Skip to main content
Noutăți

The Iconic Estate, Rhein Extra – Impérial, alb brut

By 13 ianuarie 2021octombrie 11th, 2021No Comments

Istoria producției de spumante începe în 14 martie 1892 când frații Rhein au înființat pivnița de vinuri „Rhein & Co”. în Azuga. În 1903 produce pentru prima dată spumant, iar în 1906 succesul ei este recunoscut ca atare la Expoziția Generală din România.

În meniul oferit invitaților la banchetul organizat pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, cu prilejul serbărilor încoronării regelui Ferdinand, se regăsea și un spumant brut, Rhein Extra, produs de firma celor doi frați.

Instaurarea comunismului în România produce schimbări notabile. La 11 iunie 1948 „Rhein & Co. Azuga” se naționalizează, pe 25 august i se schimbă denumirea în Fabrica „Poporul”, iar pe 18 octombrie se desființează. Fabrica de spumante și depozitul de vinuri din Azuga trec la Fabrica de Bere Azuga. Pe fondul unei cereri ridicate de spumante, în 1957 se redeschide unitatea de producție.

După căderea comunismului, fabrica este privatizată, fiind preluată în 1999 de Cramele Halewood. 

Alexandrion Grup România a fost înființată în 6 decembrie 2000 de către sirianul Nawaf Salameh. În martie 2018 The Alexandrion Holdings Limited achiziționează cele 6 companii deținute de Grupul Halewood, respectiv Halewood Organic, Halewood România, Halewood Wines, Vitis Murfatlar, Domeniile Halewood și Cramele Halewood.

Cea din urmă a fost redenumită ulterior în The Iconic Estate, lansarea oficială fiind făcută pe 23 mai 2019. 

În portofoliul producătorului sunt vinuri spumante din gamele Prahova Valley (metoda Charmat), Millenium (metoda Charmat) și Rhein Extra (metoda tradițională). După cifra de afaceri, ocupă locul 6 la nivel național în producția de vinuri și este unul din cei mai mari producători de spumante din România. 

În clasamentul general de la ediția a 3-a a Concursului de Vinuri Spumante Românești, București-Iași-Nisa, spumantul de la The Iconic Estate a ocupat locul 6. Aveți mai jos note de degustare întocmite de câțiva din jurații comisiei de la Nisa.

Rod Smith MW – Simple frothy mousse. Fresh lime and apple aromas. Fruity and appealing. Balanced acidity and fruitiness. Not complex, but pleasant.

Bruno Scavo ASI Diploma – Pleasant, smooth, with peculiar confected aromas. Fresh with tonic bubbles, some bitter character, such as grapefruit peel.

Lasă un răspuns

error: Acest continut este protejat la copiere!