Vie si Vin

Interviu cu Alder Yarrow

viesivin_ — Fri, 16 Oct 2026 09:58:48 +0000

Cine este Alder Yarrow?

M-am născut acasă, sub un arin, într-o comună hippie din comitatul Sonoma, în nordul Californiei, de unde și numele meu. Am crescut în munții din statul Colorado, ceea ce mi-a insuflat dragostea pentru activități în aer liber, alpinism și pescuit la muscă. M-am mutat în California pentru studiile universitare și de atunci locuiesc aici. Am o diplomă în fotografie artistică și o altă diplomă în studii de film, dar când eram la universitate, a apărut World Wide Web-ul și am învățat singur HTML înainte ca majoritatea oamenilor să audă de aceste patru litere. După universitate, am obținut un loc de muncă ca primul angajat al unei agenții de web design și am avut o carieră de 30 de ani în calitate de consultant în designul experienței utilizatorului (UX), înființând și conducând în cele din urmă propria mea agenție în San Francisco timp de aproape 14 ani. Am 52 de ani și locuiesc în Oakland, California, cu soția mea. Fiica noastră tocmai a plecat la universitate, lăsându-ne o casă liniștită și puțin mai mult timp pentru a degusta vin.

Cum ați intrat în lumea vinului?

Am început ca un consumator obișnuit și am învățat singur citind și degustând vinuri pe parcursul a aproximativ 10 ani. Apoi, în 2004, am lansat www.vinography.com , care a fost unul dintre primele bloguri despre vin de pe internet. Ceea ce a început ca un hobby s-a transformat rapid într-o preocupare serioasă și, după câteva săptămâni, scriam aproape zilnic și practic nu m-am oprit în ultimii 22 de ani. Nu am nicio educație formală în domeniul vinului, mi-am urmat doar pasiunea. Din 2011, scriu o rubrică despre vinurile americane pentru site-ul web al lui Jancis Robinson și am contribuit la cele mai recente ediții ale Oxford Companion to Wine și World Atlas of Wine. De asemenea, am scris o carte în 2015 intitulată The Essence of Wine. Ocazional jurizez vinuri la concursuri de vinuri din întreaga lume și uneori scriu articole în reviste pentru publicații precum Decanter, The World of Fine Wine și altele.

Aveți o preferință pentru anumite categorii de vinuri – alb, rosé, roșu, portocaliu sau spumant?

Îmi plac toate vinurile bune, cu excepția majorității vinurilor fortificate, pe care nu le savurez prea mult. Îmi place aciditatea vinului, indiferent de culoare, ceea ce mă face un mare fan al vinurilor care nu sunt prea grele și coapte, dar sincer, orice vin cu adevărat bine făcut mă va face fericit. Pentru mine, unul dintre cele mai interesante și incitante aspecte ale vinului este diversitatea sa pură și, prin urmare, îmi place să beau o mulțime de tipuri diferite de vin din întreaga lume. Mă entuziasmez foarte tare când am ocazia să încerc pentru prima dată un nou soi de struguri.

Ce v-a determinat să creați blogul www.vinography.com ?

Deoarece principala mea activitate profesională a fost în designul de internet și marketingul digital, am avut clienți care m-au întrebat despre bloguri în 2003, iar la vremea respectivă nu știam nimic despre această nouă platformă emergentă, așa că am decis că cea mai bună modalitate de a-mi da seama la ce sunt bune blogurile și cum funcționează era să creez unul eu însumi. Pentru că la momentul respectiv eram deja un pasionat serios de vinuri, am decis să încep un blog despre vinuri și, se pare, am fost unul dintre primii care au făcut asta.

Ați lansat recent platforma The Old Vine Registry. Care a fost motivația din spatele acesteia?

The Old Vine Registry a început ca o foaie de calcul, administrată de scriitoarea și critica de vinuri Jancis Robinson și de una dintre colegele sale, Tam Currin. Acestea au decis în 2010 să înceapă să țină evidența vițelor-de-vie vechi (mai vechi de 35 de ani) pe care le întâlneau în munca lor de jurnaliști de vinuri. Motivul pentru care au decis să facă acest lucru a fost pentru că credeau, așa cum cred și eu, că vițele de vie vechi sunt speciale și valoroase din mai multe motive și că trebuie să li se acorde mai multă atenție, îngrijire și, în cele din urmă, conservare. Dar nu putem susține și conserva ceea ce nu știm, motiv pentru care au decis să înceapă să țină evidența vițelor de viță vechi cu ajutorul foii de calcul pe care au numit-o The Old Vine Registry. Acea foaie de calcul a crescut și a crescut timp de aproximativ 12 ani și a ajuns la 1.800 de intrări. Jancis oferea datele gratuit oricui le dorea, dar știa că ar fi mult mai util pentru lume dacă ar deveni o bază de date disponibilă pentru toată lumea de pe web. Pe scurt, m-am oferit voluntar să transform acea foaie de calcul într-un site web și l-am lansat în 2023. În ultimii trei ani, am îmbunătățit-o continuu și am făcut nenumărate ore de cercetare pentru a găsi noi plantații vechi din întreaga lume. Acum am înregistrat peste 12.600 de plantații din 43 de țări. Scopul final al registrului este de a sprijini crearea unei categorii comerciale legitime pentru vinurile din viță-de-vie veche din întreaga lume, ceea ce va duce la o mai bună conservare și înțelegere a plantațiilor din viță-de-vie veche din lume.

Ce implică înregistrarea pe această platformă?

The Old Vine Registry funcționează foarte asemănător cu Wikipedia, dar pentru vii vechi. Este o inițiativă colaborativă, așa că oricine poate înregistra o vie folosind un formular online de pe site, pe care apoi îl verific și îl introduc în baza de date. Pentru a înregistra o vie, aceasta trebuie să fi fost plantată în 1991 sau mai devreme, iar vârsta medie a viței de vie din vie trebuie să fie de cel puțin 35 de ani sau mai mult. Oricine înregistrează via trebuie să furnizeze câteva informații de bază despre vârsta viei, unde se află via, cine o deține, câte hectare are și ce soiuri de struguri conține. De asemenea, putem înregistra o mulțime de alte informații despre solurile, agricultura, randamentele, altitudinea etc. ale viei, dar o parcelă poate fi înregistrată doar cu câteva informații de bază. Dacă viticultorii sunt dispuși să ne furnizeze coordonatele de latitudine și longitudine, putem afișa și o imagine din satelit a viei pe site.

Cum vedeți această colecție de viță de vie veche în contextul schimbărilor climatice?

Una dintre cele mai valoroase contribuții pe care vițele vechi le au de adus industriei vinicole de astăzi este rezistența lor dovedită. Orice grup de vițe de vie de 100 de ani cultivate fără irigații a învățat să se adapteze la o varietate incredibilă de condiții de-a lungul vieții sale. Acum știm, datorită științei epigeneticii, că adaptarea lor este literalmente codificată în genetica lor. Doar un exemplu al acestui tip de adaptare este schimbarea pe care o fac unele vițe-de-vie de la a fi anizohidrice la a fi izohidrice (trecând de la a nu fi tolerante la secetă la a fi tolerante la secetă). Acest lucru s-a întâmplat cu soiul de struguri Trousseau din regiunea Jura din Franța. În Jura, strugurii nu sunt toleranți la secetă, dar versiunea care a ajuns în Spania și Portugalia și care se numește acum Bastardo, a evoluat pentru a fi tolerantă la secetă și, prin urmare, este mult mai valoroasă pentru fermierii care sunt interesați să planteze pe viitor vii mai rezistente la schimbările climatice. După cum am spus, nu putem păstra ceea ce nu știm și, mergând mai departe, nu putem beneficia ca industrie vinicolă de ceea ce nu păstrăm și din care nu învățăm. Speranța mea este ca The Old Vine Registry să poată juca un mic rol în susținerea evoluției și succesului industriei vinicole globale, oferind date valoroase celor care încearcă să-i traseze viitorul.

Ce vi se pare cel mai interesant la plantațiile vechi de viță de vie – soiuri indigene sau internaționale?

Pe lângă rezistența despre care am vorbit mai sus, vițele bătrâne au o serie de calități cu adevărat importante. Cultivate și îngrijite corespunzător, acestea tind să producă vinuri mai complexe, interesante și mai echilibrate decât vițele mai tinere, toate celelalte condiții fiind egale. De asemenea, sunt adesea mult mai sustenabile de cultivat, necesitând mai puțină (sau deloc) irigare și mai puține tratamente pe parcursul sezonului de creștere. Se poate argumenta, de asemenea, că, deoarece rădăcinile lor au mers atât de adânc și pentru că s-au adaptat de-a lungul timpului la locul în care cresc, sunt „transmițători” mai fideli ai terroirului sau ai locului în care cresc – o viță de vie de 80 de ani poate produce vin capabil să comunice mult mai ușor locul de unde provine decât o viță-de-vie de 10 ani pe același pământ. Îmi place, de asemenea, că vițele-de-vie, în special cele mai vechi decât noi, reprezintă mărturii vii ale oamenilor care au venit înaintea noastră. O viță-de-vie de 100 de ani este un artefact cultural și istoric, reprezentând oameni, cultură, alegeri, vieți și muncă umană dintr-un alt timp. La fel ca mobila sau porțelanul vechi transmise din generație în generație, vița-de-vie veche face parte din patrimoniul nostru și merită respect, admirație și grijă datorită acestui fapt.

Care este semnificația economică a sigiliului?

Deoarece scopul nostru final este de a-i determina pe consumatori să acorde atenție vinurilor provenite din plantațiile vechi, să le plătească și, în cele din urmă, să ajungă să le aprecieze, a trebuit să găsim o modalitate de a face legătura între colectarea de informații pe care o reprezintă The Old Vine Registry și raftul unde consumatorii își iau deciziile de cumpărare. Speranța noastră este că, prin afișarea sigiliului The Old Vine Registry pe sticlele lor, atunci când vinurile sunt produse din plantații înregistrate în acest registru, producătorii își vor diferenția puțin vinurile lor de alte vinuri de pe raft și că sigiliul va stârni interesul și curiozitatea consumatorilor de vin. În cele din urmă, poate că, dacă vom avea cu adevărat succes, consumatorii vor căuta în mod activ vinuri care poartă sigiliul OVR și chiar vor fi dispuși să plătească puțin mai mult pentru ele. Dacă este cazul, atunci va fi viabil din punct de vedere economic pentru cei care cultivă aceste vițe să le păstreze în pământ și să le mențină producătoare de vinuri.

Ce recomandări aveți pentru producătorii de vin din România?

Nu știu prea multe despre vinul românesc, dar știu că are o istorie lungă și de care mă pot mândri și că aveți niște soiuri de struguri indigene cu adevărat minunate, care produc vinuri cu adevărat excelente. Sunt sigur că România are multe plantații vechi, cultivate și transmise de-a lungul generațiilor de familii de viticultori. Aș dori să încurajez producătorii de vin din România să-și celebreze și să aibă grijă de viile lor vechi și să mă ajute să le împărtășesc lumii prin înregistrarea acestor podgorii în The Old Vine Registry. În prezent, avem doar 7 (da, doar ȘAPTE) plantații înregistrate în România. Mi-ar plăcea să văd acest număr ajungând la multe sute, dar nu pot face asta fără ajutorul vinificatorilor români și al organizațiilor responsabile de vinul românesc. Poate că există un set central de înregistrări cadastrale despre plantațiile românești, menținut de guvern sau de vreo asociație viticolă, care ar putea fi pus la dispoziția The Old Vine Registry pentru a ne asigura că România este reprezentată corespunzător printre țările lumii cu vițe-de-vie vechi. Pe lângă înscrierea plantațiilor viticole, atât producătorii români, cât și asociațiile din domeniu ar putea lua în considerare și colaborarea cu organizații precum Old Vine Conference, o platformă care reunește specialiști din întreaga lume pentru a studia, învăța, celebra și promova vița-de-vie veche din întreaga lume.

Zaibăr – bun cultural identitar oltenesc?

Onutu Tiberiu — Mon, 10 Aug 2026 14:34:33 +0000

Nu credeam că o să aloc vreodată mult timp pentru hibrizi, în general, și pentru Zaibăr, în special, dar prostiile pe care le-am citit în ultimele zile m-au determinat să trec la documentare și la clarificarea situației.

Dezbaterea asta, „ar trebui să privim zaibărul ca pe un vin obținut din hibrizi, fără prea mare valoare enologică, sau ca pe un bun cultural identitar oltenesc al ultimului secol și ceva?” e ca hârtia de turnesol care ne arată nivelul de cunoștințe și de educație a oamenilor din lumea vinului.

O să plec cu analiza de la începutul începutului.

Autorul dezbaterii face o confuzie destul de des întâlnită între vin și soi. Zaibărul nu este un vin, ci este un soi hibrid din care se face (și) vin, dacă depășește 8,5 % vol. alcool.

Soiul acesta nu este unul dacic (cum mai pretind unii) și nici (măcar) oltenesc, ci este un soi francez pe numele lui real, de buletin (sic!) Seibel 1. El a fost creat într-o perioadă efervescentă de ameliorare a soiurilor de către Albert Seibel un fost medic şi viticultor francez din satul Saint-Julien-du Serre, în departamentul Ardèche.

Un pic despre ameliorarea soiurilor de viță-de-vie.

Primele încrucișări în Europa au fost făcute în 1824 de către Louis Bouschet de Bernard în scopul obținerii unor soiuri noi din care să se obțină vinuri puternice și intens colorate. Începând cu anii 1840 pasionații au început să încrucișeze soiuri pentru a obține struguri de masă timpurii.

Pe continentul american soiurile din Vitis vinifera nu erau rezistente la boli motiv pentru care viticultorii și-au îndreptat atenția către soiurile sălbatice care erau rezistente la boli. Vânzarea strugurilor și a vinurilor din aceste soiuri a avut un mare succes.

În 1740 este identificat și valorificat soiul Alexandre, în 1801 soiul Catawba, în 1816 soiul Isabella, în 1819 soiul Clinton, soiul Delaware în 1829, soiul Cynthiana în 1830, soiul Concord în 1843. Succesul acestor soiuri a stârnit interesul europenilor care au călătorit în America de Nord, au studiat soiurile și au adus viță americană pentru a o planta în colecțiile lor.

Fără să-și dea seama, aceștia au adus cu ei și făinarea. În 1845 în Anglia, în 1847 în Franța, în 1851 în Spania, Italia, România.

În Europa amelioratorii au continuat să facă încrucișări intraspecifice, iar cei din Canada și SUA să selecteze soiurile rezistente la boli și la îngheț. Astfel, s-au obțin soiurile Othelo în 1859, Noah în 1869.

În 1854 a fost identificată și descrisă filoxera și, chiar dacă a fost declarată dăunătoare, cercetătorii europeni au continuat să importe material săditor american. În 1863 a început să se usuce misterios plantațiile europene, iar după cinci ani filoxera a fost identificată ca fiind vinovată de acest lucru. În România a fost identificată pentru prima dată în podgoria Dealu Mare.

Metodele de contracarare s-au dovedit ineficiente. Au apărut două tabere pentru salvarea viticulturii: „sulfuriștii” și „americaniștii”. Sulfuriștii pledau pentru sulfurare prin injectarea de sulfocarbonat de potasiu sau disulfură de carbon în sol. Tratamentul era eficient, dar dăunător pentru utilizator. Putea avea un impact negativ asupra calității strugurilor și a vinului. Foarte scump, trebuia repetat anual și nu putea decât să amâne inevitabilul. Americaniștii favorizau replantarea tuturor podgoriilor cu soiuri de struguri americane utilizate pentru struguri de vin sau ca portaltoi.

Soiurile americane s-au dovedit indispensabile în fața nevoii urgente de aprovizionare a consumatorilor cu vin. Profesori de agricultură, entomologi și alți specialiști, au călătorit în 1873 în SUA pentru a colecta viță de vie sălbatică sau cultivată rezistentă la filoxeră.

Cultivarea soiurilor Isabelle, Othelo, Noah și Jacquez, nealtoite, s-a răspândit rapid ele având avantajul de a fi și rezistente la făinare.

În 1870 s-au făcut primele încercări de altoire pe portaltoi, dar abia în 1872 s-a reușit altoirea cu viță europeană.

Cercetările ulterioare au arătat că soiurile Isabelle, Canada, Cynthiana și Noah nu sunt rezistente la filoxeră. Totuși, în 1870 este observată prima viță rezistentă la filoxeră, Vitis rupestris. În 1880 este selectată o specie de Vitis riparia rezistentă la filoxeră și din acest an se poate considera că începe producția de portaltoi în Franța.

Dar, de parcă făinarea și filoxera nu erau de-ajuns, în 1878 este semnalată pentru prima dată în Europa mana, iar în 1885 putregaiul negru. Mana fusese cunoscută în SUA încă din 1855, iar în 1883 a fost dezvoltat tratamentul cu zeamă bordeleză care a devinit antidotul atât pentru mană, cât și pentru putregaiul negru.

Confruntați cu atâtea probleme, specialiștii și-au propus să creeze hibridul ideal, rezistent, producător direct care să fie rezistent la filoxeră, dar și la bolile fungice de-atunci: mana, făinarea și putregaiul negru. Bineînțeles, să asigure o producție mare și struguri de înaltă calitate care să semene cât mai mult cu cei din Vitis vinifera. Vițele americane sufereau din cauza gustului foxat, motiv pentru care trebuia căutată o altă soluție. În perioada 1875-1914 foarte multe persoane din Franța s-au implicat în hibridizare. În regiunea Ardèche, patru locuitori din Aubenas s-au angajat în hibridizare: Eugène Contassot (1846-1922), Georges Couderc (1850-1928), Albert Seibel (1844-1936) și Pierre Chazalon. Philippe-Achile-Albert Seibel, scris câteodată și Seybel, președintele Sindicatului Agricol Regional din Aubenas, a început activitatea de hibridare în 1886 și a creat, cu o consecvență de neimaginat, 16.000 de hibrizi oferind spre vânzare peste 2.000 de soiuri diferite de struguri.

Soiul Seibel 1 a fost obținut din încrucișarea soiurilor Munson și Cinsault. Altfel spus, o încrucișare interspecifică între Vitis rupestris și Vitis vinifera. Analizele moleculare au arătat că, de fapt, părinții sunt Jaeger 70 și un soi din specia Vitis vinifera.

Prima apariție în țara noastră a acestui soi a fost la începutul anului 1899, dar vânzările au luat amploare din 1908. Sub numele de zaibăr este menționat un vin roșu în romanul Moș Belea, de Gheorghe Brăescu, în ziarul Universul publicat în 21 martie 1926. Cel puțin la început se pare că zaibăr ar fi avut înțelesul, la modul general, de vin din hibrizi.

Ca soi este menționat pentru prima dată în 2 iulie 1926 într-un anunț de licitație a unei proprietăți din… Ismail, Basarabia. Și multe anunțuri din această zonă menționează soiul sub acest nume făcându-mă să cred că originea acestui nume este în Basarabia, în special în zonele locuite de evrei. Alte anunțuri de licitație sunt în județele Râmnicu Sărat (zaibăr alb și negru),

Într-o conferință prezentată în publicația Dobrogea Jună din 8 decembrie 1926, liberalul C. Alimăneștianu critica plantarea în Dobrogea a soiurilor Terasă și Zaibăr.

A mai fost menționat sub acest nume în Caliacra, în Monitorul oficial din 11 noiembrie 1933.

Prima mențiune în Oltenia a acestui soi a fost în cadrul unei licitații care a avut loc în Dolj prezentată în Monitorul oficial în 17 ianuarie 1931.

În Cotidianul independent de Seară din 18 august 1936 zaibărul era „băutura ceia acră care ține loc de vin”.

În ziarul Frontul din 14 august 1938 se menționează că „În nicio provincie românească nu se consumă atâta țuică și atâta zaibăr ca în ținutul de peste Prut”.

Confirmarea o avem în revista Viața Basarabiei din 1 ianuarie 1939 în care se afirmă că „cei mai mulți din învățători, ca și revizorii, popii, ca și perceptorii, se țin de beție. Satul Caracurt e contaminat în întregime de această maladie, căci și copiii vin la școală cu sticle de vin (zaibăr) în loc de apă.”

La începutul comunismului referirile sunt mai dese în opere literare (poezii, romane, note de călătorie, schițe). Într-o sursă statistică se face referire la Zaibăr 1001, adică Seibel 1001. În consecință, avem ocazia de a constata că Zaibăr nu se referă doar la Seibel 1, ci și la alte soiuri create de Albert Seibel care au fost aduse în România.

De reținut și un alt înțeles al termenului. Zaibăr era copilul din perioada interbelică ce se așeza pe scocul fix din mină și împingea cărbunele cu picioarele, cu mâinile.

Impresia asta că Zaibărul este predominant în Oltenia a fost creată de publicistul Lucian Zatti care a pedalat pe acest subiect cam din 1964 de când a început să scrie în cotidianul Înainte al Comitetului Regional Oltenia al PCR.

De remarcat faptul că urmare a nevoii de aplicare a unor tratamente multiple, complexe care să protejeze vița-de-vie contra bolilor și dăunătorilor a existat o emulație atât printre specialiști, cât și printre amatori, de a obține prin încrucișări succesive soiuri de calitate, dar și cu rezistență ridicată.

Rezultate foarte bune au fost obținute începând cu anii 1930 de către Bertille Seyve și socrul lui, Victor Villard care au pus la dispoziția viticultorilor soiuri ce îndeplineau aceste condiții. Astfel, soiurile create de aceștia au o componentă majoritară de Vitis vinifera care asigură o calitate ridicată, și o componentă mică de alt Vitis care asigură rezistența la boli și dăunători. În zilele noastre componenta de Vitis vinifera este de peste 95%, iar cea care asigură rezistența este mai mică de 5%.

La final se pot trage câteva concluzii:

– soiul Zaibăr, adică Seibel 1, nu este nici soi dacic și nici soi românesc, ci este soi francez creat de Albert Seibel în 1886;

– cu o componentă de Vitis vinifera de doar 50%, Zaibăr este un soi de slabă calitate. Din păcate, deși restul de Vitis ar putea induce speranța că soiul ar avea vreo rezistență la filoxeră sau la boli, în realitate, rezistența este scăzută. În consecință, nu se poate reține la acest soi nici calitatea, nici rezistența.

– la vremea când a fost creat, 1886, în Europa apăruse deja făinarea (1845) și filoxera (1863), mana (1878) și putregaiul negru (1885), iar soiul nu avea rezistență la niciuna. Mai mult, din 1872 altoirea pe portaltoi era o metodă verificată de protecție a viilor contra filoxerei, iar din 1885 se aplica și la noi, astfel că, din punct de vedere economic, aducerea acestui soi în 1889 nu se mai justifica.

– soiul Zaibăr are în spațiul românesc legături mai vechi în Basarabia decât în Oltenia. În teorie, vechimea acestui soi în Oltenia este de doar 95 ani. Prea puțin la scara timpului pentru a considera că este un bun cultural de valorificat.

– notorietatea acestui soi în Oltenia este de dată recentă, circa 60 ani.

– în condițiile în care, pe de-o parte, nu doar acum, dar încă de la apariția lui era un soi slab calitativ, iar pe de altă parte, sunt atâtea soiuri cu-adevărat rezistente și mult mai valoroase calitativ, este hilar să fie considerat bun cultural identitar oltenesc. Produsul, în sine, este departe de a fi considerat bun. Este un eșec.

Atribuții promovare producție sau produse vitivinicole

Onutu Tiberiu — Tue, 11 Feb 2025 06:46:17 +0000

Am căutat cu ceva timp în urmă să văd care este baza legislativă pentru promovarea vinului românesc și cine are aceste atribuții.

Am plecat, evident, de la Legea nr. 164/2015 a viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole. Și aflu că sectorul vitivinicol are ca obiectiv, printre altele, promovarea produselor vitivinicole (art. 2 lit. b).

Următoarea mențiune în această lege este la art. 55 alin. (4) lit. a) unde se specifică faptul că ONVPV poate aloca sprijin financiar pentru dezvoltarea unor acțiuni care vizează dezvoltarea, modernizarea și promovarea producției vitivinicole.

Când spui că sprijină este clar că ONVPV nu promovează produsele sau producția viticolă, ci vine în ajutorul unei terțe persoane sau entități care au nevoie de un astfel de sprijin. Care sunt acelea? Nu știm.

La art. 58 sunt menționate acțiunile care sunt îndeplinite (sic!) de către OIPA, adică Organizația interprofesională pe filiera viticolă. De fapt, este vorba de o organizație interprofesională pentru produse agroalimentare, substantiv comun, litere mici, alea, alea, iar acea organizație, pe filiera viticolă, se numește Organizația Națională Interprofesională Vitivinicolă, cu acronimul ONIV.

În continuare, identificăm mai multe acțiuni ale ONIV. Mai degrabă, ce ar trebui desfășurate de ONIV.

La art. 58 alin. (2) lit. h) una din acțiunile care sunt îndeplinite este … promovarea produselor prin etichete de calitate. Te doare mintea când citești așa ceva. Dacă sunt deja îndeplinite, de ce mai trebuie îndeplinite încă o dată?

La lit. i) o altă acțiune. Promovarea producției integrate sau a altor metode de producție ecologice.

La lit. k e vorba de promovarea unui consum de vin moderat și responsabil și difuzarea de informații privind efectele nocive ale consumului excesiv.

În sfârșit, la lit. l) desfășurarea de acțiuni de promovare a vinurilor, în special în țările terțe.

La alin. (3) din același articol găsesc o exprimare foarte ciudată: scopul O.I.P.A recunoscută se referă la:

c) promovarea raționalizării și ameliorării producției și procesării.

Deci, bag de seamă că, sunt două entități care au ca responsabilitate promovarea producției sau produselor vitivinicole: ONIV și ONVPV.

La ONIV am văzut ce spune legea. Am căutat site-ul organizației și nu am găsit nimic menționat în acest sens. https://oniv.ro/organizatia/

Să analizăm acum organizarea, funcționarea și atribuțiile ONVPV.

ONVPV este organ de specialitate în subordinea MADR. Acesta aspect este menționat și-n HG nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea MADR, dar și-n HG nr. 1408/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ONVPV.

Dar, stați un pic. Cum adică? MADR este organizat în baza unei hotărâri de guvern, iar o structură din subordinea MADR este organizată tot în baza unei hotărâri de guvern? Ceva pute-n paradis.

Întradevăr, conform art. 40 din Legea nr. 90/2001 organizarea ministerelor se face în baza unei hotărâri de guvern, deci HG nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea MADR este justificată.

În baza art. 42 din Legea nr. 90/2001, ministerele pot înființa în subordinea lor organe de specialitate și așa cum spuneam mai sus, ONVPV este un organ de specialitate în subordinea MADR. Asta înseamnă că organul de specialitate se înființează prin ordin al ministrului.

Pe vremea aceea nu exista ONVPV, ci erau ONDOV și ONVV. În lege se menționa la art. 48 alin. (2) că modul de organizare și funcționare a ONDOV se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, iar la art. 52 alin. (2) că pentru ONVV se aprobă… tot prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.

Dar, în loc să se regăsească în ordinul MADR privind modul de organizare și funcționare a lor, atribuțiile celor două organe de specialitate din cadrul MADR au rămas agățate în Legea nr. 244/2002, legiuitorul ignorând prevederile Legii nr. 90/2001 privind organizarea ministerelor. În mod normal, Legea viei și vinului ar fi trebuit deparazitată de tot ce însemna organizare, funcționare și atribuții ale celor două organe de specialitate, iar acestea ar fi trebuit să se regăsească în câte un ordin distinct al ministrului de resort.

Legea nr. 244/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 164/2015 a viei și vinului și era de bun simț ca noul act normativ să fie curățat de balastul legislativ. Din păcate, legea a preluat aberațiile din legea abrogată printre care și atribuțiile ONVPV, organ de specialitate rezultat din comasarea prin fuziune a ONDOV și ONVV.

Deși Legea nr. 90/2001 privind organizarea ministerelor era în vigoare de 8 ani, guvernul condus la acea vreme de Liviu Negoiță a emis pe data de 18 noiembrie 2009 HG nr. 1408/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ONVPV. De ce el și nu ministrul agriculturii? De ce prin hotărâte de guvern și nu prin ordin de ministru? Nu am un răspuns în acest sens.

În baza art. 42 din Legea nr. 24/2000, actul normativ ar fi trebuit să aibă și o formulă introductivă în care să fie menționat, printre altele, și actul normativ de nivel superior în baza căruia a fost emis această hotărâre. În mod normal, în baza legii viei și vinului care era valabilă atunci, adică a Legii nr. 244/2002.

Se poate constata că HG nr. 1408/2009 nu îndeplinește cerințele normative.

Să analizăm, totuși, acest act normativ și să vedem dacă și cine se ocupă de promovarea producției sau a produselor vitivinicole.

Găsim la art. 5 alin. (2) că O.N.V.P.V. poate susţine financiar editarea în limba română şi/sau într-o limbă de circulaţie internaţională de cărţi, broşuri şi alte materiale de promovare şi prezentare a sectorului vitivinicol românesc, pe piaţa internă şi internaţională, în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 164/2015, cu modificările ulterioare. Materialele respective pot fi înmânate cu titlu gratuit cu ocazia unor manifestări de profil şi de asemenea pot fi comercializate.

Da, mi-aduc aminte că a fost realizată în 2015 o lucrare, Cramele din România, care s-ar încadra un pic aici. Spun un pic pentru că lucrarea a fost editată, dar multe exemplare zac și-acum în depozitele ONVPV din motive doar de conducerea ei știute.

Dar o promovare, în adevăratul sens al cuvântului nu este. Iar altă prevedere care să facă referire la promovare nu este în acest act normativ.

Și, totuși, în cadrul ONVPV este o funcție de consilier promovare ocupată de doamna Diana Pavelescu. După toată această analiză legislativă rămân siderat. Cum poate exista o astfel de funcție de promovare în cadrul ONVPV dacă actul normativ de reglementare a organului de specialitate nu prevede o astfel de atribuție? Ce atribuții sunt prevăzute în fișa postului și care e baza legală în baza căreia au fost stabilite? Cum se poate justifica financiar ocuparea unei astfel de funcții în condițiile în care promovarea producției sau a produselor vitivinicole este zero. Cum poate vorbi această persoană de promovarea brandului de țară dacă nu există un astfel de proiect și nici o acțiune concretă, serioasă, în acest sens?

Topurile celei de-a 6-a ediții a Concursului de Vinuri Spumante Românești

Onutu Tiberiu — Fri, 20 Dec 2024 11:13:13 +0000

Spumante albe, metoda tradițională, sticlă standard

Spumante rosé, metoda tradițională, sticlă standard

Spumante, metoda tradițională, sticlă magnum

Spumante albe, metoda Charmat, sticlă standard

Spumante rosé, metoda Charmat, sticlă standard

Crama Hermeziu C’est Soir Busuioacă de Bohotin 2020
Via Huși Extravaganza Busuioacă de Bohotin 2023
Domeniile Averești Briant 2023

Clasament general

21 iunie 2024 – Ziua soiului Fetească regală – retrospectivă și concluzii

Onutu Tiberiu — Wed, 10 Jul 2024 16:13:12 +0000

Dacă stau să mă gândesc, cu Feteasca regală am luat contact prima dată cel mai probabil în primăvara anului 1974, când am tăiat un rând de vie în fața casei părintești, vie în care aveam (și am) acest soi. În 1977 învățam la școală, la disciplina Agricultură, despre principalele soiuri de viță-de-vie cultivate în România. Evident, și despre Fetească regală.

Anii au trecut și, în lipsă de ocupație (sic!), cu 11 ani în urmă am început documentarea cu privire la soiurilor românești. La început pentru a completa articolele pentru Wikipedia, iar ulterior pentru a scrie o istorie a soiurile românești de viță-de-vie. Evident, asta presupunea și acces la studiile recente.

În 2013 Lacombe și ceilalți confirmă prin analizele moleculare că Feteasca albă este unul dintre părinții acestui soi, iar în 2017 se infirmă Grasa de Cotnari ca fiind cel de-al doilea. În realitate, analizele au arătat că este soiul Frâncușă. În noiembrie 2017, invitat la Rovinhood, geneticianul José Vouillamoz confirmă aceste informații în cadrul unui masterclass. Mai mult, acesta afirmă că Feteasca regală nu este unul și același soi cu Királyleányka, fapt identificat în 2012.

În luna august 2018 am făcut o călătorie de documentare în Transilvania având ca subiect de studiu, printre altele, și soiul Fetească regală. Am ajuns la Daneș, am identificat cu ajutorul domnului consilier Nicola Bădica locul unde a fost realizată în 1903 prima plantație pură de Fetească regală. Am fost, de asemenea, la Mălâncrav, locul de unde era A. Krafft, celălalt personaj care a fixat în cultură soiul cunoscut acum sub numele de Fetească regală.

Pe 23 septembrie, același an, eram prezent la prima ediție a Weinfest Mediaș unde îi propusesem organizatorului cum să punem mai bine în valoare soiul Fetească regală la ediția următoare. Făcusem publicitate unui eveniment și unui prieten în care credeam. Dar, știți cum zice românul: nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită.

În anul următor, m-am ținut de cuvânt. Pe 19 septembrie am ținut la Weinfest un masterclass despre Fetească regală. A fost un eveniment care a lăsat o impresie plăcută participanților. Gheața a fost spartă. Așa, ca picanterie, să rețineți și asta.

În 2020 nu s-a mai organizat Weinfest din cauza pandemiei cu COVID-19, dar a fost o lansare de carte. Eram și eu citat pe-acolo, la p. 109, recunoscându-mi-se faptul că de la mine a aflat autorul care sunt părinții reali ai soiului Fetească regală. Oricum, cred că dacă va fi o a doua ediție, aproape sigur va dispărea acea mențiune.

În mod firesc, aș zice, inspirat de alte cazuri similare de pe plan internațional, în 14 ianuarie 2021 am propus organizatorului Weinfest, cu care eram prieten foarte bun, să fim parteneri în organizarea Zilei soiului Fetească regală. I-am spus că 21 iunie, când este solstițiul de vară, ar putea fi ziua cea mai potrivită pentru așa ceva, motivând eu cu metafora „Să bem Fetească regală, de dimineață până-n seară”. Și a fost de acord.

Ce s-a întâmpla mai târziu se cam cunoaște. Furt, manipulare, minciuni, proclamație. Declarat pierdut prieten bun. O bună ocazie de a mai identifica și alți „prieteni”.

Dar la ziua de 21 iunie nu am renunțat, așa că în anul următor am considerat oportun să fac publică istoria reală a acestui soi, nu cea coafată în laboratorul medieșean de marketing.

Cu această ocazie, iubitorii acestui soi au putut afla că soiul nu a fost descoperit nici în 1928, nici în 1925, nici în 1921, ci a fost descoperit și selectat prima dată în 1903. Deci, era mai vechi cu 18 ani decât s-a „proclamat” pe scenă sau menționat în pliante. Că numele de Fetească regală a fost dat întâi vinului obținut din acest soi și apoi soiului propriu-zis. Că pepinieristul Michael Ambrosi-fiul nu a avut nicio contribuție nici la descoperirea soiului, nici la numirea lui în acest fel. Că dacă pepinieriștii Friedrich Caspari și Michael Ambrosi-fiul s-au întâlnit la București, în 1921, la Expoziția și Târgul de Mostre ale Industriei Românești nu înseamnă că acolo a fost prezentat soiul sau vreun vin din acest soi. Altfel spus, am prezentat informații corecte, verificabile, susținute de surse documentare.

Anul trecut, la 120 ani de atestare documentară, Ziua soiului Fetească regală a fost sărbătorită în țară la București, Iași și Alba Iulia, respectiv în Slovacia, la crama Lucifer din Pukanec.

În acest an și mai mulți iubitori ai acestui soi au ținut să marcheze cu vorba sau cu fapta această zi.

20 iunie, Marea Britanie, Londra, Alexandru Dan,

21 iunie, București, Industry Wine Bar, subsemnatul,

21 iunie, Aiud, Pivnița Savu, Sergiu Savu,

21 iunie, R. Moldova, Chișinău, Plincuvin Wine Boutique, Dana Rotaru,

22 iunie, Constanța, Local House, Diana Slav,

22 iunie, Iași, Terasa Mamma Mia, Daniela Buzincu,

22 iunie, Spania, Barcelona, Alexandra Pantilie,

23 iunie, Ighiu, Casa Negrea, Ovidiu Negrea,

23 iunie, Canada, Montreal, Aurelian Mantu și Mihai Popescu,

23 iunie, Slovacia, Crama Lucifer, Pukanec, Magdalena Sandrikova,

25 iunie, Danemarca, Copenhaga, Not Your Usual – Wine Bar, Daniel Frumusachi,

Indiferent de amploarea evenimentelor, important este că acum consumatorul știe mai bine că Feteasca regală este un soi românesc și că prima mențiune documentară a acestuia este din 1903.

Pentru evenimentul pe care l-am organizat am făcut o selecție de vinuri astfel încât să asigur o cât mai bună diversitate.

Carastelec Friza 2023, vin petiant, filtrat,
La Săpata, 2022, vin petiant artizanal, nefiltrat,
Domeniile Blajului/Crama Mugurel, 2021, demisec,
Pivnița Savu, Apusenius, 2023, demisec,
Balla Geza, 2023, demisec,
La Săpata, 2023, vin artizanal, nefiltrat,
SCDVV Iași 2022,
Daiconi, 2021,
Avincis, 2022,
Jidvei Clasic, 2022,
Pivnița Savu, 2022,
Villa Vinea Premium, 2022,
Vie Vin Lechința, 2020,
Dradara Premium, 2022,
Stirbey, Genius Loci, 2013,
Crama ANUL „0”, 2021, orange,
Jidvei, Scinti, spumant metoda Charmat, brut.

O să le trec în revistă foarte pe scurt, nu neapărat în ordinea în care au fost degustate și cu impresiile pe care le-au receptat participanții la eveniment.

Vinuri petiante. Am avut unul filtrat de la Carastelec și unul bio, nefiltrat, de la Crama Delta Dunării/La Săpata. A fost o bună ocazie pentru participanți de a compara două vinuri vinificate diferit, cu caracteristici diferite, care generau senzații și plăceri diferite. Friza, un petiant oarecum lejer, de vară, debordant, mai fâșneț, cu notele pregnante de lămâie și mere verzi acrișoare. Cel de la Crama Delta Dunării/La Săpata cu notele sale pregnante de drojdii, mai cremos, mai plin, mai concentrat și poate ceva mai gustos. Plăcerea mea (sadică, recunosc) a fost să văd invitații încercând să determine care e cel mai bun. Le-am sugerat să se bucure de amândouă și să admită că fiecare petiant este bun în felul lui.

Vinuri demiseci. Unul mai lejer, cu surprinzătoare note de miere și flori de salcâm de la Domeniile Blajului/Crama Mugurel, așa, mai popular, care ar putea fi agreat pe la nunți sau botezuri. Un alt vin a fost de la Balla Geza care s-a prezentat foarte proaspăt, cu note atât florale, cât și fructate ceva mai pronunțate decât la cel anterior. A fost considerat de cei prezenți un foarte bun vin de vară. În sfârșit, al treilea a fost Apusenius de la Pivnița Savu, un vin care ne-a surprins pe toți la modul cel mai plăcut cu complexitatea aromatică.

Vin sec, bio, nefiltrat. Singurul exemplar a fost cel de la Crama Delta Dunării/La Săpata cu note de drojdii fine, mere galbene, pere și, mai ales, gutui. Și acesta a lăsat o impresie foarte plăcută.

Vinuri clasice. Un vin de la Daiconi simplu, verde, cu o aciditate echilibrată, proaspăt, lejer, bun ca vin de vară. Oarecum asemănător, dar cu o aciditate ceva mai domoală, mai puțin expresiv, este cel de la SCDVV Iași. Ceva mai incisiv, cu mai multă personalitate, a fost vinul de Drăgășani de la Avincis.

Vinuri din Transilvania. Adică, de unde se dă ora exactă în materie de Fetească regală. Nu putea lipsi vinul de la Jidvei, compania care are cea mai mare suprafață de Fetească regală din România (809 ha). Un vin simplu, lejer, cu aciditatea destul de ridicată. Un pic mai vivace, mai expresiv, ceva mai mineral, a fost cel de la Pivnița Savu. A urmat vinul de la Villa Vinea cu o culoare de-un galben mai intens, o aciditate ridicată, dar rotunjită, cu arome pregnante de piersici albe coapte. Un vin considerat de participanți ca fiind un vin fin. Miniseria a fost închisă e vinul e la Vie-Vin Lechința care a constituit o mare și frumoasă surpriză. Un vin cu o vivacitate vibrantă, foarte complex, cu note florale și fructate, miere, tei, mere acrișoare, grapefruit, suculent.

Vinuri atipice. Nu am găsit un termen mai bun pentru a le numi. Primul dintre ele a fost cel de la Dradara la care mineralitatea se simte din plin datorită influenței solului vulcanic. Au mai fost identificate și notele de coajă de portocală. Un vin care a ieșit din tipare.

Celălalt vin a fost Cuvée Genius Loci 2013, baricat, cu note de miere, fagure, flori de tei și de salcâm, ușoare note untoase. Un vin foarte complex care a lăsat cea mai frumoasă impresie din acea seară. Pe piață am văzut că au rămas puține sticle, așa că cine vrea să se răsfețe să profite de ocazie pentru a comanda ultimele exemplare.

Vin orange. Am avut un singur, dar foarte bun exemplar, cel din 2021 de la Crama ANUL „0”.

Vin spumant metoda Charmat. Jidvei, Scinti. Am încheiat seara de degustare cu acest spumant fructat, proaspăt, lejer, așa de vară.

Concluzii:

Soiul Fetească regală este un soi versatil dovedit. Se poate face cu succes aproape orice tip de vin. Cu puțină șansă puteam să încep acea seară cu un spumant metoda tradițională de la Podgoria Silvania și să o închei cu un vin dulce de la Crama Delta Dunării/La Săpata.
Fără a diminua din meritele unor curajoși care au încercat să facă niște vinuri deosebite din acest soi, cred că cel care l-a explorat cel mai mult a fost Roberto Pieroni de la Crama Delta Dunării/La Săpata care a produs din acest soi mai multe tipuri de vinuri bio, artizanale, nefiltrate: liniștit, petiant, orange, dulce, iar în toamnă va lansa și un vin produs în amforă. Îmi permit, în virtutea prieteniei, să-l numesc ducele soiului Fetească regală.
Se poate observa că sunt din ce în ce mai mulți entuziaști care și-au luat inima-n dinți pentru a sărbători pe 21 iunie Ziua soiului Fetească regală. Față de anul trecut este o dublare a numărului acestora.
Pentru anul viitor există niște perspective frumoase astfel încât soiul să fie sărbătorit în mai multe locuri, atât în țară, cât și în afară, implicând în acest scop și instituții ale statului român mai deschise decât ONVPV.
Nu chiar în ultimul rând, trebuie menționat că promovarea unui soi nu se poate face doar la nivel de entuziaști, ci trebuie ca și producătorii să fie conștienți de o implicare mai puternică.

Aș vrea să cred că anul viitor voi găsi și mai mulți oameni deschiși spre colaborare pentru a promova cât mai bine și mai frumos acest soi.

20 iunie – Ziua soiului Fetească albă

Onutu Tiberiu — Mon, 24 Jun 2024 14:41:12 +0000

Anul trecut, m-am gândit, să pun Feteștile românești în calendar. Pe 20 iunie să fie sărbătorită Feteasca albă, pe 21 iunie Feteasca regală, fiica Feteștii albe, iar pe 22 iunie Feteasca neagră. Pe termen mediu, aș vrea să includ aceste date în calendarul național al evenimentelor și, ulterior, în calendarul internațional al soiurilor de vin.

Având în vedere că în spațiul public au fost folosite în ultimii ani informații eronate cu privire la originea acestor soiuri, am considerat de cuviință să scot în evidență cu această ocazie faptul că acestea sunt soiuri românești și să prezint anul primei mențiuni documentare.

Anul trecut soiurile au fost sărbătorite în trei localități din România și în una din Slovacia. În acest an aceste soiuri au fost sărbătorite în mai multe localități, atât din România, cât și din afara țării.

De la platforma Wines of Romania care pretinde că promovează vinurile românești și soiurile românești nu am nicio pretenție având în vedere cine-și face veacul pe-acolo, dar sunt neplăcut surprins că organismul care are, între altele, funcția de promovare a vinului românesc, nu a găsit de cuviință nici măcar să dea un comunicat de presă referitor la aceste evenimente. Nici pe 15 mai, când a fost Ziua soiului Busuioacă de Bohotin, nici în ultima zi de joi din mai când a fost ziua soiului Golia, nici pe 20, 21 și 22 iunie când au fost zilele soiurilor Fetească albă, regală și neagră. O asemenea indiferență mi se pare de-a dreptul condamnabilă și scandaloasă. Impresia pe care mi-o lasă poziția directorului general al ONVPV, domnul Dorin-Ștefan Dușa, este că se află sub papucul Dianei-Laura Pavelescu, consilier pentru promovare (A cui? A ei sau a vinului?) în cadrul aceleiași instituții. Ce promovare face persoana plătită din bani publici și ai producătorilor dacă nu amintește absolut nimic de aceste zile de sărbătoare pentru câteva soiuri românești?

Să trecem peste aceste aspecte și să vă prezint situația din București unde m-am implicat direct.

De la bun început vă spun că am selectat doar vinuri care conțin 100% soiul vizat. Am căutat o locație cât mai centrală, cât mai accesibilă pentru mijloacele de transport în comun. Am ales, într-un final, Industry Wine Bar, alegere care s-a dovedit în final una inspirată pentru genul acesta de evenimente. Cel mai probabil, în viitor voi mai desfășura aici astfel de activități.

Joi, 20 iunie, Ziua soiului Fetească albă

Am făcut inițial o selecție de 10 vinuri reprezentative, dar pe ultima sută de metri au mai apărut și altele, iar eu nu am avut puterea de a spune nu. Din vina mea, un vin nu a mai apărut la degustare. O să fac ulterior o prezentare separată, detaliată. Din terțe motive au mai lipsit și altele. Să prezint vinurile degustate cu această ocazie.

Crama Gîrboiu, Cuartz, spumant extrasec, metoda Charmat. Aș fi vrut să încep degustarea cu un spumant metoda tradițională, dar nu am avut. Cârcotașii au spus (pe bună dreptate) că acesta este un pic cam dulce pentru o deschidere, dar debutanții în lumea vinului au primit foarte bine acest spumant, mai ales că în ziua respectivă a fost caniculă. Un amestec de note florale și fructate, apreciate în egală măsură de ambele categorii de participanți.

Strunga, 2023 a fost un vin fără acele așteptate note florale, dar incisiv datorită unei acidități foarte ridicate. Din experiențele anterioare am transmis celor prezenți că acestui vin trebuie să i se acorde o șansă pentru că el a fost recent îmbuteliat și, în plus, era sub efectul stresului de transport.

Licorna Anno Flora 2023, a înviorat pe toți cei prezenți, indiferent de pregătire. Numele ales este foarte sugestiv și concordă cu realitatea. Foarte floral, note de caise, corcodușe, a avut o aciditate relativ ridicată, dar nu atât încât să fie deranjantă. Din contră, a fost perceput ca un vin elegant care poate fi consumat atât asociat cu mâncăruri, dar și convivial.

Jidvei Owner’s Choice Maria 2023, galben regulamentar (sic!), olfactiv oarecum neutru, gustativ citrice, intensitate medie. Are naturalețe, are fluiditate, are suculență, un nivel plăcut de salivitate. Un foarte bun vin gastronomic. A impresionat pe toată lumea.

SERVE Vinul Cavalerului 2023, galben care virează un pic spre verzui, caise și corcodușe puțin pârguite. Ușor condimentat, piper alb, eucalipt. Colocvial, un excelent vin de vară, dar în același timp, și un vin gastronomic.

SCDVV Iași 2022, mai reținut, atât olfactiv, cât și gustativ. Ceva sâmbure amar de caisă, lemnos. Unii adepți ai șprițului l-au văzut potrivit pentru așa ceva pe timp de vară.

Lacerta BIO 2022, citric în spectru larg, mere verzi, piersică, nectarină coaptă. În gust, a apărut meteoric o notă de ceva miere caramelizată. Este vinul care a avut cel mai bun echilibru între olfactiv și gustativ. O aciditate foarte bună care asigurat o suculență de invidiat.

Casa de Vinuri Cotnari Naiv 2022, piersică, nectarină, eucalipt, soc și chiar… rodie! Un vin atipic, un vin lucrat, suculent, care a fost favoritul a două persoane.

Agape artă&natură Luna 2022, auriu (cel mai închis la culoare din vinurile degustate). Olfactiv cedru, rășină, fagure, fructe confiate (în special caise) și taninuri destul de pronunțate, cu o complexitate remarcabilă. Un vin pretențios, cam dificil de asociat gastronomic, dar pe care nu-l poți uita.

Davino Alba Valahica 2022, galben pal, nas complex, la final cu ceva migdale. Olfactiv, s-a stins cam repede. Gustativ, un bun echilibru dulceață – amărui, piersică albă, mere verzi, caise verzi, corcodușe, sâmbure de piersică proaspăt scos, sâmburos, ananas verzui, puțin vegetal, ierbos și cu ceva note de lemn, vanilină. Nivelul de alcool a fost perceput cam sus.

Crama Jelna Dealu Negru 2021, dens olfactiv, nas închis, floare de lămâiță, miere. Aciditate ridicată (probabil de la un cules timpuriu), caisă verde, gust scurt. Un vin atipic, total diferit de celelalte. Cel mai probabil drojdiile sălbatice au dat o notă de originalitate și de autenticitate. Foarte plăcut.

Crama ANUL „0” 2021, vin nefiltrat. Nas de bibliotecă veche prăfuită, de carte veche, dar se schimbă după scurt timp. În gust, ananas, tartă de mere, pară. Dă impresia că a fost ținut pe pieliță (informat ulterior, 36 ore). Taninuri pregnante, suculență. Un vin atipic, șocant, mai pe hipstereală.

Crama Dagon Clearstone 2020, galben intens, note florale intense, foarte plăcut olfactiv. În gust, virează într-o direcție diferită, de note dulci, fagure, fructe confiate, apoi vanilie. Intens, complex, sofisticat, finețe, rotunjime, dă impresia că ar fi un vin obținut în urma batonajului în baric. A fost unul din cele mai apreciate vinuri.

La final, m-am bucurat că participanții au apreciat calitatea, diversitatea și numărul ridicat de probe degustate.

Vinăria Purcari protejează soiul Rară neagră

Onutu Tiberiu — Wed, 05 Jun 2024 15:04:32 +0000

În ultimul timp a fost o succesiune de evenimente în lumea vinului la care am participat, dar despre care, din cauza unei crize majore de timp, nu am apucat să spun prea multe. O să încerc acum să aștern câteva rânduri despre evenimentul organizat pe 18 mai 2024 de către Vinăria Purcari.

Pe fondul unor critici pe care le-am adus acestora în iarnă, am avut surpriza de a fi invitat la o lansare de vinuri, eveniment care a avut loc pe 11 aprilie la Restaurantul Diplomat. Am onorat invitația și mi-am prezentat opinia despre vinurile degustate cu acea ocazie. Dar, și mai mare a fost surpriza pentru mine când, pe 10 aprilie, nici nu apucasem să particip la acest prim eveniment, că am primit invitația de a participa la un alt eveniment… la Purcari. Da, la crama Purcari. Sau, mai corect spus, la Vinăria Purcari. Pentru mine a fost un adevărat șoc. Și-acum mă tot întreb care a fost motivația pentru care am fost invitat tocmai eu care-i criticasem dur în iarnă și nu numai. În fine, am confirmat prezența în speranța că voi cunoaște mai bine acest producător, oamenii lui și modul de a gestiona această afacere.

Plecarea a fost cu ceva emoții, dar obișnuit din trecut cu alte salturi în necunoscut, am trecut cu bine peste toate. Am ajuns la vinărie în jurul orei 1 noaptea, am fost întâmpinat cu spumant și cu plăcinte moldovenești și… cu multă ospitalitate. În rol de amfitrion a fost Oana Drăgușin, cea care la evenimentul anterior a fost în apropierea mea și mi-a răspuns la absolut toate întrebările pe care le-am pus cu acea ocazie. Lucru pe care l-a făcut cu brio și de această dată.

La 7 dimineața am fost în picioare și după micul dejun deja mă gândeam la o plimbare prin vie. Domnul Victor Bostan, cu care am stat la masa de dimineață, mi-a aflat gândurile, dorințele, și a vorbit cu un băiet de-al locului din vinărie indicându-i să mă ducă pe oriunde doresc să merg!!! Vă spun sincer că m-am simțit și surprins și copleșit de atenția acordată. Pe de altă parte, eu am interpretat asta ca un exercițiu de transparență pe care, atunci, Vinăria Purcari, în general, și domnul Victor Bostan, în special, l-au trecut cu brio.

Am trecut în revistă relativ repede șantierul în lucru, bazinele de inox de toate tipurile, presele de toate tipurile, sala budanelor și baricurilor, amforele și multașteptata incintă unde zăbovesc sticlele de spumant. Vinăria are foarte mulți giropaleți, semn că oamenii nu se mai complică acum cu metoda arhaică de a învârti manual miile de sticle de spumant. Un punct bonus.

În sfârșit, am plecat spre vie. Drumurile sunt mărginite de pomi fructiferi, în special, migdali. Am văzut și turbine eoliene, dovadă că în zonă vântul bate regulat, aspect care contează destul de mult la vie. Pe drum ne-am intersectat cu niște iepuri și niște fazani, ultimii părând că se uită la noi cu o anumită curiozitate, dar și ceva nemulțumire pentru că cineva îndrăznește să le traverseze teritoriul fără să le ceară aprobare.

Și am ajuns la parcelele de vie. Prima surpriză (și foarte mare). Aproape că nu era fir de bălărie-n vie. Hai, pe mijloc înțeleg, tractoarele treceau în tandem și-și făceau treaba, dar printre vițe… Nu, ele nu erau dotate cu palpator. Explicația, pe care o bănuiam, stă în aplicarea unor erbicide. OK. În alte parcele am văzut rândurile înierbate, semn că și ei iau în calcul această variantă de a gestiona apa în sol.

Solul pare a fi predominant lutos, iar la momentul vizitei, era bolovănos, semn că seceta își pusese bine amprenta asupra locului. Totuși, am remarcat faptul că toate parcelele aveau sisteme de irigare (apa provenind din Nistru) fără de care m-aș fi mirat ca viile să facă față.

Viile, deși nu sunt pe coline cu pante prea mari, beneficiază, în schimb, de vecinătatea unor pădurici care asigură acel echilibru termic și ecologic, în general.

Am intrat în plantațiile de Rară neagră, Saperavi, Pinot noir, Pinot blanc, Pinot gris, inclusiv în plantațiile tinere de Viorica și Floricica încercând să văd cum arată, care este sistemul de tăiere și, în general, cum este întreținută via. De remarcat faptul că în apropierea fiecărei parcele este un panou de informare cu foarte multe detalii. Nu-mi aduc aminte să mai fi vizitat vreo cramă care să dețină panouri cu atât de multe informații.

Ne-am reîntors la vinărie unde invitații deja sosiseră. Mesele erau pline de bunătăți, iar paharele de spumant se goleau cu o repeziciune surprinzătoare chiar și pentru mine. Tania Turtureanu și chitaristul (al căui nume-mi scapă) au asigurat o ambianță extrem de plăcută cu muzica românească antrenantă, vivace, în care patosul interpretei nu te putea lăsa indiferent.

Zona din jurul castelului este superbă. Ceva oarecum similar văzusem în trecut într-o excursie la Crama Etna din Sicilia, dar aici cred că a fost mult mai diversificat și mai frumos. Spațiu verde generos, luciu de apă pe care-și făceau plimbarea diurnă câteva lebede maiestuoase. În fundal, case care aparțin de localitatea Purcari. În plan și mai îndepărtat se vedea o perdea lungă de pădure care, am aflat ulterior, mărginea Nistrul. Undeva, în spatele castelului am văzut un petic de vie și o parcelă golașă care parcă aștepta să fie (re-)plantată. Aici își făceau numărul membrii unei orchestre de muzică populară.

Curând am aflat și care a fost motivul pentru care am fost invitat. Pe o masă am găsit un strugure stilizat făcut parcă la traforaj pe care mi-am regăsit numele ca protector al soiului Rară neagră! Asta m-a făcut să dau timpul înapoi, să-mi aduc aminte de discuțiile, uneori destul de contondente, cu domnul Victor Bostan, despre soiurile Fetești și despre acest acest soi dovedindu-i cu surse că acestea sunt soiuri românești.

La acea vreme am fost informat că Vinăria Purcari este cea care a scos acest soi din anonimat în R. Moldova, am aflat cum au fost luați primii ochi de la săteni din Purcari, ochi din care au fost obținute vițele altoite, multiplicate an de an până s-a ajuns la situația actuală. Aceste lucruri au fost prezentate acum în detaliu în fața celor prezenți de către domnii Victor Bostan și Gheorghe Arpentin. De remarcat faptul că cei doi au menționat de fiecare dată că soiul este românesc, că Vinăria Purcari a fost prima care l-a recuperat și că acum este un soi emblematic pentru R. Moldova.

Ca să nu uităm acest moment, cei prezenți (adică, 200 de persoane) am fost invitați să plantăm câte o viță din acest soi. Să mai spun că la scurt timp o ploicică a desăvârșit activitatea, bărbosul contribuind și el la reușita acesteia.

În continuare, a fost prezentat un moment teatral sugestiv prin care au vrut să transmită un mesaj de responsabilitate generațiilor viitoare, de a păstra cu grijă acest soi.

Am coborât ulterior în cramă ascultând cu interes istoricul vinăriei. Domnișoara care a făcut prezentarea cred că nu fusese informată de faptul că Rara neagră și Feteștile sunt soiuri românești, dar sunt convins că după eveniment domnul Victor Bostan o va informa, astfel încât vizitatorii care vor trece pragul vinăriei să primească informații corecte, actualizate.

Să mai spun că domnii Victor Bostan și Gheorghe Arpentin deja au început să colaboreze cu mine pe partea de cercetare istorică a soiurilor din spațiul românesc. Deci, oamenii chiar se țin de cuvânt.

La plecare, am mulțumit domnului Victor Bostan pentru invitație exprimându-mi față de acesta marea surprindere că eu am fost singura persoană din lumea vinului din România invitată la acest eveniment. Dânsul m-a asigurat că oamenii de la Purcari sunt de bună credință și că, dacă sunt sau mai apar situații criticabile, ei vor face toate eforturile pentru a se îndrepta. Rămâne de văzut.

La mulți ani, Crâmpoșie aromată!

Onutu Tiberiu — Sun, 31 Mar 2024 18:33:35 +0000

Anul trecut, pe data de 30 martie 2023, a fost publicat procesul verbal întocmit de ISTIS prin care s-a aprobat înregistrarea în Catalogul oficial, începând cu anul 2023, a mai multor soiuri de plante printre care și soiul de viță-de-vie Crâmpoșie aromată. Practic, de la această dată, soiul sus-menționat putea fi plantat și, evident, se putea obține vin din el.

Dar, după cum bine știți mulți dintre voi, în urmă cu câțiva ani au apărut pe piață niște sticle de vin pe eticheta cărora era scris cu pixul Cr. Aromată. Evident, cei care au intrat în posesia acestora au aflat că era vorba de un vin din „soiul” numit atunci Crâmpoșie aromată. Dar, la vremea aceea, nu exista un soi cu acest nume pentru că… nu era omologat.

Dacă avem un strugure care nu-i omologat atunci nu este un soi, ci este o elită, așa cum am spus aici. Și, dacă este o elită, nu poate fi introdusă în catalogul soiurilor. Dacă nu este în acest catalog, legal, nu se poate planta. Dacă nu este o plantație legală, atunci nu se poate produce vin în vederea comercializării.

Și, totuși, în România se poate. Cum anume? Habar n-am. Trebuie să-i întrebăm pe cei de la ONVPV, pe inspectorul de regiune, pe cei de la ISTIS și pe alții la care nu m-am gândit acum. Chiar sunt curios ce explicație ar putea da.

De la momentul încrucișării și până la momentul omologării acestui soi au trecut mulți ani. În cursul anului trecut, după omologare, a apărut un articol în nr. 17 al revistei Hortus în care este prezentat acest soi. Din păcate, nu sunt prezentate etapele obținerii acestuia. Înclin să cred, văzând bibliografia, că nici nu se cunoaște anul încrucișării și nici etapele care au urmat acesteia. În realitate, din informațiile pe care le dețin, acest soi a fost obținut în urma unei încrucișări efectuate în urmă cu… 70 ani!!! Și, dacă a fost atunci, nu se punea problema să fie o încrucișare între Crâmpoșia selecționată (soi omologat în 1972) și Muscat de Hamburg, ci între Crâmpoșia tradițională și Muscat de Hamburg.

S-a tot afirmat că Mircea Mărculescu este autorul acestui soi care a făcut încrucișarea, dar în 1954 acesta avea… 18 ani! Deci, nici nu intrase la facultatea de profil, dar să se mai ocupe și de ameliorarea viței-de-vie. În realitate, la SCDVV Drăgășani au fost obținute de-a lungul timpului mai multe elite, unele dintre ele au fost omologate, dar altele au rămas în observație.

La noi în țară, omologarea se face de către ISTIS la propunerea stațiunii sau institutului în cadrul căreia/căruia a avut loc ameliorarea și s-au parcurs toate etapele aferente. În mod normal, după regulile actuale, durata este de aproximativ 20 ani, timp în care trebuie parcurse niște etape obligatorii. În ultima etapă de dinaintea omologării, elitele din care se obține un soi se găsesc în câmpul de încercare unde caracteristicile lor sunt verificate de către specialiștii de la ISTIS. Aceștia decid care și dacă se justifică sau nu omologarea ca soi. Pentru cei care nu știți, se omologhează un soi doar dacă se constată că elita are caracteristici mai bune decât soiurile-părinți. În acest proces sunt implicați nu doar amelioratorul, ci mai mulți cercetători și, nu în rare ocazii, din generații diferite, care preiau munca înaintașilor pentru a o duce la bun sfârșit. Au fost și cazuri când s-a întins coarda și au fost trecute ca autori și persoane care nu au lucrat efectiv la acel soi și care au contribuit doar cu numele la obținerea acestuia. Cam așa s-a întâmplat și cu acest soi. Mircea Mărculescu a vrut să omologheze acest soi, numai că lista autorilor se tot lungea, se tot lungea, cu presiuni și interne, și externe, până când s-a enervat și a zis stop. Și nu s-a mai omologat.

Ce s-a întâmplat cu această elită? Sunt mai multe ipoteze.

După schimbarea de regim din 1989 a apărut legislația cu privire la retrocedarea terenurilor. Pe legiuitor nu l-a prea interesat cum să protejeze munca cercetătorilor. În consecință, la acel moment, elita 10-4 a avut ghinionul de a se afla în câmpul de încercare al SCDVV Drăgășani, iar când s-a făcut retrocedarea nu s-a dat un termen de grație pentru mutarea acestor elite din terenul de retrocedat într-un alt câmp rămas în proprietatea stațiunii. În consecință, se pare că noii proprietari au intrat gratuit în posesia mai multor elite, printre care și elita 10-4.

O altă ipoteză, în cazul Casei de Vinuri Iordache, a fost menționată de Valentin Daniken Iordache. El afirma anul trecut că tatăl acestuia, Gheorghe Iordache, a reușit să păstreze acest „soi” peste 35 ani. În particular, mi-a spus că tatăl acestuia a ajuns în posesia „soiului” în urma neînțelegerilor/certurilor dintre Mircea Mărculescu și conducerea de atunci a stațiunii, cercetătorul oferindu-i tatălui acestuia în perioada 1990-2000, vițe din această elită. Tot din aceeași sursă am aflat că unul dintre părinții acestei elite ar fi Muscat Ottonel dar, în realitate, soiul omologat nu are ca părinte acest soi.

Stațiunea a trecut în ultimii ani prin clipe grele, riscând să aibă soarta SCDVV Greaca. Vă dați seama că numai de protecția elitei nu mai stăteau cercetătorii. Cu niște eforturi supraomenești, cu ajutorul ICDVV Valea Călugărească, actuala conducere a stațiunii a adus unitatea pe linia de plutire și, mai mult decât atât, cu ajutorul inimosului profesor Aurel Popa de la Universitatea Craiova, a reușit să omologheze acest soi.

Bun. Și care-i problema? Ce contează că această elită a fost omologată?

Strict legal, soiul Crâmpoșie aromată poate fi plantat doar după data de 30 martie 2023. Se poate obține vin cu DOC din acest soi? Nu, pentru că nu este în caietul de sarcini. Se poate obține vin cu IG din acest soi. Nu, pentru că nu este în caietul de sarcini. Se poate obține vin varietal din acest soi? Nu, că nu se află pe lista aprobată în acest sens. Se poate obține un vin obișnuit din acest soi? Da, doar din viile plantate legal după data de 30.03.2023.

Cu alte cuvinte, acum este o mare problemă pentru Casa de Vinuri Iordache, poate și pentru alții care au mai plantat elita înainte de data înscrierii soiului în catalog. Nu ai voie să faci vin pentru că atunci când ai plantat, nu era soiul omologat Crâmpoșie aromată, ci era elita 10-4. Iar pentru elite nu se dă autorizație de plantare. Și, dacă nu ai avut autorizație de plantare, atunci ar trebui ca plantația cu pricina să fie defrișată.

Tare sunt curios cum se vor rezolva lucrurile.

Să trecem peste aceste aspecte și să reținem următoarele. Pe 30 martie 2024, acest soi a făcut un an de când a fost omologat. Să le mulțumim celor care au creat soiul. La mulți ani Crâmpoșie aromată!

NB Foto 1 este de la SCDVV Odobești, iar foto 2 este de la Narcis Neagoe.

Câteva concluzii după terminarea ediției a V-a a Concursului de Vinuri Spumante Românești

Onutu Tiberiu — Fri, 15 Dec 2023 07:07:37 +0000

După încheierea celei de-a V-a ediție a Concursului de Vinuri Spumante Românești și publicarea rezultatelor vin cu câteva concluzii pe care le-am tras pe marginea acestui concurs.

Plecăm de la câteva date statistice. În România, la nivelul anului 2023, sunt 29 de producători de spumante care au în portofoliu 117 mărci de spumante: 64 obținute prin metoda tradițională, 43 prin metoda Charmat, 7 prin metoda ancestrală și 3 sunt spumante nefiltrate. Dintre aceștia, unul produce spumante din struguri importați, doi vând spumante produse de alți producători români (etichetă privată), iar ceilalți produc din proprii struguri.
La concurs au participat 13 producători: Avincis (Avincis Vinuri), Budureasca (Viile Budureasca), Casa de Spumante Carastelec (Vinum Partium), Crama Gîrboiu (Mera Com International), Crama Hermeziu (Agro Industrial Ceres), Cramele Jidvei (Jidvei), Cramele Recaș (Cramele Recaș Group), Domeniile Panciu (Natura), Liliac (amb Wine Company), Podgoria Silvania, Tenuta Mosconi (Tenuta Odobești), Villa Vinea (Castel Vinum) și Zarea.
Au fost înscrise 46 spumante, din care 33 albe, 12 rosé și 1 roșu. Au fost 34 de spumante obținute prin metoda tradițională (74%), iar 12 prin metoda Charmat (26%). 74% din cele obținute prin metoda tradițională au fost spumante albe, un spumant a fost roșu, iar restul rosé. La metoda Charmat 2/3 au fost albe, iar 1/3 rosé.
Jurizarea s-a făcut sincron la București, respectiv la Amsterdam. La București, juriul a fost format din 5 doamne și 5 domni, unii cu experiență internațională. Pentru cei atenți și la alte detalii, am avut (și în acest an) un reprezentant al minorității maghiare (sic!). Încerc să formez un nucleu stabil de jurați, dar (ca la fiecare ediție) am în continuare o poartă deschisă pentru noi jurați. În acest an am avut ca noi veniți pe Daniela Paraschiv, Roxana Nicolaescu, George Ignat, Kristof Ladislau și Mircea Mureșan (venit special din Japonia pentru acest eveniment). Cei care ați avut îndoieli manifestate sau nu în public veți rămâne foarte surprinși de exigența acestora în notare. Din fericire, și la această ediție am câștigat câțiva titulari pentru edițiile viitoare (în cazul în care vor dori și vor putea să participe). Selecția continuă oricum. Concursul acesta este permis oricui pe principiul că în ranița oricărui soldat este bastonul de mareșal.

Lista finală a fost aceasta:

La București, echipa feminină este formată din:

Arina-Oana ANTOCE, profesor de oenologie la USAMV București, expert OIV, degustător profesionist,

Dana POP, dr. inginer în biotehnologie alimentară, maestru degustator de vinuri, brânzeturi, ulei de măsline, cafea, maestru degustător de salamuri și importator de vinuri.

Anne-Wies van OOSTEN, DipWSET, Wine-Food-Travel Writer, Wein Akademiker, International Wine Taster, membru al FIJEV și al Circle ofWine Writers,

Daniela PARASCHIV, dr. inginer în biotehnologie alimentară, eurosomelier, director general Hansen România.

Roxana NICOLAESCU, WSET 3, somelier, curator de vinuri bune,

iar echipa masculină formată din:

Horia HASNAȘ, comunicator de vin, campion mondial la degustarea în orb, ediția 2023,

Valeriu-Constantin POPESCU, somelier, pasionat de spumante,

George IGNAT, WSET 2, lector la Școala Europeană de Somelieri,

Ladislau KRISTOF, WSET, degustător, pasionat de șampanii, Luxury Adviser

Mircea MUREȘAN, WSET 3, degustător, pasionat de vin, spumante și sake, expert în ceai și infuzii.

La Amsterdam juriul a fost format din 6 doamne și 6 domni. Aici e mai mult de spus. Am convenit cu Iulia Țigău să fie co-organizatoare la Amsterdam pe considerentul că avea niște conexiuni printre oamenii de vin din Țările de Jos. Un semnal pozitiv am avut încă de anul trecut, astfel încât anul acesta, când a anunțat că o comisie de jurizare va fi acolo, terenul era deja pregătit. Între timp, Anne-Wies van Oosten a mai făcut și ea câteva recomandări astfel încât, la un moment dat a trebuit să spunem stop și să facem o selecție.

Lista finală a fost aceasta:

Anja VONDENHOFF DipWSET, Wein Akademiker și președinte al Weinakademiker Club, Certified Sommelier/The Court of Master Sommeliers,

Kristel BALCAEN DipWSET, studentă MW,

Roos STEVENS DipWSET, ASI Gold (singura din Țările de Jos), Maître-Sommelier Restaurant Bridges, Amsterdam,

Sue EAMES DipWSET, Committee Member, Circle of Wine Writers,

India DONISI (Winespicegirl), influencer,

Iulia ȚIGĂU DipWSET, pasionată de vin.

iar echipa masculină formată din:

Wouter AALST DipWSET, Wein Akademiker, student MW,

Jan-Jaap ALTENBURG, DipWSET, ASI Somelier, coproprietar al barului de vinuri Vindict,

Marco Omar HERROUZ DipWSET, D.O. Cava Certified Wine Educator, D.O. Cava Ambassador for Italy & The Netherlans,

Antonello NICASTRI, Head Sommelier la Restaurant Flore,

Marc WABO, WSET 3, Wine International Association Ambassador Germania,

Tony YIP DipWSET, student MW.

Am depășit un pic numărul de locuri alocate pentru că acolo a fost un entuziasm și o curiozitate foarte mare. În plus, au fost oameni cu greutate din punct de vedere al educației în acest domeniu. Chiar și-așa, au rămas persoane care ar fi dorit să facă parte din juriu, dar nu a mai fost posibil. Este foarte probabil ca unele din cele rămase în afara juriului să facă parte din echipa ediției viitoare.

Fișa de jurizare a avut aceeași structură la care s-au făcut câteva îmbunăptățiri pentru creșterea ușurinței în folosire și a siguranței datelor procesate. De asemenea, nu a mai fost un simplu Excel, ci o aplicație-n cloud astfel încât IT-stul care s-a ocupat de așa ceva să facă topurile în timpul cel mai scurt posibil.
De organizarea concursului la Amsterdam s-a ocupat, cum spuneam, Iulia Țigău care locuiește în Germania, la Düsseldorf. Am avut o colaborare excelentă și un mod de comunicare foarte operativ. Am avut puncte de vedere impuse, dar am mers și pe mâna ei în multe situații pentru că ea cunoaște mult mai bine decât mine felul de-a fi al unui neerlandez, britanic, belgian, german, francez sau italian. În plus, legăturile ei profesionale au contat enorm în ecuația acestei ediții. Ele au fost completate în câteva situații de Anne-Wies van Oosten căreia îi mulțumesc și pe această cale.
A fost exprimată o critică cu privire la faptul că juriul a fost eterogen. Mi-ar fi ușor să arunc responsabilitatea asupra Iuliei care a avut această idee, dar mi-am asumat-o 100%. De ce? Iulia nu a pus accent doar pe pregătirea juraților, ci și pe faptul că sunt persoane de social media, cu o bună imagine și care pot genera o mai mare vizibilitate acestui concurs, în general, și spumantului românesc, în special. Din punctul meu de vedere a fost o carte câștigătoare. Rămâne să vă convingeți și voi de acest aspect.
În vederea desfășurării concursului la Amsterdam Wine Academy, Iulia Țigău a colaborat cu Wouter Aalst care a manifestat o deschidere de invidiat față de acest eveniment. Un mare mulțumesc pentru tot. De asemenea, mulțumiri și domnișoarei Puck pentru disponibilitatea manifestată chiar și-atunci când nu era obligată.
Această ediție a concursului nu ar fi fost posibilă (sau nu în forma aceasta) fără sprijinul unor oameni minunați. Cu Mihai Fudulache de la Da Bacco am o colaborare foarte bună de câțiva ani, așa că nu mai este de mirare că am colaborat și la această ediție. Prezentându-i la un moment dat forma concursului pe care o doream, m-a întrerupt și mi-a spus:

– Tiberiu, simt că anul acesta ai nevoie de mai mulți bani decât anul trecut. Nu stau prea bine nici eu, că am investit foarte mulți bani în niște proiecte pe termen lung, dar îmi place ce faci și te ajut cu cât ai nevoie.

Na, mai ziceți ceva!

Cu cei doi domni de la Biosystem Diagnostics, Theodor Diaconu și Gabriel Androne, am discutat de mult timp despre acest concurs și am fost asigurat de susținerea lor. Înclin să cred că această colaborare nu este una doar strict profesională, ci a fost determinată și de faptul că, în plan personal, împărtășim multe valori etice, morale. Le sunt recunoscător pentru buna colaborare și pentru susținerea pe care au asigurat-o acestui concurs.

Pe domnul Sergiu Taran de la Tehno Art Inox cred că-l știți în virtutea colaborării pe care mulți o aveți cu această firmă de top. Pentru cei care încă nu știți, Tehno Art Inox nu pune la dispoziția clienților rezervoare de inox de înaltă calitate, ci și prese de struguri de top marca Willmes. Cu dânsul am început colaborarea plecând de la un aspect oarecum banal. Mi-a tradus în trecut niște texte despre soiuri din limba rusă veche și, din aproape în aproape, am ajuns să colaborăm și la acest concurs. Îi sunt recunoscător pentru lobby-ul făcut la conducerea companiei și pentru încrederea pe care mi-a acordat-o susținând acest concurs.

Tot de la o relație personală a plecat și colaborarea cu Syngenta. Doamna Felicia Fumea a apreciat niște comentarii de-ale mele referitoare la un eveniment la care am fost invitat și eu, apoi din aproape în aproape am primit o susținere la ediția de anul trecut. Pentru ediția din acest an am colaborat cu domnul Marius Drăgoi și nu pot să uit întâlnirea de la sediul companiei Syngenta unde, pe de-o parte, dânsul a fost încântat de formatul concursului, iar pe de altă parte, a considerat că un proiect al companiei poate fi susținut de mine. În final, eu am avut susținerea Syngenta, iar eu voi susține un proiect Syngenta. Ce poate fi mai frumos?

Unul din partenerii acestui eveniment a fost Chef & Sommelier care a pus la dispoziție cu mai mulți ani în urmă paharele tip Reveal’Up Soft 30 cl aflate deja în standardul de jurizare la acest concurs. Voi promova în continuare acest brand chiar dacă nu mai există o obligație contractuală.

Comisia de la București a jurizat la restaurantul Aria TNB unde am jurizat și anul trecut. Asta înseamnă că aici am găsit condițiile dorite. Având în spate experiența de anul trecut, etapele s-au derulat așa cum mi-am propus. Le mulțumesc și pe această cale pentru condițiile oferite cu această ocazie.
Și-acum să vorbim despre probele jurizate. Anul acesta nu au fost multe noutăți în lumea spumantelor românești. Avem un producător nou, Tenuta Mosconi, care a avut disponibil la data concursului spumantul Prestige Blanc. Cu o zi înainte de concurs mai degorjase câteva mii de sticle Blanc de blanc, dar era prea din scurt să poată participa și cu acestea. Oricum, rețineți, avem spumante noi de la un producător nou.
Atât eu, cât și Iulia Țigău am fost întrebați cum au fost notele de la București comparativ cu cele de la Amsterdam. Aș zice că raportul a fost cam cum a fost acum doi ani București-Nisa. Este evident că membrii comisiei de jurizare de la Amsterdam au fost mai exigenți, dar ceea ce este de remarcat a fost faptul că, la final, într-o proporție covârșitoare, locurile ocupate la o comisie au avut corespondent la cealaltă comisie. Altfel spus, chiar dacă poate membrii comisiei de la București au fost mai darnici, raportul s-a menținut în bună măsură. În consecință, am toate motivele să-mi apăr oamenii de atacuri nejustificate.
Indiferent de rezultatele punctuale, consider că vinul spumant românesc este mult mai bine mediatizat, iar acest lucru mă bucură foarte mult. Nu mă refer doar pe plan intern, dar și pe plan extern. Dorința mea este ca să continui periplul și în alte țări astfel încât să nu mai aud remarci de genul: se face vin spumant și-n România?
Recomandările de anul trecut sunt valabile și anul acesta. Nu am simțit o schimbare majoră care să mă determine să spun că ea se reflectă în calitatea spumantului. Încă e mult de lucru. De la lucruri mărunte la lucruri complexe.
Revin la subiectul caiete de sarcini. Știți foarte bine că acum ele sunt pline de perle. Dar, lucru total nepotrivit, caietele de sarcini sunt făcute atât pentru vinuri liniștite, cât și pentru vinuri spumante, la grămadă. Sfatul meu: faceți caiete de sarcini distincte pentru vinuri spumante. Sugerez să le studia pe cele din Franța, Itralia și Spania și să identifice acele caracteristici care pot face diferența în vie. Aduceți caracterul de noutate,de autenticitate, care să individualizeze spumantul românesc. Și, nu chiar în ultimul rând, dați-i un nume. Am fost întrebat zilele trecute ce nume să-i găsim spumantului din zona Silvaniei. Unul foarte simplu și foarte ușor de reținut, dar mai ales, e individualizat este silvanie. Te duci la magazin și ceri o silvanie. Sau poate două silvanii. Introduceți asta în caietul de sarcini, protejați-vă numele și… treceți la treabă.
Ca și în sport, este greu să ajungi sus, dar și mai greu să te menții acolo sus. Dacă un producător a obținut cândva și undeva un loc remarcabil, o medalie de valoare la un concurs, asta nu este o garanție că la concursurile viitoare este obligatoriu ca spumantele respective să obțină aceleași rezultate. Iar când e vorba de un concurs finalizat cu un clasament (cum este cel de față) trebuie să înțeleagă faptul că poate spumantul lui este de calitate, dar că unii colegi de domeniu nu stau degeaba și progresează și ei. Iar la noi în țară sunt niște lupi tineri care nu se emoționează că x a luat n-șpe premii la concursul a, b și c. Cum am spus anul trecut, dacă vă culcați pe-o ureche vin din urmă niște pui de tigri și vă fac franjuri.

La final, vreau să aduc mulțumiri partenerilor mei de la Da Bacco, Biosystem Diagnostics, Tehno Art Inox, Syngenta, Chef & Sommelier care m-au susținut financiar și material ca să pot desfășura acest concurs în cele mai bune condiții.

Exaltation stemglass profile, design & sold by Chef & Sommelier.

Topurile celei de-a V-a ediții a Concursului de Vinuri Spumante Românești

Onutu Tiberiu — Tue, 05 Dec 2023 07:45:54 +0000

Spumante albe metoda tradiţională

Spumante rosé metoda tradiţională

Spumante albe metoda Charmat

Spumante rosé metoda Charmat

Clasament general

Exaltation stemglass profile, design & sold by Chef & Sommelier.