Busuioaca vânătă de Bohotin-Huși (ro)

În lume sunt patru soiuri principale din sortogrupul Muscat a petits grains (Muscat cu boabe mici), principala diferență fiind culoarea bobului de strugure: alb, roz, roșu și negru, ultimele trei find considerate variații somatice ale primului soi.

În România, sunt câteva soiuri despre care se afirmă că numele lor sunt doar niște sinonime ale celor de mai sus. Astfel, avem soiul Tămâioasă românească (alb), Tămâioasă roză (roz) și Busuioacă de Bohotin. Acest ultim soi este încadrat fie la categoria soiuri roz, fie la roșii, fie la negre, deși el are culoarea vânătă, violetă!!!

Să identificăm sinonimele românești ale soiurilor din sortogrupul Muscat a petits grains.

Astfel, avem soiul Muscat a petits grains blancs cu sinonimele Tămâioasa românească, Tămâioasă albă românească, Tămâioasă de Moldova, Tămâioasă albă de Bohotin, Tămâioasă de Muntenia, Tămâioasă de Drăgășani, dar și Busuioacă sau Busuioacă de Moldova.

De asemenea, avem soiul Muscat a petits grains rosé cu sinonimele Tămîioasă vânătă (sic!) de Bohotin.

Mai avem soiul Muscat a petits grains rouges care are sinonimul Tămâioasă de Bohotin, dar și Busuioacă, Busuioacă roză (sic!), Busuioacă vânătă (sic!) și Busuioacă de Bohotin.

 

 

 

 

 

Nu chiar în ultimul rând, avem Muscat a petits grains noir cu sinonimele Tămâioasă de Bohotin, Tămâioasă vânătă de Bohotin și Tămâioasă violetă, dar și Busuioacă, Busuioacă de Bohotin, Busuioacă roză de Bohotin (sic!) și Busuioacă vânătă de Bohotin.

Deci, la prima vedere, s-ar putea găsi o corespondență cu soiurile din sortogrupul Muscat a petits grains.

După cum se poate observa este un adevărat Babilon de sinonime. Din păcate, unele dintre ele sunt comune pentru mai multe soiuri, altele includ o culoare diferită de cea reală. Acest lucru poate deruta și pe specialiști, nu doar pe amatori.

În România, acest soi era identificat fie sub numele de Tămâioasă, fie de Busuioacă. Nicoleanu menționează faptul că numele de Tămâioasă se regăsea, în special, în Muntenia, Oltenia și Moldova, iar numele de Busuioacă era folosit în Moldova. De asemenea, mai spune că acest soi se găsea în trei forme: alb, roșu și negru [1]. Druțu menționează că numele Busuioacă era folosit exclusiv în Moldova, iar Tămâioasă în celelalte regiuni ale țării.

Originea

Există opinii diferite cu privire la originea acestui soi: fie că a fost adus din Grecia antică împreună cu Tămâioasa Românească, fie că originea lui este din Bohotin. Într-un studiu din 2017 se arată că, pe de-o parte, profilul SSR se potrivește cu cel al soiului Muscat a petits grains blancs, iar pe de altă parte, culoarea roșie a boabelor și descrierea ampelografică indică o asemănare cu Muscat a petits grains rouges. Concluzia trasă atunci a fost aceea că Busuioaca de Bohotin este varianta somatică roșie a soiului Muscat a petits grains blancs. Mai trebuie menționat faptul că în același studiu a fost infirmată afirmația lui Constantinescu și colabolatorii că acest soi ar corespunde cu Muscat rouge de Madere.

José Voullamoz opina un an mai târziu că Busuioaca de Bohotin nu este o mutație roză a Muscat a petits grains blancs, ci este un soi distinct.

Istoric

Prima mențiune despre existența în spațiul românesc a soiului Busuioacă îi aparține lui Bogdan Petriceicu Hașdeu care-l descoperă în 1874 la conacul domnitorului Mihail Sturdza.

În urma unui chestionar lingvistic[2] realizat în perioada 1884-1892 sub îndrumarea aceluiași Hasdeu soiul este identificat în mai multe localități din Moldova. Ulterior, Nicolae Densușianu[3] confirmă acest lucru.

În țară a fost considerat totdeauna ca o varietate de lux și foarte stimată, atât ca strugure de masă, cât și pentru folosirea vinului de tămâioasă.[4]

Cel care a „redescoperit” acest soi a fost Constantin Hogaș, director al Școlii de Viticultură Huși în perioada 1918-1937. Iată pe scurt istoria acestui eveniment.[5]

În toamna anului 1925, împreună cu Petre Chirică, șeful de cultură viticolă de la aceeași școală au început o cercetare amănunțită a situației viticole a județului Fălciu. Aceștia au rămas peste noapte la un gospodar, I. Hagiu, din satul Bohotn, comuna Moșna, care le-a dat la masa de seară un vin din acest soi. Acest vin a produs o impresie deosebită asupra celor doi stârnind curiozitatea cu privire la soiul din care era produs.

A doua zi, la insistențele profesorului Hogaș, s-au deplasat la via bătrânească a acestuia aflată în partea de nord a satului Bohotin, la poalele movilei și cu panta spre sud. Toată via era bătrânească, indigenă, fără niciun butuc altoit, cu tăiere în formă de umbrelă. Majoritatea butucilor erau din soiurile Zghihară, Fetească albă și Busuioacă, și numai răzleț se mai găseau butuci din Frâncușă, Plăvaie, Coarne, etc.

La un moment dat le-a fost atrasă atenția de câțiva butuci izolați cu struguri vineții despre care proprietarul spunea că provin din cârligele (corzile) aduse de la fosta curte a lui Mihail Sturza (domn al Moldovei în perioada 1834-1849), de la Bohotin, dar nu știe cum se numește în afară de Busuioacă.

Mergând la fosta curte, aflată peste deal și la est de Moșna, au dat peste îngrijitorul gospodăriei care le-a recomandat să vorbească cu N. Mocanu, dirigintele școlii din localitate. Acesta a menționat că via, livada, sera, grădina de legume și țevile pentru udat sunt opera unui grădinar. Acesta, printre altele, se ocupa și de înmulțirea de plante noi de vițe, pomi și flori. În grădina acestuia au găsit, printre altele, și butuci de Busuioacă vineție care îi interesa pe ei. Grădinarul le-a arătat cu o deosebită satisfacție struguri roz-vineții tămâioși despre care afirma că sunt produși de el. Din aceste considerente, inițial a denumit soiul Busuioacă vânătă de Bohotin.

În zilele următoare căutările au continuat în viile bătrâne ale unor proprietari mai înstăriți din Huși (Herșcovici, Tiron, Neaga) unde acest soi era prezent în proporție destul de mare (15-20%).

În aceași toamnă au fost luați struguri pentru analize și corzi care au fost altoite și introduse în colecția ampelografică sub numele de Busuioacă vânătă de Bohotin-Huși.

Prima descriere a acestui soi a fost făcută în 1926[6] alături de alte soiuri care au fost plantate în colecția ampelografică a Școlii de Viticultură Huși.

Timp de aproape 40 ani soiul a rămas doar în colecții ampelografice și în culturi răzlețe.

În 1964, profesorul Avram D. Tudosie însoțit de câțiva absolvenți și elevi ai Școlii Viticole din Huși au identificat și marcat butucii din acest soi aflați în viile bătrâne din Huși și din împrejurimi. Toamna, la maturarea strugurilor, a constatat că la circa 3-4% din butuci strugurii erau vineți-negri, la 2-3% din butuci strugurii erau de culoare roză (Busuioacă roză) și la 1-2 ‰ erau struguri vineți, roz și albi.

Au fost recoltate separat coardele în funcție de culoarea strugurilor rezultați, au fost altoite la CAP Corni și plantate câte 0,25 ha cu fiecare soi selectat.

Prima producție de vin, în 1964, a fost de 15-16 litri !!! Rezultatele experimentale au determinat extinderea suprafețelor cultivate cu acest soi. Astfel, școala avea 0,35 ha, IAS Bohotin 100 ha, IVV Oltenești 20 ha și încă 5 ha la Stațiunea Perieni.

Concluzii:

–  acest soi are aceeași afinitate pentru variații somatice precum Muscat a petits blancs, Pinot noir și alte soiuri. În cazul de față, aceste soiuri s-ar putea numi Busuioacă albă, Busuioacă roză și Busuioacă vânătă.

– soiul de bază ar trebui să se numească Busuioacă vânătă de Bohotin-Huși așa cum l-a numit Constantin Hogaș în 1926, iar celelalte variații somatice ar putea fi numite Busuioacă roză de Bohotin-Huși și Busuioacă albă de Bohotin-Huși.

Etimologie

Numele soiului vine de la busuioc (Ocimum basilicum) o plantă aromată.

Sinonime

Busuioacă neagră, Busuioacă de Bohotin, Busuioacă vânătă de Bohotin.

Clone omologate în România: 26 Pt. (2000), 5 Iș (2004), 9 Cot. (2009);

Suprafețe (pe rod+până în 3 ani) cultivate în România: 605,51 ha din care Crama Averești (160 ha), Domeniile Bohotin (87 ha), Beciul Domnesc (87 ha), Casa de Vinuri Cotnari (75 ha), Cotnari SA (45 ha), Crama Hermeziu (24,37 ha),  Crama Basilescu (16 ha), SCDVV Pietroasa (10 ha), Domeniile Zorești (9 ha), Crama Budureasca (6,5 ha), Domeniile Tohani (6 ha), Oenoterra (5 ha), Crama Strunga (4,5 ha), Senator Wine (1,87 ha).

Bibliografie:

HASDEU Bogdan-Petriceicu, Răspunsuri primite în perioada 1884-1892 la întrebarea nr. 58 din Chestionarul lingvistic, vol. I-XVIII, ms. rom. 3418-3436, Biblioteca Academiei

DENSUȘIANU Nicolae, Răspunsuri primite în perioada 1893-1895 la întrebarea nr. 94 din Cestionariu despre tradițiunile istorice și anticitațile țerilor locuite de români, partea I,  ms. rom. 4545-4554, 4557, Biblioteca Academiei, București, 1893

NICOLEANO N. George, Introduction á lʼAmpélographie roumanie, Imprimerie Dreptatea, Bucureşti, 1900, p. 87

HOGAȘ Constantin, Varietatea Busuioacă de Bohotin-Huși (originea), manuscris în cerneală și dactilografiat,

HOGAȘ Constantin, Observațiuni asupra varietăților de struguri din podgoria Huși, Huși, 1926, p. 11

CONSTANTINESCU Gherasim, NEGREANU Elena, Studiul însușirilor tehnologice ale soiurilor de viță roditoare (Vitis vinifera sativa), Editura Academiei R.P.R., București, 1957, p. 647

CONSTANTINESCU Gherasim, Ampelografia, Editura Agro-silvică de Stat, București, 1958, p. 374

CONSTANTINESCU Gherasim, NEGREANU Elena, LĂZĂRESCU Victor, POENARU Ilie, ALEXEI Olga, BOUREANU Camelia, Ampelografia RPR, vol. III, Editura Academiei RPR, București, 1960, p. 615