dacă te deplasai câțiva metri mai încolo venea un alt mesaj: Bine ați venit în Serbia! A fost nevoie să trecem pe selecție manuală a rețelei că, altfel, nu știu unde am fi ajuns.

Acolo, sus, era plantația de Cabernet franc, așa că după prezentarea unor detalii despre acest soi, despre tipul de tăiere și despre vinificația acestuia, în pahare a fost turnat vinul obținut din strugurii de pe această parcelă. Am fost interesat de tipul de tăiere. După cum se poate vedea și-n fotografii, cepii sunt lăsați cu unul, maximum 2 ochi. În acest fel, lăstarii rezultați sunt foarte dezvoltați. Foarte interesant.

Crama Tamás Günzer (Günzer Tamás Pincészete)

Următorul popas a fost la Crama Günzer Tamás. De fapt, este o combinație de restaurant și cramă. În 2019 a fost declarată vinăria anului în Ungaria.  Ne-am așezat la masă, că doar n-am mai stat de mult timp (sic!), iar gazda ne-a răsfățat cu vinurile din producția proprie. Au trecut prin fața noastră: un vin alb de Lume Nouă din Sauvignon blanc, 2020, unul rosé cu aciditate până la cer din Pinot noir, Zweigelt și Merlot, tot din 2020, un vin roșu (cruuud) din Syrah, 2019, și, la final, un cupaj de Merlot, Cabernet franc și Cabernet-Sauvignon din gama Bocor, 2016. Vorba vine, la final, pentru că asta s-a petrecut pe terasa restaurantului. Dar pivnița ascundea și ea niște comori. Așa că ne-am luat târnăcopul, pardon, bloc-notesul, să vedem ce găsim acolo. Și-am descoperit câteva vinuri, unele mai tinere și nărăvașe, altele mai mature și rotunjite, unul mai bun decât altul. Ne-am întors la hotel precum albinele cu polenul pe picioare. Am avut alocată o perioadă scurtă de socializare și, ca să nu ne ieșim din ritm, ne-am îndreptat către ultimul obiectiv al zilei.

Pivnița Bock (Bock Pince)

Vizităm întâi crama care ne impresionează din multe puncte de vedere. Tuneluri lungi, reamenajate, care duceau către peștera lui Ali Baba. Adică pivnița cu vinuri. Baricuri peste baricuri. Am fost preluați de către ghidul-somelier care ne-a răvășit cu vinurile cramei. Și nu au fost puține. Expresia „stați așa să vă mai arăt ceva s-a repetat de multe ori. Și de fiecare dată paharul era umplut cu alt vin, alt vin, alt vin. Un Blaufränkisch, niște vinuri din Cabernet franc... Unul mai interesant decât altul.

După aproximativ o jumătate de oră de degustat am ajuns într-o incintă foarte interesantă. În centru era un cerc pe care erau menționate toate cele 12 zodii. Dacă vorbeai de pe un loc corespunzător unei zodii erai auzit de cei din jur de parcă vorbeai la microfonul unei stații de amplificare. În fine, ieșim la suprafață și suntem îndrumați către o terasă semiacoperită a restaurantului.

Gazdele s-au întrecut în a ne oferi cele mai bune preparate ale localului. Se pare că preparatele din gâscă sunt foarte cunoscute nu doar acolo, dar și-n afara zonei. Când au venit farfuriile cu copanul de gâscă fiecare a încercat să mănânce cât mai elegant, cu furculița și cuțitul. În faza finală, s-au mai dat coate și s-au mai auzit însemnuri de a lăsa tacâmurile și de a manipula (sic!) copanul așa, ca pe vremuri.

La masă a venit la un moment dat și bătrânul Bock Jozsef, proprietarul cramei. Un om care-și duce bine ani-n spate și, nu doar că gestionează bine destinele cramei, dar și pe cele ale asociației de proprietari din Villány. Este un om foarte respectat așa cum erau și la noi respectați pe vremuri cei în vârstă.

Evident, toate preparatele de aici au fost acompaniate de vinuri din producția proprie. Am început cu Bock Cuvée 70 + din 2018 (Bläufrankisch 50%, Merlot 25%, Cabernet franc 25%), apoi cu Bock cuvée din 2015 (Cabernet-Sauvignon 60%, Cabernet franc 30%, Merlot 10%) și, ca să fie tacâmul complet, bătrânul Bock a cerut să se aducă la masă și Capella 2009 (Cabernet franc 60%, Merlot 10%, Cabernet-Sauvignon 30%)!!! Cel din 2018 era crud încă, dar celelalte au uns toate angrenajele.