Am primit recent o propunere de a organiza o degustare de spumante și cu consumatorii obișnuiți, adică cei care scot banii din buzunar, din cont, pentru a cumpăra un spumant românesc. Ideea unei astfel de acțiuni am avut-o încă din 2020, dar au fost câteva impedimente care m-au împiedicat s-o implementez până acum. Asta nu înseamnă că am renunțat la ea. Cel mai probabil, o astfel de degustare nu va fi făcută în paralel cu cea oficială, cu specialiștii, pentru că îmi încarcă activitatea peste măsură într-un timp extrem de scurt. Mă gândesc că ar putea fi organizată într-o altă zi, poate fi și-ntr-o altă locație. Toate au un cost și nu vreau să încarc foarte mult factura evenimentului.

O altă variantă la care mă gândesc de ceva timp este de a organiza un… festival al vinurilor efervescente românești și, de ce nu, un festival internațional (o balcaniadă, pentru început) al vinurilor spumante. În acest fel, producătorii români ar vedea, pe de-o parte, care este reacția consumatorului român și, pe de altă parte, ar vedea unde se poziționează raportat la producătorii din Balcani. Am vorbit deja cu o parte din producătorii din marea majoritate a țărilor balcanice, au fost foarte deschiși (ca să nu zic chiar entuziaști) față de o astfel de inițiativă și nu mai rămâne decât să fie transpusă în practică. Nu am o experiență în organizarea unui eveniment de o asemenea amploare, dar… în toate este un început.

În același timp, lansez o altă inițiativă la care m-am gândit tot de prin 2020. Să organizez o degustare în același format, cu spumantele din același lot, pe aceeași fișă de jurizare, dar având jurați oenologii de la fiecare producător de spumante. Rezultatele nu trebuie să fie publice decât dacă se hotărăște în unanimitate asta. Scopul acestei degustări este de a vedea fiecare oenolog ce este apreciat și ce nu de către colegii din domeniu. Nu va fi un loc de înțepături, ci de a face un schimb de opinii, de experiență, între voi, ca profesioniști, așa cum se face de ani buni în țările cu tradiție. Nu contează cât de mare sau de mic este producătorul, ci contează ce idei constructive se pot aduce acestui segment de industrie astfel încât calitatea spumantelor să crească mult mai repede decât până acum.

De asemenea, într-o astfel de atmosferă s-ar putea pune bazele unei (noi) asociații a producătorilor de vinuri spumante. Da, știu că mai există una, dar impresia mea este că ea funcționează doar pe hârtie. Eu mă gândesc că astfel de asociere trebuie să aibă o listă de obiective clare, pe termen scurt, mediu și lung, astfel încât vinul spumant românesc să iasă din situația existentă și să fie mai… efervescent.

Aștept opinii nu doar de la oenologii de vinuri spumante, ci de la oricine care iubește și-i pasă de vinul spumant românesc.

Am promis că, după publicarea rezultatelor de la a IV-a ediție a Concursului de Vinuri Spumante Românești, voi veni cu comentarii și concluzii pe marginea acestui concurs.

1. Plecăm de la câteva date statistice. În România, la nivelul anului 2022, sunt 29 de comercianți de spumante care produc 115 mărci de spumante: 62 obținute prin metoda tradițională, 43 prin metoda Charmat, 7 prin metoda ancestrală și 3 sunt spumante nefiltrate. Dintre aceștia, unul produce spumante din struguri importați (Beciul Domnesc), doi (Alira, Gramma) vând spumante produse de alți producători români (etichetă privată), iar ceilalți produc din proprii struguri.
2. La concurs au participat 16 comercianți de spumante: Alira (Winero Crama), Avincis (Avincis Vinuri), Budureasca (Viile Budureasca), Casa de Spumante Carastelec (Vinum Partium), Casa de Vinuri Cotnari și Cotnari (Cramele Cotnari), Crama Gîrboiu (Mera Com International), Crama Hermeziu (Agro Industrial Ceres), Crama Știrbey (Agricola Știrbey), Cramele Recaș (Cramele Recaș Group), Domeniile Bohotin, Domeniile Panciu (Natura), Familia Darabont (Sadelli Prodcom), Podgoria Silvania, Villa Vinea (Castel Vinum), Zarea. Ar mai fi dorit să participe și alți producători, dar fie au terminat stocul de spumante, fie au rămas cu foarte puține, fie că pregăteau un lot nou de îmbuteliere.
3. În concurs au fost înscrise 42 spumante, din care 29 albe, 12 rosé și 1 roșu. Au fost 28 de spumante obținute prin metoda tradițională, 13 prin metoda Charmat și unul prin metoda ancestrală.
4. Jurizarea s-a făcut sincron la București, respectiv Iași. În ambele locuri juriul a fost format din 5 doamne și 5 domni. Pentru cei atenți și la alte detalii, am avut (și în acest an) un reprezentant al minorității maghiare (sic!). Din juriu au făcut parte persoane cu mare experiență în jurizare internațională, dar am introdus (ca la fiecare ediție) și câțiva jurați noi. Oricum, dacă au acordat note extreme (în plus sau minus) au fost eliminate înainte de calcularea mediei finale. Din fericire, și la această ediție am câștigat câțiva titulari pentru edițiile viitoare. Selecția continuă oricum. Concursul acesta este permis oricui pe principiul că în ranița oricărui soldat este bastonul de mareșal. Am avut și un jurat străin, doamna Anne-Wies van Oosten, blogger de vin și gastronomie din Olanda.
5. A fost și o jurizare paralelă, la Nisa, dar în afara concursului deoarece au fost doar spumante rosé, iar numărul de jurați a fost foarte redus. Și acolo a fost un echilibru perfect masculin-feminin. Am apreciat foarte mult acest panel de degustare mai ales că a fost format din oameni cu greutate, care au o experiență foarte mare în degustarea de vinuri spumante, în general, și de șampanii, în special.
6. În mod normal, nu admit ca jurat oameni care să provină de la cramele reprezentate în concurs. Anul acesta am făcut o excepție cu Betty Darabont care a avut o singură probă în concurs și care și-a manifestat dorința de a juriza argumentând cu pregătirea ei în acest segment de activitate, dar și vrând să simtă pulsul spumantelor românești. Nu s-a pus problema să-și favorizeze proba, iar dacă este cineva curios, ca să vă convingeți, pot face public, cu acordul ei, punctajul pe care l-a acordat propriei probe. Oricum, dacă era o nota extremă se elimina.
7. Fișa de jurizare a fost exact aceeași folosită la ediția anterioară, dar în format electronic. Am primit câteva sugestii de îmbunătățire a ei și, garantat, la ediția viitoare vor fi implementate.
8. De organizarea concursului la Iași s-a ocupat în principal doamna Cintia Colibaba, iar secund i-a fost Mihai Focea. Organizarea a fost impecabilă, doamna Colibaba muncind și duminica pentru pregătirea acestui eveniment. Cum unele probe nu au ajuns în timp util, dânsa a cumpărat probele lipsă de la niște baruri de vin și a rezolvat problema. Ca să nu mai spun de mediatizarea evenimentului. În ultima clipă a apărut o problemă pe care Mihai Focea a rezolvat-o într-un timp incredibil de scurt. Nu am cuvinte suficiente să le mulțumesc pentru efortul depus.
9. Unul din partenerii acestui eveniment a fost Chef & Sommelier care a pus la dispoziție paharele tip Reveal’Up Soft 30 cl fiind deja în standardul de jurizare la acest concurs.
10. Comisia de la București a jurizat la restaurantul Aria TNB. Eu sunt o persoană cam pretențioasă când vine vorba de loc de degustare spumante, dar aici am găsit condițiile pe care le doream și ceva pe de-asupra. La Iași, concursul s-a desfășurat tot în laboratorul de oenologie (nu de oncologie, cum spunea un curier care trebuia să aducă niște vinuri acolo) din cadrul USV Iași, ca la ediția precedentă.
11. Celor din comisia de la București am încercat să le fac o surpriză plăcută mergând cu ei la Muzeul Recordurilor unde amfitrion a fost Victor Bota. Îi sunt recunoscător pentru răbdarea pe care a avut-o cu noi și pentru modul cum a prezentat exponatele. Din reacțiile invitaților am înțeles că au fost impresionați.
12. Și-acum să vorbim despre vinuri. Analizând situația spumantelor de la noi în acest an mi-am dat seama că sunt producători care au vrut să ridice stacheta, lucru care m-a bucurat. Budureasca a scos un nou spumant (Classic blanc noir), Casa de Spumante Carastelec a lansat recent spumantul 773, Casa de Vinuri Cotnari a lansat gama Millesime (Grasă de Cotnari și Frâncușă cu o maturare de 4 ani, respectiv 5 ani), Crama Gîrboiu a început să facă spumantele în propria cramă, cei de la Hermeziu au scos acel C’est Soir rosé, Domeniile Panciu au lansat cele 4 spumante din gama Gran Riserva maturate 6 ani, Familia Darabont a intrat pe piață cu un spumant Charmat, iar cei de la Podgoria Silvania au făcut niște schimbări în vinificație care dădeau speranțe pentru o renaștere gen Phoenix. Dar proba adevărului este atunci când aceste spumante sunt aruncate în luptă, adică în concurs. Iar rezultatele sunt cele care au fost publicate.

13. Au fost destule surprize și, la un moment dat, mi-am pus problema dacă nu cumva am greșit pe undeva. Am dezbătut acest subiect cu câteva persoane de specialitate care mi-au spus să nu fiu mai catolic decât Papa și să admit că astea au fost probele și astea au fost rezultatele. De asemenea, având în vedere că jurații au fost din România (cu o excepție), trebuie să admit faptul că rezultatele reflectă punctul de vedere al pieței românești. Oricum, sunt atent la impresiile care au ajuns la mine pe canale directe sau indirecte și voi încerca să țin cont de ele.
14. Indiferent de rezultatele punctuale, consider că vinul spumant românesc este mult mai bine mediatizat, iar acest lucru mă bucură foarte mult. Nu mă refer doar pe plan intern, dar și pe plan extern. Dorința mea este ca să continui periplul și în alte țări astfel încât să nu mai aud remarci de genul: se face vin spumant și-n România?
15. Producătorii români de spumante au progresat, dar progresul nu este așa de mare încât să ajungem în topul mondial al calității. Am cunoștință de un singur producător de spumante metoda tradițională (Casa de Spumante Carastelec) care a apelat la un specialist din Champagne pentru a îmbunătăți procesul de fabricație și, implicit, a crește nivelul de calitate al spumantelor.
16. În continuare sunt producători care îmbuteliază spumantele în sticle albe, ignorând riscul apariției gustului de lumină. OK, și Ruinart pune spumantul propriu în sticle albe, dar acestea sunt acoperite imediat de un ambalaj corespunzător pentru o cât mai bună protecție. Aflu că unii producători nici măcar nu știau de acest defect al vinurilor spumante și acum probabil se miră de rezultatele de la concurs.
17. Am mai spus și-n trecut, o să mai spun și-acum. Nu are sens să scoateți spumant obținut prin metoda tradițională dacă durata de maturare este de doar un an, un an și-un pic. Obțineți spumante care seamănă cu cele Charmat, dar la costuri mai mari decât cele Charmat. Pe de altă parte, impresia mea este că unii care obțin spumante prin metoda Charmat folosesc levuri care să dea impresia de autoliză, caracteristică metodei tradiționale. Parcă nu mi se pare în regulă din punct de vedere etic. Dacă-i Charmat lăsați să iasă în evidență prospețimea, fructozitatea, și veți imprima o notă puternică de autenticitate.
18. Cineva remarca recent că o durată lungă de maturare pe levuri nu este o garanție a obținerii unui spumant de calitate. Avem astfel de exemple care nu au ieșit în evidență la concurs. În altă ordine de idei, nu este obligatoriu ca un spumant obținut prin metoda tradițională să aibă neapărat nota de autoliză pentru a fi considerat un spumant de calitate.
19. Înțeleg că Chardonnay și Pinot noir sunt soiurile definitorii pentru regiunea Champagne, dar trebuie să țineți cont de faptul că sunt diferențe notabile pedoclimatice între Champagne și țara noastră. În consecință, recomand producătorilor noștri să încerce și alte soiuri pentru a obține spumante de calitate. Dacă admiteți sugestiile mele, eu aș încerca Iordana (alb) și Băbeasca neagră (rose). Feteasca regală aș folosi-o în cupaj cu alte soiuri. Asta nu exclude să experimentați și alte soiuri.
20. Ca să obțineți un spumant de calitate trebuie să obțineți un vin bază de calitate. Se pare că acest lucru pe care eu îl consider banal nu este conștientizat de către toți producătorii. Degeaba modernizezi crama la un standard foarte ridicat, faci o vinificație ca la carte, dacă nu atingeți acest obiectiv. Iar ca să faci un vin bază de calitate trebuie să ai o calitate ridicată a strugurilor în vie. Selecția strugurilor trebuie să fie draconică.
21. Și ajungem la un subiect despre care am dezbătut (și mai serios, și mai ironic) cu Frank Gregor Schmidt, iar recent Iulia Scavo a pus degetul pe rană: caietele de sarcini pentru spumante. Cât timp nu vom avea caiete de sarcini distincte pentru vinuri spumante nu putem transmite seriozitate nici pe plan intern și cu-atât mai puțin pe plan extern. Iar caietele de sarcini trebuie curățate de balast și de perlele care încă mai există în conținutul lor. De asemenea, este inadmisibil să citești pe etichetă că există DOC-CMD. Sugerez celor care au întocmit aceste caiete de sarcini să le compare cu cele din Franța, Itralia și Spania și să identifice acele caracteristici care pot face diferența în vie.
22. La modul general aș vrea să transmit producătorilor că dacă au obținut cândva și undeva un loc remarcabil, o medalie de valoare la un concurs, asta nu este o garanție că la concursurile viitoare este obligatoriu ca spumantele respective să obțină aceleași rezultate. Cu câțiva ani în urmă i-am spus unui oenolog că spumantul dintr-un an nu mai este la nivelul calitativ al celui dintr-un an anterior, iar acesta mi-a replicat că un an viticol nu se aseamănă cu altul. De acord, dar în unele cazuri am constatat diferențe foarte mari. Chiar zilele acestea am desfăcut un spumant care a ocupat locul 1 la o ediție anterioară și care acum era… banal. Dacă vă culcați pe-o ureche vin din urmă niște pui de tigri și vă fac franjuri.
23. Un aspect poate mai puțin important dar care ține de imagine. Aveți în portofoliu mai multe game de spumante. OK, foarte frumos. Probabil vreți să acoperiți toate nevoile consumatorului român. Încercați să dați un nume al gamei, un nume al produsului respectiv astfel încât el să fie bine identificat de către consumator. Brut rosé (am luat doar ca exemplu) nu este o denumire comercială, ci sunt două caracteristici ale acelui spumant. Pinot noir nu este o denumire comercială, ci este soiul din care s-a obținut acel spumant.
24. Denumirea de vin spumant este una generică. Am putea avea și noi o denumire protejată cum este șampania, cava, sekt șamd DACĂ VREȚI. Pentru asta ar trebui o asociere a producătorilor de spumante. Pentru asta va trebui să lăsați deoparte orgoliile de mare și tare producător și să scoateți în evidență ȚARA. Dacă ieși la extern cu numele tău de producător șansele de a fi bine identificat și reținut în memoria colectivă este foarte mică, dar ca țară șansele sunt mult mai mari. Bine, pentru asta trebuie pompați niște bani în imaginea ca țară și… trebuie să creșteți nivelul de calitate al spumantelor produse.

Și, uite-așa, am ajuns din nou la bază. La vinul bază și la vinul spumant de calitate. Dar asta nu o pot face eu, ci voi cei care lucrați în vie și-n cramă. Vă doresc succes și să ne vedem la anul cu produse și mai bune.

La final, vreau să aduc mulțumiri partenerilor mei de la Syngenta și, mai ales, Da Bacco, cei care m-au susținut financiar ca să pot desfășura acest concurs în cele mai bune condiții. Somelierului Aurelian Luca și specialistului IT Mihai Manolache le mulțumesc pentru tot sprijinul acordat la ediția din acest an. Tuturor le sunt recunoscător.

• Exaltation stemglass profile, design & sold by Chef & Sommelier.

Spumante albe metoda tradiţională

1. Casa de Vinuri Cotnari Colocviu Vibe Frâncușă
2. Podgoria Silvania Blanc de blancs
3. Avincis

Spumante rosé metoda tradiţională

1. Podgoria Silvania rosé
2. Casa de Vinuri Cotnari Colocviu Vibe Fetească neagră rosé
3. Casa de Spumante Carastelec Carassia rosé

Spumante albe metoda Charmat

1. Zarea Tămâioasă românească
2. Casa de Vinuri Cotnari ZAZ
3. Crama Gîrboiu Cuartz alb

Spumante rosé metoda Charmat

1. Crama Hermeziu C’est Soir rosé
2. Alira Flamma Charme rosé
3. Crama Gîrboiu Cuartz rosé

Top jurizare feminin

1. Podgoria Silvania rosé
2. Crama Hermeziu C’est Soir rosé
3. Zarea Tămâioasă românească

Top jurizare masculin

1. Casa de Vinuri Cotnari Colocviu Vibe Frâncușă
2. Podgoria Silvania Blanc de blancs
3. Podgoria Silvania Regal

Top spumante albe

1. Casa de Vinuri Cotnari Colocviu Vibe Frâncușă
2. Zarea Tămâioasă românească
3. Podgoria Silvania Blanc de blancs

Top spumante rosé

1. Crama Hermeziu C’est Soir rosé
2. Podgoria Silvania rosé
3. Casa de Vinuri Cotnari Colocviu Vibe Fetească neagră rosé

Clasament general

1. Crama Hermeziu C’est Soir rosé
2. Casa de Vinuri Cotnari Colocviu Vibe Frâncușă
3. Podgoria Silvania rosé

• Exaltation stemglass profile, design & sold by Chef & Sommelier.

Despre unirea de la 24 ianuarie 1859 ar trebui să se spună multe. Măcar azi. Voi încerca să fac un rezumat despre acel eveniment și fiecare să tragă concluziile pe care le vrea.

Convenția moldo-munteană de la 1 ianuarie 1848 ar putea fi considerat primul pas concret în vederea unificării principatelor române.

Mișcarea unionistă a avut un mare curaj, ea acționând susținut atât în țară, cât și în străinătate. Și-a găsit aliat pe Napoleon al II-lea care avea interesele lui de a susține acest proiect. În același timp, a avut și adversari de marcă: Anglia, Austria și bineînțeles, Turcia.

Alegerile pentru divanurile ad-hoc au arătat cât de dură a fost lupta. Nicolae Vogoride a falsificat listele electorale înlocuind lista unioniștilor cu cea a antiunioniștilor și, foarte probabil, lupta ar fi fost pierdută dacă Ecaterina Vogoride nu făcea publică corespondența secretă a lui Nicolae Vogoride în care se vorbea de promisiunea Porții pentru domnie în cazul în care era zădărnicită unirea.

Mai marii de-atunci au acceptat o unire parțială a principatelor care presupunea doi domni, două guverne, două adunări legislative, armate diferite.

Cele două divanuri ad-hoc, favorabile unirii, și-au început activitatea în cadrul noului stat numit Principatele unite ale Moldovei și Țării Românești, dar lupta nu era încheiată.

Pentru a realiza unirea, Partida națională din Moldova l-a desemnat drept candidat pe Alexandru Ioan Cuza, în defavoarea lui Grigore Sturdza, omul Rusiei. Cel din urmă a organizat un complot pentru uciderea candidatului și a altor susținători, dar a fost descoperit la timp, iar complotul dejucat.

Cum în Convenția de la Paris din 1858 nu era stipulat ca pentru cele două principate să fie aleși doi domni, unioniștii din Țara Românească au decis ca alesul Moldovei să fie și alesul lor. Astfel, propunerea lui Vasile Boerescu a fost votată în unanimitate. Nu se poate nega și presiunea străzii stimulată de liberalii radicali.

Ceea ce se știe poate mai puțin este faptul că recunoașterea internațională nu a venit imediat, ci după eforturi diplomatice considerabile. Și nu puțin a fost ca unirea să fie zădărnicită e o intervenție militară otomană.

Cuza a unificat aparatul de stat cu o rapiditate remarcabilă trecând peste limitele impuse de Convenția de la Paris și punând marile puteri în fața faptului împlinit.

De apreciat faptul că după demisiile din 1862 ale celor două guverne, noul guvern condus de Barbu Catargiu s-a instalat la București. Ieșenii au renunțat la un orgoliu local în favoarea consolidării acestui mare proiect. Și dacă citiți sursele vremii o să constatați ce pierderi financiare au avut ei atunci. Măcar pentru acest lucru, când vă mai vine să faceți mișto de moldoveni să vă gândiți un pic și la asta.

Cei de la Casa de Vinuri Cotnari s-au gândit la înaintașii lor, pe de-o parte, și la cei de azi, pe de altă parte, punând la dispoziție un vin aniversar. Nu, n-o să fac absolut nicio descriere a vinului și nu că n-ar fi bun, ci pentru că azi nu contează vinul în sine, ci momentul pe care-l sărbătorim.

Pentru toți cei care au realizat unirea și pentru toți cei care nu se simt rușinați de această realizare să ridicăm un pahar de vin.

În 1711, Petru I, țarul Rusiei, se pregătea de război cu Imperiul Otoman. Sâmbătă, 24 iunie, a trecut Prutul și a sosit la Iași. Era prima vizită a unui țar pe pământ românesc. A doua zi, Dimitrie Cantemir a dat o masă mare în cinstea țarului, cinstind oaspeții cu vin de Cotnari și vin cu pelin, băuturi cu care a impresionat oaspeții.

Trei zile mai târziu, miercuri 28 iunie, țarul invită pe Dimitrie Cantemir și pe 15 boieri aleși de domnitor la un banchet dat în ajunul zilei sale onomastice, de sfinții Petru și Pavel.

Se vehiculează ipoteza că în această zi românii au luat cunoștință pentru prima dată cu șampania.

Oare așa să fie?

Ion M. Pușcă a afirmat că românii ar fi luat cunoștință cu minunata licoare realizată de dom Pérignon datorită țarului Petru I.[1] În susținerea acestei afirmații este citat cronicarul Ion Neculce (1672-1745).

Am consultat mai multe versiuni ale textului scris de cronicar. Cea mai veche este reprodusă de Mihail Kogălniceanu, în prima ediție tipărită în perioada 1845-1852[2].

În perioada 1872-1874 tipărește la București o nouă ediție, cu caractere latine. El menționează că este vorba de reproducerea unei versiuni originale pe care o deține[3].

O altă versiune consultată a fost cea din seria Patrimoniu care a reprodus ediția critică din 1982 a lui Gabriel Ștrempel[4]. Nu chiar în ultimul rând, am consultat și o cronică copiată a lui Ioasaf Luca, nepot al cronicarului, datată cel mai probabil la 1766[5]. Cum nu sunt diferențe esențiale între aceste versiuni, o să fac referire la versiunea din ediția a doua a lui M. Kogălniceanu, fiind prima scrisă cu caractere latine.

Și era într’o Miercurĭ, în postŭ; și aŭ măncatŭ toțĭ carne pentru libovul Împĕratuluĭ creștinescŭ, și ĭ-aŭ cinstitŭ Împĕratulŭ prea bine și frumosŭ, și maĭ pre urmă ne aŭ închinatŭ singurŭ Împĕratulŭ cu nisce vinŭ a luĭ de la Françujĭ, care îndată cum aŭ bĕutŭ cum aŭ mărmuritŭ toțĭ de bețĭ, bândŭ de acelŭ vinŭ; și n’aŭ maĭ sciutŭ cum aŭ dormitŭ într’acea nópte și Domnulŭ și boĭeriĭ.[6]

După cum se poate observa, în acest text nu se amintește de dom Pérignon și nici măcar de șampanie.

Un alt cărturar al vremii, Nicolae Costin, menționează banchetul dat de Petru I:

Éră Iunie in 28 de ḑile, Mercurĭ, aŭ făcutŭ masă mare și Petru Împĕratul, de aŭ cinstitŭ pe Dumitrașco Vodă și pre toțĭ boĭeriĭ țereĭ; și acolo s’aŭ iscălitŭ boĭeriĭ de aŭ priimitŭ Domnŭ vecĭnicŭ pe Dumitrașco Vodă și pe seminția luĭ. Éră măcarŭ că aŭ fostŭ postulŭ luĭ sfetii Apostolŭ Petru, cu toțiĭ aŭ mâncatŭ carne; și mare benchetŭ aŭ făcutŭ tótă ḑiua aceea; și acolo aŭ masŭ; éră peste nóptea aceea n’aŭ scăpatŭ fŏră pagubă maĭ nicĭ unŭ boĭerŭ, și nefuratŭ de Moskalĭ; cuĭ pistóle, cuĭ rafturĭ, cuĭ epângele nice boĭerŭ, nice slugă. Decĭ, apoĭ, Împĕratul totŭ acolo aŭ făcutŭ și Sân-Petrul.[7]

Se poate observa că Nicolae Costin a făcut o referire generală la banchetul dat în onoarea țarului, fără a menționa vreo băutură.

Și, totuși, unii autori insistă cu afirmația că atunci s-a consumat șampanie, deși Ion Neculce nu menționează așa ceva în cronica lui.

Scena beției cu șampanie, de pildă, la care se dedau, în premieră, boierii moldoveni în compania nobililor ruși, înaintea bătăliei de la Stănilești (1711), este elocventă în acest sens. Mai ales că scriitorul – Ion Neculce pre numele lui – menționează că, neobișnuiți cu șampania, vârtoșii aristocrați moldoveni au adormit;[8]

În pagini de roman lucrurile au stat un pic diferit:

Trecând Nistrul în fruntea armatei sale pătrunde într-un ținut fără sfârșit de nisipuri arzătoare, brăzdat de văi cenușii. Taberele sunt ridicate pe malul Prutului, pentru odihnă, dar și pentru aniversarea bătăliei de la Poltava. Ekaterina gustă și ea din vinul de Tokay. Zece zile mai târziu, în seara zilei de 7 iulie 1711, se produce un adevărat dezastru.[9]

Nu doar că nu este vorba de șampanie, dar nici măcar nu e vorba de un vin francez. E mai greu de înțeles de ce, Henri Troyat, emigrat din Rusia în Franța, în 1917, a ales să înlocuiască în roman vinurile țării adoptive cu vinul de Tokay.

Indiferent la ce sursă ne-am raporta, se poate spune clar că băutura consumată la acel banchet nu era șampanie (și cu atât mai puțin cea realizată de dom Pérignon). Afirmația lui Ion M. Pușcă este mai degrabă o speculație pentru că niciun cronicar nu face referire explicită la un vin efervescent.

Să analizăm situația și dintr-o altă perspectivă.

Vinul efervescent intră timid pe piața franțuzească în ultimii ai secolului al XVII-lea ca o modă venită din Anglia pentru a amuza generația tânără, dar nu este sigur că e vorba despre șampanie.[10] Prima mențiune sigură este din 1711 și apare într-o comandă a mareșalului Montesquiou dată lui Adam Bertin du Rocheret, un comisionar din Épernay.[11] Abia în 1718 se vorbește de o răspândire rapidă a producției de vin spumant în Champagne,[12] deci după incursiunea lui Petru I în Moldova.

În baza deciziei Consiliului Regal din 25 mai 1728 se autoriza transportarea în coșuri de 50 sau de 100 de sticle, iar exportul era, în special, spre Anglia.[13] Până atunci, comerțul cu astfel de vinuri era în zona gri. Oricum, nu există nicio dovadă că la vremea respectivă se exporta șampanie în Rusia.

Să vedem ce distanță ar fi putut parcurge transportul de șampanie până a ajuns la Iași. Să presupunem că șampania ar fi ajuns la acea vreme (pe mare sau pe uscat) în Rusia. La cât de sensibile erau sticlele, ar fi fost ele transportate pe o distanță așa de mare? Să revedem itinerariul țarului în acel an până a ajuns la Iași: Sankt-Petersburg – Moscova – Luk – Iaroslav – Soroca – Iași. Acest drum are o lungime de 2.830 km și la vremea aceea, se-nțelege, nu era drum asfaltat. Cum ar fi putut rezista aceste sticle de șampanie?

Să presupunem că țarul ar fi comandat șampania direct de la dom Pérignon, de la Hautevilles, ca să-i fie aduse la Luk (sic!). Sunt peste 1.600 km pe drumuri de țară cum erau atunci. Iar de aici, urmând drumul menționat până la Iași, mai sunt aproape 1.000 km. Deci, 2.600 km. Întrebarea anterioară este valabilă și în acest caz.

Țarul a ajuns la o nuntă leșească la Iaroslav. La cât de mare consumator de băuturi alcoolice era el (Europa-l știa din 1697 când a participat „incognito” în Marea Ambasadă) cel mai probabil ar fi terminat șampania la acea nuntă, dacă nu cumva mai devreme. Să-l fi apreciat așa de mult pe Dimitrie Cantemir ca să păstreze câteva sticle pentru momentul întâlnirii cu el la Iași? Să fim serioși.

Poate ar fi util să amintesc faptul că Petru I a vizitat Franța abia în 1717, iar atunci a consumat la curtea regală 6 sortimente de vin. Nicidecum șampanie. Poate din acest an să fi început importul de șampanie în Rusia.[14]

În concluzie, cred că sunt suficiente argumente pentru a abandona această ipoteză.

 

[1] Ion M. Pușcă, Băuturi spumante în gospodărie, Colecția Caleidoscop, nr. 181, Editura Ceres, București, 1988, p. 22

[2] Michail Kogălniceanu, Letopisițile Țării Moldovii, prima edițiune, tomu II, Letopisițul Vornicului Ioan Neculce (1662-1743), La Kantora Foaiei Sătești, Iași, 1845, p. 352

[3] Michail Kogălniceanu, Cronicele României séŭ Letopisețele Moldaviei și Valahiei, , a doua edițiune, tomul I, Imprimeria Națională, C.N. Rădulescu, Bucuresci, 1872, p. XVIII, nota 3)

[4] Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei, seria Patrimoniu, Editura Minerva, București, 1986, p. 243

[5] Ion Neculce, Cronica copiată de Ioasif Luca, Editura Știința, Chișinău, 1993, p. 181

[6] Michail Kogălniceanu, Cronicele României séŭ Letopisețele Moldaviei și Valahiei, a doua edițiune, tomu II, Imprimeria Națională, C.N. Rădulescu, Bucuresci, 1872, p. 319

[7] Michail Kogălniceanu, Cronicele României séŭ Letopisețele Moldaviei și Valahiei, a doua edițiune, tomu II, Imprimeria Națională, C.N. Rădulescu, Bucuresci, 1872, p. 103

[8] Răzvan Voncu, O istorie literară a vinului în România, Editura Curtea Veche, București, 1913, p. 10

[9] Henri Troyat, Petru cel Mare, Editura Humanitas, București, 1994, p. 163

[10] Jean-Robert Pitte, Istoria sticlei de vin, Editura Baroque Books & Arts, 2017, p. 91

[11] Benoît Musset, Vignobles de Champagne et vins mousseux. Histoire d‘un mariage de raison, 1650-1830, Editura Fayard, Paris, 2008, p. 61

[12] Jean Godinot, Manière de cultiver la vigne et de faire le vin en Champagne, Reims, libraire Barthélemy Multeau, 1718, p. 31

[13] Louis Latour, Vin de Bourgogne. Le parcours de la qualité, Editions de l Armancon, Precy-sous-Thil, 2012, Louis Latour, Vin de Bourgogne. Le Parcours de la Qualite.  Ier Siecle-Xixe Siecle.  Essai d’Oenologie Historique, Édition  de l’Armançon,  Precy-sous-Thil, 2012, p. 494

[14] Informație primită de la somelierul francez de origine rusă Valeria Tenison.

Astăzi, un prieten bun m-a întrebat care ar fi în opinia mea top cinci spumante românești din care să-și aleagă ceva pentru a consuma în noaptea de Anul Nou. Provocatoare întrebare, i-am spus eu, pentru că îmi este greu să recomand doar cinci. De ce? Pentru că masa de Revelion este bogată și merg mai multe feluri de spumante. Pentru că la miezul nopții obișnuim să desfacem un spumant. Pentru că tinerii au, în general, gusturi diferite de cei mai avansați în vârstă. Pentru că… fiecare-i cu gusturile lui. Și știți bine că gusturile nu se discută.

Dar o să încerc să fac și eu câteva recomandări.

Cam pe la ora 21 (plus-minus), așa cum ne învață somelierii (sic!) deschidem masa cu un spumant înainte de a ne înfrupta din toate bunătățile pe care le avem pe masă. Cum trebuie să fie spumantul deschis în acest moment? Cu cât nivelul de zaharuri pe care-l conține este mai scăzut, cu atât mai bine. De preferat ar fi un brut natur (oooo, daaa, Frâncușa de la Cotnari sau ceva de la Silvania), dar nu mi-ar cădea papilele dacă ar fi și ceva din zona extrabrut (3-6 g/l zaharuri), cum ar fi noul spumant de la Avincis (80% Crâmpoșie selecționată și 20% Pinot noir), sau brut (6-12 g/l zaharuri), cum ar fi ultimul spumant din Feteasca neagră tot de la Cotnari sau, mai ales, noul vin Rosé Celést din Pinot noir de la Villa Vinea. Cum mie-mi place să descopăr vinuri, în general, și vinuri spumante, în special, aș recomanda și cele 3 spumantele din noua gamă Gran Riserva de la Domeniile Panciu.

Astea sunt niște spumante pe care le-aș consuma ca să-mi satisfac curiozitatea. Dar dacă ar fi să merg pe certitudine, atunci aș alege fără să clipesc fie din cele două spumante de la Știrbey (Crâmpoșia selecționată, respectiv cel rosé din Novac), fie cele de la Petro Vaselo, fie din cele trei spumante Carassia de la Crama de Spumante Carastelec (Blanc de Blancs, rosé și Classic).

Dar spumantul nu se deschide doar la începutul mesei, ci și la trecerea dintre ani. Atunci doar bem spumant și ne bucurăm de acele momente plăcute. În aceste momente aș desface unul din cele două spumante de la Crama Gîrboiu (apropo, vedeți că tot procesul tehnologic are loc în România, deci să nu vă mai aud că spuneți că n-ar fi spumant românesc). Mie-mi place mult Cuartz alb din Feteasca albă, dar asta nu înseamnă că cel rosé (din Pinot noir) este de dat la o parte. De asemenea, cele două spumante Alira (alb, din Frâncușă, respectiv cel rosé, din Fetească neagră) ar putea la fel de bine să vă fie un bun companion în aceste momente plăcute.

OK, am intrat în Noul An, continuăm să ne distrăm și… să mâncăm (că doar suntem români, ce naiba!). Ajungem și la mult așteptatul desert și vrem să bem un spumant. Da, așa este, dar depinde și-aici despre ce fel de desert avem. Dacă este unul mai sărac în zaharuri aș merge pe un spumant metodă tradițională din Tămâioasă românească, brut, de la Cotnari. Dacă desertul este mai dulce, atunci ar merge un spumant metoda Charmat demisec de la Domeniile Panciu (80% Fetească regală și 20% Muscat Ottonel) sau chiar dulce (numai din Muscat Ottonel) tot de la Domeniile Panciu sau de la Domeniile Bohotin.

În consecință, eu cred că la momentul actual avem destule spumante românești din care să ne-alegem măcar trei pe care să le-avem la îndemână în noaptea de Revelion.

Vă doresc tuturor sănătate (cred că urarea este mai actuală ca niciodată), să fiți fericiți, să fiți iubiți, să vă distrați cum știți mai bine și să intrați în Noul An 2022 mai optimiști, mai efervescenți și cu cât mai multe gânduri bune!

La mulți ani!

Continuăm călătoria noastra în zona Champagne cu povestea şi vinurile casei De Sousa.  Ne aflăm în Avize, situat în centrul regiunii Cotes de Blancs, un loc binecuvântat de Dumnezeu, unde se produc şampanii de top atunci când viticultorul şi oenologul pun suflet şi talent la ceea ce natura cu generozitate le oferă. (foto 1)

Istoria acestei case de şampanie se derulează de la mijocul anilor 1950 când Antoine de Sousa, fiul unor emigranţi portughezi se căsătoreste cu d-ra Zoemie de Bonville, ce provenea dintr-o familie de viticultori stabilită în Champagne de câteva generaţii. A fost începutul unei poveşti de success ajunsă astăzi la a 3- generatie. În 1986, Erik de Sousa, fiul lui Antoine a trecut la timonă casei iar în prezent cei trei copii ai acestuia Charlotte, Julie şi Valentine sunt şi ei implicaţi activ în managementul casei.

Plantaţia de viţă a casei De Sousa totalizează circa 10 ha şi este distribuită în Avize, Cramant, Oger şi Mesnil/Oger, pe 42 de parcele exclusiv clasificate Grand Cru, cu orientare şi expoziţie optimă, est si sud est. Soiurile de struguri cultivate au următoarele proporţii: Chardonnay 60%, Pinot Noir 30% si Pinot Meunier 10% iar densitatea de plantare este de aproximativ 8000 de viţe/ha. Solul calcaros provenind din fosile marine are excelente calităţi de drenare a apei şi permite menţinerea unor condiţii sanitare foarte bune a viţelor, iar şampaniile obţinute din strugurii acestora se remarca prin fineţe, eleganţă şi mineralitate. Scoica, simbolul acestor fosile marine se regaseşte de altfel pe toate materialele de promovare ale cramei, inclusiv pe etichetele vinurilor. Viţele a căror vârsta depaşeşte 50 de ani (familia de Sousa a ţinut foarte mult să conserve aceste viţe cu toate că în zonă a fost un curent de a replanta masiv cu viţe noi)) fac ca strugurii să aibă o calitate excepţională din punctul de vedere al spectrului de arome şi a concentraţiei acestora, şi exprimă din plin terroir-ul. Lucrările ce vizeaza solul (ex arătura de toamnă, primăvăra, etc) se fac preponderent cu vehicule cu tracţiune animală, pentru a conserva solul din punct de vedere compactare, echilibru microbian şi a pentru a-i asigura o aerare optimă. Din 2010 plantaţia si vinurile Casei de Sousa sunt certificate organic iar din 2013 şi biodinamic.

Pentru realizarea vinurilor de bază se foloseşte must de primă presă (Cuvee) într-o proporţie de aproximativ 75%. Fermentaţia alcoolică are loc în tancuri de inox cu temperatură şi atmosferă controlată, folosind preponderent drojdii sălbatice . In cazul viţelor a căror vârstă depaşeşte 60 de ani, fermentaţia alcoolică se face în butoaie mici de stejar pentru a da vinului mai multă corpolentă. Intervenţiile asupra vinurilor sunt minime în sensul că nu sunt supuse operaţiunilor de filtrare şi de cleire (limpezire). Pivniţa, săpată în solul calcaros specific zonei, asigură o temperatură constantă de circa 10°C pe tot parcursul anului şi permite o maturare perfectă a vinurilor în condiţii de semi-intuneric şi liniste aparentă. Spun aparentă, fiindcă în pivniţă răzbat discret acordurile operelor lui Vivaldi. Gazdele ne-au spus că din experienţa şi observaţiile lor această muzică ambientală asigură o maturare mai lină a vinurilor. Nu am primit o explicaţie ştiinţifică a acestui procedeu şi nici de ce Vivaldi şi nu muzica altui compozitior, dar din punct de vedere marleting dă bine. Am remarcat de asemenea nişte butoaie de stejar de capacitate mare cu o forma atipică (au forma unui ou) folosite pentru fermentarea dar şi păstrarea vinurilor de bază.

Am aflat că se numesc OVUM şi că sunt creaţia cea mai recentă a celebrei case de confecţionat butoaie de mari dimensiuni, Taransaud. Aceste butoaie nu au doage ci folosesc o tehnica de asamblare patentată de producător.  Pe lângă aspectul estetic ele respectă regula de aur a butoaielor (raportul dintre suprafaţa de lemn şi volumul de vin) şi asigură o convecţie naturală a căldurii în timpul fermentatiei, reducând la minim intervenţia vinificatorului.

Producţia totală a cramei atinge 100000 de sticle pe an, mare parte din ele ajungând pe pieţele din Japonia (gama Umami în mod special), Coreea de Sud, Australia, şi Noua Zeelandă.

Dar iată vinurile degustate:

De Sousa, Brut Traditon, este obţinut dintr-un asamblaj de vinuri din mai multi ani de recoltă şi este realizat din Chardonnay (50%), Pinot Noir (40%) şi Pinot Meunier (10%).

Are o culoare galben verzui stralucitoare şi bule fine şi destul de persistente. Nasul este precis cu arome de citrice, mere şi note autolitice. Aciditatea vivace este în armonie cu notele de grapefruit, mere roşii şi pâine prăjită cu postgust mediu, în care regăsim ceva note de miere. Un vin proaspăt, echilbrat, excelent de servit ca aperitiv.

De Sousa, Grand Cru – Reserve – Extra Brut, este un Blanc de Blancs (100% Chardonnay provenit din viţe a căror vârsta medie depaşeşte 40 de ani), realizat dintr-un asamblaj de vinuri din 3 ani de recolta. Eticheta Reserve ne indică că în asamblaj s-a folosit şi o proporţie de 25%  vinuri de rezerva. Cu o culoare auriu strălucitoare, perlaj vioi şi persistent vinul încântă olfactiv cu note intense de citrice, unt, biscuiţi. Aciditatea este vioaie, în echilibru cu notele aromatice de lămăie, brioşe, fagure de miere, alune. Perlajul fin, dă o senzaţie foarte placută pe palat, corpolenţa este peste medie iar în postgust regăsim şi note de eucalipt şi cafea. Un vin evoluat, elegant dar în acelaşi timp şi energic.

De Sousa, Rose – Brut, o şampanie Non Vintage cu o compoziţie puţin atipică: 90% Chardonnay, restul fiind Pinot Noir. Cu o culoare roz somon, perlaj fin cu persistentă medie ne desfată olfactiv cu note de mere roşii, capşuni, zmeură şi bineinţeles note autolitice. Pe palat este vioi, cu o textura uşor cremoasă, şi cu un postgust mediu în care regăsim note de migdale. Un vin echilibrat, ce afişeaza atât propseţime dar şi ceva maturitate.

De Sousa, 3A – Extra Brut, este realizat din proporţii egale de Chardonnay şi Pinot Noir ce provin din parcele clasificate exclusiv Gran Cru din Avize (pentru Chardonnay), Ay (pentru o proporţie de 25% Pinot Noir) şi Ambonnay (pentru restul de 25% Pinot Noir). Fiecare parcelă îşi pune amprenta personalităţii asupra acestui vin. Vinurile de bază sunt fermentate în butoaie de lemn (pentru Chardonnay) şi în cuve de beton (pentru Pinot Noir). Pentru a doua fermentaţie se folosesc drojdii sălbatice iar procesul de autoliză se face pe perioada a 36 de luni. Culoarea galben auriu, bulele fine si dese, nasul intens de citrice (lămăie), fructe tropicale (ananas, mango), fructe roşii (de la Pinot Noir), notele de unt. şi alune prăjite ne demonstrează că avem de-a face cu un vin matur şi complex. Gustativ ne înâantă cu aciditatea intensă bine susţinută de arome complexe în care regasim fructe, note autolitice şi migdale. Textura cremoasă, postgustul persistent cu note de marzipan fac acest ca acest vin să fie încântător.

De Sousa, Cuvee de Caudalies – Extra Brut, este un Blanc de Blancs realizat din struguri ce provin din viţe a căror vârstă depaşeşte 60 de ani. Vinificaţia primară se realizează în butoaie de lemn şi acest lucru se face pe deplin simţit în profilul aromatic al vinului.. Maturarea pe drojdii s-a derulat timp de 48 de luni. La o primă examinare vizuală vinul etalează o culoare auriu strălucitoare şi un perlaj fin şi persistent. Olfactiv, distingem arome intense de măr, citrice, miere, brioşe, vanilie. Pe palat, aciditatea vioaie este bine susţinută de notele aromatice de fructe coapte, brioşe şi vanilie. Corpolent, onctuos şi cu un postgust mineral, uşor salin. Un vin ce se remarcă prin concentraţie şi maturitate.

De Sousa, Cuvee de Caudalies Grand Cru 2010 – Extra Brut. Realizat integral din Chardonnay ce provine din viţe a căror vârstă depaşeşte 60 de ani şi vinificat integral (vinul de bază) în butoaie de stejar. Are o culoare aurie stralucitoare, perlaj fin şi persistent. Nasul este intens cu arome de mere roşii, piersici, brioşe, biscuiţi şi ceva ghimbir. Pe palat se remarcă printr-o aciditate intensă bine sustinută de notele citrice, de aluat de pâine, migdale şi nuci prăjite. Corpolent, intens, concentrat are un postgust lung dominat de note de caramel. Un vin care va evolua frumos şi care merită degustat şi peste câţiva ani.

De Sousa, Cuvee de Caudalies Rose – Extra Brut. Acest vin este un asamblaj de Chardonnay (90%) şi Pinot Noir (10%), fiecare soi fiind vinificat separat şi diferit din punctul de vedere al capacităţii butoaielor şi a timpului petrecut în ele pentru fermentaţie şi maturare.. Culoarea este roz somon, perlaj fin si persistent. Nas curat şi precis cu arome intense de zmeură, căpşuni, portocale, aluat de pâine, unt. Gustativ impresioneaza prin aciditate intensă şi arome pronuntate de fructe roşii şi fructe uscate. Postgust lung cu note dulci amarui. O şampanie elegantă, proaspătă şi destul de complexă.

Casa De Sousa este un business de familie şi produce vinuri autentice ce impresionează prin fineţe, eleganţă şi exprimă cu succes terroir-ul specific zonei. Sunt şampanii ce trezesc emoţii puternice.

La final, sfatul meu este că dacă ajungeți în zonă neapărat vizitaţi-o, iar dacă nu ajungeţi, neapărat “gustați-o”….oriunde.

(va urma)

Liviu Gheorghe – DipWSET, Weinakademiker

5. Vinuri efervescente

5.1. Vin spumant înseamnă un produs:

(a) obținut prin fermentație alcoolică primară sau secundară:

— din struguri proaspeți,

— din must de struguri sau

— din vin;

(b) care, la deschiderea recipientului, degajă dioxid de carbon provenit exclusiv din fermentație;

(c) care, conservat la o temperatură de 20 °C în recipiente închise, prezintă o suprapresiune de minimum 3 bari din cauza dioxidului de carbon în soluție și

(d) pentru care titrul alcoolic total al producțiilor de vin de bază destinate preparării sale nu trebuie să fie mai mic de 8,5 % vol.

Baza legală:

R 1308/17 decembrie 2013, anexa VII partea a II-a pct. 4

HG 512/29 iulie 2016, anexa nr. 3, pct. 4

5.2. Vin spumant de calitate înseamnă un produs:

(a) obținut prin fermentație alcoolică primară sau secundară:

— din struguri proaspeți,

— din must de struguri sau

— din vin;

(b) care, la deschiderea recipientului, degajă dioxid de carbon provenit exclusiv din fermentație;

(c) care, conservat la o temperatură de 20 °C în recipiente închise, prezintă o suprapresiune de minimum 3,5 bari din cauza dioxidului de carbon în soluție și

(d) pentru care titrul alcoolic total al producțiilor de vin de bază destinate preparării sale nu trebuie să fie mai mic de 9 % vol.

Baza legală:

R 1308/17 decembrie 2013, anexa VII partea a II-a pct. 5

HG 512/29 iulie 2016, anexa nr. 3, pct. 5

5.3. Vinuri spumante de calitate de tip aromat înseamnă vinurile spumante de calitate:

(a) care sunt obținute prin utilizarea exclusivă, la alcătuirea producției de vin de bază, a mustului de struguri sau a mustului de struguri parțial fermentat, care provine din anumite soiuri de struguri de vinificație incluse pe o listă ce urmează a fi întocmită de Comisie prin intermediul unor acte delegate în temeiul articolului 75 alineatul (2).

Vinurile spumante de calitate de tip aromat produse în mod tradițional prin utilizarea vinurilor la alcătuirea producției de vin de bază sunt stabilite de Comisie prin intermediul unor acte delegate în temeiul articolului 75 alineatul (2);

(b) care, conservat la o temperatură de 20 °C în recipiente închise, prezintă o suprapresiune de minimum 3 bari din cauza dioxidului de carbon în soluție;

(c) al căror titru alcoolic dobândit nu poate fi mai mic de 6 % vol. și (d) al căror titru alcoolic total nu poate fi mai mic de 10 % vol.

Baza legală:

R 1308/17 decembrie 2013, anexa VII partea a II-a pct. 6

HG 51229 iulie 2016, anexa nr. 3, pct. 6

5.4. Vin spumos înseamnă un produs:

(a) care se obține din vin fără denumire de origine protejată sau indicație geografică protejată;

(b) care degajă, la deschiderea recipientului, dioxid de carbon provenind total sau parțial dintr-un adaos al acestui gaz și

(c) care prezintă, atunci când este conservat la 20 °C în recipiente închise, o suprapresiune de minimum 3 bari din cauza dioxidului de carbon în soluție.

Baza legală:

R 1308/17 decembrie 2013, anexa VII partea a II-a pct. 7

HG 512/29 iulie 2016, anexa nr. 3, pct. 7

5.5. Vin petiant înseamnă un produs:

(a) se obține din vin, din vin nou aflat încă în fermentație, din must de struguri sau din must de struguri parțial fermentat, cu condiția ca aceste produse să aibă titru alcoolic total de minimum 9 % vol.;

(b) care are un titru alcoolic dobândit de cel puțin 7 % vol.;

(c) care prezintă, dacă este conservat la 20 °C în recipiente închise, o suprapresiune datorată dioxidului de carbon endogen în soluție de minimum 1 bar și maximum 2,5 bari și

(d) care este prezentat în recipiente de 60 de litri sau mai mici.

Baza legală:

R 1308/17 decembrie 2013, anexa VII partea a II-a pct. 8

HG 512/29 iulie 2016, anexa nr. 3, pct. 8

5.4. Vin perlant înseamnă un produs care:

(a) se obține din vin, din vin nou aflat încă în fermentație, din must de struguri sau din must de struguri parțial fermentat;

(b) are un titru alcoolic dobândit de cel puțin 7 % vol. și un titru alcoolic total de cel puțin 9 % vol.;

(c) prezintă, dacă este conservat la 20 °C în recipiente închise, o suprapresiune, datorată dioxidului de carbon în soluție total sau parțial adăugat, de minimum 1 bar și maximum 2,5 bari și

(d) care este prezentat în recipiente de 60 de litri sau mai mici.

Baza legală:

R 1308/17 decembrie 2013, anexa VII partea a II-a pct. 9

HG 512/29 iulie 2016, anexa nr. 3, pct. 9

Vinuri

(1)În înţelesul prezentului capitol, vinurile sunt:

a)vinuri liniştite, care cuprind toate produsele încadrate la codurile NC 2204 şi 2205, cu excepţia vinului spumos, aşa cum este definit la lit. b), şi care:

1.au o concentraţie alcoolică mai mare de 1,2% în volum, dar care nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare; sau

2.au o concentraţie alcoolică mai mare de 15% în volum, dar care nu depăşeşte 18% în volum, au fost obţinute fără nicio îmbogăţire şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare;

b)vinuri spumoase, care cuprind toate produsele încadrate la codurile NC 2204 10, 2204 21 10, 2204 29 10 şi 2205 şi care:

1.sunt prezentate în sticle închise cu dop tip ciupercă fixat cu ajutorul legăturilor sau care sunt sub presiune egală ori mai mare de 3 bari datorată dioxidului de carbon în soluţie; şi

2.au o concentraţie alcoolică care depăşeşte 1,2% în volum, dar care nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.

Baza legală:

L 227/2015 Codul fiscal, art. 350

Comentarii

Pentru MFP nu contează definiția vinului din legislația europeană sau cea națională, ci crează definiții proprii care nu au legătură cu realitatea. Ba chiar sunt ridicole. Deci, în opinia MFP, dacă au presiune egală sau mai mare de 3 bari este un vin spumos, indiferent că dioxidul de carbon este de natură endogenă sau exogenă.

Pentru același MFP, dacă presiunea este mai mică de 3 bari vinurile sunt liniștite, indiferent că vorbim de vinurile petiante sau vinuri perlante. Contează dacă sticlele sunt închise cu dop tip ciupercă fixat cu ajutorul legăturilor.

Episodul 3 al miniserialului din Champagne continuă astăzi cu povestea şi vinurile casei Taittinger.

Casa de şampanie Taittinger are o istorie bogată, în strânsă legătură cu locurile unde îşi desfășoară activitatea, cu circumstanţele istorice şi mai ales cu oamenii care s-au ocupat de ea.

Locurile

Era anul 370 e.n., când romanii au construit o biserică pe locul ce avea să devină mai târziu abaţia Saint Nicaise din Reims. Anterior construcţiei bisericii, pe acele locuri, galii şi romanii au excavat cantităţi impresionante de calcar (folosit ca material de construcţie), lăsând în sol multe găuri rectangulare, de dimensiuni nu foarte mari, care ulterior au fost legate între ele prin tuneluri subterane. Abaţia Saint Nicaise s-a ridicat în sec XIII pe locul bisericii construite de romani. Călugării de aici produceau încă de pe atunci vinuri liniştite şi foloseau tunelurile cu pereţii din calcar de sub abaţie (situate la adâncimea de circa 20 metri) pentru depozitarea şi maturarea vinurilor, întrucât păstrau o temperatură (10 °C) şi o umiditate (90%) constantă pe tot parcursul anului. Astăzi, în exact aceleaşi tuneluri, casa Taittinger îşi depozitează  şampaniile şi vinurile rezervă. Abaţia Saint Nicaise a fost distrusă în timpul revoluţiei franceze. În cei aproape 500 de ani de existență a avut parte de mulţi oaspeţi iluştri, printre care şi Petru cel Mare, ţarul Rusiei. Pe locul abaţiei se află astăzi sediul casei de şampanii Taittinger care include partea de producţie, birourile, sălile de degustare, un mic muzeu şi, bineînţeles, pivniţele cu tunelurile subterane.

Reşedinta conţilor de Champagne (Demeure des Contes de Champagne), situată de asemenea în centrul oraşului Reims, a fost construită în sec XIII pentru contele Theobald IV, cel care guverna zona Champagne (la acea dată, stat feudal francez). Această clădire a fost folosită ca resedinţă de către conţi atunci când aceştia veneau în Reims să asiste la încoronarea regilor Franţei. Astăzi se află acum în proprietatea familiei Taittinger şi este utilizată pentru găzduirea oaspeţilor, expoziţii, recepţii şi concerte.

Cel de la treilea loc, relevant din punct de vedere istoric, este Casa de Şampanie Forest Fourneaux fondată în 1734 de James Fourneaux în Chateau de la Marqueterie, situat în apropiere de Epernay. Viile din jurul castelului au fost plantate şi exploatate de către călugării benedictini, aceştia fiind recunoscuţi ca fiind părinţii şampaniei. Castelul a fost rechiziţionat în timpul primului război mondial, fiind sediul central al armatei franceze în timpul bătăliei din Champagne din 1915. Atât castelul, cât şi Casa de Șampanie Forest Fourneaux au fost achiziţionate de către Pierre Charles Taittinger în 1932 şi în prezent este reşedinţa descendenţilor familiei.

Oamenii

Pierre Charles Taittinger, ale cărui origini sunt austriece (după cum indică şi numele) a ajuns în zona Champagne în 1911, lucrând pentru un distribuitor de şampanie cu sediul în Epernay. Atracţia lui pentru Chateau de la Marqueterie a apărut în primul război mondial când, fiind locotenent în armata franceză, a suferit un accident şi a petrecut o perioadă de convalescenţă în acest castel. După marea depresiune, când această  proprietate a fost scoasă la  vânzare, şi-a unit eforturile şi resursele financiare cu cumnatul său pentru a achiziţiona atât castelul, cât şi Casa de Șampanie Forest Fourneaux, continuând să producă şampanie sub diverse nume.

După al doilea război mondial, afacerea casei a fost preluată de către Francois, al treilea fiu al lui Charles Taittinger, până în anul 1960 când, în urma unui accident de maşină, acesta a decedat. Charles a fost cel care a mutat pivniţele casei în tunelurile aflate sub fosta abaţie Saint Nicaise. Fratele său, Claude, a preluat managementul casei pe care a condus-o până în anul 2005, fiind cel care a adus reputaţia mondială a acestei case. În acelasi an, familia Taittinger a decis să vândă compania unui fond privat de investiţii american, Starwood Capital Group.

Tranzacţia a produs multă nelinişte atât în zonă, cât şi în breaslă (case de şampanii, viticultori, distribuitori, cooperative, clienţi), mai ales pentru că noul proprietar era un nou-venit în branşă şi exista temerea producerii unui dezechilibru major în industrie. Astfel, la mai puţin de un an de la vânzare, Pierre-Emmanuel Taittinger (nepotul lui Claude), cu sprijinul major oferit de către banca Credit Agricole, a cumpărat afacerea ce a inclus plantaţia de vie, actualul sediu al companiei (incluzând pivniţele şi stocul de 12 milioane de sticle precum şi Chateau de la Marqueterie). Starwood Capital Group a păstrat câteva active din domeniul hotelier. Pierre-Emmanuel Taittinger preia administrarea companiei, iar din 2007 i se alătură şi cei doi copii, Vitalie, care se ocupă de departamentul de marketing, şi Clovis, care conducea departamentul de vânzări internaţionale. În decembrie 2019 se produce şi schimbarea de generaţie, Vitalie Taittinger fiind numită preşedintele casei Taittinger, iar Clovis director general.

Extinderea pe alte pieţe a inclus și achiziţia Domaine Carneros în Califonia şi Domaine Evermond în sudul Angliei. Ultimul proiect a demarat în 2016 sub „bagheta” lui Pierre Emmanuel şi a distribuitorului Taittinger pe piaţa din Anglia, iar primele spumante vor fi lansate în 2024.

Casa Taittingier deține 288 ha de viţă de vie distribuită armonios în 37 de locaţii, toate parcelele având statut Grand Cru sau Premiere Cru. În plantaţie sunt implementate tehnici ce ţin atât de tradiţie, cât şi de viticultura sustenabilă. De asemenea, s-a avut în vedere ca distanţa dintre locul de recoltare şi presă să fie minimă, astfel încât dintr-o materie primă perfectă să rezulte o şampanie de prima clasă. Distribuţia pe soiuri în plantaţie este 37% Chardonnay, 48% Pinot Noir şi 15% Pinot Meunier. De altfel, Chardonnay-ul este cel care imprimă stilul inconfundabil al casei.

Dar iată şi vinurile degustate:

Taittinger Brut Reserve – este un asamblaj din mai mulţi ani de recoltă ce are în compoziţie Chardonnay (40%), restul de 60% fiind Pinot Noir şi Pinot Meunier, struguri ce provin din aproximativ 35 de parcele. Este o şampanie non-vintage, unică din punctul de vedere al proporţiei de Chardonnay folosită comparativ cu alţi producători.  Vinul a fost maturat pe levuri aproximativ 3 ani în celebrele tuneluri de sub fosta abaţie. Având o culoare galben auriu, strălucitoare, bule fine şi discrete, ne răsfaţă olfactiv cu note florale, citrice, aluat de pâine caldă si tuşe discrete de vanilie. Pe palat este energic, proaspăt, cu textura uşor cremoasă și în armonie cu bulele discrete. Încântă gustativ cu arome destul de intense de citrice, unt, miere, şi tartă de fructe. Postgustul „îți lasă gura apă”. O şampanie plină de prospeţime şi, totodată, eleganță.

Taittinger Prestige, rosé, brut – Roz somon, cu bule fine si persistente. Olfactiv, ne îmbie cu arome de coacăze roșii, cireșe, flori de portocal şi note ce provin din zona de autoliză (aluat de pâine proaspătă şi patiserie). Aciditatea intensă, bine susținută de notele de fructe roşii, vanilie, migdale, completate cu ceva tuşe fenolice, corpul  „plinuț”, cu  textură cremoasă, fac ca vinul să lase o impresie excelentă ce se remarcă prin prospeţime şi eleganță.  Postgust lung în care regăsim note de fructe roşii şi ceva tuşe de pâine prăjită.

Comtes des Champagne 2007 – este vârful de gamă al casei. A fost lansat prima dată în 1952. De atunci şi până în prezent doar 35 de recolte s-au „calificat” pentru a deveni această şampanie. Este un Blanc de Blanc (100% struguri Chardonnay ce provin din parcele Grand Cru situate în Avize, Mesnil, Oger, Chouilly şi Cramant). Am aflat de la gazdele noastre că anul 2007 nu a fost chiar un an ușor în zonă şi s-a „remarcat” prin ceva dificultăţi în perioada de înflorire şi o vară ceva mai răcoroasă. Condiţiile meteo s-au îmbunătăţit în luna august şi au permis ca la finalul sezonului, recolta să fie una foarte bună calitativ, în mod special în parcelele Grand Cru, de unde provin strugurii. Această gamă s-a produs în fiecare an de recoltă, din 2004 până în 2007 şi ni s-a comunicat că vom avea şi vintage-ul 2008 (conform Decanter, tocmai a fost lansat în luna aprilie 2021). Datorită condiţiilor meteo nefavorabile, acest vin nu se va regăsi ca an de recoltă pentru 2009, 2010 si 2011.

Comtes des Champagne 2007 conține doar vin de primă presă. Aproximativ 5% din asamblaj a fost maturat timp de 4 luni în baric pentru a da vinului rotunjime şi note de fum. Este ținut apoi circa 10 ani în pivniţele cu pereţi de calcar de sub fosta abaţie Saint Nicaise până când este lansat pe piaţă. Are o culoare galben-aurie (se disting şi nuanţe de verde), strălucitoare, bule fine şi persistente ce încântă nasul cu note de flori uscate, mușeţel, citrice, fum şi lemn dulce. Pe palat este foarte precis, cu aciditate vibrantă, bule fine şi textură cremoasă.  Cu arome complexe şi intense de citrice, pere, note autolitice, migdale, alune prăjite şi un postgust uşor salin şi iodat, fac ca vinul să fie sofisticat şi plin de energie. Un clasic Blanc de Blanc ce excelează prin prospeţime, eleganţă şi farmec. În plus, are şi un excelent potenţial de învechire.

În opinia mea, turul de cramă ce a inclus şi pivniţele de la casa Taittinger a fost unul dintre cele mai bine organizate tururi dintre toate casele de şampanie pe care le-am vizitat. Gazdele au fost atente la absolut orice detaliu, diferențiindu-se clar de orice alţi producători de şampanii de top. Fiind o casă deschisă publicului pentru vizitare, nu ar trebui să o rataţi, dacă ajungeţi în zonă.

(va urma)

Liviu Gheorghe – DipWSET, Weinakademiker

12 April 2021, Bruno Scavo, ASI Diploma Certified

Nice, the 5th largest city in France, is home of the only urban wine denomination of the country. Comprising about 60 ha of vines, the AOP (Appellation d’origine protégée) Bellet is one of the tiniest, though one of the oldest in France, dating back to the 11^th of November 1941.

However the name of Bellet first appears in the 17^th century, when Antoine Dettat, coming from Lombardy established his estate. It will then become a baronial domain. Fifty years later, during the siege of Nice by Louis XIV, this wine was appreciated by his generals. Further on, doctors used the Bellet as tonic drink to cure digestive disorders…Even the Royal Academy of Sciences from Turin explained in 1847 that its notable qualities came from the limestone soil of the area, giving one of the most exquisite wines of Southern Europe.

Nice only became French in 1860. Before, Nice was a County attached to the Piedmont and Savoy Duchy. This says a lot about how food and wine traditions evolved in this space, sometimes in a much different way than in the rest of Provence.

Phylloxera (1885) and the two world wars will then strike the vineyard of Bellet.

Fortunately, in 1902, a second castle is built on this hill of Crémat, and Antoine Mari, his owner created a new vineyard.

The AOC (Appellation d’origine controllée) recognition followed in 1941. It was thanks to Pierre Thomé, who became the new owner of Château de Crémat and president of the Winegrowers Syndicate that the AOC was given. After the war the two main estates– Bellet and Crémat (see pictures) started rebuilding the prestige of the denomination. INAO tried to eliminate the denomination because of frauds and inconstant quality of the wines. Since 1970, Ghislain de Charnacé of Château de Bellet managed to defend the character and quality of the wines of Bellet. Small producers joined the movement and soon the Bellet wine regained its lost glory!

Bellet PDO is usually studied together with Provence wines in vocational schools and wine diplomas. Geographically speaking it is included into the Provence vinicultural region that is actually distinct from the administrative Provençal PACA region. Most of the Provence vineyards stretch between the coast and the Mediterranean Alps from Fréjus to Marseille, except from the Bellet spot, the Clos Saint Joseph in Villars-sur-Var and some vines scattered around Nice, Mougins, and Mandelieu. One should know that before Phylloxera there were 26396 ha of vines in the Alpes Maritimes and after the aphid stoke the surface got down to 5592 ha.

Nowadays, Nice still adorns this prestigious vineyard, like a flag on its western hill. The appellation technically covers 650 ha, but only 58 ha yield wines. Average annual rainfall is about 830 mm while sunshine rate is very important: 2700 hours/ year.

Located on terraces that overlook the left bank of the Var river between 200 and 400 meters, its climate is Mediterranean both influenced by the sea breathe and by the mountains refreshing winds coming from the north (Tramontane). Due to this double influence, the average temperature shows 4-5°C less than the coast. These winds also protect it from diseases. Large day to night temperature shift also moderate the climate.

The Hills of Nice stretch from North to South and have different aspects and exposures, which together with different altitude create many méso and micro-climates. Water sources and small tributaries of the Var river cut through these hills and create valleys with peculiar features that influenced the different agrarian cultures of the place, either viniculture or specific activities such as vegetables growing, flowers plantings and traditional greenhouse cultures. 

Harvest starts at about mid- September and continues late into autumn. However due to global climate changing, season moved earlier these last years. Producers also try to adapt to climate changings and the style of the wines had considerably evolved during the last decades or so.  Due to the steep topography this can only be manual and the maximum yield allowed is 40 hl/ha. Vines can produce Bellet denomination beginning with the 5^th year of age.

The soil is also unique, consisting of lots of pebbles dating back to the Pliocene epoch, which stuck themselves into a kind of natural concrete made of sand and limestone. Pebbles are made of sandstone rolled along from the mountains down to the area. This soil, together with the altitude and the steep slope, provides good filtering conditions. Its local name is “poudingue”, its qualities were already known since the Greek times!

“Poudingue” soil of Bellet, Clos Saint Vincent

There is no registered “lieu-dit” to be labeled, but the historical neighborhoods of Bellet can all be considered so:

·         Les Séoules

·         Le Pilon

·         Le Grand Bois

·         Golfan

·         Les Cappans

·         Saint Roman de Bellet

·         La Tour

·         Candau

·         Saquier

·         Serre-Long

·         Crémat

·         Cantagalet

·         La Pouncia

·         Saint-Saveur

·         Gros Pins

The Bellet denomination produces the three colors of wine: white, rosé and red. Grape varieties are divided into main and complementary varietals. The former must represent at least 60% of the plantings. However, unlike many Provence PDOs Bellet is not obliged to be a blend and mono-varietals made from main grapes only largely exist.

White: main grapes: Vermentino; complementary grapes: Blanqueiron, Bourboulenc, Chardonnay, Clairette, Mayorquin, Muscat à Petits grains, Roussanne (actually Roussan aka Ugni Blanc, an old deformation of the name and anyway it is almost extinct in Bellet, even Joseph Sergi the President of the PDO up-rooted his last plot. 

The main grape variety Vermentino (also known as Rolle), is almost the only one used, a few producers using a hint of Chardonnay (about 5%). In any case the exotic Blanqueiron, Bourboulenc, Clairette, Mayorquin, Roussanne should not represents more than 5% of the plantings either.

In the past, whites used to be more planted than reds, also including:  ‘le spagnou, le pignerau, le verlantin et la trinquiera.’ Muscat was very trendy and whites used to be sweeter than nowadays.

Compared to their “cousins” from the Riviera, this whites are less exuberant, but deeper, with subtle flavors reminding peaches and delicate citrus, together with stony notes that can be described by some as “mineral”. I am not a fan of this word personally, and this stony hue especially develops with the age, sometimes reminding the profile of certain Alsace Riesling. Some producers inspire themselves from the Burgundy winemaking, using the barrel to provide great whites for cellaring. Creamier and smoother on the palate, their typical fresh feeling make them digest, while the savory aftertaste gives them length and lots of personality! The “Burgundian” vinification has evolved for some estates into a search for perfect balance between oxidative and reductive, with less use of new oak, better mastering post-fermenting processes and obtaining wines with both structure, complexity and finesse. Other prefer cold temperature vinification to enhance more pronounced, punchier flavours and preserve aromatics.

Rosé: main grape varieties: Braquet (or Brachet) and Folle Noire (Fuella Nera), complementary grapes: Bourboulenc, Blanquiron, Cinsault, Clairette, Grenache Noir, Mayorquin, Roussanne, Vermentino. As you can notice some white varieties can be co-vinified with reds, without passing 5% of the plantings and no more than 10% at the press. The most likely to be seen are Vermentino and Clairrete, but still with less than 10% of the wine. The most original rosés are made exclusively from the local Braquet variety. Some blend it with a hint of Grenache Noir and Cinsault.

Known since the 18^th century the Braquet grape was also a common family name in the area. The style of the “vin braquet” was more of a kind of luscious, raisined sweet wine. The pale colour of the grape basically eliminated it for reds, now some producers start reinventing this other colour of the Braquet.

Once again, compared to other Provence Rosés, the Bellet shows a real identity. Its color is deeper, reminding the coral. The nose surprises by its iodic impression, between saltiness and seaweed flavors, as Braquet is a very reductive grape. Then come lots of juicy little red fruits such as strawberry, cranberry or redcurrants, always completed by perfumed orange peel, flowery perfumes of carnation, rose or peony and a touch of spiciness (liquorice, aniseed)! The palate is surprisingly smooth, mellow, still led by a real backbone of phenolics that allows it to compliment some of the mythical dishes of the local cuisine and balance the diminished acidity character.

Whites and rosé have no obligation of oak maturing but cannot go on the market before the 1st of March Vintage + 1

Red: main grape varieties: Folle Noire and Braquet complementary varieties: two coastal grapes: Grenache and Cinsault. The most interesting? Folle Noire, which might have taken its name from “fool”, because of its capricious nature. Late-harvesting, difficult to get to plain maturity, it sometimes tricks the vintners. When they manage to tame it, the Folle shows deep dark fruit and spices on the nose, and sometimes even some airy perfumes such as violets. The texture is always silky, caressing, still its tannin can be firm and coupled with acidity and the aftertaste can bring some pleasant bitterness.

Grenache is prone to oxidation, might lack colour and tannins, and accumulate too much sugar quickly. Lower yields, best adapted aspects and heights can lead it to finesse and at least one producer experiments with it as a mono-varietal labeled as Vin de France, not Bellet. Cinsault is not allowed to represent more than 15% of the plantings, being better suited for rosé. Highly productive, its large berries are good to eat and rarely offer much interest in reds.

Red wines have to undergo 12 months in oak and be bottled after 18 months at the estate

The wine street of Bellet:

This is the southern sector with Domaine Saint-Jean scattered all around Bellet.

1.      Domaine du Toasc

The name of the estate is that of the hill where it is situated, the southernmost of Bellet, 5 km from the sea. Historical evidence dates back to 1880. In 1993, Nicoletti family recreated the estate and converted it to organic viticulture, like all their fellow vintners in the area. Cellar door activities have been developed since 2010 and now the estate can even offer accommodation and provide rural tourism. The estate was purchased by Château de Crémat recently, still keeping its own identity.

2.      Collet de Bovis

Situated in the southern part of the denomination overlooking the Var Valley, the name “Collet de Bovis” is the original one from the historical land register of the area. The name of the estate is Domaine de Fogolar from the Friulan dialect which means household. The owner, Professor Jean Spizzo thus shows his Friulan origins. He came from his native Italy in 1972 and took up ownership the following year. The first commercial vintage was 1991. Domaine de Fogolar is also a place for culture, organizing many exhibitions, theater plays both in Italian and dialect together with gastronomy events.

3.      Domaine Saint-Jean

The story of Domaine Saint Jean is quite recent and unites the destiny of Nathalie Pascioselli, member of an agricultures family of lavender cultivators and her husband Jean-Patrick who is an engineer. Established in 2001, their first vinification dates back to 2006. They first dedicated the few plots to white grapes, planting red varieties in 2008-2009. Their first Rosé wine followed in 2013. Besides 2,5 ha of vines they also own olive groves and craft their own olive oil, all the production being organic certified.

4.      Château de Crémat

The name Crémat was inspired by a fire that damaged the hill. The Château that will be baptized so was built in 1902 by Antoine Mari in a medieval- Hispanic style. It passed under American ownership from 1920 to 1929 and the crisis ended this period. Owner Belle Irène Bretz lost fortune during the 1929 krach and was obliged to sell to the new owner, Pierre Thomé who actively participated to establish the denomination and even tried to create a vintners’ cooperative. After difficult periods after the birth of the AOC in 1941 generated by the war and fraud, Jean Bagnis tried to reestablish the lost glory of the Bellet wine and save it from dissolution by the INAO. Federating the other vintners, bottling at the Château, investing into technology and buying new plots, Château de Crémat almost remained the only commercial wine producer of Bellet. Bought in 2000 by the Dutch insurer Cornelis Kamerbeek, the Château is renewed and all the facilities brought at the edge of technology.

This is the middle sector with eastern aspect:

5.      Clos Saint-Vincent

In 1993, the Sicardi and Sergi families acquired ownership of the Clos Saint Vincent.

The revival of this estate started by the extension of the vineyard up to the nowadays 10 hectares and by focusing on the production of quality grapes.

Clos saint-Vincent is quite unique: it is the only winery whose vineyards are planted on the three different hills of the appellation (Crémat, saint-Roman-de-Bellet et Saquier).

Here no chemical is used, the land is cultivated according to organic and biodynamic methods: lunar cycle, plants and herbal teas, animal compost such as manure or crushed silica. All the wines as well as the olive oil are biodynamic, certified by Biodyvin.

White cuvée Clos Saint Vincent 2009 was served at the marriage of Prince Albert II to Charlene Wittstock, the estate’s wine usually accompany many of the prestigious events and galas of the Principality, such as Ball de la Rose and charity gala of the Monegasque Red Cross.

Jo Sergi is also the nowadays President of the Bellet PDO.

Joseph Sergi “the Genius loci”, owner, vintner and winemaker of the Clos and winemaker of the year in 2012

Harvest time – 2014 (together with my wife Julia and my daughter Sophie)

6.      Via Julia Augusta

This is an old estate whose name is inspired by the ancient roman road that runs through Bellet. It long belonged to the Barnoin family and used to be called “Clos Saint Joseph”. Inherited by Madame Yannick Le Strat it was in bad state, but fortunately her husband, Robert Cohendet, an IBM retreated came with the good energy and by 1978 started to revive the estate. He even changed the name into the nowadays one. Their son Nicolas, continued to improve the quality.  The 2 ha vineyard also included plots purchased from the ancient Massa estate.

The following estates are situated in the middle sector too, with western exposure.

7.      Domaine Vincéline

Vincent Dauby used to work at Clot dou Baille where he lived the twilight of this historical estate with tragic destiny. He then married Céline and they now take care of this tiny estate of less than 1ha, maybe one of the smallest in Bellet experimenting with low intervention techniques. The name of the winery is the contraction of both their given names.

8.      Domaine de la Source

The name comes from a water source flowing through the estate. The Dalmasso family started with ownership of flower plantings in 1960. Little by little they turned this traditional Belletan activity into vine growing and eventually winemaking. Their first commercial wine was sold in 1991, even though previously wine had already been produce for domestic use. One should know that by 1991 only Château de Crémat and Château de Bellet were marketing their crop and Domaine de Flogolar launched its first vintage the same year. The children, brother and sister Eric and Carine became in charge of the production in 2003.

9.      Château de Bellet is the northern-most and the most isolated in the Saquier hamlet.

This is the oldest estate, whose name is not only synonym with the wine of Bellet but also with the history of this place. Pierre Roissard and Anne-Rose Dettat-Doria’s son Jean-Pierre Roissard acquired a property called ‘Bellet’ and created his baronnial residence there on 12th September 1777. The current Baron, Comte Ghislain de Charnacé succeeded his father in 1970. After 40 Vintages crafted, he sold the Estate and the chapel, but not the baronial house in 2012. Ghislain continued to be responsible for vilification acting as a consultant until 2015. In 2014 Coteaux de Bellet merged into the ownership.

De Charnacé was one of the first in Bellet to use barrels for white wines in the early 1990s.

Red Cuvée Baron G 2008 was served at the marriage of Prince Albert II to Charlene Wittstock. In 1980 the “Chateau de Bellet” 1978 had already been served during the Versailles summit of heads of states and also for the NATO summit in 2005. In 1990 De Charnacé was “Winemaker of the year” and he was president of the Bellet PDO until he passed the presidency to Jo Sergi, head of the denomination nowadays.

Other estates have disappeared or have been integrated into different ownerships, some old families got extinct.

Clos Nicea

Clot dou Baille

Collet de Roustan

Domaine Augier

Domaine de Fontbellet

Domaine Massa

Les Coteaux de Bellet

Hermès

Max Gilli

Domaine Capriciosa

BIBLIOGRAPHY

Lorgues, C, and R, (1990), Provence de la vigne et des vins, Nice, Editions Serre

Luret, N, (1994), Guide des Vins de Provence, Marseille, Editions Jeanne Lafitte

Ninon, J.J, (1998), Le vin de Bellet d’hier et d’aujourd’hui, Nice, Z’éditions

Ninon, JJ. (2001), Bellet, le vignoble Niçois, Nice

WEBSITES

https://belletwine.com/

 

https://vindenice.com/