Am primit recent o propunere de a organiza o degustare de spumante și cu consumatorii obișnuiți, adică cei care scot banii din buzunar, din cont, pentru a cumpăra un spumant românesc. Ideea unei astfel de acțiuni am avut-o încă din 2020, dar au fost câteva impedimente care m-au împiedicat s-o implementez până acum. Asta nu înseamnă că am renunțat la ea. Cel mai probabil, o astfel de degustare nu va fi făcută în paralel cu cea oficială, cu specialiștii, pentru că îmi încarcă activitatea peste măsură într-un timp extrem de scurt. Mă gândesc că ar putea fi organizată într-o altă zi, poate fi și-ntr-o altă locație. Toate au un cost și nu vreau să încarc foarte mult factura evenimentului.

O altă variantă la care mă gândesc de ceva timp este de a organiza un… festival al vinurilor efervescente românești și, de ce nu, un festival internațional (o balcaniadă, pentru început) al vinurilor spumante. În acest fel, producătorii români ar vedea, pe de-o parte, care este reacția consumatorului român și, pe de altă parte, ar vedea unde se poziționează raportat la producătorii din Balcani. Am vorbit deja cu o parte din producătorii din marea majoritate a țărilor balcanice, au fost foarte deschiși (ca să nu zic chiar entuziaști) față de o astfel de inițiativă și nu mai rămâne decât să fie transpusă în practică. Nu am o experiență în organizarea unui eveniment de o asemenea amploare, dar… în toate este un început.

În același timp, lansez o altă inițiativă la care m-am gândit tot de prin 2020. Să organizez o degustare în același format, cu spumantele din același lot, pe aceeași fișă de jurizare, dar având jurați oenologii de la fiecare producător de spumante. Rezultatele nu trebuie să fie publice decât dacă se hotărăște în unanimitate asta. Scopul acestei degustări este de a vedea fiecare oenolog ce este apreciat și ce nu de către colegii din domeniu. Nu va fi un loc de înțepături, ci de a face un schimb de opinii, de experiență, între voi, ca profesioniști, așa cum se face de ani buni în țările cu tradiție. Nu contează cât de mare sau de mic este producătorul, ci contează ce idei constructive se pot aduce acestui segment de industrie astfel încât calitatea spumantelor să crească mult mai repede decât până acum.

De asemenea, într-o astfel de atmosferă s-ar putea pune bazele unei (noi) asociații a producătorilor de vinuri spumante. Da, știu că mai există una, dar impresia mea este că ea funcționează doar pe hârtie. Eu mă gândesc că astfel de asociere trebuie să aibă o listă de obiective clare, pe termen scurt, mediu și lung, astfel încât vinul spumant românesc să iasă din situația existentă și să fie mai… efervescent.

Aștept opinii nu doar de la oenologii de vinuri spumante, ci de la oricine care iubește și-i pasă de vinul spumant românesc.

Am promis că, după publicarea rezultatelor de la a IV-a ediție a Concursului de Vinuri Spumante Românești, voi veni cu comentarii și concluzii pe marginea acestui concurs.

1. Plecăm de la câteva date statistice. În România, la nivelul anului 2022, sunt 29 de comercianți de spumante care produc 115 mărci de spumante: 62 obținute prin metoda tradițională, 43 prin metoda Charmat, 7 prin metoda ancestrală și 3 sunt spumante nefiltrate. Dintre aceștia, unul produce spumante din struguri importați (Beciul Domnesc), doi (Alira, Gramma) vând spumante produse de alți producători români (etichetă privată), iar ceilalți produc din proprii struguri.
2. La concurs au participat 16 comercianți de spumante: Alira (Winero Crama), Avincis (Avincis Vinuri), Budureasca (Viile Budureasca), Casa de Spumante Carastelec (Vinum Partium), Casa de Vinuri Cotnari și Cotnari (Cramele Cotnari), Crama Gîrboiu (Mera Com International), Crama Hermeziu (Agro Industrial Ceres), Crama Știrbey (Agricola Știrbey), Cramele Recaș (Cramele Recaș Group), Domeniile Bohotin, Domeniile Panciu (Natura), Familia Darabont (Sadelli Prodcom), Podgoria Silvania, Villa Vinea (Castel Vinum), Zarea. Ar mai fi dorit să participe și alți producători, dar fie au terminat stocul de spumante, fie au rămas cu foarte puține, fie că pregăteau un lot nou de îmbuteliere.
3. În concurs au fost înscrise 42 spumante, din care 29 albe, 12 rosé și 1 roșu. Au fost 28 de spumante obținute prin metoda tradițională, 13 prin metoda Charmat și unul prin metoda ancestrală.
4. Jurizarea s-a făcut sincron la București, respectiv Iași. În ambele locuri juriul a fost format din 5 doamne și 5 domni. Pentru cei atenți și la alte detalii, am avut (și în acest an) un reprezentant al minorității maghiare (sic!). Din juriu au făcut parte persoane cu mare experiență în jurizare internațională, dar am introdus (ca la fiecare ediție) și câțiva jurați noi. Oricum, dacă au acordat note extreme (în plus sau minus) au fost eliminate înainte de calcularea mediei finale. Din fericire, și la această ediție am câștigat câțiva titulari pentru edițiile viitoare. Selecția continuă oricum. Concursul acesta este permis oricui pe principiul că în ranița oricărui soldat este bastonul de mareșal. Am avut și un jurat străin, doamna Anne-Wies van Oosten, blogger de vin și gastronomie din Olanda.
5. A fost și o jurizare paralelă, la Nisa, dar în afara concursului deoarece au fost doar spumante rosé, iar numărul de jurați a fost foarte redus. Și acolo a fost un echilibru perfect masculin-feminin. Am apreciat foarte mult acest panel de degustare mai ales că a fost format din oameni cu greutate, care au o experiență foarte mare în degustarea de vinuri spumante, în general, și de șampanii, în special.
6. În mod normal, nu admit ca jurat oameni care să provină de la cramele reprezentate în concurs. Anul acesta am făcut o excepție cu Betty Darabont care a avut o singură probă în concurs și care și-a manifestat dorința de a juriza argumentând cu pregătirea ei în acest segment de activitate, dar și vrând să simtă pulsul spumantelor românești. Nu s-a pus problema să-și favorizeze proba, iar dacă este cineva curios, ca să vă convingeți, pot face public, cu acordul ei, punctajul pe care l-a acordat propriei probe. Oricum, dacă era o nota extremă se elimina.
7. Fișa de jurizare a fost exact aceeași folosită la ediția anterioară, dar în format electronic. Am primit câteva sugestii de îmbunătățire a ei și, garantat, la ediția viitoare vor fi implementate.
8. De organizarea concursului la Iași s-a ocupat în principal doamna Cintia Colibaba, iar secund i-a fost Mihai Focea. Organizarea a fost impecabilă, doamna Colibaba muncind și duminica pentru pregătirea acestui eveniment. Cum unele probe nu au ajuns în timp util, dânsa a cumpărat probele lipsă de la niște baruri de vin și a rezolvat problema. Ca să nu mai spun de mediatizarea evenimentului. În ultima clipă a apărut o problemă pe care Mihai Focea a rezolvat-o într-un timp incredibil de scurt. Nu am cuvinte suficiente să le mulțumesc pentru efortul depus.
9. Unul din partenerii acestui eveniment a fost Chef & Sommelier care a pus la dispoziție paharele tip Reveal’Up Soft 30 cl fiind deja în standardul de jurizare la acest concurs.
10. Comisia de la București a jurizat la restaurantul Aria TNB. Eu sunt o persoană cam pretențioasă când vine vorba de loc de degustare spumante, dar aici am găsit condițiile pe care le doream și ceva pe de-asupra. La Iași, concursul s-a desfășurat tot în laboratorul de oenologie (nu de oncologie, cum spunea un curier care trebuia să aducă niște vinuri acolo) din cadrul USV Iași, ca la ediția precedentă.
11. Celor din comisia de la București am încercat să le fac o surpriză plăcută mergând cu ei la Muzeul Recordurilor unde amfitrion a fost Victor Bota. Îi sunt recunoscător pentru răbdarea pe care a avut-o cu noi și pentru modul cum a prezentat exponatele. Din reacțiile invitaților am înțeles că au fost impresionați.
12. Și-acum să vorbim despre vinuri. Analizând situația spumantelor de la noi în acest an mi-am dat seama că sunt producători care au vrut să ridice stacheta, lucru care m-a bucurat. Budureasca a scos un nou spumant (Classic blanc noir), Casa de Spumante Carastelec a lansat recent spumantul 773, Casa de Vinuri Cotnari a lansat gama Millesime (Grasă de Cotnari și Frâncușă cu o maturare de 4 ani, respectiv 5 ani), Crama Gîrboiu a început să facă spumantele în propria cramă, cei de la Hermeziu au scos acel C’est Soir rosé, Domeniile Panciu au lansat cele 4 spumante din gama Gran Riserva maturate 6 ani, Familia Darabont a intrat pe piață cu un spumant Charmat, iar cei de la Podgoria Silvania au făcut niște schimbări în vinificație care dădeau speranțe pentru o renaștere gen Phoenix. Dar proba adevărului este atunci când aceste spumante sunt aruncate în luptă, adică în concurs. Iar rezultatele sunt cele care au fost publicate.

13. Au fost destule surprize și, la un moment dat, mi-am pus problema dacă nu cumva am greșit pe undeva. Am dezbătut acest subiect cu câteva persoane de specialitate care mi-au spus să nu fiu mai catolic decât Papa și să admit că astea au fost probele și astea au fost rezultatele. De asemenea, având în vedere că jurații au fost din România (cu o excepție), trebuie să admit faptul că rezultatele reflectă punctul de vedere al pieței românești. Oricum, sunt atent la impresiile care au ajuns la mine pe canale directe sau indirecte și voi încerca să țin cont de ele.
14. Indiferent de rezultatele punctuale, consider că vinul spumant românesc este mult mai bine mediatizat, iar acest lucru mă bucură foarte mult. Nu mă refer doar pe plan intern, dar și pe plan extern. Dorința mea este ca să continui periplul și în alte țări astfel încât să nu mai aud remarci de genul: se face vin spumant și-n România?
15. Producătorii români de spumante au progresat, dar progresul nu este așa de mare încât să ajungem în topul mondial al calității. Am cunoștință de un singur producător de spumante metoda tradițională (Casa de Spumante Carastelec) care a apelat la un specialist din Champagne pentru a îmbunătăți procesul de fabricație și, implicit, a crește nivelul de calitate al spumantelor.
16. În continuare sunt producători care îmbuteliază spumantele în sticle albe, ignorând riscul apariției gustului de lumină. OK, și Ruinart pune spumantul propriu în sticle albe, dar acestea sunt acoperite imediat de un ambalaj corespunzător pentru o cât mai bună protecție. Aflu că unii producători nici măcar nu știau de acest defect al vinurilor spumante și acum probabil se miră de rezultatele de la concurs.
17. Am mai spus și-n trecut, o să mai spun și-acum. Nu are sens să scoateți spumant obținut prin metoda tradițională dacă durata de maturare este de doar un an, un an și-un pic. Obțineți spumante care seamănă cu cele Charmat, dar la costuri mai mari decât cele Charmat. Pe de altă parte, impresia mea este că unii care obțin spumante prin metoda Charmat folosesc levuri care să dea impresia de autoliză, caracteristică metodei tradiționale. Parcă nu mi se pare în regulă din punct de vedere etic. Dacă-i Charmat lăsați să iasă în evidență prospețimea, fructozitatea, și veți imprima o notă puternică de autenticitate.
18. Cineva remarca recent că o durată lungă de maturare pe levuri nu este o garanție a obținerii unui spumant de calitate. Avem astfel de exemple care nu au ieșit în evidență la concurs. În altă ordine de idei, nu este obligatoriu ca un spumant obținut prin metoda tradițională să aibă neapărat nota de autoliză pentru a fi considerat un spumant de calitate.
19. Înțeleg că Chardonnay și Pinot noir sunt soiurile definitorii pentru regiunea Champagne, dar trebuie să țineți cont de faptul că sunt diferențe notabile pedoclimatice între Champagne și țara noastră. În consecință, recomand producătorilor noștri să încerce și alte soiuri pentru a obține spumante de calitate. Dacă admiteți sugestiile mele, eu aș încerca Iordana (alb) și Băbeasca neagră (rose). Feteasca regală aș folosi-o în cupaj cu alte soiuri. Asta nu exclude să experimentați și alte soiuri.
20. Ca să obțineți un spumant de calitate trebuie să obțineți un vin bază de calitate. Se pare că acest lucru pe care eu îl consider banal nu este conștientizat de către toți producătorii. Degeaba modernizezi crama la un standard foarte ridicat, faci o vinificație ca la carte, dacă nu atingeți acest obiectiv. Iar ca să faci un vin bază de calitate trebuie să ai o calitate ridicată a strugurilor în vie. Selecția strugurilor trebuie să fie draconică.
21. Și ajungem la un subiect despre care am dezbătut (și mai serios, și mai ironic) cu Frank Gregor Schmidt, iar recent Iulia Scavo a pus degetul pe rană: caietele de sarcini pentru spumante. Cât timp nu vom avea caiete de sarcini distincte pentru vinuri spumante nu putem transmite seriozitate nici pe plan intern și cu-atât mai puțin pe plan extern. Iar caietele de sarcini trebuie curățate de balast și de perlele care încă mai există în conținutul lor. De asemenea, este inadmisibil să citești pe etichetă că există DOC-CMD. Sugerez celor care au întocmit aceste caiete de sarcini să le compare cu cele din Franța, Itralia și Spania și să identifice acele caracteristici care pot face diferența în vie.
22. La modul general aș vrea să transmit producătorilor că dacă au obținut cândva și undeva un loc remarcabil, o medalie de valoare la un concurs, asta nu este o garanție că la concursurile viitoare este obligatoriu ca spumantele respective să obțină aceleași rezultate. Cu câțiva ani în urmă i-am spus unui oenolog că spumantul dintr-un an nu mai este la nivelul calitativ al celui dintr-un an anterior, iar acesta mi-a replicat că un an viticol nu se aseamănă cu altul. De acord, dar în unele cazuri am constatat diferențe foarte mari. Chiar zilele acestea am desfăcut un spumant care a ocupat locul 1 la o ediție anterioară și care acum era… banal. Dacă vă culcați pe-o ureche vin din urmă niște pui de tigri și vă fac franjuri.
23. Un aspect poate mai puțin important dar care ține de imagine. Aveți în portofoliu mai multe game de spumante. OK, foarte frumos. Probabil vreți să acoperiți toate nevoile consumatorului român. Încercați să dați un nume al gamei, un nume al produsului respectiv astfel încât el să fie bine identificat de către consumator. Brut rosé (am luat doar ca exemplu) nu este o denumire comercială, ci sunt două caracteristici ale acelui spumant. Pinot noir nu este o denumire comercială, ci este soiul din care s-a obținut acel spumant.
24. Denumirea de vin spumant este una generică. Am putea avea și noi o denumire protejată cum este șampania, cava, sekt șamd DACĂ VREȚI. Pentru asta ar trebui o asociere a producătorilor de spumante. Pentru asta va trebui să lăsați deoparte orgoliile de mare și tare producător și să scoateți în evidență ȚARA. Dacă ieși la extern cu numele tău de producător șansele de a fi bine identificat și reținut în memoria colectivă este foarte mică, dar ca țară șansele sunt mult mai mari. Bine, pentru asta trebuie pompați niște bani în imaginea ca țară și… trebuie să creșteți nivelul de calitate al spumantelor produse.

Și, uite-așa, am ajuns din nou la bază. La vinul bază și la vinul spumant de calitate. Dar asta nu o pot face eu, ci voi cei care lucrați în vie și-n cramă. Vă doresc succes și să ne vedem la anul cu produse și mai bune.

La final, vreau să aduc mulțumiri partenerilor mei de la Syngenta și, mai ales, Da Bacco, cei care m-au susținut financiar ca să pot desfășura acest concurs în cele mai bune condiții. Somelierului Aurelian Luca și specialistului IT Mihai Manolache le mulțumesc pentru tot sprijinul acordat la ediția din acest an. Tuturor le sunt recunoscător.

• Exaltation stemglass profile, design & sold by Chef & Sommelier.

Spumante albe metoda tradiţională

1. Casa de Vinuri Cotnari Colocviu Vibe Frâncușă
2. Podgoria Silvania Blanc de blancs
3. Avincis

Spumante rosé metoda tradiţională

1. Podgoria Silvania rosé
2. Casa de Vinuri Cotnari Colocviu Vibe Fetească neagră rosé
3. Casa de Spumante Carastelec Carassia rosé

Spumante albe metoda Charmat

1. Zarea Tămâioasă românească
2. Casa de Vinuri Cotnari ZAZ
3. Crama Gîrboiu Cuartz alb

Spumante rosé metoda Charmat

1. Crama Hermeziu C’est Soir rosé
2. Alira Flamma Charme rosé
3. Crama Gîrboiu Cuartz rosé

Top jurizare feminin

1. Podgoria Silvania rosé
2. Crama Hermeziu C’est Soir rosé
3. Zarea Tămâioasă românească

Top jurizare masculin

1. Casa de Vinuri Cotnari Colocviu Vibe Frâncușă
2. Podgoria Silvania Blanc de blancs
3. Podgoria Silvania Regal

Top spumante albe

1. Casa de Vinuri Cotnari Colocviu Vibe Frâncușă
2. Zarea Tămâioasă românească
3. Podgoria Silvania Blanc de blancs

Top spumante rosé

1. Crama Hermeziu C’est Soir rosé
2. Podgoria Silvania rosé
3. Casa de Vinuri Cotnari Colocviu Vibe Fetească neagră rosé

Clasament general

1. Crama Hermeziu C’est Soir rosé
2. Casa de Vinuri Cotnari Colocviu Vibe Frâncușă
3. Podgoria Silvania rosé

• Exaltation stemglass profile, design & sold by Chef & Sommelier.

În 1711, Petru I, țarul Rusiei, se pregătea de război cu Imperiul Otoman. Sâmbătă, 24 iunie, a trecut Prutul și a sosit la Iași. Era prima vizită a unui țar pe pământ românesc. A doua zi, Dimitrie Cantemir a dat o masă mare în cinstea țarului, cinstind oaspeții cu vin de Cotnari și vin cu pelin, băuturi cu care a impresionat oaspeții.

Trei zile mai târziu, miercuri 28 iunie, țarul invită pe Dimitrie Cantemir și pe 15 boieri aleși de domnitor la un banchet dat în ajunul zilei sale onomastice, de sfinții Petru și Pavel.

Se vehiculează ipoteza că în această zi românii au luat cunoștință pentru prima dată cu șampania.

Oare așa să fie?

Ion M. Pușcă a afirmat că românii ar fi luat cunoștință cu minunata licoare realizată de dom Pérignon datorită țarului Petru I.[1] În susținerea acestei afirmații este citat cronicarul Ion Neculce (1672-1745).

Am consultat mai multe versiuni ale textului scris de cronicar. Cea mai veche este reprodusă de Mihail Kogălniceanu, în prima ediție tipărită în perioada 1845-1852[2].

În perioada 1872-1874 tipărește la București o nouă ediție, cu caractere latine. El menționează că este vorba de reproducerea unei versiuni originale pe care o deține[3].

O altă versiune consultată a fost cea din seria Patrimoniu care a reprodus ediția critică din 1982 a lui Gabriel Ștrempel[4]. Nu chiar în ultimul rând, am consultat și o cronică copiată a lui Ioasaf Luca, nepot al cronicarului, datată cel mai probabil la 1766[5]. Cum nu sunt diferențe esențiale între aceste versiuni, o să fac referire la versiunea din ediția a doua a lui M. Kogălniceanu, fiind prima scrisă cu caractere latine.

Și era într’o Miercurĭ, în postŭ; și aŭ măncatŭ toțĭ carne pentru libovul Împĕratuluĭ creștinescŭ, și ĭ-aŭ cinstitŭ Împĕratulŭ prea bine și frumosŭ, și maĭ pre urmă ne aŭ închinatŭ singurŭ Împĕratulŭ cu nisce vinŭ a luĭ de la Françujĭ, care îndată cum aŭ bĕutŭ cum aŭ mărmuritŭ toțĭ de bețĭ, bândŭ de acelŭ vinŭ; și n’aŭ maĭ sciutŭ cum aŭ dormitŭ într’acea nópte și Domnulŭ și boĭeriĭ.[6]

După cum se poate observa, în acest text nu se amintește de dom Pérignon și nici măcar de șampanie.

Un alt cărturar al vremii, Nicolae Costin, menționează banchetul dat de Petru I:

Éră Iunie in 28 de ḑile, Mercurĭ, aŭ făcutŭ masă mare și Petru Împĕratul, de aŭ cinstitŭ pe Dumitrașco Vodă și pre toțĭ boĭeriĭ țereĭ; și acolo s’aŭ iscălitŭ boĭeriĭ de aŭ priimitŭ Domnŭ vecĭnicŭ pe Dumitrașco Vodă și pe seminția luĭ. Éră măcarŭ că aŭ fostŭ postulŭ luĭ sfetii Apostolŭ Petru, cu toțiĭ aŭ mâncatŭ carne; și mare benchetŭ aŭ făcutŭ tótă ḑiua aceea; și acolo aŭ masŭ; éră peste nóptea aceea n’aŭ scăpatŭ fŏră pagubă maĭ nicĭ unŭ boĭerŭ, și nefuratŭ de Moskalĭ; cuĭ pistóle, cuĭ rafturĭ, cuĭ epângele nice boĭerŭ, nice slugă. Decĭ, apoĭ, Împĕratul totŭ acolo aŭ făcutŭ și Sân-Petrul.[7]

Se poate observa că Nicolae Costin a făcut o referire generală la banchetul dat în onoarea țarului, fără a menționa vreo băutură.

Și, totuși, unii autori insistă cu afirmația că atunci s-a consumat șampanie, deși Ion Neculce nu menționează așa ceva în cronica lui.

Scena beției cu șampanie, de pildă, la care se dedau, în premieră, boierii moldoveni în compania nobililor ruși, înaintea bătăliei de la Stănilești (1711), este elocventă în acest sens. Mai ales că scriitorul – Ion Neculce pre numele lui – menționează că, neobișnuiți cu șampania, vârtoșii aristocrați moldoveni au adormit;[8]

În pagini de roman lucrurile au stat un pic diferit:

Trecând Nistrul în fruntea armatei sale pătrunde într-un ținut fără sfârșit de nisipuri arzătoare, brăzdat de văi cenușii. Taberele sunt ridicate pe malul Prutului, pentru odihnă, dar și pentru aniversarea bătăliei de la Poltava. Ekaterina gustă și ea din vinul de Tokay. Zece zile mai târziu, în seara zilei de 7 iulie 1711, se produce un adevărat dezastru.[9]

Nu doar că nu este vorba de șampanie, dar nici măcar nu e vorba de un vin francez. E mai greu de înțeles de ce, Henri Troyat, emigrat din Rusia în Franța, în 1917, a ales să înlocuiască în roman vinurile țării adoptive cu vinul de Tokay.

Indiferent la ce sursă ne-am raporta, se poate spune clar că băutura consumată la acel banchet nu era șampanie (și cu atât mai puțin cea realizată de dom Pérignon). Afirmația lui Ion M. Pușcă este mai degrabă o speculație pentru că niciun cronicar nu face referire explicită la un vin efervescent.

Să analizăm situația și dintr-o altă perspectivă.

Vinul efervescent intră timid pe piața franțuzească în ultimii ai secolului al XVII-lea ca o modă venită din Anglia pentru a amuza generația tânără, dar nu este sigur că e vorba despre șampanie.[10] Prima mențiune sigură este din 1711 și apare într-o comandă a mareșalului Montesquiou dată lui Adam Bertin du Rocheret, un comisionar din Épernay.[11] Abia în 1718 se vorbește de o răspândire rapidă a producției de vin spumant în Champagne,[12] deci după incursiunea lui Petru I în Moldova.

În baza deciziei Consiliului Regal din 25 mai 1728 se autoriza transportarea în coșuri de 50 sau de 100 de sticle, iar exportul era, în special, spre Anglia.[13] Până atunci, comerțul cu astfel de vinuri era în zona gri. Oricum, nu există nicio dovadă că la vremea respectivă se exporta șampanie în Rusia.

Să vedem ce distanță ar fi putut parcurge transportul de șampanie până a ajuns la Iași. Să presupunem că șampania ar fi ajuns la acea vreme (pe mare sau pe uscat) în Rusia. La cât de sensibile erau sticlele, ar fi fost ele transportate pe o distanță așa de mare? Să revedem itinerariul țarului în acel an până a ajuns la Iași: Sankt-Petersburg – Moscova – Luk – Iaroslav – Soroca – Iași. Acest drum are o lungime de 2.830 km și la vremea aceea, se-nțelege, nu era drum asfaltat. Cum ar fi putut rezista aceste sticle de șampanie?

Să presupunem că țarul ar fi comandat șampania direct de la dom Pérignon, de la Hautevilles, ca să-i fie aduse la Luk (sic!). Sunt peste 1.600 km pe drumuri de țară cum erau atunci. Iar de aici, urmând drumul menționat până la Iași, mai sunt aproape 1.000 km. Deci, 2.600 km. Întrebarea anterioară este valabilă și în acest caz.

Țarul a ajuns la o nuntă leșească la Iaroslav. La cât de mare consumator de băuturi alcoolice era el (Europa-l știa din 1697 când a participat „incognito” în Marea Ambasadă) cel mai probabil ar fi terminat șampania la acea nuntă, dacă nu cumva mai devreme. Să-l fi apreciat așa de mult pe Dimitrie Cantemir ca să păstreze câteva sticle pentru momentul întâlnirii cu el la Iași? Să fim serioși.

Poate ar fi util să amintesc faptul că Petru I a vizitat Franța abia în 1717, iar atunci a consumat la curtea regală 6 sortimente de vin. Nicidecum șampanie. Poate din acest an să fi început importul de șampanie în Rusia.[14]

În concluzie, cred că sunt suficiente argumente pentru a abandona această ipoteză.

 

[1] Ion M. Pușcă, Băuturi spumante în gospodărie, Colecția Caleidoscop, nr. 181, Editura Ceres, București, 1988, p. 22

[2] Michail Kogălniceanu, Letopisițile Țării Moldovii, prima edițiune, tomu II, Letopisițul Vornicului Ioan Neculce (1662-1743), La Kantora Foaiei Sătești, Iași, 1845, p. 352

[3] Michail Kogălniceanu, Cronicele României séŭ Letopisețele Moldaviei și Valahiei, , a doua edițiune, tomul I, Imprimeria Națională, C.N. Rădulescu, Bucuresci, 1872, p. XVIII, nota 3)

[4] Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei, seria Patrimoniu, Editura Minerva, București, 1986, p. 243

[5] Ion Neculce, Cronica copiată de Ioasif Luca, Editura Știința, Chișinău, 1993, p. 181

[6] Michail Kogălniceanu, Cronicele României séŭ Letopisețele Moldaviei și Valahiei, a doua edițiune, tomu II, Imprimeria Națională, C.N. Rădulescu, Bucuresci, 1872, p. 319

[7] Michail Kogălniceanu, Cronicele României séŭ Letopisețele Moldaviei și Valahiei, a doua edițiune, tomu II, Imprimeria Națională, C.N. Rădulescu, Bucuresci, 1872, p. 103

[8] Răzvan Voncu, O istorie literară a vinului în România, Editura Curtea Veche, București, 1913, p. 10

[9] Henri Troyat, Petru cel Mare, Editura Humanitas, București, 1994, p. 163

[10] Jean-Robert Pitte, Istoria sticlei de vin, Editura Baroque Books & Arts, 2017, p. 91

[11] Benoît Musset, Vignobles de Champagne et vins mousseux. Histoire d‘un mariage de raison, 1650-1830, Editura Fayard, Paris, 2008, p. 61

[12] Jean Godinot, Manière de cultiver la vigne et de faire le vin en Champagne, Reims, libraire Barthélemy Multeau, 1718, p. 31

[13] Louis Latour, Vin de Bourgogne. Le parcours de la qualité, Editions de l Armancon, Precy-sous-Thil, 2012, Louis Latour, Vin de Bourgogne. Le Parcours de la Qualite.  Ier Siecle-Xixe Siecle.  Essai d’Oenologie Historique, Édition  de l’Armançon,  Precy-sous-Thil, 2012, p. 494

[14] Informație primită de la somelierul francez de origine rusă Valeria Tenison.

Astăzi, un prieten bun m-a întrebat care ar fi în opinia mea top cinci spumante românești din care să-și aleagă ceva pentru a consuma în noaptea de Anul Nou. Provocatoare întrebare, i-am spus eu, pentru că îmi este greu să recomand doar cinci. De ce? Pentru că masa de Revelion este bogată și merg mai multe feluri de spumante. Pentru că la miezul nopții obișnuim să desfacem un spumant. Pentru că tinerii au, în general, gusturi diferite de cei mai avansați în vârstă. Pentru că… fiecare-i cu gusturile lui. Și știți bine că gusturile nu se discută.

Dar o să încerc să fac și eu câteva recomandări.

Cam pe la ora 21 (plus-minus), așa cum ne învață somelierii (sic!) deschidem masa cu un spumant înainte de a ne înfrupta din toate bunătățile pe care le avem pe masă. Cum trebuie să fie spumantul deschis în acest moment? Cu cât nivelul de zaharuri pe care-l conține este mai scăzut, cu atât mai bine. De preferat ar fi un brut natur (oooo, daaa, Frâncușa de la Cotnari sau ceva de la Silvania), dar nu mi-ar cădea papilele dacă ar fi și ceva din zona extrabrut (3-6 g/l zaharuri), cum ar fi noul spumant de la Avincis (80% Crâmpoșie selecționată și 20% Pinot noir), sau brut (6-12 g/l zaharuri), cum ar fi ultimul spumant din Feteasca neagră tot de la Cotnari sau, mai ales, noul vin Rosé Celést din Pinot noir de la Villa Vinea. Cum mie-mi place să descopăr vinuri, în general, și vinuri spumante, în special, aș recomanda și cele 3 spumantele din noua gamă Gran Riserva de la Domeniile Panciu.

Astea sunt niște spumante pe care le-aș consuma ca să-mi satisfac curiozitatea. Dar dacă ar fi să merg pe certitudine, atunci aș alege fără să clipesc fie din cele două spumante de la Știrbey (Crâmpoșia selecționată, respectiv cel rosé din Novac), fie cele de la Petro Vaselo, fie din cele trei spumante Carassia de la Crama de Spumante Carastelec (Blanc de Blancs, rosé și Classic).

Dar spumantul nu se deschide doar la începutul mesei, ci și la trecerea dintre ani. Atunci doar bem spumant și ne bucurăm de acele momente plăcute. În aceste momente aș desface unul din cele două spumante de la Crama Gîrboiu (apropo, vedeți că tot procesul tehnologic are loc în România, deci să nu vă mai aud că spuneți că n-ar fi spumant românesc). Mie-mi place mult Cuartz alb din Feteasca albă, dar asta nu înseamnă că cel rosé (din Pinot noir) este de dat la o parte. De asemenea, cele două spumante Alira (alb, din Frâncușă, respectiv cel rosé, din Fetească neagră) ar putea la fel de bine să vă fie un bun companion în aceste momente plăcute.

OK, am intrat în Noul An, continuăm să ne distrăm și… să mâncăm (că doar suntem români, ce naiba!). Ajungem și la mult așteptatul desert și vrem să bem un spumant. Da, așa este, dar depinde și-aici despre ce fel de desert avem. Dacă este unul mai sărac în zaharuri aș merge pe un spumant metodă tradițională din Tămâioasă românească, brut, de la Cotnari. Dacă desertul este mai dulce, atunci ar merge un spumant metoda Charmat demisec de la Domeniile Panciu (80% Fetească regală și 20% Muscat Ottonel) sau chiar dulce (numai din Muscat Ottonel) tot de la Domeniile Panciu sau de la Domeniile Bohotin.

În consecință, eu cred că la momentul actual avem destule spumante românești din care să ne-alegem măcar trei pe care să le-avem la îndemână în noaptea de Revelion.

Vă doresc tuturor sănătate (cred că urarea este mai actuală ca niciodată), să fiți fericiți, să fiți iubiți, să vă distrați cum știți mai bine și să intrați în Noul An 2022 mai optimiști, mai efervescenți și cu cât mai multe gânduri bune!

La mulți ani!

Continuăm călătoria noastra în zona Champagne cu povestea şi vinurile casei De Sousa.  Ne aflăm în Avize, situat în centrul regiunii Cotes de Blancs, un loc binecuvântat de Dumnezeu, unde se produc şampanii de top atunci când viticultorul şi oenologul pun suflet şi talent la ceea ce natura cu generozitate le oferă. (foto 1)

Istoria acestei case de şampanie se derulează de la mijocul anilor 1950 când Antoine de Sousa, fiul unor emigranţi portughezi se căsătoreste cu d-ra Zoemie de Bonville, ce provenea dintr-o familie de viticultori stabilită în Champagne de câteva generaţii. A fost începutul unei poveşti de success ajunsă astăzi la a 3- generatie. În 1986, Erik de Sousa, fiul lui Antoine a trecut la timonă casei iar în prezent cei trei copii ai acestuia Charlotte, Julie şi Valentine sunt şi ei implicaţi activ în managementul casei.

Plantaţia de viţă a casei De Sousa totalizează circa 10 ha şi este distribuită în Avize, Cramant, Oger şi Mesnil/Oger, pe 42 de parcele exclusiv clasificate Grand Cru, cu orientare şi expoziţie optimă, est si sud est. Soiurile de struguri cultivate au următoarele proporţii: Chardonnay 60%, Pinot Noir 30% si Pinot Meunier 10% iar densitatea de plantare este de aproximativ 8000 de viţe/ha. Solul calcaros provenind din fosile marine are excelente calităţi de drenare a apei şi permite menţinerea unor condiţii sanitare foarte bune a viţelor, iar şampaniile obţinute din strugurii acestora se remarca prin fineţe, eleganţă şi mineralitate. Scoica, simbolul acestor fosile marine se regaseşte de altfel pe toate materialele de promovare ale cramei, inclusiv pe etichetele vinurilor. Viţele a căror vârsta depaşeşte 50 de ani (familia de Sousa a ţinut foarte mult să conserve aceste viţe cu toate că în zonă a fost un curent de a replanta masiv cu viţe noi)) fac ca strugurii să aibă o calitate excepţională din punctul de vedere al spectrului de arome şi a concentraţiei acestora, şi exprimă din plin terroir-ul. Lucrările ce vizeaza solul (ex arătura de toamnă, primăvăra, etc) se fac preponderent cu vehicule cu tracţiune animală, pentru a conserva solul din punct de vedere compactare, echilibru microbian şi a pentru a-i asigura o aerare optimă. Din 2010 plantaţia si vinurile Casei de Sousa sunt certificate organic iar din 2013 şi biodinamic.

Pentru realizarea vinurilor de bază se foloseşte must de primă presă (Cuvee) într-o proporţie de aproximativ 75%. Fermentaţia alcoolică are loc în tancuri de inox cu temperatură şi atmosferă controlată, folosind preponderent drojdii sălbatice . In cazul viţelor a căror vârstă depaşeşte 60 de ani, fermentaţia alcoolică se face în butoaie mici de stejar pentru a da vinului mai multă corpolentă. Intervenţiile asupra vinurilor sunt minime în sensul că nu sunt supuse operaţiunilor de filtrare şi de cleire (limpezire). Pivniţa, săpată în solul calcaros specific zonei, asigură o temperatură constantă de circa 10°C pe tot parcursul anului şi permite o maturare perfectă a vinurilor în condiţii de semi-intuneric şi liniste aparentă. Spun aparentă, fiindcă în pivniţă răzbat discret acordurile operelor lui Vivaldi. Gazdele ne-au spus că din experienţa şi observaţiile lor această muzică ambientală asigură o maturare mai lină a vinurilor. Nu am primit o explicaţie ştiinţifică a acestui procedeu şi nici de ce Vivaldi şi nu muzica altui compozitior, dar din punct de vedere marleting dă bine. Am remarcat de asemenea nişte butoaie de stejar de capacitate mare cu o forma atipică (au forma unui ou) folosite pentru fermentarea dar şi păstrarea vinurilor de bază.

Am aflat că se numesc OVUM şi că sunt creaţia cea mai recentă a celebrei case de confecţionat butoaie de mari dimensiuni, Taransaud. Aceste butoaie nu au doage ci folosesc o tehnica de asamblare patentată de producător.  Pe lângă aspectul estetic ele respectă regula de aur a butoaielor (raportul dintre suprafaţa de lemn şi volumul de vin) şi asigură o convecţie naturală a căldurii în timpul fermentatiei, reducând la minim intervenţia vinificatorului.

Producţia totală a cramei atinge 100000 de sticle pe an, mare parte din ele ajungând pe pieţele din Japonia (gama Umami în mod special), Coreea de Sud, Australia, şi Noua Zeelandă.

Dar iată vinurile degustate:

De Sousa, Brut Traditon, este obţinut dintr-un asamblaj de vinuri din mai multi ani de recoltă şi este realizat din Chardonnay (50%), Pinot Noir (40%) şi Pinot Meunier (10%).

Are o culoare galben verzui stralucitoare şi bule fine şi destul de persistente. Nasul este precis cu arome de citrice, mere şi note autolitice. Aciditatea vivace este în armonie cu notele de grapefruit, mere roşii şi pâine prăjită cu postgust mediu, în care regăsim ceva note de miere. Un vin proaspăt, echilbrat, excelent de servit ca aperitiv.

De Sousa, Grand Cru – Reserve – Extra Brut, este un Blanc de Blancs (100% Chardonnay provenit din viţe a căror vârsta medie depaşeşte 40 de ani), realizat dintr-un asamblaj de vinuri din 3 ani de recolta. Eticheta Reserve ne indică că în asamblaj s-a folosit şi o proporţie de 25%  vinuri de rezerva. Cu o culoare auriu strălucitoare, perlaj vioi şi persistent vinul încântă olfactiv cu note intense de citrice, unt, biscuiţi. Aciditatea este vioaie, în echilibru cu notele aromatice de lămăie, brioşe, fagure de miere, alune. Perlajul fin, dă o senzaţie foarte placută pe palat, corpolenţa este peste medie iar în postgust regăsim şi note de eucalipt şi cafea. Un vin evoluat, elegant dar în acelaşi timp şi energic.

De Sousa, Rose – Brut, o şampanie Non Vintage cu o compoziţie puţin atipică: 90% Chardonnay, restul fiind Pinot Noir. Cu o culoare roz somon, perlaj fin cu persistentă medie ne desfată olfactiv cu note de mere roşii, capşuni, zmeură şi bineinţeles note autolitice. Pe palat este vioi, cu o textura uşor cremoasă, şi cu un postgust mediu în care regăsim note de migdale. Un vin echilibrat, ce afişeaza atât propseţime dar şi ceva maturitate.

De Sousa, 3A – Extra Brut, este realizat din proporţii egale de Chardonnay şi Pinot Noir ce provin din parcele clasificate exclusiv Gran Cru din Avize (pentru Chardonnay), Ay (pentru o proporţie de 25% Pinot Noir) şi Ambonnay (pentru restul de 25% Pinot Noir). Fiecare parcelă îşi pune amprenta personalităţii asupra acestui vin. Vinurile de bază sunt fermentate în butoaie de lemn (pentru Chardonnay) şi în cuve de beton (pentru Pinot Noir). Pentru a doua fermentaţie se folosesc drojdii sălbatice iar procesul de autoliză se face pe perioada a 36 de luni. Culoarea galben auriu, bulele fine si dese, nasul intens de citrice (lămăie), fructe tropicale (ananas, mango), fructe roşii (de la Pinot Noir), notele de unt. şi alune prăjite ne demonstrează că avem de-a face cu un vin matur şi complex. Gustativ ne înâantă cu aciditatea intensă bine susţinută de arome complexe în care regasim fructe, note autolitice şi migdale. Textura cremoasă, postgustul persistent cu note de marzipan fac acest ca acest vin să fie încântător.

De Sousa, Cuvee de Caudalies – Extra Brut, este un Blanc de Blancs realizat din struguri ce provin din viţe a căror vârstă depaşeşte 60 de ani. Vinificaţia primară se realizează în butoaie de lemn şi acest lucru se face pe deplin simţit în profilul aromatic al vinului.. Maturarea pe drojdii s-a derulat timp de 48 de luni. La o primă examinare vizuală vinul etalează o culoare auriu strălucitoare şi un perlaj fin şi persistent. Olfactiv, distingem arome intense de măr, citrice, miere, brioşe, vanilie. Pe palat, aciditatea vioaie este bine susţinută de notele aromatice de fructe coapte, brioşe şi vanilie. Corpolent, onctuos şi cu un postgust mineral, uşor salin. Un vin ce se remarcă prin concentraţie şi maturitate.

De Sousa, Cuvee de Caudalies Grand Cru 2010 – Extra Brut. Realizat integral din Chardonnay ce provine din viţe a căror vârstă depaşeşte 60 de ani şi vinificat integral (vinul de bază) în butoaie de stejar. Are o culoare aurie stralucitoare, perlaj fin şi persistent. Nasul este intens cu arome de mere roşii, piersici, brioşe, biscuiţi şi ceva ghimbir. Pe palat se remarcă printr-o aciditate intensă bine sustinută de notele citrice, de aluat de pâine, migdale şi nuci prăjite. Corpolent, intens, concentrat are un postgust lung dominat de note de caramel. Un vin care va evolua frumos şi care merită degustat şi peste câţiva ani.

De Sousa, Cuvee de Caudalies Rose – Extra Brut. Acest vin este un asamblaj de Chardonnay (90%) şi Pinot Noir (10%), fiecare soi fiind vinificat separat şi diferit din punctul de vedere al capacităţii butoaielor şi a timpului petrecut în ele pentru fermentaţie şi maturare.. Culoarea este roz somon, perlaj fin si persistent. Nas curat şi precis cu arome intense de zmeură, căpşuni, portocale, aluat de pâine, unt. Gustativ impresioneaza prin aciditate intensă şi arome pronuntate de fructe roşii şi fructe uscate. Postgust lung cu note dulci amarui. O şampanie elegantă, proaspătă şi destul de complexă.

Casa De Sousa este un business de familie şi produce vinuri autentice ce impresionează prin fineţe, eleganţă şi exprimă cu succes terroir-ul specific zonei. Sunt şampanii ce trezesc emoţii puternice.

La final, sfatul meu este că dacă ajungeți în zonă neapărat vizitaţi-o, iar dacă nu ajungeţi, neapărat “gustați-o”….oriunde.

(va urma)

Liviu Gheorghe – DipWSET, Weinakademiker

Episodul 3 al miniserialului din Champagne continuă astăzi cu povestea şi vinurile casei Taittinger.

Casa de şampanie Taittinger are o istorie bogată, în strânsă legătură cu locurile unde îşi desfășoară activitatea, cu circumstanţele istorice şi mai ales cu oamenii care s-au ocupat de ea.

Locurile

Era anul 370 e.n., când romanii au construit o biserică pe locul ce avea să devină mai târziu abaţia Saint Nicaise din Reims. Anterior construcţiei bisericii, pe acele locuri, galii şi romanii au excavat cantităţi impresionante de calcar (folosit ca material de construcţie), lăsând în sol multe găuri rectangulare, de dimensiuni nu foarte mari, care ulterior au fost legate între ele prin tuneluri subterane. Abaţia Saint Nicaise s-a ridicat în sec XIII pe locul bisericii construite de romani. Călugării de aici produceau încă de pe atunci vinuri liniştite şi foloseau tunelurile cu pereţii din calcar de sub abaţie (situate la adâncimea de circa 20 metri) pentru depozitarea şi maturarea vinurilor, întrucât păstrau o temperatură (10 °C) şi o umiditate (90%) constantă pe tot parcursul anului. Astăzi, în exact aceleaşi tuneluri, casa Taittinger îşi depozitează  şampaniile şi vinurile rezervă. Abaţia Saint Nicaise a fost distrusă în timpul revoluţiei franceze. În cei aproape 500 de ani de existență a avut parte de mulţi oaspeţi iluştri, printre care şi Petru cel Mare, ţarul Rusiei. Pe locul abaţiei se află astăzi sediul casei de şampanii Taittinger care include partea de producţie, birourile, sălile de degustare, un mic muzeu şi, bineînţeles, pivniţele cu tunelurile subterane.

Reşedinta conţilor de Champagne (Demeure des Contes de Champagne), situată de asemenea în centrul oraşului Reims, a fost construită în sec XIII pentru contele Theobald IV, cel care guverna zona Champagne (la acea dată, stat feudal francez). Această clădire a fost folosită ca resedinţă de către conţi atunci când aceştia veneau în Reims să asiste la încoronarea regilor Franţei. Astăzi se află acum în proprietatea familiei Taittinger şi este utilizată pentru găzduirea oaspeţilor, expoziţii, recepţii şi concerte.

Cel de la treilea loc, relevant din punct de vedere istoric, este Casa de Şampanie Forest Fourneaux fondată în 1734 de James Fourneaux în Chateau de la Marqueterie, situat în apropiere de Epernay. Viile din jurul castelului au fost plantate şi exploatate de către călugării benedictini, aceştia fiind recunoscuţi ca fiind părinţii şampaniei. Castelul a fost rechiziţionat în timpul primului război mondial, fiind sediul central al armatei franceze în timpul bătăliei din Champagne din 1915. Atât castelul, cât şi Casa de Șampanie Forest Fourneaux au fost achiziţionate de către Pierre Charles Taittinger în 1932 şi în prezent este reşedinţa descendenţilor familiei.

Oamenii

Pierre Charles Taittinger, ale cărui origini sunt austriece (după cum indică şi numele) a ajuns în zona Champagne în 1911, lucrând pentru un distribuitor de şampanie cu sediul în Epernay. Atracţia lui pentru Chateau de la Marqueterie a apărut în primul război mondial când, fiind locotenent în armata franceză, a suferit un accident şi a petrecut o perioadă de convalescenţă în acest castel. După marea depresiune, când această  proprietate a fost scoasă la  vânzare, şi-a unit eforturile şi resursele financiare cu cumnatul său pentru a achiziţiona atât castelul, cât şi Casa de Șampanie Forest Fourneaux, continuând să producă şampanie sub diverse nume.

După al doilea război mondial, afacerea casei a fost preluată de către Francois, al treilea fiu al lui Charles Taittinger, până în anul 1960 când, în urma unui accident de maşină, acesta a decedat. Charles a fost cel care a mutat pivniţele casei în tunelurile aflate sub fosta abaţie Saint Nicaise. Fratele său, Claude, a preluat managementul casei pe care a condus-o până în anul 2005, fiind cel care a adus reputaţia mondială a acestei case. În acelasi an, familia Taittinger a decis să vândă compania unui fond privat de investiţii american, Starwood Capital Group.

Tranzacţia a produs multă nelinişte atât în zonă, cât şi în breaslă (case de şampanii, viticultori, distribuitori, cooperative, clienţi), mai ales pentru că noul proprietar era un nou-venit în branşă şi exista temerea producerii unui dezechilibru major în industrie. Astfel, la mai puţin de un an de la vânzare, Pierre-Emmanuel Taittinger (nepotul lui Claude), cu sprijinul major oferit de către banca Credit Agricole, a cumpărat afacerea ce a inclus plantaţia de vie, actualul sediu al companiei (incluzând pivniţele şi stocul de 12 milioane de sticle precum şi Chateau de la Marqueterie). Starwood Capital Group a păstrat câteva active din domeniul hotelier. Pierre-Emmanuel Taittinger preia administrarea companiei, iar din 2007 i se alătură şi cei doi copii, Vitalie, care se ocupă de departamentul de marketing, şi Clovis, care conducea departamentul de vânzări internaţionale. În decembrie 2019 se produce şi schimbarea de generaţie, Vitalie Taittinger fiind numită preşedintele casei Taittinger, iar Clovis director general.

Extinderea pe alte pieţe a inclus și achiziţia Domaine Carneros în Califonia şi Domaine Evermond în sudul Angliei. Ultimul proiect a demarat în 2016 sub „bagheta” lui Pierre Emmanuel şi a distribuitorului Taittinger pe piaţa din Anglia, iar primele spumante vor fi lansate în 2024.

Casa Taittingier deține 288 ha de viţă de vie distribuită armonios în 37 de locaţii, toate parcelele având statut Grand Cru sau Premiere Cru. În plantaţie sunt implementate tehnici ce ţin atât de tradiţie, cât şi de viticultura sustenabilă. De asemenea, s-a avut în vedere ca distanţa dintre locul de recoltare şi presă să fie minimă, astfel încât dintr-o materie primă perfectă să rezulte o şampanie de prima clasă. Distribuţia pe soiuri în plantaţie este 37% Chardonnay, 48% Pinot Noir şi 15% Pinot Meunier. De altfel, Chardonnay-ul este cel care imprimă stilul inconfundabil al casei.

Dar iată şi vinurile degustate:

Taittinger Brut Reserve – este un asamblaj din mai mulţi ani de recoltă ce are în compoziţie Chardonnay (40%), restul de 60% fiind Pinot Noir şi Pinot Meunier, struguri ce provin din aproximativ 35 de parcele. Este o şampanie non-vintage, unică din punctul de vedere al proporţiei de Chardonnay folosită comparativ cu alţi producători.  Vinul a fost maturat pe levuri aproximativ 3 ani în celebrele tuneluri de sub fosta abaţie. Având o culoare galben auriu, strălucitoare, bule fine şi discrete, ne răsfaţă olfactiv cu note florale, citrice, aluat de pâine caldă si tuşe discrete de vanilie. Pe palat este energic, proaspăt, cu textura uşor cremoasă și în armonie cu bulele discrete. Încântă gustativ cu arome destul de intense de citrice, unt, miere, şi tartă de fructe. Postgustul „îți lasă gura apă”. O şampanie plină de prospeţime şi, totodată, eleganță.

Taittinger Prestige, rosé, brut – Roz somon, cu bule fine si persistente. Olfactiv, ne îmbie cu arome de coacăze roșii, cireșe, flori de portocal şi note ce provin din zona de autoliză (aluat de pâine proaspătă şi patiserie). Aciditatea intensă, bine susținută de notele de fructe roşii, vanilie, migdale, completate cu ceva tuşe fenolice, corpul  „plinuț”, cu  textură cremoasă, fac ca vinul să lase o impresie excelentă ce se remarcă prin prospeţime şi eleganță.  Postgust lung în care regăsim note de fructe roşii şi ceva tuşe de pâine prăjită.

Comtes des Champagne 2007 – este vârful de gamă al casei. A fost lansat prima dată în 1952. De atunci şi până în prezent doar 35 de recolte s-au „calificat” pentru a deveni această şampanie. Este un Blanc de Blanc (100% struguri Chardonnay ce provin din parcele Grand Cru situate în Avize, Mesnil, Oger, Chouilly şi Cramant). Am aflat de la gazdele noastre că anul 2007 nu a fost chiar un an ușor în zonă şi s-a „remarcat” prin ceva dificultăţi în perioada de înflorire şi o vară ceva mai răcoroasă. Condiţiile meteo s-au îmbunătăţit în luna august şi au permis ca la finalul sezonului, recolta să fie una foarte bună calitativ, în mod special în parcelele Grand Cru, de unde provin strugurii. Această gamă s-a produs în fiecare an de recoltă, din 2004 până în 2007 şi ni s-a comunicat că vom avea şi vintage-ul 2008 (conform Decanter, tocmai a fost lansat în luna aprilie 2021). Datorită condiţiilor meteo nefavorabile, acest vin nu se va regăsi ca an de recoltă pentru 2009, 2010 si 2011.

Comtes des Champagne 2007 conține doar vin de primă presă. Aproximativ 5% din asamblaj a fost maturat timp de 4 luni în baric pentru a da vinului rotunjime şi note de fum. Este ținut apoi circa 10 ani în pivniţele cu pereţi de calcar de sub fosta abaţie Saint Nicaise până când este lansat pe piaţă. Are o culoare galben-aurie (se disting şi nuanţe de verde), strălucitoare, bule fine şi persistente ce încântă nasul cu note de flori uscate, mușeţel, citrice, fum şi lemn dulce. Pe palat este foarte precis, cu aciditate vibrantă, bule fine şi textură cremoasă.  Cu arome complexe şi intense de citrice, pere, note autolitice, migdale, alune prăjite şi un postgust uşor salin şi iodat, fac ca vinul să fie sofisticat şi plin de energie. Un clasic Blanc de Blanc ce excelează prin prospeţime, eleganţă şi farmec. În plus, are şi un excelent potenţial de învechire.

În opinia mea, turul de cramă ce a inclus şi pivniţele de la casa Taittinger a fost unul dintre cele mai bine organizate tururi dintre toate casele de şampanie pe care le-am vizitat. Gazdele au fost atente la absolut orice detaliu, diferențiindu-se clar de orice alţi producători de şampanii de top. Fiind o casă deschisă publicului pentru vizitare, nu ar trebui să o rataţi, dacă ajungeţi în zonă.

(va urma)

Liviu Gheorghe – DipWSET, Weinakademiker

Continuăm astăzi miniserialul din Champagne cu povestea unei alte case de top: Bollinger.

Cunoscută pentru şampaniile de excepţie realizate preponderent din Pinot Noir, aceasta casă de şampanie exclusivistă este încă o afacere de familie, lucru mai rar întâlnit în zona Champagne. Actul de naştere datează din 1829 când Jacques Placide Bollinger a pus bazele unui parteneriat alături de amiralul Emmanuel de Villermont şi Paul Joseph Renandin din care a reieşit casa de şampanie “Renandin, Bollinger&Cie”. Materia primă pentru producţia de şampanie a constituit-o strugurii proveniţi de pe parcelele deţinute de familia Villermont situate în satul Ay, lângă Epernay, unde compania işi are sediul şi în prezent.

In 1837 Jacques Bollinger s-a căsătorit cu fiica amiralului Villermont obţinând astfel cetăţenia franceză. Decesul amiralului Villermont (survenit 3 ani mai târziu) şi în 1854 al celulilalt partener (care nu a avut moştenitori) a făcut ca Jacques Bollinger să devina proprietar unic iar de atunci descendenţii lui si ai soţiei acestuia (Louis Charlotte) să ducă tradiţia mai departe. Începand cu 1865 s-au realizat primele exporturi către Anglia cu şampanii cu “dozaj mic” în condiţiile în care stilul preponderent de vinifcare al şampaniilor la acele timpuri era în zona cu zahăr rezidual în jurul a 20g/l.

Administrarea companiei a trecut succesiv de la o generaţie la alta ajungând la strănepotul lui Jacques Bollinger (al cărui prenume era tot Jacques). Acesta era căsătorit cu Elizabeth Law de Lauriston, stră – strănepoata lui John Law de Lauriston, economist, bancher cu origini din Scoţia şi cofondator al “Compagnie de Indes”. Destinul a făcut ca Jacques să se stingă prematur la 49 de ani, moment la care Elizabeth Bollinger a fost nevoită să preia “frâiele” companiei. Cunoscută in familie sub numele de “Matuşa Lilly” iar în sat ca “D-na Jacques”, Lilly a condus cu inteligenţă, curaj şi fermitate casa Bollinger timp de de mai bine de 30 de ani, fiind unanim recunoscută ca “Marea Doamna din Champagne”. Imaginea cu Lily Bollinger străbătând pe bicicletă parcelele de viţă esta încă vie.

După al doilea război mondial Lilly Bollinger s-a concentrat pe achiziţii de vie făcând ca portofoliul casei să ajungă la 160 ha, ceea ce asigură 65% din necesarul de struguri. Consecventă in aplicarea metodelor ei, “Dna Jacques” a impus nişte principii pe care casa Bollinger le respectă cu sfinţenie şi în ziua de azi.  Acestea sunt:

–          majoritatea strugurilor să provină din plantaţii proprii, din care peste 85% sunt clasificate Grand Cru sau Premiere Cru;

–          soiul Pinot noir să fie dominant în cupaje;

–          fermentarea vinurilor de bază să se faca în butoaie de lemn vechi pentru o mai bună microoxigenare;

–          maturarea Vinurilor de Rezervă are loc în sticle format magnum;

–       perioada de autoliză sa fie de cel putin 2-3 ori mai lungă decat cea reglementată, chiar si pentru şampanii non vintage Special Cuvee.

Tot ea, a fost cea care a decis in 1967 lansarea conceptului RD (Degorjat Recent sau “Recemment Degorge”), care a devenit marcă înregistrată Bollinger. Acest tip de şampanie parcurge o perioadă foarte lungă de maturare pe drojdii în sticlă (minim 8 anI) şi este degorjată cu puţin timp înainte de lansarea pe piaţa. Vinul rezultat, pe lângă  pronunţate note autolitice are o prospeţime remarcabilă.

In 1969 a fost lansat brand-ul “Vielle Vignes Francaises” o şampanie de tip Blanc de Noir produsă in cantitătţi foarte mici din struguri ce provin de pe două parcele de viţă nealtoită şi neafectată de filoxeră.

Llly Bollinger s-a retras de la conducerea casei in 1971 având grijă ca in prealabil să aibă în jurul ei pe membrii familiei care puteau să ducă tradiţia mai departe. Primul a fost Claude de Hautefeuille, soţul nepoatei ei, pe care l-a instruit despre toate detaliile din cramă. Acesta a derulat în anii 1950 un amplu proces de modernizare cu respectarea strictă a standardelor de calitate „marca” Lily Bollinger pentru ca în 1971 să devină preşedintele companiei. A urmat in 1978   Christian Bizot, nepotul lui Llly Bollinger care moştenind apetitul de calatorii al matuşii sale a reuşit să se facă foarte cunoscut în răndul somelierilor, al proprietarilor de restaurante şi al comercianţilor de vinuri fapt care i-a permis să promoveze cu mare succes şampania Bollinger. A fost recunoscut pentru stilul sincer şi informal de comunicare.  El a fost urmat la conducerea casei de stră- strănepotul fondatorului, Ghislain de Mongolfier, un personaj neobosit, cu competenţe tehnice impresionante ce a făcut ca separat de administrarea şi operarea  casei Bollinger să fie  ales Co-Preşedinte al “Comite Interprofessionnele du Vin de Champagne”, cel mai important organism de reglementare din zona Champagne.

Anul 2008 a însemnat o premieră în ce priveşte conducerea companiei, fiind desemnată o persoană care nu făcea parte din familia Bollinger, respectiv Jerome Philipon, nativ din zona Champagne. El a fost urmat din 2017 de Charles Armand de Benelet care şi el a reuşit să îmbine cu success tradiţia cu metodele inovative de vinifcare ducând pe noi culmi standardele de calitate ale mărcii Bollinger.

Sediul companiei este în satul Ay şi se compune din mai multe clădiri care au destinaţii diferite dar in toate rafinamentul se regaseşte în fiecare detaliu. O curte interioară şi un gard impozant se afla in fata clădirii principale (foto 1). Turul a inclus vizita arhivei casei Bollinger ce conţine fotografii vechi ale familiei, documente contabile şi chiar liste de meniuri cu asocieri sofisticate de feluri de mâncare cu şampanii. Am remarcat aici câteva poze în care şampania Bollinger apare în cărţile lui Ian Fleming din seria James Bond (“Diamonds are Forever”).  Gazdele ne-au spus că există o legatură specială între casa Bollinger şi producătorul filmelor James Bond. Vizita a continuat într-un mic muzeu cu unelte tradiţionale pentru lucrări în vie şi vinificaţie.

Foarte interesantă a fost şi vizita în “Galeria 1829” ce adăposteşte şampanii din aproape toţi anii de recoltă de la înfiinţarea casei până în zilele noastre cu descrierea fiecărui an de recoltă şi a diverselor evenimente unde acea şampanie a fost servită. A urmat “La Reserve” care conţine o colecţie de peste 3000 de sticle magnum în care casa Bollinger păstra vinurile de rezervă pentru fiecare varietate de struguri şi din fiecare an de recoltă. Din curtea interioară se ajunge uşor in pivniţa unde sunt depozitate butoaiele pline cu vin.  În faţa clădirii principale, pe partea cealaltă a drumului se află una din parcelele cu viţe de Pinot Noir care nu au fost niciodata alltoite sau afectate de filoxeră şi din ai căror struguri se produce şampania “Vielle Vignes Francaises”. (foto 2)

La două străzi distanţă se află sala cu tancuri de inox iar sub ea este sala unde se face degorjarea.  Crama dispune şi de un centru propriu de reparat butoaie.

Ne-am reîntors apoi în clădirea principală unde este amplasată sala de degustare. Lista de şampanii cu care ne-am delectat a inclus: (foto 3)

Bollinger Special Cuvee – numele acestei şampanii a rezultat urmare a unei sugestii venite din partea agentului de distribuţie al casei Bollinger din Anglia care a considerat că acest nume e mai potrivit pe piaţa engleză şi că exprimă mai bine fineţea acestei şampanii decât “Brut sans anee”. Realizată din Pinot Noir (60%), Chardonnay (25%) şi 15% Meunier, strugurii provenind în proporţie de peste 85% din parcele Grand Cru sau Premiere Cru.  Vinul are o culoare auriu strălucitor şi un perlaj fin. Olfactiv, ne întâmpinâ cu arome intense şi complexe de fructe coapte si condimente, completate de note de măr copt si compot de piersici. Aciditate vibrantă, bine sustinută de notele aromatice, perlaj fin, arome de pere, brioşe, condimente, note de nuci fac ca vinul sa fie aiba şi structură şi prospeţime şi intensitate. Dozajul este ca pentru un “Brut”. E considerat ca fiind un reper de calitate pentru o şampanie NV.

Bollinger Rose – gazdele l-au definit: “proaspăt ca un roze, echilibrat ca un Bollinger”. Ca şi primul vin, 85% din struguri provin de pe parcele Grand Cru şi Premiere Cru în următoarele proportii: 62% Pinot Noir, 24% Chardonnay şi 14% Meunier. Doar maxim 6% din cupaj este vin roşu. Roz la culoare cu perlaj delicat din care răzbat şi nuanţe bronz- aurii, ne încântă olfactiv cu arome abundente de coacăze roşii, căpşuni, cireşe roşii, note de condimente şi patiserie. Pe palat este sec, aciditatea peste medie este în echilibru perfect cu notele de fructe iar influenţa lemnului folosit la fermentarea vinurilor de bază se face simţită atât aromatic cât şi în textura vinului. Postgust lung, dominat de arome de fructe roşii si condimente.  Dozaj 8g/l. Încântător.

Bollinger, La Grande Annee 2008 – un vin caracterizat de profunzime şi rafinament, vinificat exclusiv în buotaie de lemn, maturat 9 ani pe drojdii iar remuajul şi degorjarea s-au realizat manual. Galben- auriu la culoare cu bule fine, nas complex în care distingem note intense de piersici, frunze de lamăie, coajă de portocală, şofran, arahide confiate, ghimbir, miere şi patiserie. Pe palat este sec, cu aciditatea peste medie foarte bine sustinută de aromele uşor amărui de grapefruit şi sâmburi de caise. Cu o textură mătăsoasă, postgust lung, uşor mineral şi salin face ca vinul să fie proaspăt, deliciios şi rafinat. Are toate atributele pentru o învechire indelungată, fereastra de consum recomandată fiind până în jurul anului 2040.

Bollinger, La Grande Anneee Rose 2007 – o şampanie roze despre care Liily Bollinger a spus ca ar fi de acord să o producă doar dacă va fi extraordinară. Şi aşa a fost, un cupaj unic între un vin dintr-un an de exceptie şi un vin roşu ce provine de pe o singură parcelă (Cote aux Enfants – Ay Grand Cru Pinot Noir). Realizat din Pinot Noir (72%) şi Chardonnay (28%). Proporţia de vin roşu adăugat este de cca 5%. Cu o culoare roz foaie de ceapă şi perlaj fin ne încântă olfactiv cu note de cireşe, coacăze roşii, smochine, mentă, ghimbir şi drojdii. Pe palatin este sec, cu aciditate vivace, corp amplu, perlaj elegant şi persistent. Este complex din punct de vedere aromatic (fructe roşii, migdale, note de cafea, pâine prajită), şi are un postgust cu remanenţă peste medie în care regăsim note de nuci prăjite. O şampanie elegantă, rafinată şi sofistificată aş spune.

Am încheiat cu Bollinger RD 2004, care este a 25-a ediţie a acestei şampanii ce poartă celebrele initiale RD (“Recemment Degorge” sau “Recently Disgorged”), marcă înregistrată Bollinger. Şampania provine dintr-un an de recoltă considerat “Grande Annee” şi a parcurs mai bine de 13 ani de “autoliză” în sticlă (cu dop de plută şi nu cu capac tip “coroana”). De altfel, casa Bollinger are un control foarte strict atât în ce privesc anii de recolta (foarte puţini ani de recolta se califică pentru acest tip de şampanie) cât şi cu referire la cantitaţile produse. Gazdele ne-au spus că ei produc circa 1% din total producţie din zona Champagne şi doar 1% din producţia Bollinger este Bollinger RD. Strugurii parcurg un proces de selecţie riguros şi provin integral de pe parcele Grand Cru si Premiere Cru, proporţiile finale din cupaj fiind Pinot Noir 66% si Chardonnay 34%. Anul 2004 a fost un an excepţional cu conditii perfecte la momentul recoltării strugurilor. Se foloseste doar must de prima presă (cuvee) iar fermentaţia primara s-a făcut in butoaie de stejar. Degorjarea cu un dozaj de 3g/l a avut loc în Noiembrie 2018.  Vizual: culoare auriu intens, strălucitoare, bule fine şi intense. Olfactiv: abundă în note de stafide, portocale confiate, ghimbir, chimion, caise deshidrate, brioşe şi miere. Pe palat este sec, cu aciditate vibrantă, textură  cremoasa, perlaj fin şi un postgust persistent în care regăsim note complexe de fructe deshidratate, miere si aluat de pâine proapătă. Un vin briliant.

In concluzie, o experienţă fabuloasă, o infuzie desprre ce înseamna şampania unei case “Grand Marques”.

P.S. La începutiul acestei luni, casa Bollinger a lansat printr-o ceremonie online, a 26-a ediţie a Bollinger RD ce are la bază recolta anului 2007. Vinul a beneficiat de 14 ani de maturare pe drojdii şi a fost degorjat în iulie 2021. Eticheta a fost redesenată folosind aceleasi caractere ca ale primei etichete de RD (recolta anului 1952, lansată în 1967) fiind realizată din folie de aluminiu. Aşteptăm cu nerăbdare să o vedem şi pe rafturile magazinelor de specialitate.

(va urma)

Liviu Gheorghe

DipWSET, Weinakademiker

Am avut şansa şi privilegiul ca, exact înainte de izbucnirea pandemiei şi instaurarea stării de carantină în mai toate ţările lumii, să particip la un tur în zona Champagne ce a inclus crame şi case de top. A fost ca o încărcare de baterii pentru perioada plină de restricţii ce a urmat şi continuă încă. Experienţa însă a fost unică. Nu am crezut vreodată ca va sosi o clipă în care să spun ca m-am săturat de şampanie, fiind adeptul lui Ernest Hemingway “prea multa şampanie e exact cât trebuie” (“too much champagne is just right” – în original). De această dată însă am avut parte de “champagne unlimited”, iar la întoarcere a trebuit  să fac şi  o şedinta de detartrare. Au fost câteva zile de vis cu vizite şi degustări la Louis Roederer, Bollinger, Taittinger, Jacqueson, AR Lenoble, De Sousa, Tarlant, Larmandier – Bernier s.a.

Voi încerca pe parcursul câtorva episoade să descriu ce am vazut la câteva din aceste  crame şi să redau cât mai fidel experienţa avută.

Louis Roederer a fost una din primele case de şampanie vizitate. Fiind şi acum o afacere de familie ajunsă la a 7-a generaţie este cunoscută în mod special datorită suprafeţei impresionante de vie pe care o are in proprietate şi a legăturilor strânse cu Rusia ţaristă din a doua jumătate a secolului XIX. Fondată în 1776 sub numele iniţial de Dubois Pere & Fils a fost moştenită şi ulterior redenumită de Louis Roderer în 1833. La vremea aceea Rusia ţaristă era principala piaţa de export pentru casa Roederer şi acest lucru a făcut ca ţarul Alexandru al II-lea să-i solicite crearea unei şampanii “personale” îmbuteliate în sticla de cristal, transparentă şi fără obişnuita adâncitură pe fundul sticlei (ţarul se temea de posibilitatea ascunderii de explozibil în ineriorul sticlei sau în adâncitura de pe fundul ei şi care ar fi fost greu de  detectat într-o sticlă nromală de culoare verde inchis).  Aceasta şampanie a primit numele de Cristal si a fost primul “Prestige Cuvee” (denumire atribuită vinului de top al unei case de şampanie). Au urmat vremuri mai putin faste, generate de revoluţia din Rusia de la inceputul secolului XX precum şi de perioada de prohibiţie din America ce a însemnat dispariţia celor mai importante pieţe de desfacere. Revirimentul companiei s-a produs sub managementul lui Camille – Orly Roederer, văduva strănepotului lui Louis Roderer, care s-a concentrat pe achiziţia de parcele de viţă de vie într-un moment în care toţi ceilalţi care aveau vie în proprietate vindeau. Pasiunea ei pentru cursele de cai precum şi petrecerile cu mare fast organizate în hotelul proprietate a familiei din Reims au fost mediul ideal de a promova şampania Louis Roederer şi de crea o clientela fidelă acestui brand. În prezent, casa Louis Roederer are în proprietate peste 240 de ha de plantaţie de viţă de vie exclusiv clasificate Grand Cru şi Premier Cru in zona Marne, integral organică şi o parte chiar în sistem biodinamic.  Suprafaţa mare de vie în propietate permite acestei case să producă mai multe vintage-uri de Prestige Cuvee decât se obisnuieşte. Tradiţia continuă şi în ziua de azi sub “bagheta” lui Frederic Rozaud, strănepotul lui Camiille- Orly. Producţia anuală atinge 3, 5 milioane de sticle din care cca 70% sunt Louis Roderer Brut Premiere.

Situată in centrul oraşului Reims, casa Louis Roederer are o personalitate distinctă, o clădire construită în secolul  XIX în stil Ludovic al XV-lea, ce inspira bogăţie, fast şi foarte mult bun gust. Încaperi cu suprafeţe generoase, podele de marmură, tavanuri înalte ce folosesc pe post de luminatoare partea inferioară a sticlelor de şampanie de diverse formate (normală, magnum, etc), statui impresionante şi mobilier de epoca dau senzatia ca te afli într-un mic palat. (Foto 1).  Clădirea are si o mică crama care adăposteste o colectie impresionantă de şampanii Vintage si Cristal.

În sala de degustare sunt expuse obiecte şi documente din arhiva personală ale fondatorului şi ale celor care ulterior s-au ocupat de administarea companiei: diplome, scrisori, acte de proprietate, articole din presa vremii, etc.  Mi-a atras atenţia în mod special una din vitrine care evoca un eveniment cunoscut sub numele de “The Magic Supper” petrecut in Septembrie 1997 la restaurant Tour D’Argent (o stea Michelin) din Paris cu ocazia aniversării a 30 ani de când Jean Claude Rozaud (nepotul lui Camille -Orly) a preluat administrarea casei Louis Roederer. Invitaţii au fost cele mai reprezentative nume din lumea vinului de pe intreg mapamondul: baronul Phillipe Rotschild, Florence Agnes (Chateau Cheval Blanc), Marcel Guigal, marchizul Antinori, Nicolo Incisa de la Rocheta (Sassicaia), Robert Mondavi, John Duval (Penfolds Grange), s.a. Fiecare invitat a adus drept cadou vinul de top al cramei pe care o reprezenta. Lista stelară de participanţi e o dovadă a respectului pe care cei mai importanţi actori din industria  vinului o au  fată de casa Louis Roederer. (foto 2)

Dar să revenim la vinuri (foto 3):

Primul vin a fost Louis Roederer Brut Premier, realizat din Pinot Noir (40%), Chardonnay (40%) şi Meunier (20%). Mai mult de jumătate din cantitatea de struguri provine din viţe proprii iar vinurile de bază sunt maturate în lemn. După a doua fermentaţie vinurile parcurg o perioadă de maturare pe drojdii de 36 luni pentru ca după degorjare să mai beneficieze de minm 6 luni pentru o integrare perfectă. Cu o culoare galben pai strălucitor ne incântă olfactiv cu o paletă de arome intense de măr rosu, pere, citrice, flori albe, aluat de pâine proaspat coaptă, produse de patiserie. Perlajul fin şi persistent pune in evidenţă şi mai bine paleta aromatică. Gustativ, este un vin sec cu aciditate ridicată ce este bine sustinută de notele de fructe, drojdii şi nuci, Având corpolenta medie, textură elegantă şi un perlaj delicat se remarcă printr-un postgust cu o remanentă peste medie în care distingem note discrete de migdale. Vinul este şi proaspăt şi matur fiind considerat un exemplu de şampanie NV non vintage de “vârf”.

A urmat Louis Roederer Rose 2013, care a ridicat “ştacheta” în ce priveşte intensitatea şi profunzimea la alt nivel. Este un cupaj de Pinot Noir (70%) şi Chardonnay (30%) în care circa o cincime din vinuri au beneficiat de contact cu lemnul. Maturarea pe drojdii a durat circa 4 ani fiind completată cu incă 6 luni de la momentul degorjarii.  Cu o culoare roz somon, bule fine şi persistente  vinul ne răsfată  cu arome de zmeură, capşuni, violete şi citrice ce se completează frumos cu note de aluat şi drojdii specifice metodei de fabricaţie.  Sec, cu o aciditate intensă si un perlaj fin vinul pune bine in evidenţa mix-ul de arome primare şi secundare. Mineral, corpolent, foarte plăcut pe palat vinul are un postgust lung in care remarcăm note de grapefruit si lămâi verzi. Este foarte bun pentru consum si acum dar cu siguranţă va fi mai complex peste câţiva ani.

Al treilea vin a fost Louis Roederer Vintage 2012. Realizat din Pinot Noir (70%) şi Chardonnay (30%), parţial maturat in lemn, vinul parcurge o perioadă de maturare pe drojdii (autoliză) de peste 4 ani la care după degorjare se mai adaugă încă 6 luni pentru o maturare deplină. Vizual se remarcă printr-o culoare galben strălucitor cu tente aurii, bule fine şi persistente. Olfactiv vinul ne încântă cu un spectru larg de arome primare (măr galben, pere, grapefruit), secundare (note de unt, patiserie, aluat proaspăt) si terţiare (mar copt, miere, migdale, nuci) a căror intensitate este în zona de “medium+”. Pe palat este sec cu o aciditate vibrantă ce dă vinului prospeţime şi care este bine susţinută aromatic de note de fructe, drojdii şi nuci. Corpolent, cu textură matăsoasă are un postgust lung cu note uşor sărate şi amăarui. Este un vin încântator cu un foarte bun potenţial de învechire.

Ultimul vin a fost si vedeta degustării: Louis Roederer Cristal 2009. Culoarea auriu strălucitor ne indică faptul că este realizat din struguri culeşi la mometul  optim astfel incat să existe un echilbru perfect înttre acidiate şi nivelul de zahăr acumulat în boabe. Din fişa tehnică aflăm că este produs doar in ani excepţionali din Chardonnay (40%) şi Pinot Noir (40%) ce provin de pe cele mai bune parcele. Procesul de autoliză durează 6 ani iar după degorjare vinul mai beneficiază de încă 8 luni ca să se “aşeze”.  Rezultatul: un vin cu arome intense de caise, piersici, flori albe completate cu note de pâine caldă, brioşe, biscuiţi, vanilie, migdale, alune prăjite şi enumerarea poate continua. Cu o aciditate intensă în perfectă armonie cu perlajul fin (abia perceptibil), oferă o senzaţie foarte plăcută si cremoasă pe palat. Are un postgust lung, persistent şi complex în care regăsim note de migdale şi coajă de portocală. Un vin intens, complex, concentrat, elegant, rafinat, exceptional din punctul meu de vedere. Vinul nu a ajuns nici pe departe la maturitate deplină, fereastra de consum indicată de gazde fiind cel puţin până în 2035.

Începutul acestui an a marcat şi o premieră inedită pentru casa Louis Roederer prin lansarea pe piaţă a 2 vinuri liniştite monovarietale, din strugri provenind de pe o singură parcelă, sub apelatiune Coteaux Champenoise:  unul roşu realizat integral din Pinot Noir (de pe o parcelă, lieu dit – Charmont din Mareuil-sur-Ay) şi un vin alb realizat 100% din Chardonnay (de pe o parcelă, lieu dit – Volibarts din Mesnil sur Oger). Ambele  poartă numele de “Homage de Camille” şi se doresc  a fi un omagiu adus lui Camile Orly Roederer, o personalitate care a marcat istoria acestei case de şampanii.

Fiind o casa de şampanie exclusivistă nu este deschisă publicului larg pentru vizitare. Daca totusi aveţi vreo oportunitate de a o vizita, nu o rataţi, merită cu prisosinţă.

(va urma)                                                                                     

Liviu Gheorghe

WSET Diploma, Weinakademiker

Vin spumant înseamnă un produs:

(a) obținut prin fermentație alcoolică primară sau secundară:

– din struguri proaspeți,

– din must de struguri sau

– din vin;

(b) care, la deschiderea recipientului, degajă dioxid de carbon provenit exclusiv din fermentație;

(c) care, conservat la o temperatură de 20 °C în recipiente închise, prezintă o suprapresiune de minimum 3 bari din cauza dioxidului de carbon în soluție și

(d) pentru care titrul alcoolic total al producțiilor de vin de bază destinate preparării sale nu trebuie să fie mai mic de 8,5 % vol.

Baza juridică:

Regulamentul (UE) nr. 1308/17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole, anexa VII Definițiile, denumirile și denumirile comerciale ale produselor menționate la articolul 78, partea a II-a Categorii de produse viticole, pct. 4. Vinul spumant

Normele metodologice de aplicare a Legii viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015 aprobate prin HG nr. 512/2016, anexa nr. 3: Definiții privind produsele și subprodusele vitivinicole lit. (A) Categorii de produse vinicole, pct. 4. Vinul spumant.

 

Vin spumant de calitate înseamnă un produs:

(a) obținut prin fermentație alcoolică primară sau secundară:

— din struguri proaspeți,

— din must de struguri sau

— din vin;

(b) care, la deschiderea recipientului, degajă dioxid de carbon provenit exclusiv din fermentație;

(c) care, conservat la o temperatură de 20 °C în recipiente închise, prezintă o suprapresiune de minimum 3,5 bari din cauza dioxidului de carbon în soluție și

(d) pentru care titrul alcoolic total al producțiilor de vin de bază destinate preparării sale nu trebuie să fie mai mic de 9 % vol.

Baza juridică:

Regulamentul (UE) nr. 1308/17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole, anexa VII Definițiile, denumirile și denumirile comerciale ale produselor menționate la articolul 78, partea a II-a Categorii de produse viticole, pct. 5. Vinul spumant de calitate

Normele metodologice de aplicare a Legii viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015 aprobate prin HG nr. 512/2016, anexa nr. 3: Definiții privind produsele și subprodusele vitivinicole lit. (A) Categorii de produse vinicole, pct. 5. Vinul spumant de calitate.

 

Vinuri spumante de calitate de tip aromat înseamnă vinurile spumante de calitate:

(a) care sunt obținute prin utilizarea exclusivă, la alcătuirea producției de vin de bază, a mustului de struguri sau a mustului de struguri parțial fermentat, care provine din anumite soiuri de struguri de vinificație incluse pe o listă ce urmează a fi întocmită de Comisie prin intermediul unor acte delegate în temeiul articolului 75 alineatul (2).

Vinurile spumante de calitate de tip aromat produse în mod tradițional prin utilizarea vinurilor la alcătuirea producției de vin de bază sunt stabilite de Comisie prin intermediul unor acte delegate în temeiul articolului 75 alineatul (2);

(b) care, conservat la o temperatură de 20 °C în recipiente închise, prezintă o suprapresiune de minimum 3 bari din cauza dioxidului de carbon în soluție;

(c) al căror titru alcoolic dobândit nu poate fi mai mic de 6 % vol. și

(d) al căror titru alcoolic total nu poate fi mai mic de 10 % vol.

Baza juridică:

Regulamentul (UE) nr. 1308/17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole, anexa VII Definițiile, denumirile și denumirile comerciale ale produselor menționate la articolul 78, partea a II-a Categorii de produse viticole, pct. 6. Vinul spumant de calitate de tip aromat

Normele metodologice de aplicare a Legii viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015 aprobate prin HG nr. 512/2016, anexa nr. 3: Definiții privind produsele și subprodusele vitivinicole lit. (A) Categorii de produse vinicole, pct. 6. Vinul spumant de calitate de tip aromat.