Skip to main content
Evenimente

La GoodWine, monșer!

By 22 noiembrie 2016octombrie 14th, 2021No Comments

Amicul meu, Bogdan, mă sună acum o lună și-mi spune:

–  În noiembrie avem de lucru.

– Cum adică, avem de lucru?

– Păi, avem TASTEVIN – Confreria Vinului

– Monșer, am fost la o etapă. Mai merg doar la gală.

– Avem Floare de Toamnă

– Da, trebuie să-i iau un interviu domnului Sergio Faleschini. Merg.

– Avem GoodWine. Uite, au anunțat și pe Facebook. Între 25 și 27 noiembrie, la Pavilionul C1 de la Romexpo.

– Măi, Bogdane, am mai fost. Știu producătorii, știu vinurile lor. De ce-aș mai merge?

– Să degustăm vinuri noi care nu au mai fost prezentate până acum.

– E, câte-or fi? Le-numeri pe degete.

– Să mergem la masterclass-urile organizate acolo.

– Da? La alea unde organizatorii cer taxă de participare ca să-și promoveze vinurile. Ce, am moacă de fraier?

– Vin și producători care nu au mai fost prezenți altă dată.

– Hmmm, să zicem.

– Mă exasperezi. Ai zis că vrei să scrii cartea aia cu soiurile… Na, să ne întâlnim cu oameni care te-ar putea ajuta cu informații. Să ne întâlnim cu prietenii din branșă. Să degustăm vinurile care ne-au impresionat în alte ocazii. Trei motive așa, la prima strigare, dar sunt atâtea.

– Gata, gata, m-ai convins. 

 

– Atunci, la GoodWine, monșer! 

Lasă un răspuns

error: Acest continut este protejat la copiere!