Și dacă strigam „întărâtă drace, că și mie-mi place” nu mi-ar fi reușit așa de bine cum s-a întâmplat cu articolul, respectiv postarea despre soiul Somoveancă. Mă bucur foarte mult că v-am întărâtat. Sper ca entuziasmul acesta să molipsească și pe alții și să reușim să (re-)descoperim soiurile românești. În alte țări, specialiștii pierd verile în căutarea unor soiuri vechi prin plantații uitate de Dumnezeu. La noi se fac reconversii fără a încerca să se salveze ceva din vechile soiuri prefiloxerice, indiferent că sunt sau nu românești.
De asemenea, nu am auzit să fie la noi în România vreun ampelograf (indiferent că vorbim de profesor sau cercetător) care s-o ia razna pe coclaurile patriei în căutarea soiurilor ancestrale, așa cum a făcut-o după Primul Război Mondial Constantin Hogaș. OK, unii au circumstanțe atenuante reale. În schimb, este o persoană deranjată de activitatea mea, deși repet de nu știu câte ori că eu nu fac ampelografie (deci, nu-i iau pâinea de la gură), ci mă ocup de istoria soiurilor românești de viță-de-vie. Nu m-ați văzut niciodată să fac măsurători, cântăriri, să fac analize fizico-chimice ale boabelor de struguri. Și, totuși, deranjez.
De asemenea, o spun și pe această cale că nu-mi dau doctoratul în ampelografie, deși mi s-a propus acest lucru. Nu mă interesează titluri. Absolut deloc. Dar mă interesează să descopăr (fizic) soiurile românești care, acum, sunt doar în ampelografii. Și aș vrea să fie cultivate pe scară largă, nu să existe doar în colecțiile ampelografice ale unor unități de cercetare. Oricum, cei care mai dau cu piatra în aceste unități să rețină că ele au un merit deloc de neglijat în păstrarea unor soiuri care, altfel, erau de mult dispărute.
Revenind la soiurile Somoveanca, îi sunt recunoscător doamnei Erika Maul care, fără a fi o naivă, a reacționat pozitiv la sugestiile pe care le-am făcut, dar numai după ce am pus pe tapet toate sursele documentare pe care le-am avut la dispoziție. Și nu doar să le menționez, ci să trimit capturi de ecran. Adică, să nu credeți că am fost eu așa de persuasiv ca să o vrăjesc. Exclus. Toată reușita a fost determinată de sursele de încredere menționate.
Nu ascund faptul că sunt neplăcut surprins că lucrarea monumentală a lui George Nicoleanu, Introduction á lʼAmpélographie roumaine, prima lucrare ampelografică majoră a României, nu se regăsește în baza de date a VIVC. De ce? Pentru că nu a fost menționată de nimeni din cei care au trimis date despre soiurile prefiloxerice românești. De ce oare? Cel mai probabil pentru că nu o au? De ce nu o au? Pentru că, în general (mai sunt și excepții), nu au avut grijă de biblioteci. Acum vreo 5-6 ani am fost într-o vizită la o cramă (foarte cunoscută) și, din vorbă-n vorbă, viticultorul cramei îmi spunea că are cartea x (una destul de importantă) de la facultate, că trebuia să ia și el o amintire de-acolo la terminarea ei!!! Păi, dacă el a furat cartea de-acolo, cei care urmează după el după ce să mai studieze?
Revenind la lucrarea lui Nicoleanu, eu am avut șansa de a o primi de la un cercetător care, în timpul facultății, a fost pe fază când lucrarea era să fie dată la casat (îi lipseau niște pagini!!!). Omul a recuperat cartea din sac, a făcut rost de paginile lipsă și acum se bucură de ea. La vremea respectivă un astfel de exemplar se vindea pe un site din SUA cu nu mai puțin de 3.500 $!!! Deci, sincer, eu nu înțeleg ce-o fi fost în mintea bibliotecarei care a vrut să dea la casat o astfel de lucrare.
Să mai spun că nu știu să existe în România vreo colecție întreagă a revistei România viticolă în afară de Biblioteca Academiei. Adică, tu, student la USAMV X (indiferent care ar fi) nu poți să accesezi colecția întreagă a acestei reviste decât dacă ajungi să dai nas în nas cu Ion Cristoiu, Dan Andronic, Teodor Stolojan și alții la Biblioteca Academiei? E normal?
Acum, pun și eu sare pe rănile unora. Câți ampelografi din România au cartea lui Nicoleanu? OK, e o lucrare rară și se găsește mai greu. Câți ampelografi români au citit această lucrare? Că de citat o tot citează?
Revenind la cercetarea și căutarea vechilor soiuri. Acum exact 4 ani, am plecat de la București la Beltiug ca să cercetez soiul Grünspitz. Am propus atunci unor ampelografe să vină acolo ca să cercetăm soiul, iar dânsele să facă descrierea ampelografică a acestuia (că asta face ampelograful). Nu au venit. Plecau în concediu, aveau bilete de avion în afara țării șamd. Am fost singur. Am ajuns pe la mai mulți producători care aveau cultivat acest soi, am făcut fotografii, am luat și probe în lada frigorifică. Mai mult, cu acea ocazie am mai descoperit și alte două soiuri. Cu alte cuvinte, e absurd că mă interesează mai mult pe mine, un simplu pasionat (pardon, Frank îmi șoptește că am trecut în categoria obsedat), iar cei care sunt plătiți ca ampelografi să stea acum în concediu pe o plajă grecească sau turcească și să-i doară-n… de soiurile românești de viță-de-vie.
Nu mai spun de distrugerea colecțiilor ampelografice, că iar mă sună prietenii să mă roage s-o las mai moale pentru că în loc să fie sancționați cei vinovați cu-adevărat, sunt găsiți niște acari Păun.
Cu prezentarea istoriei soiurilor Carola și Frumoasa de Ghioroc o să le bat, indirect, obrazul unora care și-au bătut joc de activitatea celui care le-a creat. Și o să spun cu subiect și predicat: – Să vă fie rușine!
Daca faceți totul din pasiune, tot înainte, ce se poate reface și regăsi de bine. Poate se va reiventa cineva în asentimentul DVS.să nu mai sărim pârleazul la străini. Pt a beneficia de doctrina și resursele solide indentificate și dezvoltate care sau comportat f. bine într-un mod natural și cu minim de intervenție pt păstrare sănătoasă a strugurilor.