Skip to main content

Relativ recent un prieten mi-a atras atenția, indirect, că sunt foarte critic cu moldovenii de peste Prut, dar nu sunt la fel de critic cu ai noștri atunci când calcă pe bec. Mi se oferă acum ocazia de a demonstra că greșește. Mai concret…

Nu doar în R. Moldova, dar și la noi sunt producători de vin care pretind că obțin vin de gheață menționând numele produsului în engleză sau germană. Trebuie să spun (pentru cei care nu știu), că vin de gheață, Eiswein, ice wine, vin de glace, vino di ghiaccio reprezintă o mențiune tradițională. Această mențiune tradițională este prevăzută în legislația de profil a OIV (mai concret, aici) și în cea din țările unde se obține așa ceva. În cazul nostru, România nu are menționată această denumire tradițională în legea viei și vinului, deci utilizarea acesteia este cam ilegală.

Mai mult decât atât, orice denumire tradițională ar trebui să fie asociată cu un DOC, respectiv IG (art. 48 alin. 6), lit. e din Normele de aplicare a Legii viei și vinului). Dar, ca să faci un vin cu DOC mai trebuie să existe și… un caiet de sarcini. Această mențiune tradițională trebuie să aibă o formă care să nu ducă la confuzii cu produse similare din alte țări. Coroborat cu obligația legală de a menționa termenii în limba română, numele corect ar trebui să fie vin de gheață.

Caracteristicile și modul de obținere a acestui tip de vin ar trebui să fie precizate foarte clar în caietul de sarcini. În momentul de față nu am cunoștință să fie vreun caiet de sarcini în care să fie precizate în detaliu toate acestea. Niște informații vagi sunt în caietul de sarcini DOC Târnave, dar sunt hilare și contradictorii. Tu, producătorul x, pretinzi că faci Eiswein (corect ar fi vin de gheață) din soiul Traminer roz, iar în caietul de sarcini este menționat soiul Riesling de Rin ca fiind pretabil pentru obținerea acestui vin. În același caiet de sarcini nici măcar nu este menționat soiul Traminer roz. În schimb, este trecut soiul Traminer aromat (Gewürztraminer), dar din care nu se obține acest tip de vin. Mai mult, pentru amatorii de perle, autorii acestui caiet de sarcini includ (cap. XII) Eiswein în categoria vinului de paie!!!

Relativ recent, Jidvei a decis să iasă de sub tutela DOC Târnave (un bun exemplu și pentru mamutul DOC Dealu Mare) și acum avem distinct caietul de sarcini DOC Jidvei. Față de aberațiile din caietul de sarcini DOC Târnave, în acesta este menționată (pentru prima dată din cunoștințele mele) tehnologia de obținere a vinului de gheață. Deci, nu Eiswein, ci vin de gheață. Această veste bună vine la pachet cu câteva aberații. Se menționează vinul de gheață ca și cum acesta ar fi un vin licoros! Oare autorii acestui caiet de sarcini au citit caracteristicile unui vin licoros de la anexa 3 punctul 3 din Normele de aplicare a Legii viei și vinului? Corespund ele cu caracteristicile vinului e gheață din codul de la OIV? Așa-zis-ul Eiswein de la Jidvei îndeplinește caracteristicile menționate în caietul de sarcini DOC Jidvei?

În altă ordine de idei, soiul Traminer roz este un soi alb așa cum este menționat în acest caiet de sarcini?

Un vin de gheață se obține în țările cu tradiție în acest domeniu (Canada, Germania, Austria) din struguri culeși la o temperatură de cel mult -7 °C. În caietul de sarcini DOC Jidvei nu se menționează temperatura la care ar fi permis culesul (de ce oare?), ci doar limita superioară a temperaturii de prelucrare a strugurilor (-10 °C). Am toate motivele să cred că autorii au lăsat această ambiguitate ca să-și permită să culeagă strugurii la o temperatură mai ridicată de -7 °C (când ar trebui să fie înghețați) și să prelucreze strugurii prin criogenare, practică interzisă în țările sus-menționate.

Ieri, 14 decembrie, oamenii au intrat în „plantația de ice wine de la Jidvei” (min. 0:50 din acest clip video) ca să citez un specialist. De fapt, oamenii erau la culesul strugurilor destinați obținerii vinului de gheață. Zice-se că se culeg strugurii de Traminer (min. 1:20), dar nu ni se spune de care (aflăm la min. 3:00 că ar fi vorba de soiul Traminer roz).

Dacă cităm chiar pe „zâna” noastră (min. 3:30), pentru a obține un vin de gheață ar trebui ca strugurii să fie frumoși, să fie suficient de frig (sic!), minimum (sic!) -7 °C, mai multe zile consecutiv. Și ce vedem? Că strugurii erau așa de frumoși după cum se vede aici, iar la ora 9, temperatura la Jidvei era de -6 °C . Ca să nu mai spun că până la ora prânzului temperatura a tot crescut.

Când colo (min. 1:50) nici urmă de boabe înghețate așa cum prevede Codul Internațional de Practici Oenologice. Deci, despre ce vorbim?

Și-atunci îmi pun și eu problema: cum este permis să se obțină un vin care să fie etichetat ca fiind vin de gheață dacă nu sunt îndeplinite prevederile din Codul OIV? Cum este permis ca soiul Traminer roz (cultivat acolo pe „doar” 11 ha) să fie menționat în fișa tehnică a acestui vin dacă în caietul de sarcini DOC Jidvei nu sunt menționate explicit (nici măcar acest Traminer roz) soiurile din care se obține un vin de gheață? Cum este permis să se considere c-ar fi vin de gheață vinul obținut din acești struguri, dacă soiul nu este autorizat în caietul de sarcini DOC Târnave? De ce se produce vin din acest soi, cu această mențiune, dacă în caietul de sarcini DOC Târnave Traminer roz nu este menționat (doar Traminer aromat (Gewürztraminer) din acest sortogrup, dar este alt soi), iar producția de vin de gheață ar fi permisă teoretic doar din soiul Riesling de Rin? De ce?

Lasă un răspuns

error: Acest continut este protejat la copiere!