Skip to main content
Nobile

Algoritmul obţinerii soiurilor noi

By 17 februarie 2021octombrie 11th, 2021No Comments
Prin amabilitatea doamnei Alina Donici, cercetătoare la SCDVV Pietroasa, avem disponibil un material de prezentare a etapelor în obținerea de soiuri noi. Este o bună ocazie de a vedea cât de mult durează până se obține un astfel de soi în condițiile în care nu întotdeauna munca este încununată de succes. Haideți să vedem în ce constă acest proces.
 

1.      Cunoaşterea şi alegerea celor mai bune soiuri-părinți cu potenţial;

2.      Executarea hibridărilor şi obţinerea soiurilor hibride;

3.      Obţinerea de puieţi hibrizi şi înfiinţarea câmpului de hibrizi;

4.      Studierea puieţilor în câmpul de hibrizi, alegerea elitelor valoroase;

5.      Înmulţirea, plantarea şi studierea elitelor în câmpuri comparative;

6.      Înmulţirea şi studierea în câmpuri de încercare a celor mai valoroase elite remarcate în câmpul comparativ.

1.      Cunoaşterea şi alegerea celor mai bune soiuri-părinți cu potenţial

La alegerea părinților se vor avea în vedere principiile de bază privind ereditatea caracterelor. Se vor folosi ca părinți soiuri superioare care corespund obiectivelor urmărite, soiuri la care trebuie sa li se amelioreze anumite însuşiri care le lipsesc (rezistenţă ridicată la boli şi dăunători, precocitate, calitate superioară). Pentru fiecare combinaţie se vor poleniza minimum 30 inflorescenţe.

2.      Executarea hibridărilor şi obţinerea soiurilor hibride

După alegerea părinților, se procedează la toaletarea butucilor care aparţin părintelui matern. Astfel, se reţin ciorchinii de la baza lăstarilor, iar la fiecare ciorchine se îndepărtează florile de la vârf, prin ruperea rahisului precum şi florile deja deschise sau mai puţin dezvoltate. In general, pe inflorescenţă vor rămâne în jur de 15-25 de flori.

Castrarea se execută cu 2-5 zile înainte de deschiderea florilor, deci înainte ca organele florale să ajungă la maturitate. Cu o pensetă fină sau cu vârful degetelor se prinde vârful corolei şi se îndepărtează odată cu staminele. Se controlează dacă au mai rămas eventuale resturi de antere care de asemenea se îndepărtează. Operaţia se începe de la baza ciorchinelui spre vârful acestuia.

Se controlează apoi întreaga inflorescenţă pentru îndepărtarea eventualelor antene rămase precum şi a florilor rămase necastrate. Inflorescențele se izolează apoi în pungi de pergament ale căror dimensiuni sunt influenţate de mărimea ciorchinilor. Acestea se strâng uşor în jurul pedunculului şi se leagă cu sfoară sau rafie de lăstar.

În vederea colectării polenului este necesară izolarea inflorescenţelor şi părintelui patern înainte de deschiderea florilor. În momentul înfloritului, când anterele eliberează polenul, se scutură lăstarii sau se lovesc uşor pungile izolatoare în aşa fel încât polenul eliberat să se colecteze în interiorul acestora.

După recoltarea polenului, pungile izolatoare se scot, se notează părintele patern și se păstrează în vederea polenizării. Păstrarea, pentru o perioadă mai scurtă de 1-2 săptămâni, se poate face la temperatura camerei. În vederea polenizării se controlează părintele matern, fecundarea fiind posibilă numai în momentul în care pe stigmata pare o secreţie caracteristică.

Polenizarea propriu-zisă se realizează prin scoaterea pungilor izolatoare de pe inflorescenţele părintelui matern şi înlocuirea acestora cu pungi cu polen provenit de la părintelui patern. Operaţia se face şi prin atingerea stigmatelor cu un penson pe care se găseşte polen. După efectuarea polenizării, inflorescenţele se etichetează notându-se numele celor doi părinți şi data încrucişării. La 2-3 săptămâni, se face controlul inflorescenţelor, se îndepărtează pungile, se numără bobiţele formate şi se îndepărtează cele mai puţin dezvoltate. La maturitatea deplină, strugurii se recoltează pe combinaţii hibride şi se păstrează încă 4-5 săptămâni pe stelaje speciale pentru ca seminţele să-şi desăvârşească maturitatea. După trecerea acestei perioade, seminţele se scot din boabe, se spală, se îndepărtează cele care plutesc la suprafaţa apei și se pun la păstrat în încăperi aerisite, la 2-5° C până în primăvară când se vor folosi la obţinerea viţelor hibride.

3. Obţinerea de puieţi hibrizi şi înfiinţarea câmpului de hibrizi

Metodele folosite pentru obţinerea viţelor din sămânţa hibridă sunt.

–          semănatul în lădiţe şi repicarea lor în ghivece;

–          semănatul la ghivece şi transplantarea în câmp;

–          semănatul direct în câmp şi plantarea definitivă în anul următor.

a)      Semănatul în lădiţe şi repicarea în ghivece

În a doua jumătate a lunii februarie se scot seminţele de la stratificat, se umectează cu apă la temperatura de 18-20° C timp de 10-12 zile. În timpul umectării, se schimbă apa la fiecare 24 ore. Se urmăreşte cu mare atenţie să nu se amestece combinaţiile hibride. După umectare, seminţele se seamănă în lădiţe într-un amestec compus din 2/3 pământ de ţelină si 1/3 nisip. Se evită folosirea mraniţei datorită posibilităţilor de infectare cu diverşi agenţi fitopatogeni. Amestecul de pământ se tasează uşor după care se marchează rândurile la distanţă de 5 cm unul de altul prin apăsare cu o scândură marcatoare. Datorită faptului că facultatea germinativă a seminţelor este redusă, semănatul se face foarte des. Deasupra seminţelor se presară un strat de nisip de 1,5-2 cm cu rolul de a favoriza răsărirea tinerelor plăntuţe. Timpul necesar până la răsărire variază în funcţie de temperatura mediului ambiant. Astfel, la temperatura de 25-28° C timpul de răsărire este de 10-12 zile, iar în condiţii de temperatură de 18-20° C, procesul durează 20-25 de zile. Apa folosită pentru udarea nisipului de la suprafaţa lădiţelor trebuie să aibă aceeaşi temperatură cu cea a camerei în care se produce materialul de plantat. După două săptămâni de la răsărire, când plăntuţele sunt încă în fază de frunze cotiledonale, acestea se repică în ghivece cu diametrul de 6-7 cm, intr-un amestec de pământ de ţelină si nisip, asemănător celui folosit în lădiţe. După o prealabilă călire a plăntuţelor prin scoaterea ghivecelor în condiţiile unei temperaturi de peste 15° C, în locuri umbrite, acestea se plantează în câmp în prima jumătate a lunii iunie.

b)      Semănatul în ghivece

Seminţele se stratifică într-un strat subţire de nisip bine umectat, în lădiţe, în vederea germinării acestora. Lădiţele acoperite cu geam sau folie de polietilenă se păstrează la temperatura de 22-25° C. Până la germinare, se asigură umiditatea corespunzătoare nisipului. Seminţele  germinate se pun în ghivece de 8-10 cm, după care plantele se îngrijesc până la formarea de 4-5 frunze. În acest stadiu ele pot fi plantate în câmpul de hibrizi.

c)      Semănatul direct în câmp

Într-un teren, desfundat din toamnă la 60-70 cm si bine fertilizat, se deschid rigole de 4-5 cm adâncime, la distanţe de 30 cm între ele. Seminţele se seamănă la distanţa de 2-3 cm pe rând. În timpul perioadei de vegetaţie se fac lucrări de întreţinere a umidităţii prin mulcire si udare. În toamnă, după căderea frunzelor, viţele se scot si se stratifică după o prealabilă triere. În primăvara anului următor acestea se plantează în câmpul de hibrizi.

4.      Studierea puieţilor în câmpul de hibrizi, alegerea elitelor valoroase

Pentru alegerea elitelor în câmpurile de hibrizi se fac următoarele observaţii si determinări în funcţie de obiectivul urmărit:

Până la intrarea pe rod:

–          numărul de viţe plantate;

–          vigoarea de creştere prin bonitare (+vigoare mică, ++ vigoare mijlocie, +++ vigoare mare);

–          gradul de rezistenţă la boli si dăunători.

După intrarea pe rod:

–          anul primei fructificări;

–          tipul morfologic si funcţional al florii;

–          productivitatea în ansamblu;

–          rezistenţa la boli si dăunători;

–          rezistenţa la factorii de stress.

Plantele care se consideră a fi valoroase se marchează și numai asupra lor se vor face observaţii de amănunt cu privire la:

–          vigoarea de creştere prin bonitare;

–          rezistenţa la boli si dăunători;

–          rezistenţa la ger prin determinarea % de ochi pieriţi;

–          principalele fenofaze;

–          numărul de ciorchini;

–          mărimea si aspectul strugurelui;

–          mărimea si aspectul boabelor;

–          concentraţia mustului în zaharuri si aciditate;

–          aprecieri organoleptice;

–          producţia medie pe butuc;

–          gradul de maturare a lemnului.

În urma observaţiilor si determinărilor ce se fac timp de 3-4 ani de rodire normală, se aleg elitele care se înmulţesc pentru a fi trecute în câmpul comparativ.

5.      Înmulţirea, plantarea şi studierea elitelor în câmpuri comparative

Elitele alese se altoiesc, plantându-se 28 de butuci din fiecare, alături de soiurile părinți sau alte soiuri omologate cu aceeaşi epocă de maturare. Elitele se studiază timp de 3 ani de rodire normală si se aleg cele mai valoroase dintre ele. În câmpul comparativ se efectuează observaţiile si determinările cuprinse în Fişa soiului.

6.      Înmulţirea şi studierea în câmpuri de încercare a celor mai valoroase elite remarcate în câmpul comparativ

În câmpul de încercare se trec numai elitele cu perspective certe în ceea ce priveşte producţia, calitatea si rezistenţa la boli. Observaţiile si determinările se trec în Fişa de caracterizare a soiurilor propuse pentru omologare.

Gradul de uniformitate a soiului se stabileşte prin determinarea individuală a producţiei si a calităţii la minimum 50 butuci, iar fertilitatea si productivitatea la minimum 20 butuci pe repetiţii.

Lasă un răspuns