Skip to main content
Nobile

Joenică

By 10 august 2021octombrie 11th, 2021No Comments

SinonimeJoiană  în localitățile Aroneanu și Victoria (Iași), Pietroasele (Buzău), Joenică în Huși și Vutcani (Vaslui), Nicorești (Galați), Joinică în Odobești (Vrancea) și Valea Călugărească (Prahova).

Istoric:

La prima vedere, istoria acestui soi pare a fi una recentă. Prima mențiune documentară și, în același timp, prima descriere (fie ea și sumară) a acestui soi îi aparține lui Chiriac D. Druțu. Descriind soiurile românești, el menționează, printre altele, două soiuri aromate, Tămâioasa/Busuioaca galbenă (având sinonimul Muscat quadrat) care are boabele rotunde, și Tămâioasa/Tămâioara albă care are boabele ovale.

Haideți să vedem diferențele identificate de Chiriac D. Druțu:

Soi Tămâioasă/Busuioacă galbenă Tămâioasă/Tămâioară albă
Sinonime Muskat quadrat Același soi, dar fără aromă, este cunoscut în viile de la Nicorești și Odobești sub numele de Joenică, soi mai puțin răspândit.[1]
Butuci Vegetație mijlocie Viguros
Vițe Subțiri, galbene-aurii, puțin brunet colorate și fin brăzdate Lungi și puțin punctate.
Noduri Puțin viguroase, depărtate (7-10 cm) Brunete închise și depărtate (7-17 cm)
Cârcei Puternici
Căpușe Brunete roșcate, bine dezvoltate.
Diafragma Foarte groasă
Frunzele nedesfăcute Pe când sunt încă mici, alburii, pufoase des, marginile colorate puțin carmin.
Cele dintâi foi Sunt pe față verzi cu pete roșcate, culoare ce se întinde și pe marginile limbului.
Fața Puțin păroasă, luciu metalic.
Dosul Pufos la început, caracter care se pierde la foaia a treia de jos. Deschis și fără peri la maturitate. Peri fini
Frunza Trilobată, cu dinți lungi și ascuțiți. Foi mari, adesea însă relativ mici, mai mult trilobate, căci cele două loburi de jos cu sinurile respective sunt aproape neînsemnat de dezvoltate, subțiri, de un verde deosebit (închis), puțin transparente, sinuri adânc scobite. Potrivit de mari, rotunde sau trilobate puțin pronunțat. Între acestea se găsesc altele pentalobate, foarte bine dezvoltate. Verzi deschise, peloase.
Limbul Ia adesea o poziție dreaptă.
Dințetura Mare și destul de pronunțată, între fiecare doi dinți mai mari, unul sau doi mai mici Mică și nu tocmai ascuțiță.
Loburile Vârfurile acestora se termină prin câte un dinte deosebit de mare. Sinul de la bază închis. Lobul de la vârf scurt și lat la bază. Vârful lobului din mijloc e de multe ori în aceeași linie cu vârful celorlalte două cu care se învecinează. În general, vârful loburilor este cu mult mai mare decât la cea galbenă.
Coada frunzei Lungă și destul de groasă. Scurtă și colorată roș împreună cu nervurile principale pe ambele părți.
Strugure Mai mult mic, lungărețdes la boabe și numai la bază cu 2-3 ciorchini ca ramificații. Mare, cilindric și rar la boabe.
Coada Scurtă și ceva lemnoasă. Lungă și fragedă.
Boabe Destul de mari, rotunde, turtite de la vârf spre coadă, galbene-aurii, brumate. Mai multe boabe cresc așa de aproape încât formează un mic buchet ori o mică clădărie. Se găsesc asemenea struguri cu boabe pătate brunet. Ovale, cărnoase, cu coadă scurtă și cu negi. Boabele strugurilor crescuți la umbră au un gust particular.
Pielița Groasă, cu un gust deosebit, foarte dezvoltat. Destul de groasă.
Semințe Brunete, lucioase, partea de sus înclinată de ambele extremități, astfel încât în mijloc se formează o ridicătură. Șalasa situată pe partea piezișă anterioară.  Într-un gram merg 49 semințe. Partea de sus este brunetă închisă, iar la cea de jos, cele două brazde sunt galbene. Șalasa foarte distinctivă convexă și afundată în mijloc. Într-un gram intră 25 semințe.
Altele E căutat și bine plătit ca strugure de masă. Se întrebuințează mai arareori singură la pregătirea vinului. De regulă, se amestecă 1/4 vin alb din alte soiuri.

 

La final, el afirmă că mai este încă un soi, asemănător cu Tămâioasa/Tămâioara albă, dar fără aromă. Soiul este cunoscut sub numele de Joenică, fiind rar răspândit în viile din Nicorești și Odobești.

Colectivul condus de Gherasim Constantinescu a menționat în Ampelografie[2] că numele acestui soi ar fi, de fapt, sinonimul soiului Tămâioasă albă românească, fără să menționeze care sunt argumentele în baza cărora a ajuns la această concluzie. Ori, Chiriac D. Druțu menționează două caracteristici ale acestui soi (boaba ovală și gustul fără aromă) care nu sunt specifice soiului Tămâioasă românească. Personal, consider că ar trebui tratat ca un soi distinct.

Să schimbăm registrul.

În urma unui schimb de material, în 1961 au intrat, printre altele, în colecția ampelografică a INRA Vassal și cinci vițe trimise de la București. Ele au fost înregistrate inițial cu numele de Tămâioasă românească. Într-o notiță recentă, ampelograful Paul Truel menționează faptul că, din cele cinci, trei erau Muscat à petits grains blancs, cu aromă puternică de muscat, și două erau diferite de primele, fără aromă de muscat. Cele din urmă nu aveau profilul SSR al soiului  Muscat à petits grains blancs și, în consecință, în acest studiu, a fost propusă denumirea Tămâioasă românească faux. Datele moleculare au arătat că acest genotip este cel mai probabil o descendență a soiului Muscat à petits grains blancs.

În ianuarie 2017 s-a ajuns la concluzia că soiul Tămâioasă românească ar fi identic cu soiul Muscat à petits grains blancs. Pentru soiul Tămâioasă românească faux a fost propus un nou nume: Tămâioasă București.

Nu știu care sunt caracteristicile botanice ale acestui ultim soi, dar asemănarea cu Muscat à petits grains blancs/Tămâioasă românească pe de-o parte, și lipsa aromei de muscat, pe de altă parte, mă fac să mă gândesc la o asemănare, dacă nu chiar identificare, cu soiul Joenică. Cercetările viitoare vor demonstra în ce măsură această ipoteză este validă.


[1] DRUȚU D. Chiriac, Studiu asupra viticulturei şi vinurilor din România, Institutul de Arte Grafice, Carol Göbl Bucureşti, 1900, p. 39

[2] CONSTANTINESCU Gherasim, NEGREANU Elena, LĂZĂRESCU Victor, POENARU Ilie, ALEXEI Olga, BOUREANU Camelia, Ampelografia RPR, vol. III, Editura Academiei RPR, București, 1960, p. 585

Lasă un răspuns

error: Acest continut este protejat la copiere!