Skip to main content

Astăzi, 21 iunie 2022, sărbătorim Ziua Feteștii regale. Înainte de toate s-o cunoaștem mai bine.

  1. Origine

Au fost mai multe ipoteze cu privire la părinții acestui soi.

Viticultorul Hening din Jidvei credea că este o încrucișare între Fetească albă și Dünnschälige (Frâncușă albă) întâlnită în vechile vii ardelenești. Fr. Müller din Aiud susținea că soiul Dănășană este o încrucișare între Fetească albă și Honigler (Dulce mieros). Gh. Constantinescu considera că soiul este o încrucișare între Fetească albă și Grasă de Cotnari.[1] De aceeași părere erau și I. Höfner, succesorul pepinieristului Friedrich Caspari.

Analizele moleculare de dată recentă au arătat că adevărații părinți ai soiului sunt Feteasca albă și Frâncușa.

  1. Istoric

Soiul acesta, ca multe altele, nu are o istorie clară. Athanasie Bulencea afirmă că soiul Galbena (dacă ar fi vorba de Fetească regală/Dănășeana) ar fi existat de veacuri în Transilvania[2]. Pe lângă faptul că afirmația nu este susținută documentar, cel mai probabil se face referire la soiul Furmint care, printre altele, are ca sinonim și Galbena.

Gaal Jenő afirma în 1892 că Galbena de Ardeal (cum era cunoscut soiul atunci) era unul din soiurile cele mai răspândite în zona Miniș-Măderat[3], dar este foarte probabil să fie vorba tot de Furmint care, întradevăr, era destul de răspândit în zonă.

În urma cercetărilor efectuate, se menționează faptul că soiul Dănășană (Galbenă de Ardeal) a apărut după dezastrul produs de filoxeră (în Transilvania)[4], adică undeva după anul 1880.

Inițial, soiul a fost fixat în cultură de către A. Ligner, un predicator la biserica luterană din Daneș. Ulterior, acesta a lucrat cu A. Krafft, un pepinierist amator din Mălâncrav, care avea o pepinieră de pomi și viță-de-vie în Daneș.

Cel din urmă a înființat în 1903 o parcelă cu circa 1.000 de vițe din acest soi pe o colină aflată în sudul Daneșului, pe râul Boartăș[5]. În scurt timp, soiul s-a răspândit tot mai mult în zonă și a intrat în atenția pepinieriștilor după prezentarea strugurilor la o expoziție organizată la Mediaș[6].

Pepinieristul Friedrich Caspari a intuit potențialul soiului, l-a preluat, înmulțit și răspândit în regiune sub numele de Dünnesdörfer Königsast, apoi sub numele de Königsast weiss (Fetească regală) așa cum apare într-un catalogul acestuia din 1917[7].

În 1912 apare pentru prima dată în literatura de specialitate sub numele de Galbenă de Ardeal, Dănășana[8]. Friedrich Caspari s-a prezentat la o expoziție din București din 1925[9] cu un vin din soiul  Dünnesdörfer Königsast pe care l-a numit Fetească regală. Deci, prima dată acest nume a fost o denumire a unui vin.

Tot în 1925 I.C. Teodorescu a înființat la Institutul Agronomic Nicolae Bălcescu din București prima colecție ampelografică din țară, unde soiul figura sub numele de Galbenă de Ardeal[10]. În lucrarea ampelografică din 1957, Galbena de Ardeal apare cu sinonimele Fetească regală și Fetească de Daneș[11].

Acest soi nu trebuie confundat cu soiurile Königsast (adică Kölner weiss), Lampăr și Strugurii Crăiești.

  1. Denumire

3.1 Etimologie

Analiza lingvistică făcută de specialiști arată că numele de Fetească vine de la satul Fetești, com. Scobinți, județul Iași, cu podgorii întinse menționate din sec. al XII-lea. Astfel, la 9 iulie 1631, voievodul Moise Movilă vinde și totodată întărește stăpânirea lui Eustație al 3-lea logofăt asupra satului Fetești tinutul Hîrlău sub Dealul lui Vodă între Cotnari și Hîrlău.  Pe lângă sat, îi mai vinde 7 fălci de vie în Dealul lui Vodă…

În opinia lingvistului Ion Nuță, numele Fetești provine de la Fătu, Fetea, nu de la fată + sufixul –esc cum consideră dicționarele limbii române.

3.2 Sinonime

Dănășană, Daneșană, Danesdoerfer Königsast, Danosi, Danosi Leanyka, Galbenă de Ardeal

3.3 Traduceri

Fetyasca korolevskaia, Königliche Maedchentraube

  1. Descriere

4.1 Caractere botanice

Strugurii sunt de mărime mijlocie, cu lungimea de 10-16 cm, de formă cilindrică sau cilindro-conică, deseori aripați, cu boabe dese, neomogene. Greutatea este de 190-250 g. Bobul este sferic, de mărime mijlocie, cu diametru de 14 mm, colorat în galben-verzui. Sucul este fin aromat. Pielița este groasă, ușor brumată.

4.2 Caracteristici tehnologice

Productivitatea medie diferă de la zonă la zonă. În zona Blaj se obține o producție medie de 11 t/ha și poate ajunge în zona Odobești la 27 t/ha.

Zaharuri: în medie, peste 200 g/l și poate ajunge la 235 g/l, la supramaturare.

Aciditatea totală a mustului: între 5,7-6,2‰.

4.3 Caracteristici agrobiologice

Rezistența la boli: mijlocie la mană și la făinare și slabă la putregaiul cenușiu.

Rezistența la intemperii: mare la ger, slabă la brume și la secetă.

  1. Biotipuri, clone

Biotipul 1 – are ciorchini mai lungi, cu boabe mai rare de culoare galbenă;

Biotipul 2 – are ciorchinii aripați, cu boabele  dese de culoare galben-verzuie;

Biotipul 3 – cu gust discret și fin aromat (tămâios) care imprimă de la început o aromă deosebit de plăcută vinurilor noi.

Clone omologate în România:  21 Bl. (1978), 72 Șt. (2008), 1 Iș. (2012).

  1. România 6.1. Suprafețe cultivate

În 1958 suprafața ocupată cu acest soi era de aproximativ 400 ha.

Suprafața totală la data de 1 februarie 2022 era de 12.215,93 ha, reprezentând 6,64% din suprafața viticolă a României, într-o ușoară scădere față de anii precedenți.

Primele 10 județe după suprafața cultivată sunt: Vrancea 5.082,36 ha; Alba 1.445,54 ha; Vâlcea 744,57 ha; Galați 716,91 ha; Prahova 702,56 ha; Vaslui 432,65 ha; Arad 371,07 ha; Iași 349,14 ha; Timiș 296,26 ha; Argeș 287,07 ha.

6.2. Producători

Cramele Jidvei (739,30 ha), Cramele Recaș (165,86 ha), Domeniile Ostrov (53,84 ha), SCDVV Bujoru (45,82 ha), Domeniile Tohani (30,48 ha), SCDVV Blaj (30 ha), Domeniile Panciu (29,69 ha), Crama Averești (28 ha), Crama de Sub Tei (25 ha), Domeniile Băniei (25 ha).

  1. În lume

Soiul se mai cultivă în Moldova, Ucraina, Ungaria, Slovacia, Cehia, Austria și Germania.

[1] CONSTANTINESCU Gherasim, Ampelografia, Editura Agrosilvică de Stat, București, 1958, p. 332

[2] Athanasie Bulencea, Viile și vinurile Transilvaniei, Editura Ceres, București, 1975, p. 50

[3] Alexandru Mihalca, Emil Lazea, Tradițiile și experiența culturii viței de vie în zona Aradului, Editura Ceres, București, 1998, p. 105

[4] M. Toader, O. Bellu, B. Baltagi, Gh. Iliescu și C. Matran, Soiul de viță Dănășoara (Galbenă de Ardeal), Studii și cercetări de biologie, Seria Biologie vegetală, Tomul 10, vol. 4. 1958, p. 371-380 Comunicare prezentată de Gh. Constantinescu, membru corespondent al Academiei R.P.R.,  în ședința din 27 mai 1858

[5] Via mai exista în 1958 când au fost efectuate cercetările menționate în studiu, dar în 2018 când am făcut eu documentarea în zonă cu domnul Bădica Nicola, inspector la Primăria Daneș, nu mai exista

[6] Nu am reușit să identific expoziția la care se face referire

[7] Probabil că autorii studiului au avut acces la această sursă. Până la această dată nu am identificat acest catalog

[8] GRAUR D. Daniil, Cultura viei, manuarea vinului, morburile şi vindecarea lor, Şimleul Silvanei, 1912

[9] Am desfășurat o cercetare de lungă durată pentru a identifica expoziția menționată, dar nu am reușit să o identific.

[10] I. C. Teodorescu, Gh. Constantinescu, E. Negreanu, V. Doucet, Studiul analitic al strugurilor din colecția Facultății de agronomie, București, Analele Facultății de agronomie, 1941-1942, vol. 2

[11] CONSTANTINESCU Gherasim, NEGREANU Elena, Studiul însușirilor tehnologice ale soiurilor de viță roditoare (Vitis vinifera sativa), Edit. Acad. R.P.R., București, 1957, p. 307

[12] A. M. Negrul, Vonogradarstvo, Selhozghiz, Moscova, 1956

Lasă un răspuns

error: Acest continut este protejat la copiere!