Skip to main content

După încheierea celei de-a V-a ediție a Concursului de Vinuri Spumante Românești și publicarea rezultatelor vin cu câteva concluzii pe care le-am tras pe marginea acestui concurs.

  1. Plecăm de la câteva date statistice. În România, la nivelul anului 2023, sunt 29 de producători de spumante care au în portofoliu 117 mărci de spumante: 64 obținute prin metoda tradițională, 43 prin metoda Charmat, 7 prin metoda ancestrală și 3 sunt spumante nefiltrate. Dintre aceștia, unul produce spumante din struguri importați, doi vând spumante produse de alți producători români (etichetă privată), iar ceilalți produc din proprii struguri.
  2. La concurs au participat 13 producători: Avincis (Avincis Vinuri), Budureasca (Viile Budureasca), Casa de Spumante Carastelec (Vinum Partium), Crama Gîrboiu (Mera Com International), Crama Hermeziu (Agro Industrial Ceres), Cramele Jidvei (Jidvei), Cramele Recaș (Cramele Recaș Group), Domeniile Panciu (Natura), Liliac (amb Wine Company), Podgoria Silvania, Tenuta Mosconi (Tenuta Odobești), Villa Vinea (Castel Vinum) și Zarea.
  3. Au fost înscrise 46 spumante, din care 33 albe, 12 rosé și 1 roșu. Au fost 34 de spumante obținute prin metoda tradițională (74%), iar 12 prin metoda Charmat (26%). 74% din cele obținute prin metoda tradițională au fost spumante albe, un spumant a fost roșu, iar restul rosé. La metoda Charmat 2/3 au fost albe, iar 1/3 rosé.
  4. Jurizarea s-a făcut sincron la București, respectiv la Amsterdam. La București, juriul a fost format din 5 doamne și 5 domni, unii cu experiență internațională. Pentru cei atenți și la alte detalii, am avut (și în acest an) un reprezentant al minorității maghiare (sic!). Încerc să formez un nucleu stabil de jurați, dar (ca la fiecare ediție) am în continuare o poartă deschisă pentru noi jurați. În acest an am avut ca noi veniți pe Daniela Paraschiv, Roxana Nicolaescu, George Ignat, Kristof Ladislau și Mircea Mureșan (venit special din Japonia pentru acest eveniment). Cei care ați avut îndoieli manifestate sau nu în public veți rămâne foarte surprinși de exigența acestora în notare. Din fericire, și la această ediție am câștigat câțiva titulari pentru edițiile viitoare (în cazul în care vor dori și vor putea să participe). Selecția continuă oricum. Concursul acesta este permis oricui pe principiul că în ranița oricărui soldat este bastonul de mareșal.

Lista finală a fost aceasta:

  1. La București, echipa feminină este formată din:

Arina-Oana ANTOCE, profesor de oenologie la USAMV București, expert OIV, degustător profesionist,

Dana POP, dr. inginer în biotehnologie alimentară, maestru degustator de vinuri, brânzeturi, ulei de măsline, cafea, maestru degustător de salamuri și importator de vinuri.

Anne-Wies van OOSTEN, DipWSET, Wine-Food-Travel Writer, Wein Akademiker, International Wine Taster, membru al FIJEV și al Circle ofWine Writers,

Daniela PARASCHIV, dr. inginer în biotehnologie alimentară, eurosomelier, director general Hansen România.

Roxana NICOLAESCU, WSET 3, somelier, curator de vinuri bune,

iar echipa masculină formată din:

Horia HASNAȘ, comunicator de vin, campion mondial la degustarea în orb, ediția 2023,

Valeriu-Constantin POPESCU, somelier, pasionat de spumante,

George IGNAT, WSET 2, lector la Școala Europeană de Somelieri,

Ladislau KRISTOF, WSET, degustător, pasionat de șampanii, Luxury Adviser

Mircea MUREȘAN, WSET 3, degustător, pasionat de vin, spumante și sake, expert în ceai și infuzii.

  1. La Amsterdam juriul a fost format din 6 doamne și 6 domni. Aici e mai mult de spus. Am convenit cu Iulia Țigău să fie co-organizatoare la Amsterdam pe considerentul că avea niște conexiuni printre oamenii de vin din Țările de Jos. Un semnal pozitiv am avut încă de anul trecut, astfel încât anul acesta, când a anunțat că o comisie de jurizare va fi acolo, terenul era deja pregătit. Între timp, Anne-Wies van Oosten a mai făcut și ea câteva recomandări astfel încât, la un moment dat a trebuit să spunem stop și să facem o selecție.

Lista finală a fost aceasta:

Anja VONDENHOFF DipWSET, Wein Akademiker și președinte al Weinakademiker Club, Certified Sommelier/The Court of Master Sommeliers,

Kristel BALCAEN DipWSET, studentă MW,

Roos STEVENS DipWSET, ASI Gold (singura din Țările de Jos), Maître-Sommelier Restaurant Bridges, Amsterdam,

Sue EAMES DipWSET, Committee Member, Circle of Wine Writers,

India DONISI (Winespicegirl), influencer,

Iulia ȚIGĂU DipWSET, pasionată de vin.

iar echipa masculină formată din:

Wouter AALST DipWSET, Wein Akademiker, student MW,

Jan-Jaap ALTENBURG, DipWSET, ASI Somelier, coproprietar al barului de vinuri Vindict,

Marco Omar HERROUZ DipWSET, D.O. Cava Certified Wine Educator, D.O. Cava Ambassador for Italy & The Netherlans,

Antonello NICASTRI, Head Sommelier la Restaurant Flore,

Marc WABO, WSET 3, Wine International Association Ambassador Germania,

Tony YIP DipWSET, student MW.

Am depășit un pic numărul de locuri alocate pentru că acolo a fost un entuziasm și o curiozitate foarte mare. În plus, au fost oameni cu greutate din punct de vedere al educației în acest domeniu. Chiar și-așa, au rămas persoane care ar fi dorit să facă parte din juriu, dar nu a mai fost posibil. Este foarte probabil ca unele din cele rămase în afara juriului să facă parte din echipa ediției viitoare.

  1. Fișa de jurizare a avut aceeași structură la care s-au făcut câteva îmbunăptățiri pentru creșterea ușurinței în folosire și a siguranței datelor procesate. De asemenea, nu a mai fost un simplu Excel, ci o aplicație-n cloud astfel încât IT-stul care s-a ocupat de așa ceva să facă topurile în timpul cel mai scurt posibil.
  2. De organizarea concursului la Amsterdam s-a ocupat, cum spuneam, Iulia Țigău care locuiește în Germania, la Düsseldorf. Am avut o colaborare excelentă și un mod de comunicare foarte operativ. Am avut puncte de vedere impuse, dar am mers și pe mâna ei în multe situații pentru că ea cunoaște mult mai bine decât mine felul de-a fi al unui neerlandez, britanic, belgian, german, francez sau italian. În plus, legăturile ei profesionale au contat enorm în ecuația acestei ediții. Ele au fost completate în câteva situații de Anne-Wies van Oosten căreia îi mulțumesc și pe această cale.
  3. A fost exprimată o critică cu privire la faptul că juriul a fost eterogen. Mi-ar fi ușor să arunc responsabilitatea asupra Iuliei care a avut această idee, dar mi-am asumat-o 100%. De ce? Iulia nu a pus accent doar pe pregătirea juraților, ci și pe faptul că sunt persoane de social media, cu o bună imagine și care pot genera o mai mare vizibilitate acestui concurs, în general, și spumantului românesc, în special. Din punctul meu de vedere a fost o carte câștigătoare. Rămâne să vă convingeți și voi de acest aspect.
  4. În vederea desfășurării concursului la Amsterdam Wine Academy, Iulia Țigău a colaborat cu Wouter Aalst care a manifestat o deschidere de invidiat față de acest eveniment. Un mare mulțumesc pentru tot. De asemenea, mulțumiri și domnișoarei Puck pentru disponibilitatea manifestată chiar și-atunci când nu era obligată.
  5. Această ediție a concursului nu ar fi fost posibilă (sau nu în forma aceasta) fără sprijinul unor oameni minunați. Cu Mihai Fudulache de la Da Bacco am o colaborare foarte bună de câțiva ani, așa că nu mai este de mirare că am colaborat și la această ediție. Prezentându-i la un moment dat forma concursului pe care o doream, m-a întrerupt și mi-a spus:

– Tiberiu, simt că anul acesta ai nevoie de mai mulți bani decât anul trecut. Nu stau prea bine nici eu, că am investit foarte mulți bani în niște proiecte pe termen lung, dar îmi place ce faci și te ajut cu cât ai nevoie.

Na, mai ziceți ceva!

Cu cei doi domni de la Biosystem Diagnostics, Theodor Diaconu și Gabriel Androne, am discutat de mult timp despre acest concurs și am fost asigurat de susținerea lor. Înclin să cred că această colaborare nu este una doar strict profesională, ci a fost determinată și de faptul că, în plan personal, împărtășim multe valori etice, morale. Le sunt recunoscător pentru buna colaborare și pentru susținerea pe care au asigurat-o acestui concurs.

Pe domnul Sergiu Taran de la Tehno Art Inox cred că-l știți în virtutea colaborării pe care mulți o aveți cu această firmă de top. Pentru cei care încă nu știți, Tehno Art Inox nu pune la dispoziția clienților rezervoare de inox de înaltă calitate, ci și prese de struguri de top marca Willmes. Cu dânsul am început colaborarea plecând de la un aspect oarecum banal. Mi-a tradus în trecut niște texte despre soiuri din limba rusă veche și, din aproape în aproape, am ajuns să colaborăm și la acest concurs. Îi sunt recunoscător pentru lobby-ul făcut la conducerea companiei și pentru încrederea pe care mi-a acordat-o susținând acest concurs.

Tot de la o relație personală a plecat și colaborarea cu Syngenta. Doamna Felicia Fumea a apreciat niște comentarii de-ale mele referitoare la un eveniment la care am fost invitat și eu, apoi din aproape în aproape am primit o susținere la ediția de anul trecut. Pentru ediția din acest an am colaborat cu domnul Marius Drăgoi și nu pot să uit întâlnirea de la sediul companiei Syngenta unde, pe de-o parte, dânsul a fost încântat de formatul concursului, iar pe de altă parte, a considerat că un proiect al companiei poate fi susținut de mine. În final, eu am  avut susținerea Syngenta, iar eu voi susține un proiect Syngenta. Ce poate fi mai frumos?

Unul din partenerii acestui eveniment a fost Chef & Sommelier care a pus la dispoziție cu mai mulți ani în urmă paharele tip Reveal’Up Soft 30 cl aflate deja în standardul de jurizare la acest concurs. Voi promova în continuare acest brand chiar dacă nu mai există o obligație contractuală.

  1. Comisia de la București a jurizat la restaurantul Aria TNB unde am jurizat și anul trecut. Asta înseamnă că aici am găsit condițiile dorite. Având în spate experiența de anul trecut, etapele s-au derulat așa cum mi-am propus. Le mulțumesc și pe această cale pentru condițiile oferite cu această ocazie.
  2. Și-acum să vorbim despre probele jurizate. Anul acesta nu au fost multe noutăți în lumea spumantelor românești. Avem un producător nou, Tenuta Mosconi, care a avut disponibil la data concursului spumantul Prestige Blanc. Cu o zi înainte de concurs mai degorjase câteva mii de sticle Blanc de blanc, dar era prea din scurt să poată participa și cu acestea. Oricum, rețineți, avem spumante noi de la un producător nou.
  3. Atât eu, cât și Iulia Țigău am fost întrebați cum au fost notele de la București comparativ cu cele de la Amsterdam. Aș zice că raportul a fost cam cum a fost acum doi ani București-Nisa. Este evident că membrii comisiei de jurizare de la Amsterdam au fost mai exigenți, dar ceea ce este de remarcat a fost faptul că, la final, într-o proporție covârșitoare, locurile ocupate la o comisie au avut corespondent la cealaltă comisie. Altfel spus, chiar dacă poate membrii comisiei de la București au fost mai darnici, raportul s-a menținut în bună măsură. În consecință, am toate motivele să-mi apăr oamenii de atacuri nejustificate.
  4. Indiferent de rezultatele punctuale, consider că vinul spumant românesc este mult mai bine mediatizat, iar acest lucru mă bucură foarte mult. Nu mă refer doar pe plan intern, dar și pe plan extern. Dorința mea este ca să continui periplul și în alte țări astfel încât să nu mai aud remarci de genul: se face vin spumant și-n România?
  5. Recomandările de anul trecut sunt valabile și anul acesta. Nu am simțit o schimbare majoră care să mă determine să spun că ea se reflectă în calitatea spumantului. Încă e mult de lucru. De la lucruri mărunte la lucruri complexe.
  6. Revin la subiectul caiete de sarcini. Știți foarte bine că acum ele sunt pline de perle. Dar, lucru total nepotrivit, caietele de sarcini sunt făcute atât pentru vinuri liniștite, cât și pentru vinuri spumante, la grămadă. Sfatul meu: faceți caiete de sarcini distincte pentru vinuri spumante. Sugerez să le studia pe cele din Franța, Itralia și Spania și să identifice acele caracteristici care pot face diferența în vie. Aduceți caracterul de noutate,de autenticitate, care să individualizeze spumantul românesc. Și, nu chiar în ultimul rând, dați-i un nume. Am fost întrebat zilele trecute ce nume să-i găsim spumantului din zona Silvaniei. Unul foarte simplu și foarte ușor de reținut, dar mai ales, e individualizat este silvanie. Te duci la magazin și ceri o silvanie. Sau poate două silvanii. Introduceți asta în caietul de sarcini, protejați-vă numele și… treceți la treabă.
  7. Ca și în sport, este greu să ajungi sus, dar și mai greu să te menții acolo sus. Dacă un producător a obținut cândva și undeva un loc remarcabil, o medalie de valoare la un concurs, asta nu este o garanție că la concursurile viitoare este obligatoriu ca spumantele respective să obțină aceleași rezultate. Iar când e vorba de un concurs finalizat cu un clasament (cum este cel de față) trebuie să înțeleagă faptul că poate spumantul lui este de calitate, dar că unii colegi de domeniu nu stau degeaba și progresează și ei. Iar la noi în țară sunt niște lupi tineri care nu se emoționează că x a luat n-șpe premii la concursul a, b și c. Cum am spus anul trecut, dacă vă culcați pe-o ureche vin din urmă niște pui de tigri și vă fac franjuri.

La final, vreau să aduc mulțumiri partenerilor mei de la Da Bacco, Biosystem Diagnostics, Tehno Art Inox, Syngenta, Chef & Sommelier care m-au susținut financiar și material ca să pot desfășura acest concurs în cele mai bune condiții.

Lasă un răspuns

error: Acest continut este protejat la copiere!