Skip to main content
Evenimente

Cu și despre Guy Tyrel de Poix

By 29 ianuarie 2021octombrie 11th, 2021No Comments

29 ianuarie 2021, Tiberiu Onuțu

Printre terenurile obținute de familia mea în urma retrocedărilor au fost și niște plantații cu viță-de-vie. Mi-aduc aminte că doi ani am băgat bani în neștire pentru a aduce viile la standardul de calitate impus de tatăl meu. Evident, am făcut struguri foarte frumoși, de calitate. Și s-a dus vorba.

Pe vremea aia, până în 2000, Guy avea un parteneriat cu Dionysos. Primul adusese în curtea societății utilaje moderne de vinificație și de păstrare a vinului pe care le foloseau în comun, în loc de chirie. La un moment dat, doi oameni ne inspectau via: Constantin Ivănescu, directorul Dionysos, și Guy Tyrel de Poix, proprietarul recent înființatei SERVE. Ultimul, încântat de modul cum era îngrijită, a zis că vrea să discute cu proprietarul. Și, uite-așa, ne-am trezit cu cei doi acasă, ultimul propunându-ne să ne cumpere strugurii în toamnă. Cum nu stăteam prea bine atunci la capitolul butoaie, propunerea a fost acceptată rapid. Așa a început colaborarea cu Guy.

Toamna, ne-a pus la dispoziție cu prioritate un mijloc de transport al strugurilor. Am pus strict Merlot așa cum a fost înțelegerea. Totuși, separat, am pus și o cantitate mică de Alicante Bouschet. Am zis, dacă-i vrea, bine, dacă nu, îi luăm acasă, că nu-i nicio problemă. Dar Guy a făcut ochii mari ca cepele și i-a zis tatălui meu, cu accentul lui francez: domnu Onuțú, iau toți strugurii de la dvs!

Și colaborarea asta a durat până în 2000 când, din motive politice și nu numai, societatea Dionysos a mers din rău în mai rău până a ajuns în faliment. Guy a reușit, numai el știe cum, să stea oarecum departe de luptele intestine din cadrul societății.

În acel an, Guy a cumpărat un teren care a aparținut fostei mine Ceptura și s-a mutat din incinta societății Dionysos în curtea proprie. Între timp, SERVE cumpărase suprafețe cu vie, făcuse replantări și nu prea mai avea nevoie de struguri de la alții. Deși colaborarea a încetat, noi am rămas în relații foarte bune. Nu de puține ori trecea pe la noi, pe-acasă, atunci când se întorcea de pe deal. Foarte rar rămânea la noi, masă, dar discuțiile cu o țuică-n față nu au fost chiar rare. Eram destul de surprins de această plăcere a lui știind că-i francez. Odată, când a rămas la masă l-am întrebat: – Guy, bei o țuică la început, ca românii, sau bei la sfârșit, ca francezii? El, cu tonul care-l caracteriza, îmi zice: – Tiberiú, beau o țuică la început, ca românii, și una la sfârșit, ca francezii!

Și dacă mai spun că a fost prezent și la nunta mea… cred că am spus destul.

Anul 2009 a fost un an complex pentru el. A oficializat prin căsătorie o relație de lungă durată. În schimb, finalul de an i-a adus o veste proastă. Fusese diagnosticat cu cancer. N-am deschis niciodată subiectul, dar eram oarecum la curent cu starea lui. Cu 10 ani în urmă, am fost sunat de cineva care mi-a zis că Guy a murit. Nu-mi venea să cred.

În urma lui rămân faptele lui, realizările lui. Care nu-s deloc puține. A avut un curaj nebunesc de a investi pe o piață nepregătită. A avut realizări-pionierat cu care a tras piața după el. A scos din anonimat (e-adevărat, nu singur) Feteasca neagră. A pregătit oameni de vânzări după standarde care nu existau atunci la noi. Și toate astea până pe 29 ianuarie 2011.

Mulțumim Guy! Mulțumesc Guy!

Lasă un răspuns