Despre unirea de la 24 ianuarie 1859 ar trebui să se spună multe. Măcar azi. Voi încerca să fac un rezumat despre acel eveniment și fiecare să tragă concluziile pe care le vrea.
Convenția moldo-munteană de la 1 ianuarie 1848 ar putea fi considerat primul pas concret în vederea unificării principatelor române.
Mișcarea unionistă a avut un mare curaj, ea acționând susținut atât în țară, cât și în străinătate. Și-a găsit aliat pe Napoleon al II-lea care avea interesele lui de a susține acest proiect. În același timp, a avut și adversari de marcă: Anglia, Austria și bineînțeles, Turcia.
Alegerile pentru divanurile ad-hoc au arătat cât de dură a fost lupta. Nicolae Vogoride a falsificat listele electorale înlocuind lista unioniștilor cu cea a antiunioniștilor și, foarte probabil, lupta ar fi fost pierdută dacă Ecaterina Vogoride nu făcea publică corespondența secretă a lui Nicolae Vogoride în care se vorbea de promisiunea Porții pentru domnie în cazul în care era zădărnicită unirea.
Mai marii de-atunci au acceptat o unire parțială a principatelor care presupunea doi domni, două guverne, două adunări legislative, armate diferite.
Cele două divanuri ad-hoc, favorabile unirii, și-au început activitatea în cadrul noului stat numit Principatele unite ale Moldovei și Țării Românești, dar lupta nu era încheiată.
Pentru a realiza unirea, Partida națională din Moldova l-a desemnat drept candidat pe Alexandru Ioan Cuza, în defavoarea lui Grigore Sturdza, omul Rusiei. Cel din urmă a organizat un complot pentru uciderea candidatului și a altor susținători, dar a fost descoperit la timp, iar complotul dejucat.
Cum în Convenția de la Paris din 1858 nu era stipulat ca pentru cele două principate să fie aleși doi domni, unioniștii din Țara Românească au decis ca alesul Moldovei să fie și alesul lor. Astfel, propunerea lui Vasile Boerescu a fost votată în unanimitate. Nu se poate nega și presiunea străzii stimulată de liberalii radicali.
Ceea ce se știe poate mai puțin este faptul că recunoașterea internațională nu a venit imediat, ci după eforturi diplomatice considerabile. Și nu puțin a fost ca unirea să fie zădărnicită e o intervenție militară otomană.
Cuza a unificat aparatul de stat cu o rapiditate remarcabilă trecând peste limitele impuse de Convenția de la Paris și punând marile puteri în fața faptului împlinit.
De apreciat faptul că după demisiile din 1862 ale celor două guverne, noul guvern condus de Barbu Catargiu s-a instalat la București. Ieșenii au renunțat la un orgoliu local în favoarea consolidării acestui mare proiect. Și dacă citiți sursele vremii o să constatați ce pierderi financiare au avut ei atunci. Măcar pentru acest lucru, când vă mai vine să faceți mișto de moldoveni să vă gândiți un pic și la asta.
Cei de la Casa de Vinuri Cotnari s-au gândit la înaintașii lor, pe de-o parte, și la cei de azi, pe de altă parte, punând la dispoziție un vin aniversar. Nu, n-o să fac absolut nicio descriere a vinului și nu că n-ar fi bun, ci pentru că azi nu contează vinul în sine, ci momentul pe care-l sărbătorim.
Pentru toți cei care au realizat unirea și pentru toți cei care nu se simt rușinați de această realizare să ridicăm un pahar de vin.