Vin liniștit

Château de Bellet rosé 2019

postat 11 ian. 2021, 02:40 de Vie si Vin   [ actualizat la 11 ian. 2021, 03:00 ]

V-am spus de curând cât de generoși au fost cei de la Château de Bellet care au pus la dispoziție spațiul lor pentru comisia de jurizare de la Nisa. Le sunt recunoscător și mă înclin din respect față de gestul lor. Niște oameni absolut admirabili.

În ultima perioadă am un interes mai ridicat pentru vinurile din soiuri mai rar întâlnite și, la sugestia Iuliei Scavo, am luat în calcul și câteva vinuri de la acest producător.

Belet este o denumire de origine controlată (AOC aconimul din limba franceză) din care face parte și producătorul sus-menționat. Suprafața totală a viilor din care se obțin vinuri cu acest AOC este de aproape 70ha!!! 

Château de Bellet deține 13 ha de vie cu 3 soiuri rare: Rolle (Vermentino) pentru vinuri albe, Braquet și Folle Noire

În cazul de față avem un vin realizat 100% din soiul Braquet. Interesant vinul prin nasul particular pe care nu l-am întâlnit în forma asta la vinurile românești. Nasul are ceva care duce către trandafir, dar nu așa de pregnant ca la o Busuioacă de Bohotin. Are note florale mai degrabă de bujor si (îmi suflă Iulia) cu nuante de lemn dulce.

Aciditatea e destul de scăzută, fiind o caracteristică la Braquet. În schimb, textura îl diferențiază de alte vinuri dând impresia unui nivel mai ridicat de zaharuri, dar în realitate vinul are sub 3 g/l, conform caietului de sarcini. 

A taste of Rosé Port by Iulia Scavo DipWSET

postat 1 aug. 2020, 09:29 de Vie si Vin   [ actualizat la 1 aug. 2020, 09:30 ]

Ernest Cockburn once said that the first duty of a Port wine is to be red, and the second is to be drunk. Pink Port has the quality and duty to be drunk, but what about the colour?  From the very beginning, Port was designed to be RED. Starting with the so-called “Red Portugal” that British patriots were supposed to drink despite their love for the French Claret – certainly much paler, less tannic and lighter – in order to boycott the French export under Louis XIV’s rule. Attracted by lower duties on Portuguese wine, these Englishmen abandoned the Claret and crafted a wine for their taste source by merchants from the steep, unfriendly and scattered terraces of the mighty Douro Valley. In 1678, two of these merchants tasting such an unusual fortified wine at the Abbey of Lamego, eventually baptised it with the name it still bares: Port. Few is known about what they actually drunk that night with the abbot, but quickly afterwards “Red Oporto” was trumpeted everywhere within the British community of the city. It was supposed to be “deep, bright, strong, fresh and neat”.


The Brits’ thirst for this wine which was meant to have a “fiery spirit like gunpowder alight, the colour of the ink, the sweetness of Brazil and the aromas of India” together with the rise of annual shipments led to the adulteration of its production. The use of elderberry (baga de sabugueiro) became widespread in order to enforce the colour of the wines, so again, Port was supposed to be very “RED”. When Pombal delimited the area with the pombaline stones, the best plots, those for the Feitoria were meant to give the deepest wines that needed no other products, either “baga”, spices or sugar to make them alike the description above.


The British taste rapidly focused on what would eventually become a Vintage profile. Even though the first Vintages (we are speaking here about wines from around 1765-1775) were certainly lighter in style, with longer oak maturing and probably of a paler colour, they were still very RED. The first Vintage of a real certainty is the so-called “Waterloo Vintage” – 1815. The archetype however seems to be 1820 that used to have “plenty of crust and plenty of colour”. However, even before these two fantastic Vintages, legend has it the Vice-admiral Nelson draw his strategy for Trafalgar battle in 1805 with his finger dipped in a glass of Port wine. In order to sketch a plan on a table top, this wine was for sure very deeply coloured, and of course RED. Not to mention the celebration ball gave at the Factory House on the 11 November 1811, they for sure drank some worthy Vintages or what was supposed to be a Vintage then, to match the eleven- courses menu.


The rise of the White Port by the end of the 19th century and its tremendous history until recent changes in 2005 will be the subject of another chronical. Besides this “other colour” long seen as a lesser shade, Port remained eminently RED, either wooded or bottle-aged.


It is thanks to Croft ( that a new colour is born in 2008. Initially classified as a “light ruby”, this pink fever spread from a shipper to another, reached the producers and eventually the marketplace where the young consumer easily adopted this controversial Port. Now, many produce rosé or Pink Port, playing upon shades that range from pale/ medium salmon to light ruby, packaging that brakes the codes of traditional Port and flavours that vary from red fruits, to flowery and ethereal notes down to regressive bubble gum and allsorts that get us back to childhood. Well actually they all brink us back to a certain “madeleine de Proust”, as all this flavours are so close to a certain gourmandise level reminding summer holidays, granny’s fruit tarte, candies and jams, blossomy fields, a scent of happiness.


The challenge was to catch all these flavours without tannins or too much phenolics. Most of these pink goodies undergo maceration or bleeding techniques. Both are more difficult to master in products that have to stick to a house style year after year, especially that rosé Port is usually the wine of the vintage and benefits from reductive maturing (stainless steel mainly). Bleeding is maybe the most difficult and controversial, especially in terms of colour intensity.


Even though the same grape varieties that give red Port also give Rosé by the means of these techniques, the work is extremely meticulous to select fresher plots and aspects, best blend of varieties, perfect ripening moment both in terms of sugar and phenolics in order to make a proper pink.


The riper the fruit, the quicker the juice darkens, the quicker and warmer the maceration, the lower the aromas’ intensity and acidity of the wine, while too low temperature maceration can lead to herbaceous extraction and unwanted harsh phenolics. There’s the winemaker’s art.


Then come the quality of the aguardente as for all the Ports generally speaking and the precise time to add it. Pink Port is sweet or sometimes medium sweet but getting to the drier or sweeter areas can be dangerous for the balance. Nobody wants a cloggy pink, nor a tight and firm one.


Temperature control during fermentation is not an issue anymore, but the use of new technologies should not push the pink Port into the vulgar confected, bubble-gum aromatic area either. 17-18°C temperature is a good compromise, otherwise too much esters appear in the lower range and or fruity and floral scents fade in the higher sector.


This is maybe one of the most technical Ports to craft, the easiest to spoil and the most difficult to push to pinnacle. And all these for one of the most common use: served chilled, over ice, either as a standalone pre-dinner dink or as a cocktail base… I personally believe there is much more to do with this category. Follow my episodes for the #portwinehour to get more ideas, recipes, pairing, cocktails and more! Until then, enjoy some of my recent tasting notes:


1.       Porto Quevedo Rosé  18,5%


Deep pink to light ruby. Nose is clean, of a medium intensity. Aguardente is present, generous. Then come notes of sour cherry, cranberry, and cherry complimented by a light leafy touch, some kirsch and cherry pit on the background. Sweet, medium/ medium minus acidity, alcohol is medium plus to high and warming, texture is silky, with medium plus phenolics, flavours feel more intense on the palate, offering cherry, cherry pit, like kirsch. Medium finish with some brandied cherry notes on the aftertaste. Medium plus to full bodied. Good.


2.       Dalva Rosé 19%


Deep salmon pink, to pale garnet. Nose is clean, medium plus intensity, showing pomegranate, floral notes such as iris, and cherry, with a crunchy red apple touch. Sweet, alcohol is high with a medium plus feel, acidity is medium, texture is velvety, medium minus phenolics, flavours are intense and fresh, showing pomegranate, flowers, herbal notes on the medium finish. Medium plus body. Very good.


3.       Cruz Rosé 19%


Medium pink with violet hues. Nose is clean and airy, almost ethereal, with notes of cherry, cherry pit, balsamic herbs, and strawberry. Medium sweet. Acidity is medium minus, alcohol is high, tannins are light/ medium minus, slightly bitter finish, but its intense flavours of strawberry, cherry pit, all sorts, hibiscus make that quite pleasant and salivating. Good/ Very good.


4.       Croft Rosé 19,5%


Deep pink with violet hues, almost pale ruby. Nose is clean and pronounced, with vibrant cherry, sour cherry, cherry pit, flowers, in an almost airy style. Sweet, juicy, velvety, medium acidity which stays very refreshing, medium phenolics to plus, high integrated alcohol, giving a smooth mid-palate, intensely scented with cherry, pomegranate. The finish is spicy, juicy, long with a touch of liquorice, and pepper. Very good/ Outstanding


5.       Barao de Vilar Rosé 19,5%


Medium pink/ deep salmon. Nose is medium, clean, with warming aguardente. Creamy, showing hints of white chocolate and strawberry, pomegranate and resin. Sweet, alcohol is high, generous, acidity is diminished. Phenolics are medium plus, quite extractive. With a bitter touch, warming, the chocolate-like finish is moderate and notes of resin come on the aftertaste. Good.


6.       Dow’s Rosé 19,5%


Medium coral. Nose is reduced, with some herbal, stony, iodine character. Then come raspberry, strawberry, salinity. Medium dry, alcohol is medium plus, acidity is medium, lean, silky, and winey, with a slightly bitter finish, and few phenolics.  Diminished flavours and medium aftertaste. Medium bodied. The only to have a classic cork closure, the most difficult to understand, the closest to wine. Good.


All the wines were tasted blind in Chef&Sommelier Reveal’Up Soft 30cl glasses. Wines ready to drink, without any benefit from further aging. Best enjoyed this summer, just follow my episodes to tell you how!

Bacanta Șarba Barrique 2019

postat 1 apr. 2020, 14:09 de Vie si Vin   [ actualizat la 4 mai 2020, 06:54 ]

Mărturisesc că am fost plăcut surprins de primirea acestui vin. E frumos și interesant să scrii despre soiurile românești de viță-de-vie, dar și mai frumos este să te bucuri de produsul finit din acestea.

Soiul Șarba, o mai spun încă o dată, este o încrucișare între Riesling italian și Muscat de Hamburg conform analizelor moleculare efectuate până acum. Statistic, se găsește plantat în mai multe județe, dar cel mai mult se găsește în Vrancea. În teorie, vrâncenii au 239 ha, dar în realitate se pare c-ar fi vreo 82 ha. La Crama Gîrboiu, Șarba  este cultivată pe o suprafață de 17,53 ha fiind cel mai mare producător de struguri din acest soi. Se regăsește în gama Livia (monosoi), Epicentrum (cupaj cu Plăvaia), Tectonic (monosoi), Petite Helena (cupaj) și Bacanta (premium, monosoi).

Astăzi ne vom ocupa de cel din urmă vin.

Sticla de vin a sosit într-o cutie ușoară, dar bine finisată și frumos gravată. Răvașul are un aer retro, este o încercare de întoarcere în timp, pe vremea când oamenii își trimiteau scrisori, nu emailuri.

Sticla este una grea care ar fi taxată rău în cazul unui export peste „gârlă”. Dar în zona europeană o astfel de sticlă dă o notă de vin cu ștaif. 

Eticheta are un aer de modernism, dar dacă aș întreba 100 de români ce reprezintă... nu știu câți ar găsi răspunsul corect. Un aspect pe care l-am constatat la foarte mulți producători este faptul că nu este suficient de bine scosă în evidență podgoria. Iar wine of Vrancea... hmmm, cred că îngroapă DOC-CMD Cotești. Ori, îmi pun întrebarea: pentru ce se mai plătește taxa de DOC?

Pe contraetichetă avem: lot 18 februarie 2020 (data îmbutelierii). Ne spune că vinul a fermentat pe drojdii, sur lie, și a fost maturat în baricuri de stejar franțuzesc. Din surse care au dorit să-și păstreze anonimatul (sic!) am aflat că fermentația a început în septembrie, apoi vinul a fost lăsat la maturat în aceleași baricuri în care a fermentat, timp în care i s-a făcut și un batonaj... pe cinste. Și cu mult efort. Pe la începutul lunii februarie a fost pritocit, apoi pus în bazin de inox să-și tragă sufletul, iar la data sus-menționată a fost pus la sticle.

Tehnologia asta, sur lie, presupune maturarea pe drojdiile descompuse. Acestea transferă în vin aminoacizi și săruri minerale care-i dau textură, complexitate și arome de pâine, de cocă, de panificație, de biscuit maximizând potențialul reductor.

Dacă tot acest proces are loc într-un baric atunci sunt create condițiile pe să apară și note vagi de vanilie, de mirodenii, în funcție de modul de prăjire a baricului.

Când am scos dopul de la această sticlă am făcut-o determinat de curiozitate, dar am avut și o temere gândindu-mă că a trecut prea puțin timp de la vinificarea lui până la momentul când a ajuns în sticlă. Timp în care a avut loc o fermentație, o maturare a vinului și tot ce înseamnă pentru a pregăti vinul de îmbuteliere. Plus că ar mai fi trebuit să las vinul minimum 2-3 luni de la îmbuteliere pentru ca vinul să scape de stresul acestei operațiuni. Dar, curiozitatea a fost mare.

Să începem...

În cazul de față, avem un vin cu o culoare galben pai, clar, puțin consistent. Are o intensitate olfactivă lejeră la început care se intensifică pe măsură ce-i crește temperatura. Se simt notele de flori albe (de lămâiță și de... corcoduș!)

Vinul are o aciditate debordantă, corp mediu, o mineralitate surprinzătoare și o complexitate de arome ieșind în evidență notele de fructe tropicale (mango,  papaia, pomelo), piersici galbene și mere verzi. Toate într-un echilibru neverosimil pentru un vin așa de tânăr. Maturarea pe drojdii și batonajul a scos în evidență multe caracteristici frumoase dovedind că soiul are un potențial mult mai mare decât cel pe care poate l-am bănuit până acum.

Nu mă așteptam să fie suficient de așezat având în vedere data îmbutelierii și momentul degustării. Mie mi-a plăcut vinul așa cum este el acum. Îndrăznesc să sugerez, dacă se mai poate, chiar să mai stea o lună-două în baric. De asemenea, sunt curios cum ar fi  ca fermentarea și batonajul să se facă în bazin de inox, iar maturarea să se facă în baric.

Este unul din vinurile care te înseamnă să-l cumperi la bax. De ce? Foarte probabil ca peste un an vinul să-și mai șlefuiască un pic aciditatea, să capete alte caracteristici, să capete finețe. Este incitant să compari vinul de-atunci cu cel băut la această dată.

Să mai spun că am degustat vinul pe parcursul unei săptămâni. Deși tentația (mare de tot) a fost să-l beau pur și simplu, m-am răsfățat cu cantități infinitezimale pe care le-aș putea numi și... meditative. Pentru că vinul acesta la așa ceva te îndeamnă.

Despre specificitatea soiului (ca să mă obișnuiesc cu terminologia școlii românești) nu vorbesc pentru că... nu o știu. Discutam deunăzi pe acest subiect cu doamna Arina Antoce și constatam că sunt atâtea variabile care pot influența forma finală a vinului încât este dificil de spus că un vin are specificitatea soiului x sau y. Cu-atât mai dificil este pentru mine să fac asta. Nu am avut la îndemână atât de multe vinuri obținute din acest soi ca să pot pretinde (mai mult sau mai puțin savant) că vinul acesta are caracteristicile soiului din care este obținut. Deci... pas!

În concluzie, o surpriză plăcută de care sper să se bucure cât mai mulți consumatori.

1-3 of 3