În ultimul timp a fost o succesiune de evenimente în lumea vinului la care am participat, dar despre care, din cauza unei crize majore de timp, nu am apucat să spun prea multe. O să încerc acum să aștern câteva rânduri despre evenimentul organizat pe 18 mai 2024 de către Vinăria Purcari.
Pe fondul unor critici pe care le-am adus acestora în iarnă, am avut surpriza de a fi invitat la o lansare de vinuri, eveniment care a avut loc pe 11 aprilie la Restaurantul Diplomat. Am onorat invitația și mi-am prezentat opinia despre vinurile degustate cu acea ocazie. Dar, și mai mare a fost surpriza pentru mine când, pe 10 aprilie, nici nu apucasem să particip la acest prim eveniment, că am primit invitația de a participa la un alt eveniment… la Purcari. Da, la crama Purcari. Sau, mai corect spus, la Vinăria Purcari. Pentru mine a fost un adevărat șoc. Și-acum mă tot întreb care a fost motivația pentru care am fost invitat tocmai eu care-i criticasem dur în iarnă și nu numai. În fine, am confirmat prezența în speranța că voi cunoaște mai bine acest producător, oamenii lui și modul de a gestiona această afacere.
Plecarea a fost cu ceva emoții, dar obișnuit din trecut cu alte salturi în necunoscut, am trecut cu bine peste toate. Am ajuns la vinărie în jurul orei 1 noaptea, am fost întâmpinat cu spumant și cu plăcinte moldovenești și… cu multă ospitalitate. În rol de amfitrion a fost Oana Drăgușin, cea care la evenimentul anterior a fost în apropierea mea și mi-a răspuns la absolut toate întrebările pe care le-am pus cu acea ocazie. Lucru pe care l-a făcut cu brio și de această dată.
La 7 dimineața am fost în picioare și după micul dejun deja mă gândeam la o plimbare prin vie. Domnul Victor Bostan, cu care am stat la masa de dimineață, mi-a aflat gândurile, dorințele, și a vorbit cu un băiet de-al locului din vinărie indicându-i să mă ducă pe oriunde doresc să merg!!! Vă spun sincer că m-am simțit și surprins și copleșit de atenția acordată. Pe de altă parte, eu am interpretat asta ca un exercițiu de transparență pe care, atunci, Vinăria Purcari, în general, și domnul Victor Bostan, în special, l-au trecut cu brio.
Am trecut în revistă relativ repede șantierul în lucru, bazinele de inox de toate tipurile, presele de toate tipurile, sala budanelor și baricurilor, amforele și multașteptata incintă unde zăbovesc sticlele de spumant. Vinăria are foarte mulți giropaleți, semn că oamenii nu se mai complică acum cu metoda arhaică de a învârti manual miile de sticle de spumant. Un punct bonus.
În sfârșit, am plecat spre vie. Drumurile sunt mărginite de pomi fructiferi, în special, migdali. Am văzut și turbine eoliene, dovadă că în zonă vântul bate regulat, aspect care contează destul de mult la vie. Pe drum ne-am intersectat cu niște iepuri și niște fazani, ultimii părând că se uită la noi cu o anumită curiozitate, dar și ceva nemulțumire pentru că cineva îndrăznește să le traverseze teritoriul fără să le ceară aprobare.
Și am ajuns la parcelele de vie. Prima surpriză (și foarte mare). Aproape că nu era fir de bălărie-n vie. Hai, pe mijloc înțeleg, tractoarele treceau în tandem și-și făceau treaba, dar printre vițe… Nu, ele nu erau dotate cu palpator. Explicația, pe care o bănuiam, stă în aplicarea unor erbicide. OK. În alte parcele am văzut rândurile înierbate, semn că și ei iau în calcul această variantă de a gestiona apa în sol.
Solul pare a fi predominant lutos, iar la momentul vizitei, era bolovănos, semn că seceta își pusese bine amprenta asupra locului. Totuși, am remarcat faptul că toate parcelele aveau sisteme de irigare (apa provenind din Nistru) fără de care m-aș fi mirat ca viile să facă față.
Viile, deși nu sunt pe coline cu pante prea mari, beneficiază, în schimb, de vecinătatea unor pădurici care asigură acel echilibru termic și ecologic, în general.
Am intrat în plantațiile de Rară neagră, Saperavi, Pinot noir, Pinot blanc, Pinot gris, inclusiv în plantațiile tinere de Viorica și Floricica încercând să văd cum arată, care este sistemul de tăiere și, în general, cum este întreținută via. De remarcat faptul că în apropierea fiecărei parcele este un panou de informare cu foarte multe detalii. Nu-mi aduc aminte să mai fi vizitat vreo cramă care să dețină panouri cu atât de multe informații.
Ne-am reîntors la vinărie unde invitații deja sosiseră. Mesele erau pline de bunătăți, iar paharele de spumant se goleau cu o repeziciune surprinzătoare chiar și pentru mine. Tania Turtureanu și chitaristul (al căui nume-mi scapă) au asigurat o ambianță extrem de plăcută cu muzica românească antrenantă, vivace, în care patosul interpretei nu te putea lăsa indiferent.
Zona din jurul castelului este superbă. Ceva oarecum similar văzusem în trecut într-o excursie la Crama Etna din Sicilia, dar aici cred că a fost mult mai diversificat și mai frumos. Spațiu verde generos, luciu de apă pe care-și făceau plimbarea diurnă câteva lebede maiestuoase. În fundal, case care aparțin de localitatea Purcari. În plan și mai îndepărtat se vedea o perdea lungă de pădure care, am aflat ulterior, mărginea Nistrul. Undeva, în spatele castelului am văzut un petic de vie și o parcelă golașă care parcă aștepta să fie (re-)plantată. Aici își făceau numărul membrii unei orchestre de muzică populară.
Curând am aflat și care a fost motivul pentru care am fost invitat. Pe o masă am găsit un strugure stilizat făcut parcă la traforaj pe care mi-am regăsit numele ca protector al soiului Rară neagră! Asta m-a făcut să dau timpul înapoi, să-mi aduc aminte de discuțiile, uneori destul de contondente, cu domnul Victor Bostan, despre soiurile Fetești și despre acest acest soi dovedindu-i cu surse că acestea sunt soiuri românești.
La acea vreme am fost informat că Vinăria Purcari este cea care a scos acest soi din anonimat în R. Moldova, am aflat cum au fost luați primii ochi de la săteni din Purcari, ochi din care au fost obținute vițele altoite, multiplicate an de an până s-a ajuns la situația actuală. Aceste lucruri au fost prezentate acum în detaliu în fața celor prezenți de către domnii Victor Bostan și Gheorghe Arpentin. De remarcat faptul că cei doi au menționat de fiecare dată că soiul este românesc, că Vinăria Purcari a fost prima care l-a recuperat și că acum este un soi emblematic pentru R. Moldova.
Ca să nu uităm acest moment, cei prezenți (adică, 200 de persoane) am fost invitați să plantăm câte o viță din acest soi. Să mai spun că la scurt timp o ploicică a desăvârșit activitatea, bărbosul contribuind și el la reușita acesteia.
În continuare, a fost prezentat un moment teatral sugestiv prin care au vrut să transmită un mesaj de responsabilitate generațiilor viitoare, de a păstra cu grijă acest soi.
Am coborât ulterior în cramă ascultând cu interes istoricul vinăriei. Domnișoara care a făcut prezentarea cred că nu fusese informată de faptul că Rara neagră și Feteștile sunt soiuri românești, dar sunt convins că după eveniment domnul Victor Bostan o va informa, astfel încât vizitatorii care vor trece pragul vinăriei să primească informații corecte, actualizate.
Să mai spun că domnii Victor Bostan și Gheorghe Arpentin deja au început să colaboreze cu mine pe partea de cercetare istorică a soiurilor din spațiul românesc. Deci, oamenii chiar se țin de cuvânt.
La plecare, am mulțumit domnului Victor Bostan pentru invitație exprimându-mi față de acesta marea surprindere că eu am fost singura persoană din lumea vinului din România invitată la acest eveniment. Dânsul m-a asigurat că oamenii de la Purcari sunt de bună credință și că, dacă sunt sau mai apar situații criticabile, ei vor face toate eforturile pentru a se îndrepta. Rămâne de văzut.