Skip to main content
Noutăți

Concursul de Spumante Românești, Ediția I, 27 noiembrie 2018

By 27 decembrie 2018martie 25th, 2022No Comments

Interesul meu pentru spumante nu este chiar de-acum, dar să zicem că a fost amplificat de câteva evenimente relativ recente. Anul trecut, în luna iunie, am participat la o degustare de spumante organizată la Institutul Maghiar în cadrul evenimentului Serile Vinum Hungaricum. În luna aprilie a acestui an, am vizitat Vinitaly unde am avut posibilitatea de a degusta foarte multe spumante din Italia. În luna mai am participat la degustarea de spumante și vinuri desert în cadrul evenimentului Tastevin – Confreria vinului.

Am constatat un interes crescând din partea consumatorilor pentru această gamă de vinuri efervescente, dar și faptul că același consumator este confuz în a identifica corect categoria de spumante. Plecând de la toate acestea am încercat să găsesc informații corecte care să fie transmise către consumator, astfel încât acesta să identifice corect produsul, să-l cumpere și să-l consume în cunoștință de cauză.

Toate acestea s-ar fi putut rezolva într-o oarecare măsură scriind un articol pe acest subiect. Da, m-am gândit și la așa ceva, dar un articol interesant ar presupune să prezint și o istorie a spumantelor românești. Este în lucru și așa ceva. Și am identificat câteva noutăți care sunt convins vor trezi interesul cititorilor.

Dar, să revenim la ale noastre. Piața românească de spumante a ajuns la un grad de maturitate care presupune o atenție deosebită din partea tuturor. M-am gândit să adunăm sub același acoperiș spumantele tuturor producătorilor ca să le analizăm și să vedem cum și unde se poziționează ele. Pentru asta a trebuit să știu câți producători sunt la ora actuală în România. Eu am identificat 25 din care 24 le-au și scos pe piață. Dintre cei din urmă, unii au făcut-o conjunctural, nu că ar avea o producție continuă, de la an la an.

Sunt mulți? Aparent, da. Comparând cu Ungaria, de exemplu, care are câteva sute de producători, categoric nu.

Ideea acestui concurs mi-a venit prin luna august. M-am gândit că perioada sărbătorilor de iarnă este una în care vânzările de spumante sunt mult mai consistente și că o evaluare a celor românești înaintea acestei perioade ar putea să pice bine atât pentru producători, cât și pentru consumatori. Cum 1 Decembrie este Ziua Națională, m-am gândit că ar putea fi un moment foarte frumos și  potrivit pentru toată lumea de a vedea care ar putea fi spumantele potrivite pentru fiecare dintre noi.

Am avut în vedere alte câteva aspecte esențiale. Să fie echipe diferite (masculin + feminin) de jurizare astfel încât să vedem în ce măsură se pot identifica diferențe de apreciere. Am vrut să fac clasamente separate în funcție de metoda de obținere și de categoria în care se încadrează la zahărul rezidual. Evident, degustarea să fie făcută în orb, astfel încât să asigur o evaluare cât mai corectă.

Mi-am mai dorit să am jurați cât mai competenți și, dacă se poate, să aibă și un site sau blog unde să-și împărtășească impresiile despre acest eveniment.

Toate acestea au avut drept scop o informare mai bună a consumatorul de rând.

Nu am avut experiența unor evenimente anterioare, așa că au apărut și sincope în derularea evenimentului. O parte le-am remediat pe parcurs, altele vor fi rezolvate la edițiile viitoare.

Am contactat absolut toți producătorii de la noi pentru a le propune participarea la acest concurs. Nu pot să spun că sunt prea mulțumit/fericit că au lipsit câteva nume reprezentative, dar le respect decizia. Pe de altă parte, sunt foarte bucuros că au venit producători pe care nu i-am văzut la alte concursuri de acest gen. Le mulțumesc pentru încredere.

Concursul a avut loc la Restaurantul „La Mama” și vă spun cu mâna pe inimă că alegerea a fost cât se poate de înțeleaptă. Am avut o colaborare perfectă cu Cătălin Mahu. Am discutat pragmatic, aș zice nemțește, scurt, clar și concis. Mi-a asigurat toate condițiile pe care le-am solicitat. Absolut toate!

Să trecem la concursul propriu zis. La masculin, echipa de degustare a fost formată din Cătălin Păduraru, Cezar Ioan, Istvan Pentek, Eduard Cărăuleanu, Bogdan Cristea și Cătălin Mahu. 

La feminin, echipa a fost compusă din Arina Antoce, Dana Pop, Irina Mărășoiu, Mihaela Prevenda, Daniela Buzincu, Laura Daps, Mirela Mateescu.

Au fost jurizate 37 de probe care au fost împărțite în 4 grupe. Am mers pe mâna doamnei prof. univ. dr. Arina Antoce care le-a ordonat după criteriile pe care le cunoaște foarte bine în calitatea pe care o are dânsa.

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu legislația în domeniu, conform art. 21 alin. (2) din HG nr. 512/2016, vinurile spumante pot fi:

a) brut natur; conţinutul de zahăr exprimat în glucoză plus fructoză este de maximum 3 g/L; această menţiune poate fi utilizată numai pentru produsele la care nu s-a adăugat zahăr după cea de-a doua fermentaţie;

b) extrabrut; conţinutul de zahăr este de maximum 6 g/L;

c) brut; conţinutul de zahăr este de maximum 12 g/L;

d) extrasec; conţinutul de zahăr este cuprins între 12,01 şi maximum 17 g/L;

e) sec; conţinutul de zahăr este cuprins între 17,01 şi maximum 32 g/L;

f) demisec; conţinutul de zahăr este cuprins între 32,01 şi maximum 50 g/L;

g) dulce; conţinutul de zahăr este mai mare de 50 g/L.

Să trecem la rezultate pentru că sunt convins că le așteptați cu nerăbdare. Am eliminat extremele, am făcut media și au rezultat următoarele:

Brut natur

1.       Crama Hermeziu, Thrubillo, Chardonnay;

2.       Petro Vaselo, Kotys, PN;

3.       Silvania, Premium Lux, FR 50%, Ch 25%, R italian 25%.

 Extrabrut

1.       Jidvei, FR 33%+Ch 33%+PN 33%, extrabrut.

Brut

1.       Recaș, Muse stars, Chardonnay;

2.       Panciu, Cuvée Prestige, PN, Ch, FR;     Cotnari, Colocviu la Praga, TR;

3.       Panciu, Blanc de Blancs, Chardonnay.

Extrasec

1.       Zarea, Diamond Collection FR 70% +Ch 30%;

2.       Cotnari, Colocviu la Veneția, Busuioacă de Bohotin;

3.       Jidvei, Extra Dry, FR 33%+Ch 33%+PN 33%.

Sec

1.       Silvania Premium FR 50%, Ch 25%, MO 25%.

2.       Silvania Premium Lux, FR 50%, Ch 25%, R italian 25%;

3.       Hermeziu Thrubilo, Chardonnay

 Demisec

1.       Jidvei, Mărgăritar, PN, rosé;

2.       Panciu, Casa Panciu, FR + MO

3.       Jidvei, Mărgăritar, FR 33%+Ch 33%+PN 33%.

Dulce

1.       Panciu, Panciu riserva, MO.

Primele 3 opțiuni ale echipelor au fost:

Masculin

1.       Villa Vinea Cuvée Celést FR 33,3%+RR 33,3%+PN 33,3%, brut;

2.       Jidvei, PN, rosé brut;

3.       Panciu, Panciu riserva, MO.

Feminin

1.       Zarea Diamond Collection FR 70% + Ch 30%, extrasec;

2.       Petro Vaselo Kotys PN brut natur;

3.       Recaș, Muse stars Ch, brut; Silvania Premium Lux, brut natur, FR 50%+Ch 25%+R italian 25%.

Și, în sfârșit, topul 2018 al celor mai apreciate 10 spumante  în funcție de metoda de obținere:

Metoda clasică, tradițională

1.       Zarea, Diamond Collection FR 70%+Ch 30%, extrasec;

2.       Recaș, Muse stars, Ch, brut;

3.       Silvania, Premium, FR 50%, Ch 25%, MO 25%, sec;

4.       Panciu, Cuvée Prestige PN+Ch+FR, brut; Cotnari, Colocviu la Praga, TR, brut;

5.       Panciu, Blanc de Blancs, Ch, brut;

6.       Cotnari, Colocviu Vibe, FN, rosé, brut;

7.       Jidvei, PN, rosé, brut;

8.       Villa Vinea, Cuvée Celést FR 33,3%+RR 33,3%+PN 33,3%, brut;

9.       Zarea, 100, Ch 60%+FR 40%, brut;

10.   Jidvei, FR 33%+Ch 33%+PN 33%, extrabrut.

 Metoda Charmat

1.       Panciu, Panciu riserva, MO, dulce (metoda Asti);

2.       Jidvei, Mărgăritar, rosé, demisec;

3.       Panciu, Casa Panciu, FR+MO, demisec;

4.       Panciu, Panciu riserva, PN 75%+FR 25%, brut;

5.       Hermeziu, Thrubilo, Ch, brut natur;

6.       Recaș, Domeniile Recaș, Ch, brut;

7.       Petro Vaselo, Bendis, PN, rosé, brut;

8.       Hermeziu, Thrubilo, Ch, sec;

9.       Jidvei, Mărgăritar, demisec;

10.   Recaș, Domeniile Recaș, Cadarcă 90%+CS 5%+CF 5%, rosé, brut.

Vreau să le mulțumesc tuturor producătorilor care au trimis probe la acest concurs. Au reprezentanți cu care am colaborat foarte bine. Au răspuns operativ la solicitările de clarificare a unor informații despre produsele lor.

Mulțumiri juraților care au răspuns invitației mele. Prin natura situației, unii m-au ajutat chiar mai mult. Dana Pop, Cătălin Păduraru și Cezar Ioan m-au ajutat foarte mult cu sfaturile lor (și nu numai). Doamna prof. univ. dr. Arina Antoce s-a depășit pe sine. Experiența dânsei în astfel de concursul s-a simțit foarte mult. Nu mai spun că a muncit până noaptea târziu ca să-mi pună la dispoziție rezultatele finale în formele și pe categoriile propuse. Tuturor le sunt recunoscător.

Mai sunt oameni care nu au putut participa în acest an ca jurați, dar e posibil să-i vedem la ediția viitoare. Nu le spun numele pentru că vreau să fie o surpriză la momentul respectiv.

Concluziile după acest concurs? Sunt multe. Ele vor face obiectul unui alt articol. Deocamdată vreau să ne bucurăm de această zi minunată, să ridicăm o cupă de spumant în cinstea tuturor românilor și a celor care simt și trăiesc românește.

Tiberiu Onuțu, 1 decembrie 2018

Lasă un răspuns

error: Acest continut este protejat la copiere!