Am primit recent o propunere de a organiza o degustare de spumante și cu consumatorii obișnuiți, adică cei care scot banii din buzunar, din cont, pentru a cumpăra un spumant românesc. Ideea unei astfel de acțiuni am avut-o încă din 2020, dar au fost câteva impedimente care m-au împiedicat s-o implementez până acum. Asta nu înseamnă că am renunțat la ea. Cel mai probabil, o astfel de degustare nu va fi făcută în paralel cu cea oficială, cu specialiștii, pentru că îmi încarcă activitatea peste măsură într-un timp extrem de scurt. Mă gândesc că ar putea fi organizată într-o altă zi, poate fi și-ntr-o altă locație. Toate au un cost și nu vreau să încarc foarte mult factura evenimentului.

O altă variantă la care mă gândesc de ceva timp este de a organiza un… festival al vinurilor efervescente românești și, de ce nu, un festival internațional (o balcaniadă, pentru început) al vinurilor spumante. În acest fel, producătorii români ar vedea, pe de-o parte, care este reacția consumatorului român și, pe de altă parte, ar vedea unde se poziționează raportat la producătorii din Balcani. Am vorbit deja cu o parte din producătorii din marea majoritate a țărilor balcanice, au fost foarte deschiși (ca să nu zic chiar entuziaști) față de o astfel de inițiativă și nu mai rămâne decât să fie transpusă în practică. Nu am o experiență în organizarea unui eveniment de o asemenea amploare, dar… în toate este un început.

În același timp, lansez o altă inițiativă la care m-am gândit tot de prin 2020. Să organizez o degustare în același format, cu spumantele din același lot, pe aceeași fișă de jurizare, dar având jurați oenologii de la fiecare producător de spumante. Rezultatele nu trebuie să fie publice decât dacă se hotărăște în unanimitate asta. Scopul acestei degustări este de a vedea fiecare oenolog ce este apreciat și ce nu de către colegii din domeniu. Nu va fi un loc de înțepături, ci de a face un schimb de opinii, de experiență, între voi, ca profesioniști, așa cum se face de ani buni în țările cu tradiție. Nu contează cât de mare sau de mic este producătorul, ci contează ce idei constructive se pot aduce acestui segment de industrie astfel încât calitatea spumantelor să crească mult mai repede decât până acum.

De asemenea, într-o astfel de atmosferă s-ar putea pune bazele unei (noi) asociații a producătorilor de vinuri spumante. Da, știu că mai există una, dar impresia mea este că ea funcționează doar pe hârtie. Eu mă gândesc că astfel de asociere trebuie să aibă o listă de obiective clare, pe termen scurt, mediu și lung, astfel încât vinul spumant românesc să iasă din situația existentă și să fie mai… efervescent.

Aștept opinii nu doar de la oenologii de vinuri spumante, ci de la oricine care iubește și-i pasă de vinul spumant românesc.

Am promis că, după publicarea rezultatelor de la a IV-a ediție a Concursului de Vinuri Spumante Românești, voi veni cu comentarii și concluzii pe marginea acestui concurs.

1. Plecăm de la câteva date statistice. În România, la nivelul anului 2022, sunt 29 de comercianți de spumante care produc 115 mărci de spumante: 62 obținute prin metoda tradițională, 43 prin metoda Charmat, 7 prin metoda ancestrală și 3 sunt spumante nefiltrate. Dintre aceștia, unul produce spumante din struguri importați (Beciul Domnesc), doi (Alira, Gramma) vând spumante produse de alți producători români (etichetă privată), iar ceilalți produc din proprii struguri.
2. La concurs au participat 16 comercianți de spumante: Alira (Winero Crama), Avincis (Avincis Vinuri), Budureasca (Viile Budureasca), Casa de Spumante Carastelec (Vinum Partium), Casa de Vinuri Cotnari și Cotnari (Cramele Cotnari), Crama Gîrboiu (Mera Com International), Crama Hermeziu (Agro Industrial Ceres), Crama Știrbey (Agricola Știrbey), Cramele Recaș (Cramele Recaș Group), Domeniile Bohotin, Domeniile Panciu (Natura), Familia Darabont (Sadelli Prodcom), Podgoria Silvania, Villa Vinea (Castel Vinum), Zarea. Ar mai fi dorit să participe și alți producători, dar fie au terminat stocul de spumante, fie au rămas cu foarte puține, fie că pregăteau un lot nou de îmbuteliere.
3. În concurs au fost înscrise 42 spumante, din care 29 albe, 12 rosé și 1 roșu. Au fost 28 de spumante obținute prin metoda tradițională, 13 prin metoda Charmat și unul prin metoda ancestrală.
4. Jurizarea s-a făcut sincron la București, respectiv Iași. În ambele locuri juriul a fost format din 5 doamne și 5 domni. Pentru cei atenți și la alte detalii, am avut (și în acest an) un reprezentant al minorității maghiare (sic!). Din juriu au făcut parte persoane cu mare experiență în jurizare internațională, dar am introdus (ca la fiecare ediție) și câțiva jurați noi. Oricum, dacă au acordat note extreme (în plus sau minus) au fost eliminate înainte de calcularea mediei finale. Din fericire, și la această ediție am câștigat câțiva titulari pentru edițiile viitoare. Selecția continuă oricum. Concursul acesta este permis oricui pe principiul că în ranița oricărui soldat este bastonul de mareșal. Am avut și un jurat străin, doamna Anne-Wies van Oosten, blogger de vin și gastronomie din Olanda.
5. A fost și o jurizare paralelă, la Nisa, dar în afara concursului deoarece au fost doar spumante rosé, iar numărul de jurați a fost foarte redus. Și acolo a fost un echilibru perfect masculin-feminin. Am apreciat foarte mult acest panel de degustare mai ales că a fost format din oameni cu greutate, care au o experiență foarte mare în degustarea de vinuri spumante, în general, și de șampanii, în special.
6. În mod normal, nu admit ca jurat oameni care să provină de la cramele reprezentate în concurs. Anul acesta am făcut o excepție cu Betty Darabont care a avut o singură probă în concurs și care și-a manifestat dorința de a juriza argumentând cu pregătirea ei în acest segment de activitate, dar și vrând să simtă pulsul spumantelor românești. Nu s-a pus problema să-și favorizeze proba, iar dacă este cineva curios, ca să vă convingeți, pot face public, cu acordul ei, punctajul pe care l-a acordat propriei probe. Oricum, dacă era o nota extremă se elimina.
7. Fișa de jurizare a fost exact aceeași folosită la ediția anterioară, dar în format electronic. Am primit câteva sugestii de îmbunătățire a ei și, garantat, la ediția viitoare vor fi implementate.
8. De organizarea concursului la Iași s-a ocupat în principal doamna Cintia Colibaba, iar secund i-a fost Mihai Focea. Organizarea a fost impecabilă, doamna Colibaba muncind și duminica pentru pregătirea acestui eveniment. Cum unele probe nu au ajuns în timp util, dânsa a cumpărat probele lipsă de la niște baruri de vin și a rezolvat problema. Ca să nu mai spun de mediatizarea evenimentului. În ultima clipă a apărut o problemă pe care Mihai Focea a rezolvat-o într-un timp incredibil de scurt. Nu am cuvinte suficiente să le mulțumesc pentru efortul depus.
9. Unul din partenerii acestui eveniment a fost Chef & Sommelier care a pus la dispoziție paharele tip Reveal’Up Soft 30 cl fiind deja în standardul de jurizare la acest concurs.
10. Comisia de la București a jurizat la restaurantul Aria TNB. Eu sunt o persoană cam pretențioasă când vine vorba de loc de degustare spumante, dar aici am găsit condițiile pe care le doream și ceva pe de-asupra. La Iași, concursul s-a desfășurat tot în laboratorul de oenologie (nu de oncologie, cum spunea un curier care trebuia să aducă niște vinuri acolo) din cadrul USV Iași, ca la ediția precedentă.
11. Celor din comisia de la București am încercat să le fac o surpriză plăcută mergând cu ei la Muzeul Recordurilor unde amfitrion a fost Victor Bota. Îi sunt recunoscător pentru răbdarea pe care a avut-o cu noi și pentru modul cum a prezentat exponatele. Din reacțiile invitaților am înțeles că au fost impresionați.
12. Și-acum să vorbim despre vinuri. Analizând situația spumantelor de la noi în acest an mi-am dat seama că sunt producători care au vrut să ridice stacheta, lucru care m-a bucurat. Budureasca a scos un nou spumant (Classic blanc noir), Casa de Spumante Carastelec a lansat recent spumantul 773, Casa de Vinuri Cotnari a lansat gama Millesime (Grasă de Cotnari și Frâncușă cu o maturare de 4 ani, respectiv 5 ani), Crama Gîrboiu a început să facă spumantele în propria cramă, cei de la Hermeziu au scos acel C’est Soir rosé, Domeniile Panciu au lansat cele 4 spumante din gama Gran Riserva maturate 6 ani, Familia Darabont a intrat pe piață cu un spumant Charmat, iar cei de la Podgoria Silvania au făcut niște schimbări în vinificație care dădeau speranțe pentru o renaștere gen Phoenix. Dar proba adevărului este atunci când aceste spumante sunt aruncate în luptă, adică în concurs. Iar rezultatele sunt cele care au fost publicate.

13. Au fost destule surprize și, la un moment dat, mi-am pus problema dacă nu cumva am greșit pe undeva. Am dezbătut acest subiect cu câteva persoane de specialitate care mi-au spus să nu fiu mai catolic decât Papa și să admit că astea au fost probele și astea au fost rezultatele. De asemenea, având în vedere că jurații au fost din România (cu o excepție), trebuie să admit faptul că rezultatele reflectă punctul de vedere al pieței românești. Oricum, sunt atent la impresiile care au ajuns la mine pe canale directe sau indirecte și voi încerca să țin cont de ele.
14. Indiferent de rezultatele punctuale, consider că vinul spumant românesc este mult mai bine mediatizat, iar acest lucru mă bucură foarte mult. Nu mă refer doar pe plan intern, dar și pe plan extern. Dorința mea este ca să continui periplul și în alte țări astfel încât să nu mai aud remarci de genul: se face vin spumant și-n România?
15. Producătorii români de spumante au progresat, dar progresul nu este așa de mare încât să ajungem în topul mondial al calității. Am cunoștință de un singur producător de spumante metoda tradițională (Casa de Spumante Carastelec) care a apelat la un specialist din Champagne pentru a îmbunătăți procesul de fabricație și, implicit, a crește nivelul de calitate al spumantelor.
16. În continuare sunt producători care îmbuteliază spumantele în sticle albe, ignorând riscul apariției gustului de lumină. OK, și Ruinart pune spumantul propriu în sticle albe, dar acestea sunt acoperite imediat de un ambalaj corespunzător pentru o cât mai bună protecție. Aflu că unii producători nici măcar nu știau de acest defect al vinurilor spumante și acum probabil se miră de rezultatele de la concurs.
17. Am mai spus și-n trecut, o să mai spun și-acum. Nu are sens să scoateți spumant obținut prin metoda tradițională dacă durata de maturare este de doar un an, un an și-un pic. Obțineți spumante care seamănă cu cele Charmat, dar la costuri mai mari decât cele Charmat. Pe de altă parte, impresia mea este că unii care obțin spumante prin metoda Charmat folosesc levuri care să dea impresia de autoliză, caracteristică metodei tradiționale. Parcă nu mi se pare în regulă din punct de vedere etic. Dacă-i Charmat lăsați să iasă în evidență prospețimea, fructozitatea, și veți imprima o notă puternică de autenticitate.
18. Cineva remarca recent că o durată lungă de maturare pe levuri nu este o garanție a obținerii unui spumant de calitate. Avem astfel de exemple care nu au ieșit în evidență la concurs. În altă ordine de idei, nu este obligatoriu ca un spumant obținut prin metoda tradițională să aibă neapărat nota de autoliză pentru a fi considerat un spumant de calitate.
19. Înțeleg că Chardonnay și Pinot noir sunt soiurile definitorii pentru regiunea Champagne, dar trebuie să țineți cont de faptul că sunt diferențe notabile pedoclimatice între Champagne și țara noastră. În consecință, recomand producătorilor noștri să încerce și alte soiuri pentru a obține spumante de calitate. Dacă admiteți sugestiile mele, eu aș încerca Iordana (alb) și Băbeasca neagră (rose). Feteasca regală aș folosi-o în cupaj cu alte soiuri. Asta nu exclude să experimentați și alte soiuri.
20. Ca să obțineți un spumant de calitate trebuie să obțineți un vin bază de calitate. Se pare că acest lucru pe care eu îl consider banal nu este conștientizat de către toți producătorii. Degeaba modernizezi crama la un standard foarte ridicat, faci o vinificație ca la carte, dacă nu atingeți acest obiectiv. Iar ca să faci un vin bază de calitate trebuie să ai o calitate ridicată a strugurilor în vie. Selecția strugurilor trebuie să fie draconică.
21. Și ajungem la un subiect despre care am dezbătut (și mai serios, și mai ironic) cu Frank Gregor Schmidt, iar recent Iulia Scavo a pus degetul pe rană: caietele de sarcini pentru spumante. Cât timp nu vom avea caiete de sarcini distincte pentru vinuri spumante nu putem transmite seriozitate nici pe plan intern și cu-atât mai puțin pe plan extern. Iar caietele de sarcini trebuie curățate de balast și de perlele care încă mai există în conținutul lor. De asemenea, este inadmisibil să citești pe etichetă că există DOC-CMD. Sugerez celor care au întocmit aceste caiete de sarcini să le compare cu cele din Franța, Itralia și Spania și să identifice acele caracteristici care pot face diferența în vie.
22. La modul general aș vrea să transmit producătorilor că dacă au obținut cândva și undeva un loc remarcabil, o medalie de valoare la un concurs, asta nu este o garanție că la concursurile viitoare este obligatoriu ca spumantele respective să obțină aceleași rezultate. Cu câțiva ani în urmă i-am spus unui oenolog că spumantul dintr-un an nu mai este la nivelul calitativ al celui dintr-un an anterior, iar acesta mi-a replicat că un an viticol nu se aseamănă cu altul. De acord, dar în unele cazuri am constatat diferențe foarte mari. Chiar zilele acestea am desfăcut un spumant care a ocupat locul 1 la o ediție anterioară și care acum era… banal. Dacă vă culcați pe-o ureche vin din urmă niște pui de tigri și vă fac franjuri.
23. Un aspect poate mai puțin important dar care ține de imagine. Aveți în portofoliu mai multe game de spumante. OK, foarte frumos. Probabil vreți să acoperiți toate nevoile consumatorului român. Încercați să dați un nume al gamei, un nume al produsului respectiv astfel încât el să fie bine identificat de către consumator. Brut rosé (am luat doar ca exemplu) nu este o denumire comercială, ci sunt două caracteristici ale acelui spumant. Pinot noir nu este o denumire comercială, ci este soiul din care s-a obținut acel spumant.
24. Denumirea de vin spumant este una generică. Am putea avea și noi o denumire protejată cum este șampania, cava, sekt șamd DACĂ VREȚI. Pentru asta ar trebui o asociere a producătorilor de spumante. Pentru asta va trebui să lăsați deoparte orgoliile de mare și tare producător și să scoateți în evidență ȚARA. Dacă ieși la extern cu numele tău de producător șansele de a fi bine identificat și reținut în memoria colectivă este foarte mică, dar ca țară șansele sunt mult mai mari. Bine, pentru asta trebuie pompați niște bani în imaginea ca țară și… trebuie să creșteți nivelul de calitate al spumantelor produse.

Și, uite-așa, am ajuns din nou la bază. La vinul bază și la vinul spumant de calitate. Dar asta nu o pot face eu, ci voi cei care lucrați în vie și-n cramă. Vă doresc succes și să ne vedem la anul cu produse și mai bune.

La final, vreau să aduc mulțumiri partenerilor mei de la Syngenta și, mai ales, Da Bacco, cei care m-au susținut financiar ca să pot desfășura acest concurs în cele mai bune condiții. Somelierului Aurelian Luca și specialistului IT Mihai Manolache le mulțumesc pentru tot sprijinul acordat la ediția din acest an. Tuturor le sunt recunoscător.

• Exaltation stemglass profile, design & sold by Chef & Sommelier.

Termenul băuturi fermentate spumoase este unul folosit de Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile subordonate și desemnează o gamă de băuturi accizabile. Astfel, pe lângă bere și vin, mai există băuturi fermentate, altele decât berea și vinul, împărțite în două categorii: liniștite și spumoase.

Art. 351: Băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri

(1)În înţelesul prezentului capitol, băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, reprezintă:

a)băuturi fermentate liniştite, care se încadrează la codurile NC 2204 şi 2205 şi care nu sunt prevăzute la art. 350, precum şi toate produsele încadrate la codurile NC 2206, cu excepţia altor băuturi fermentate spumoase, aşa cum sunt definite la lit. b), şi a produsului prevăzut la art. 349, având:

1.o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum, dar nu depăşeşte 10% în volum; sau

2.o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 10% în volum, dar nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare;

b)băuturi fermentate spumoase, care se încadrează la codurile NC 2206 00 31, 2206 00 39, 2204 10, 2204 21 10, 2204 29 10 şi 2205, care nu intră sub incidenţa art. 350 şi care sunt prezentate în sticle închise cu dop tip ciupercă fixat cu ajutorul legăturilor sau care sunt sub presiune egală ori mai mare de 3 bari datorată dioxidului de carbon în soluţie şi care:

1.au o concentraţie alcoolică care depăşeşte 1,2% în volum, dar nu depăşeşte 13% în volum; sau

2.au o concentraţie alcoolică care depăşeşte 13% în volum, dar nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.

(6)Presiunea datorată dioxidului de carbon în soluţie pentru băuturile fermentate, altele decât

bere şi vinuri, prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 1, se măsoară la temperatura de 20°C

Baza legală:

L 227/2015 Codul fiscal, art. 350

Comentarii

Studiind prevederile celor două articole din Codul fiscal îmi dau seama că dacă inițiatorii acestui act normativ ar fi înlocuit termenul spumos, cu termenul efervescent ar fi evitat problemele pe care le-am identificat aici. Oare cei de la MFP au consultat specialiștii când au dat aceste definiții? Mă refer la cei care sunt în învățământul superior, în cercetare, în MADR, în ONVPV. Sau știu ei mai bine decât aceștia?

 

În HG nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015, anexă, secțiunea 4: Alcool și băuturi alcoolice, subsecțiunea 3: Băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, pct. 11, alin. (2) se prevede:

(2)Produsele încadrate la codurile NC 2206 00 31 şi 220600 39, care nu sunt prezentate în sticle închise cu dop tip ciupercă fixat cu ajutorul legăturilor, a căror presiune datorată dioxidului de carbon în soluţie este egală sau mai mare de 1,5 bari, dar mai mică de 3 bari, şi care:

1.au o concentraţie alcoolică care depăşeşte 1,2% în volum, dar nu depăşeşte 13% în volum; sau

2.au o concentraţie alcoolică care depăşeşte 13% în volum, dar nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare, intră în categoria băuturilor fermentate liniştite.

Comentarii

Vinurile petiante și vinurile perlante au presiunea de 1-2,5 bari. MFP reglementează băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri care au presiunea de 1,5-3 bari. Nu înțeleg de ce nu există concordanță cu reglementările europene și cele naționale. Pe lângă asta, ca să tratezi aceste băuturi ca fiind liniștite este de-a dreptul hilar.

Retour en commentaires sur cette enrichissante Masterclass co- organisée par Kura Master et Japan Awa Saké Association. Un moment riche de partage entre 7 sommeliers et nos invités autour de 7 Awa Saké que voici:

1. CHIYOMUSUBI SORAH Chiyomusubi Sake Brewery Co.,Ltd

Etalon de l’Awa saké premium, Sorah signifie les belles aurores. Brassé dans la préfecture de Tottori avec une eau demi-douce (2,56 dh), il passe un affinage de 2 mois dans les mêmes bouteilles après sa seconde fermentation. Avec un faible taux de sucre résiduel – 2,6 g/l, il se veut digeste et savoureux, imprégné d’une pression à 4 bars. Son nez révèle la pêche, le melon, un léger caractère anisé, une touche florale à l’aération. Les nuances de chèvrefeuille sont mi florales mi- végétales, sur un fond lacté.

La bouche est tendre, dans un esprit off-dry, les bulles fines côtoient une texture satinée. Avec une acidité modérée et plaisante, son alcool digest, le saké donne un ressenti de fraicheur. Sans être autolytique, il se montre savoureux, relevé en finale par des fins amers d’amande.

2.  MIZUBASHO PURE NAGAI SAKE INC.

Précursseur des Saké Sparkling, Mizubasho Pure est brassé par la famille Nagai dans la préfecture Gunma. Le roi des riz, le Yamada Nishiki a été utilisé et pour le koji-mai ainsi que pour le kaké-mai. Des levures homologuées spécifiques de la préfecture et une eau demi-douce à 3,5 dh sont les prémices de cette aventure qui se poursuit avec un an de maturation après la deuxième fermentation en bouteille. La pression est de 4,4 bars. La robe présente un léger voile, finement opalescent, nacré. Le nez est pur, aux teintes délicates de fleur de sakura, de petits fruits exotiques venant ensuite, tels le litchi, pour se fondre dans des arômes de type ginjo-ka tels le melon. La bouche démarre sur un tempo tendre, la bulle est fine et enrobée du toucher satiné, la fraicheur est présente malgré l’acidité modérée et les 13% passent inaperçus, tellement le saké se fait léger et suave. Dans l’exotisme, avec une longue finale florale.

3. AWASAKE SPARKLING TOYOKUNI Toyokuni Shuzo Limited Partnership

Saké de la region de Fukushima, ce Awa Saké est articulé sur la création locale d’une variété de riz nommée Yume No Kaori, hybride destiné à avoir les mêmes qualités que plus le prisé Gohyakumangoku. Poli à 55% et travaillé en mix de levure dont une ultra-aromatique, il bénéficie des bénéfices de l’eau douce qui lui tempère la fugue de la fermentation. Deux mois de maturation en bouteille post seconde fermentation, voici un saké à 1,3 g/l de sucre et 4,2 bars de pression.

Un style plutôt réductif à l’ouverture, les aromes ginjo-ka se révèlent par la suite sous un voile finement lacté : l’ananas, les esters aromatiques sur fond floral. Sec, d’acidité légère, alcool moyen et digest, il prend du relief par des amers d’amande, de fin végétal, semblant moins fruité mais d’avantage floral en bouche, pour finir sur des notes lactiques et touches hérbales. Long et salivant.

4. DEWAZAKURA AWA SAKE DEWAZAKURA SAKE BREWERY CO.,LTD

Pionniers dans le monde du Ginjo, dès son boom, Dewazakura pratique le brassage dans la préfecture de Yamagata. Dans un environnement surmonté des montagnes, dans le bassin Yamagata, les hivers sont enneigées et les étés chauds. La kura emploie sa propre variété de riz Dewa Sansan qui monte de plus en plus en dans les préférences nationales en tant qu’excellent cépage. Seimaibuai à 50%, ce saké annonce un tempo aromatique de type dai-ginjo. La levure est aussi une création interne. Le saké fait un an de maturation après sa deuxième fermentation, sa pression est légère à 3,5 bars et son Nihonshudo l’impose en style mi-doux.

Le nez est intense aux notes de fruits du verger, pêche, abricot, poire, vient après l’exotisme du melon, la fraicheur de la pomme verte. Un léger anisé, une teinte lactique. Mi-doux, ample, satiné, les bulles sont minuscule à la pétillance fine et plaisante donnant plus de ressenti de fraicheur à l’acidité moyenne et faisant passer inaperçu le taux d’alcool à 13%. Digeste, la finale s’imprègne d’amers d’amande sur un fond qui reste très fruité.

5. KIKUIZUMI HITOSUJI Rosé Takizawa Brewing Company,Ltd.

Une rareté, ce sake rosé est brassé avec un riz hybride, le Saké Musashi crée en 2004 et poli à 55%. Son secret réside dans l’usage de la levure rouge, la Sekishoku Kobo travaillée en eau dure. Un saké léger à 11%, avec deux affinages successifs après la deuxième fermentation, avant et après dégorgement. Son style est éminemment doux, à 60 g/l associé à un Nihonshudo à – 45 et une pression de 5,2 bars.

En robe nacrée, teinte d’un rose timide, le nez est fin faisant penser à la pomme rouge, la groseille, la fraise en compote. Le riz lacté est présent et le fond floral. La bouche est douce, avec un une fine effervescence, l’acidité basse, fondue. Son toucher très satiné repose sur l’amplitude. La finale est douce, longue et finement fruitée.

6. Shichiken Sparkling  Mori no kanade Yamanashi Meijo Co., Ltd.

Une excellente maison située dans la préfecture de Yamanashi, sur un site classé UNESCO, au pied des monts Kaikome qui lui fournissent une eau extrêmement douce. Elle est tellement réputée que même la distillerie Yamazaki s’y approvisionne. Ce sont d’ailleurs des futs de cette distillerie qui servent pour l’affinage du saké de base de cette cuvée, travaillé en riz spécifique du coin, le Hitogokochi. Levures ultra-aromatiques, fournissant une basse acidité, cette eau pure à 1dH et un an de vieillissement après sa seconde fermentation le tout associé au subtil mariage avec le fut de whisky. Un SMV à -10, avec 25 grammes des sucre, le Awa saké bénéficie d’une pression à 5,2 bars.

Teinté d’un doré pal, le saké se pare de notes finement oxydatives d’amande, de noix, une fraicheur végétale, délicatement iodée, terreuse, notes d’olive verte sur fond de pomme en compote. Les lactones du whisky s’entremêlent d’une note fumée et de banane flambée. Bouche ample, grasse, à la bulle crémeuse, riche et d’acidité fondue. L’alcool est modéré, mais donne une teinte généreuse en finale. Pomme cuite, notes iodées, des phénoliques du bois et beaucoup d’umami, un saké long, de forte personnalité !

7.  GARYUBAI SPARKLING SAKE Sanwa syuzou Co.,Ltd.

A base du roi des riz, le Yamadanishiki en koji-mai et kaké-mai, son polissage à 60% le pousse en grade ginjo. Eau douce et 7 mois d’affinage après la deuxième fermentation complètent son profile, voici un saké mi-sec à 4,4 g/l de sucré, soutenu par 3,9 bars de pression.

Cristallin, aux bulles toniques, il se montre discret à l’ouverture, laissant apparaitre petit à petit ses arômes de type ginjo-ka. D’une grande pureté, très net il révèle la pomme verte, le melon, la banane, un fond lacté d’yaourt. Floral à souhait à l’aération. La bouche est de style mi-sec, tendre, la bulle très directe renforce son ressenti de fraîcheur. Elle est crémeuse et fondue dans la texture satinée. De corps modéré, avec un alcool généreux, mais digeste néanmoins, son palais regorge de fruits frais, melon, pomme, la finale aromatique propose un fin lacté-anisé sur la retro-olfaction.

Voici les 7 sommeliers présents: Xavier Thuizat, Dominique Laporte, Chloé Cazeaux Grandpierre,  Julia Scavo, Philippe Jamesse, Philippe Troussard, Paz Levinson.

Un grand merci a M. Nagai Noriyoshi, président de Japan Awa Saké Association qui nous a fait l’honneur d’être parmi nous depuis le Japon.

https://japanpage.jp/fr/awasake

#日本酒　＃泡酒　＃sparklingsake #kuramaster #awasake