Anul trecut, pe data de 30 martie 2023, a fost publicat procesul verbal întocmit de ISTIS prin care s-a aprobat înregistrarea în Catalogul oficial, începând cu anul 2023, a mai multor soiuri de plante printre care și soiul de viță-de-vie Crâmpoșie aromată. Practic, de la această dată, soiul sus-menționat putea fi plantat și, evident, se putea obține vin din el.

Dar, după cum bine știți mulți dintre voi,  în urmă cu câțiva ani au apărut pe piață niște sticle de vin pe eticheta cărora era scris cu pixul Cr. Aromată. Evident, cei care au intrat în posesia acestora au aflat că era vorba de un vin din „soiul” numit atunci Crâmpoșie aromată. Dar, la vremea aceea, nu exista un soi cu acest nume pentru că… nu era omologat.

Dacă avem un strugure care nu-i omologat atunci nu este un soi, ci este o elită, așa cum am spus aici.  Și, dacă este o elită, nu poate fi introdusă în catalogul soiurilor. Dacă nu este în acest catalog, legal, nu se poate planta. Dacă nu este o plantație legală, atunci nu se poate produce vin în vederea comercializării.

Și, totuși, în România se poate. Cum anume? Habar n-am. Trebuie să-i întrebăm pe cei de la ONVPV, pe inspectorul de regiune, pe cei de la ISTIS și pe alții la care nu m-am gândit acum. Chiar sunt curios ce explicație ar putea da.

De la momentul încrucișării și până la momentul omologării acestui soi au trecut mulți ani.  În cursul anului trecut, după omologare, a apărut un articol în nr. 17 al revistei Hortus în care este prezentat acest soi. Din păcate, nu sunt prezentate etapele obținerii acestuia. Înclin să cred, văzând bibliografia, că nici nu se cunoaște anul încrucișării și nici etapele care au urmat acesteia. În realitate, din informațiile pe care le dețin, acest soi a fost obținut în urma unei încrucișări efectuate în urmă cu… 70 ani!!! Și, dacă a fost atunci, nu se punea problema să fie o încrucișare între Crâmpoșia selecționată (soi omologat în 1972) și Muscat de Hamburg, ci între Crâmpoșia tradițională și Muscat de Hamburg.

S-a tot afirmat că Mircea Mărculescu este autorul acestui soi care a făcut încrucișarea, dar în 1954 acesta avea… 18 ani! Deci, nici nu intrase la facultatea de profil, dar să se mai ocupe și de ameliorarea viței-de-vie. În realitate, la SCDVV Drăgășani au fost obținute de-a lungul timpului mai multe elite, unele dintre ele au fost omologate, dar altele au rămas în observație.

La noi în țară, omologarea se face de către ISTIS la propunerea stațiunii sau institutului în cadrul căreia/căruia a avut loc ameliorarea și s-au parcurs toate etapele aferente. În mod normal, după regulile actuale, durata este de aproximativ 20 ani, timp în care trebuie parcurse niște etape obligatorii. În ultima etapă de dinaintea omologării, elitele din care se obține un soi se găsesc în câmpul de încercare unde caracteristicile lor sunt verificate de către specialiștii de la ISTIS. Aceștia decid care și dacă se justifică sau nu omologarea ca soi. Pentru cei care nu știți, se omologhează un soi doar dacă se constată că elita are caracteristici mai bune decât soiurile-părinți. În acest proces sunt implicați nu doar amelioratorul, ci mai mulți cercetători și, nu în rare ocazii, din generații diferite, care preiau munca înaintașilor pentru a o duce la bun sfârșit. Au fost și cazuri când s-a întins coarda și au fost trecute ca autori și persoane care nu au lucrat efectiv la acel soi și care au contribuit doar cu numele la obținerea acestuia. Cam așa s-a întâmplat și cu acest soi. Mircea Mărculescu a vrut să omologheze acest soi, numai că lista autorilor se tot lungea, se tot lungea, cu presiuni și interne, și externe, până când s-a enervat și a zis stop. Și nu s-a mai omologat.

Ce s-a întâmplat cu această elită? Sunt mai multe ipoteze.

După schimbarea de regim din 1989 a apărut legislația cu privire la retrocedarea terenurilor. Pe legiuitor nu l-a prea interesat cum să protejeze munca cercetătorilor. În consecință, la acel moment, elita 10-4 a avut ghinionul de a se afla în câmpul de încercare al SCDVV Drăgășani, iar când s-a făcut retrocedarea nu s-a dat un termen de grație pentru mutarea acestor elite din terenul de retrocedat într-un alt câmp rămas în proprietatea stațiunii. În consecință, se pare că noii proprietari au intrat gratuit în posesia mai multor elite, printre care și elita 10-4.

O altă ipoteză, în cazul Casei de Vinuri Iordache, a fost menționată de Valentin Daniken Iordache. El afirma anul trecut că tatăl acestuia, Gheorghe Iordache, a reușit să păstreze acest „soi” peste 35 ani. În particular, mi-a spus că tatăl acestuia a ajuns în posesia „soiului” în urma neînțelegerilor/certurilor dintre Mircea Mărculescu și conducerea de atunci a stațiunii, cercetătorul oferindu-i tatălui acestuia în perioada 1990-2000, vițe din această elită.  Tot din aceeași sursă am aflat că unul dintre părinții acestei elite ar fi Muscat Ottonel dar, în realitate, soiul omologat nu are ca părinte acest soi.

Stațiunea a trecut în ultimii ani prin clipe grele, riscând să aibă soarta SCDVV Greaca. Vă dați seama că numai de protecția elitei nu mai stăteau cercetătorii. Cu niște eforturi supraomenești, cu ajutorul ICDVV Valea Călugărească, actuala conducere a stațiunii a adus unitatea pe linia de plutire și, mai mult decât atât, cu ajutorul inimosului profesor Aurel Popa de la Universitatea Craiova, a reușit să omologheze acest soi.

Bun. Și care-i problema? Ce contează că această elită a fost omologată?

Strict legal, soiul Crâmpoșie aromată poate fi plantat doar după data de 30 martie 2023. Se poate obține vin cu DOC din acest soi? Nu, pentru că nu este în caietul de sarcini. Se poate obține vin cu IG din acest soi. Nu, pentru că nu este în caietul de sarcini. Se poate obține vin varietal din acest soi? Nu, că nu se află pe lista aprobată în acest sens. Se poate obține un vin obișnuit din acest soi? Da, doar din viile plantate legal după data de 30.03.2023.

Cu alte cuvinte, acum este o mare problemă pentru Casa de Vinuri Iordache, poate și pentru alții care au mai plantat elita înainte de data înscrierii soiului în catalog. Nu ai voie să faci vin pentru că atunci când ai plantat, nu era soiul omologat Crâmpoșie aromată, ci era elita 10-4. Iar pentru elite nu se dă autorizație de plantare. Și, dacă nu ai avut autorizație de plantare, atunci ar trebui ca plantația cu pricina să fie defrișată.

Tare sunt curios cum se vor rezolva lucrurile.

Să trecem peste aceste aspecte și să reținem următoarele. Pe 30 martie 2024, acest soi a făcut un an de când a fost omologat. Să le mulțumim celor care au creat soiul. La mulți ani Crâmpoșie aromată!

NB Foto 1 este de la SCDVV Odobești, iar foto 2 este de la Narcis Neagoe.

Etimologie: de la localitatea de origine a soiului, localitatea Somova, județul Tulcea.

Sinonime: Samoveanca[1]^,[2], Samohaica[3]^{, [4]}, Samovianka, Samovjanka, Samokhaike,

Istoric: În lucrarea lui George N. Nicoleanu, Introduction á lʼAmpélographie roumaine, Imprimeria Dreptatea, Bucureşti, 1900, în capitolul Nomenclatura alfabetică a soiurilor aflate în România (am tradus în limba română), la p. 7, este menționat soiul Somoveanca având sinonimul Somohaică. În capitolul Repartizarea soiurilor pe județe, la p. 8, este menționat soiul Somoveancă, în județul Tulcea, iar soiul Samohaică în județul Olt. Cu alte cuvinte, am putea să credem și că ar putea fi soiuri diferite. În schimb, când sunt menționate soiurile existente în fiecare județ, atât în județul Olt, cât și în județul Tulcea soiul apare sub numele de Samohaică. Bulversant, nu-i așa?

Nu știu dacă erorile aparțin autorului sau editorului, dar este cert că există. La prima vedere, nu știm dacă soiul Somoveanca/Somoveancă are ca sinonim Samohaică/Somohaică sau sunt două soiuri distincte.

Ajungem la capitolul Clasificarea soiurilor, subcapitolul a) După culoare, la p. 13, unde găsim soiul Samohaică la soiuri albe. În schimb, soiul Somoveanca… nu este menționat nicăieri!!!

Continuăm căutările și ajungem la capitolul Descrierea ampelografică. Nici Somoveanca/Somoveancă, nici Samohaică/Somohaică nu sunt descrise în detaliu, dar sunt menționate separat (p. 55), primul în județul Tulcea, al doilea în județul Olt.

La capitolul Centre viticole și vinicole, subcapitolul d) Dobrogea este menționat soiul Somoveanca, în varianta albă!!! Deci, avem ca soi alb atât Samohaică, cât și Somoveanca. George Nicoleanu nu amintește absolut deloc de vreun soi roșu cu aceste nume.

Cum a ajuns Somoveanca de la culoarea albă menționată de G. Nicoleanu, la culoarea roșie menționată în baza de date VIVC?

Într-o primă descriere a soiului[5], autorii afirmă că soiul Samoveanca (Samohaică) are boabe de culoare cenușie-verzuie murdar, cu nuanțe slabe de roz fumuriu.

Câțiva ani mai târziu, autorii afirmă că soiul Samoveanca (Samohaică) are boabe de culoare cenușie-vineție, cu nuanță roz-fumurie.[6]

Deci, în 5 ani, soiul acesta a fost metamorfozat de către autori de la culoarea cenușie-verzuie, la culoarea cenușie-vineție, și de la nuanțe slabe de roz fumuriu, la nuanță roz-fumurie.

Dacă studiem strugurele din fotografie observăm că acesta are o culoare închisă care s-ar putea încadra, la modul general, fie la soiuri negre, fie la soiuri roșii. Impresia mea este (poate greșesc) că specialiștii nu s-au pus de acord când un soi poate fi considerat negru și când roșu, așa că nu considerăm că-i grav dacă este într-o categorie și nu în alta. În cazul de față, culoarea este mai degrabă vânătă, oarecum similară cu cea a Busuioacei de Bohotin, deci e mai apropiată de cea cenușie-vineție menționată ultima dată.

Să nu uităm, totuși, că George Nicoleanu făcea referire și la un soi alb despre care Gherasim Constantinescu nu amintește absolut deloc, nici măcar ca soi dispărut.

Aprofundez documentarea și ajung la lucrarea unui lingvist[7], nu a unui specialist în ampelografie, care face referire, printre altele, și la un chestionarul lingvistic realizat în perioada 1884-1892 de către Bogdan-Petriceicu Hasdeu[8]. Cum sunt descriși strugurii?

Varietate de struguri timpurii, autohtoni, dobrogeni, care are bobul sferic, pielița subțire, miezul zemos, de culoare cenușie-vineție, uneori albă.[9]

Și, uite-așa, vedem că, de fapt, sunt două soiuri, nu unul singur: Somoveancă albă, identificat la Niculițel, județul Tulcea, și Somoveancă cenușie, identificat la Sarichioi, județul Tulcea. Teoretic, când vedem că un soi este descris/menționat ca fiind cenușiu ne gândim că poate boabele sunt cam ca la Pinot gris sau poate Băbeasca gri. În realitate, așa cum am arătat mai sus, culoarea dominantă este vânătă, nu cenușie. În aceste condiții cred că s-ar impune o redenumire a soiului astfel încât Somoveanca cenușie să devină Somoveanca vânătă sau, în cel mai rău caz, Somoveanca neagră. Dar asta e problema oamenilor de specialitate, nu a mea.

Din tot acest demers, putem să tragem următoarele concluzii:

– nu este doar un soi, ci sunt două: Somoveancă cenușie și Somoveancă albă. Din fericire, primul soi se mai găsește în cel puțin o colecție ampelografică (știu eu un producător care s-a bucurat foarte mult când i-am spus asta), deci nu-i pierdut.  În schimb, soiul Somoveancă albă se prea poate să fie deja istorie.

– soiul provine din localitatea Somova, județul Tulcea, deci este un soi românesc, nu din Republica Moldova cum era menționat până ieri în VIVC;

– soiul Somoveancă cenușie ar trebui redenumit astfel încât culoarea din nume să reflecte cât mai fidel culoarea lui reală pentru a nu crea confuzii;

– o provocare ar fi să se caute soiul alb de către ampelografi. Dacă mai sunt ampelografi în România (ca să citez câțiva cunoscuți din lumea vinului);

– următorul pas ar fi să se facă analizele moleculare, pentru a se vedea în ce măsură cele două soiuri sunt înrudite;

– evident, ar trebui valorificate corespunzător de către viticultori, în special, de către cei din zona de origine, astfel încât să se obțină vinuri cu autenticitate.

Bibliografie:

HASDEU Bogdan-Petriceicu, Răspunsuri primite în perioada 1884-1892 la întrebarea nr. 58 din Chestionarul lingvistic, vol. I-XVIII, ms. rom. 3418-3436, Biblioteca Academiei, H/XIV, 395^v

NICOLEANO N. George, Introduction á lʼAmpélographie roumaine, Imprimeria Dreptatea, Bucureşti, 1900, p. 8,

BREZEANU S. Vasile, Tratat de viticultură, ediția a III-a, Institutul de arte grafice „Universala” Bucuresti, 1912,

CONSTANTINESCU Gherasim, NEGREANU Elena, Studiul însușirilor tehnologice ale soiurilor de viță roditoare (Vitis vinifera sativa), Editura Academiei R.P.R., București, 1957, p. 605,

CONSTANTINESCU Gherasim, NEGREANU Elena, LĂZĂRESCU Victor, POENARU Ilie, ALEXEI Olga, MIHALCA Gheorghe, BOUREANU Camelia, Ampelografia RPR, vol. V, Editura Academiei R.P.R., București, 1962, p. 483

NUȚĂ Ion, Dicționar de termeni viticoli, vol. I, Denumiri pentru soiuri de struguri, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Centrul de Lingvistică, istorie literară și folclor, Iași, 1989, p. 304,

GALET Pierre, Dictionnaire encyclopédique des cépages, Hachette, Paris, 2000, p. 709

MAGHARADZE David, Development of national programmes on plant genetic resources in Southeastern Europe – conservation and sustainable use of grapevine genetic resources in the Caucasus and Northern Black Sea region, 2006, p. 109,

GALET Pierre, Dictionnaire encyclopédique des cépages et de leurs synonymes, Libre & Solidaire, Paris, 2015

[1] BREZEANU S. Vasile, Tratat de viticultură, ediția a III-a, Institutul de arte grafice „Universala” Bucuresti, 1912

[2] CONSTANTINESCU Gherasim, NEGREANU Elena, Studiul însușirilor tehnologice ale soiurilor de viță roditoare (Vitis vinifera sativa), Editura Academiei R.P.R., București, 1957, p. 605

[3] NICOLEANO N. George, Introduction á lʼAmpélographie roumaine, Imprimeria Dreptatea, Bucureşti, 1900, p. 8

[4] CONSTANTINESCU Gherasim, NEGREANU Elena, Studiul însușirilor tehnologice ale soiurilor de viță roditoare (Vitis vinifera sativa), Editura Academiei R.P.R., București, 1957, p. 605

[5] CONSTANTINESCU Gherasim, NEGREANU Elena, Studiul însușirilor tehnologice ale soiurilor de viță roditoare (Vitis vinifera sativa), Editura Academiei R.P.R., București, 1957, p. 605

[6] CONSTANTINESCU Gherasim, NEGREANU Elena, LĂZĂRESCU Victor, POENARU Ilie, ALEXEI Olga, MIHALCA Gheorghe, BOUREANU Camelia, Ampelografia RPR, vol. V, Editura Academiei R.P.R., București, 1962, p. 485. Fotografia este preluată tot de aici.

[7] NUȚĂ Ion, Dicționar de termeni viticoli, vol. I, Denumiri pentru soiuri de struguri, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Centrul de Lingvistică, istorie literară și folclor, Iași, 1989

[8] HASDEU Bogdan-Petriceicu, Răspunsuri primite în perioada 1884-1892 la întrebarea nr. 58 din Chestionarul lingvistic, vol. I-XVIII, ms. rom. 3418-3436, Biblioteca Academiei, H/XIV, 395^v

[9] NUȚĂ Ion, Dicționar de termeni viticoli, vol. I, Denumiri pentru soiuri de struguri, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Centrul de Lingvistică, istorie literară și folclor, Iași, 1989, p. 304

Astăzi, 21 iunie 2022, sărbătorim Ziua Feteștii regale. Înainte de toate s-o cunoaștem mai bine.

1. Origine

Au fost mai multe ipoteze cu privire la părinții acestui soi.

Viticultorul Hening din Jidvei credea că este o încrucișare între Fetească albă și Dünnschälige (Frâncușă albă) întâlnită în vechile vii ardelenești. Fr. Müller din Aiud susținea că soiul Dănășană este o încrucișare între Fetească albă și Honigler (Dulce mieros). Gh. Constantinescu considera că soiul este o încrucișare între Fetească albă și Grasă de Cotnari.[1] De aceeași părere erau și I. Höfner, succesorul pepinieristului Friedrich Caspari.

Analizele moleculare de dată recentă au arătat că adevărații părinți ai soiului sunt Feteasca albă și Frâncușa.

2. Istoric

Soiul acesta, ca multe altele, nu are o istorie clară. Athanasie Bulencea afirmă că soiul Galbena (dacă ar fi vorba de Fetească regală/Dănășeana) ar fi existat de veacuri în Transilvania[2]. Pe lângă faptul că afirmația nu este susținută documentar, cel mai probabil se face referire la soiul Furmint care, printre altele, are ca sinonim și Galbena.

Gaal Jenő afirma în 1892 că Galbena de Ardeal (cum era cunoscut soiul atunci) era unul din soiurile cele mai răspândite în zona Miniș-Măderat[3], dar este foarte probabil să fie vorba tot de Furmint care, întradevăr, era destul de răspândit în zonă.

În urma cercetărilor efectuate, se menționează faptul că soiul Dănășană (Galbenă de Ardeal) a apărut după dezastrul produs de filoxeră (în Transilvania)[4], adică undeva după anul 1880.

Inițial, soiul a fost fixat în cultură de către A. Ligner, un predicator la biserica luterană din Daneș. Ulterior, acesta a lucrat cu A. Krafft, un pepinierist amator din Mălâncrav, care avea o pepinieră de pomi și viță-de-vie în Daneș.

Cel din urmă a înființat în 1903 o parcelă cu circa 1.000 de vițe din acest soi pe o colină aflată în sudul Daneșului, pe râul Boartăș[5]. În scurt timp, soiul s-a răspândit tot mai mult în zonă și a intrat în atenția pepinieriștilor după prezentarea strugurilor la o expoziție organizată la Mediaș[6].

Pepinieristul Friedrich Caspari a intuit potențialul soiului, l-a preluat, înmulțit și răspândit în regiune sub numele de Dünnesdörfer Königsast, apoi sub numele de Königsast weiss (Fetească regală) așa cum apare într-un catalogul acestuia din 1917[7].

În 1912 apare pentru prima dată în literatura de specialitate sub numele de Galbenă de Ardeal, Dănășana[8]. Friedrich Caspari s-a prezentat la o expoziție din București din 1925[9] cu un vin din soiul  Dünnesdörfer Königsast pe care l-a numit Fetească regală. Deci, prima dată acest nume a fost o denumire a unui vin.

Tot în 1925 I.C. Teodorescu a înființat la Institutul Agronomic Nicolae Bălcescu din București prima colecție ampelografică din țară, unde soiul figura sub numele de Galbenă de Ardeal[10]. În lucrarea ampelografică din 1957, Galbena de Ardeal apare cu sinonimele Fetească regală și Fetească de Daneș[11].

Acest soi nu trebuie confundat cu soiurile Königsast (adică Kölner weiss), Lampăr și Strugurii Crăiești.

3. Denumire

3.1 Etimologie

Analiza lingvistică făcută de specialiști arată că numele de Fetească vine de la satul Fetești, com. Scobinți, județul Iași, cu podgorii întinse menționate din sec. al XII-lea. Astfel, la 9 iulie 1631, voievodul Moise Movilă vinde și totodată întărește stăpânirea lui Eustație al 3-lea logofăt asupra satului Fetești tinutul Hîrlău sub Dealul lui Vodă între Cotnari și Hîrlău.  Pe lângă sat, îi mai vinde 7 fălci de vie în Dealul lui Vodă…

În opinia lingvistului Ion Nuță, numele Fetești provine de la Fătu, Fetea, nu de la fată + sufixul –esc cum consideră dicționarele limbii române.

3.2 Sinonime

Dănășană, Daneșană, Danesdoerfer Königsast, Danosi, Danosi Leanyka, Galbenă de Ardeal

3.3 Traduceri

Fetyasca korolevskaia, Königliche Maedchentraube

4. Descriere

4.1 Caractere botanice

Strugurii sunt de mărime mijlocie, cu lungimea de 10-16 cm, de formă cilindrică sau cilindro-conică, deseori aripați, cu boabe dese, neomogene. Greutatea este de 190-250 g. Bobul este sferic, de mărime mijlocie, cu diametru de 14 mm, colorat în galben-verzui. Sucul este fin aromat. Pielița este groasă, ușor brumată.

4.2 Caracteristici tehnologice

Productivitatea medie diferă de la zonă la zonă. În zona Blaj se obține o producție medie de 11 t/ha și poate ajunge în zona Odobești la 27 t/ha.

Zaharuri: în medie, peste 200 g/l și poate ajunge la 235 g/l, la supramaturare.

Aciditatea totală a mustului: între 5,7-6,2‰.

4.3 Caracteristici agrobiologice

Rezistența la boli: mijlocie la mană și la făinare și slabă la putregaiul cenușiu.

Rezistența la intemperii: mare la ger, slabă la brume și la secetă.

5. Biotipuri, clone

Biotipul 1 – are ciorchini mai lungi, cu boabe mai rare de culoare galbenă;

Biotipul 2 – are ciorchinii aripați, cu boabele  dese de culoare galben-verzuie;

Biotipul 3 – cu gust discret și fin aromat (tămâios) care imprimă de la început o aromă deosebit de plăcută vinurilor noi.

Clone omologate în România:  21 Bl. (1978), 72 Șt. (2008), 1 Iș. (2012).

6. România 6.1. Suprafețe cultivate

În 1958 suprafața ocupată cu acest soi era de aproximativ 400 ha.

Suprafața totală la data de 1 februarie 2022 era de 12.215,93 ha, reprezentând 6,64% din suprafața viticolă a României, într-o ușoară scădere față de anii precedenți.

Primele 10 județe după suprafața cultivată sunt: Vrancea 5.082,36 ha; Alba 1.445,54 ha; Vâlcea 744,57 ha; Galați 716,91 ha; Prahova 702,56 ha; Vaslui 432,65 ha; Arad 371,07 ha; Iași 349,14 ha; Timiș 296,26 ha; Argeș 287,07 ha.

6.2. Producători

Cramele Jidvei (739,30 ha), Cramele Recaș (165,86 ha), Domeniile Ostrov (53,84 ha), SCDVV Bujoru (45,82 ha), Domeniile Tohani (30,48 ha), SCDVV Blaj (30 ha), Domeniile Panciu (29,69 ha), Crama Averești (28 ha), Crama de Sub Tei (25 ha), Domeniile Băniei (25 ha).

7. În lume

Soiul se mai cultivă în Moldova, Ucraina, Ungaria, Slovacia, Cehia, Austria și Germania.

[1] CONSTANTINESCU Gherasim, Ampelografia, Editura Agrosilvică de Stat, București, 1958, p. 332

[2] Athanasie Bulencea, Viile și vinurile Transilvaniei, Editura Ceres, București, 1975, p. 50

[3] Alexandru Mihalca, Emil Lazea, Tradițiile și experiența culturii viței de vie în zona Aradului, Editura Ceres, București, 1998, p. 105

[4] M. Toader, O. Bellu, B. Baltagi, Gh. Iliescu și C. Matran, Soiul de viță Dănășoara (Galbenă de Ardeal), Studii și cercetări de biologie, Seria Biologie vegetală, Tomul 10, vol. 4. 1958, p. 371-380 Comunicare prezentată de Gh. Constantinescu, membru corespondent al Academiei R.P.R.,  în ședința din 27 mai 1858

[5] Via mai exista în 1958 când au fost efectuate cercetările menționate în studiu, dar în 2018 când am făcut eu documentarea în zonă cu domnul Bădica Nicola, inspector la Primăria Daneș, nu mai exista

[6] Nu am reușit să identific expoziția la care se face referire

[7] Probabil că autorii studiului au avut acces la această sursă. Până la această dată nu am identificat acest catalog

[8] GRAUR D. Daniil, Cultura viei, manuarea vinului, morburile şi vindecarea lor, Şimleul Silvanei, 1912

[9] Am desfășurat o cercetare de lungă durată pentru a identifica expoziția menționată, dar nu am reușit să o identific.

[10] I. C. Teodorescu, Gh. Constantinescu, E. Negreanu, V. Doucet, Studiul analitic al strugurilor din colecția Facultății de agronomie, București, Analele Facultății de agronomie, 1941-1942, vol. 2

[11] CONSTANTINESCU Gherasim, NEGREANU Elena, Studiul însușirilor tehnologice ale soiurilor de viță roditoare (Vitis vinifera sativa), Edit. Acad. R.P.R., București, 1957, p. 307

[12] A. M. Negrul, Vonogradarstvo, Selhozghiz, Moscova, 1956

Sinonime: Joiană  în localitățile Aroneanu și Victoria (Iași), Pietroasele (Buzău), Joenică în Huși și Vutcani (Vaslui), Nicorești (Galați), Joinică în Odobești (Vrancea) și Valea Călugărească (Prahova).

Istoric:

La prima vedere, istoria acestui soi pare a fi una recentă. Prima mențiune documentară și, în același timp, prima descriere (fie ea și sumară) a acestui soi îi aparține lui Chiriac D. Druțu. Descriind soiurile românești, el menționează, printre altele, două soiuri aromate, Tămâioasa/Busuioaca galbenă (având sinonimul Muscat quadrat) care are boabele rotunde, și Tămâioasa/Tămâioara albă care are boabele ovale.

Haideți să vedem diferențele identificate de Chiriac D. Druțu:

La final, el afirmă că mai este încă un soi, asemănător cu Tămâioasa/Tămâioara albă, dar fără aromă. Soiul este cunoscut sub numele de Joenică, fiind rar răspândit în viile din Nicorești și Odobești.

Colectivul condus de Gherasim Constantinescu a menționat în Ampelografie[2] că numele acestui soi ar fi, de fapt, sinonimul soiului Tămâioasă albă românească, fără să menționeze care sunt argumentele în baza cărora a ajuns la această concluzie. Ori, Chiriac D. Druțu menționează două caracteristici ale acestui soi (boaba ovală și gustul fără aromă) care nu sunt specifice soiului Tămâioasă românească. Personal, consider că ar trebui tratat ca un soi distinct.

Să schimbăm registrul.

În urma unui schimb de material, în 1961 au intrat, printre altele, în colecția ampelografică a INRA Vassal și cinci vițe trimise de la București. Ele au fost înregistrate inițial cu numele de Tămâioasă românească. Într-o notiță recentă, ampelograful Paul Truel menționează faptul că, din cele cinci, trei erau Muscat à petits grains blancs, cu aromă puternică de muscat, și două erau diferite de primele, fără aromă de muscat. Cele din urmă nu aveau profilul SSR al soiului  Muscat à petits grains blancs și, în consecință, în acest studiu, a fost propusă denumirea Tămâioasă românească faux. Datele moleculare au arătat că acest genotip este cel mai probabil o descendență a soiului Muscat à petits grains blancs.

În ianuarie 2017 s-a ajuns la concluzia că soiul Tămâioasă românească ar fi identic cu soiul Muscat à petits grains blancs. Pentru soiul Tămâioasă românească faux a fost propus un nou nume: Tămâioasă București.

Nu știu care sunt caracteristicile botanice ale acestui ultim soi, dar asemănarea cu Muscat à petits grains blancs/Tămâioasă românească pe de-o parte, și lipsa aromei de muscat, pe de altă parte, mă fac să mă gândesc la o asemănare, dacă nu chiar identificare, cu soiul Joenică. Cercetările viitoare vor demonstra în ce măsură această ipoteză este validă.

Cu mai bine de un an în urmă mi-am pus și eu această întrebare, dar până de curând nu am aprofundat subiectul. Recent am fost întrebat care este definiția soiului nobil. Din punctul meu de vedere soi nobil este orice viță-de-vie 100% Vitis vinifera. Dar asta este o simplă opinie.

Am căutat termenul în The Oxford Companion To Wine a lui Jancis Robinson. Nu am găsit menționat termenul.

O explicație lingvistică o găsim în dicționarul explicativ francez. Se pleacă de la ideea că un vin nobil este cel care are o denumire de origine controlată (AOC în limba franceză), iar soiul nobil este acela din care se face un vin cu o asemenea denumire. Cu alte cuvinte, indirect ni se sugerează că soi nobil nu poate fi decât un soi de vin. Nu de masă, nu mixt.

Eric Asimov afirmă că termenul a apărut în Franța și s-a popularizat în Marea Britanie. Nu am găsit încă prima mențiune documentară și cum au fost definiți atunci strugurii nobili.

Alți americani preiau explicația din dicționarul francez: soiuri nobile ar fi acelea care dau vinuri nobile. Și că ar fi doar 6 astfel de soiuri: Cabernet-Sauvignon, Merlot, Pinot noir, Chardonnay, Riesling și Sauvignon blanc. Argumentele par mai degrabă emoționale, nu neapărat raționale și au un grad ridicat de subiectivitate.

Cei de la Wein Plus consideră că utilizarea soiurilor nobile nu duce neapărat la un vin de calitate, dar se întâlnesc des fie în varianta de vin monosoi, fie în cupaje. Nu există criterii măsurabile de a include un soi în această categiorie selectă.

În opinia lor, ar fi 10 soiuri nobile. Pe lângă cele 6 de mai sus, ar mai fi: Nebbiolo, Syrah, Chenin blanc, Sémillon.

Criticul american de vinuri, Robert Parker, a inclus în această categorie și soiurile Garnacha tinta (Grenache noir), Côt (Malbec), Tempranillo, dar fără a menționa explicit criteriile care au stat la baza acestei selecții.

Mai sunt date ca exemplu soiuri care produc în mod regulat vinuri de top în anumite țări și care ar putea fi considerate soiuri nobile: Grüner Veltliner (Austria), Chasselas blanc (Elveția), Cinsaut și Tannat (Franța), Barbera și Sangiovese (Italia), Furmint (Ungaria), Pinotage (Africa de Sud), Zinfandel (California, SUA).

Conform unei alte opinii, sunt 18 soiuri nobile. Pe lângă aceleași 6 soiurile inițiale menționate anterior, ar mai fi:

– Pinot gris, Chenin blanc, Moscato, Gewürztraminer, Sémillon, Viognier (soiuri albe);

– Garnacha tinta (Grenache noir), Sangiovese, Nebbiolo, Tempranillo, Syrah, Côt (Malbec) (soiuri roșii).

În opinia autoarei, strugurii nobili sunt cunoscuți ca soiuri internaționale care sunt plantate pe scară largă în majoritatea regiunilor viticole. Criteriile nu mi se par suficient de convingătoare, iar argumentele sunt și în acest caz foarte subiective.

În spațiul german, atât în dicționarul lingvistic, cât și în dicționarul de specialitate, soi nobil ar fi acela din specia Vitis vinifera subspecia vinifera, indiferent că vorbim de soi de masă sau de vin. De asemenea, se consideră că această subspecie provine din specia Vitis vinifera subspecia silvestris. Dacă plecăm de la ipoteza lui Gherasim Constantinescu precum că Feteasca neagră provine din specia Vitis vinifera subspecia silvestris ar rezulta că acest soi nu este nobil. Oare?

Cum stau lucrurile la noi? Cu părere de rău, dar nu am găsit (încă) o definiție clară a termenului. Enciclopedia viei și vinului scrisă de Mihai Patic și Dicționarul viti-vinicol scris de Avram D. Tudosie și Laurențiu A. Tudosie nu fac nicio referire la acest termen. În Ampelografie, vol I, G. Constantinescu și colaboratorii, am găsit câteva fraze din care s-ar putea deduce că soiurile nobile sunt cele din specia Vitis vinifera. De exemplu:

Un specialist opina recent că soiurile nobile sunt soiurile europene care nu au rezistat atacului de filoxeră. La prima vedere pare că acestea ar fi cele din specia Vitis vinifera, dar sunt și soiuri din această specie care au o rezistență mai ridicată la acest dăunător. Pe de altă parte, sunt soiuri care provin din zona Asiei Mici tot din specia Vitis vinifera.

Am auzit și opinia că soi nobil poate fi considerat nu doar acela care are 100% Vitis vinifera, ci și unul care are un procent mic de alte specii de Vitis, dar nu am identificat vreo limită sub care nu mai este soi nobil. Cred că în acest caz nu mai vorbim de soi nobil, ci de soi rezistent. Despre acesta din urmă, cu altă ocazie.

În concluzie, cred că sunt două concepții despre acest termen. Una restrictivă (în Franța, SUA, posibil și-n altele), care face referire la soiurile de vin cele mai răspândite și din care se obțin constant vinuri de calitate, și una mai permisivă (Germania, România), cu un spectru mai larg, care include nu doar soiurile de vin, ci și pe cele de masă.

Recent am arătat cum se obține un soi nou din încrucișări. Este un drum lung care durează în medie cam 20 ani. Și nu întotdeauna rezultatul este cel dorit. În cazul de față (se pare că în 1954), au fost obținute la Stațiunea Experimentală Viticolă Drăgășani mai multe elite rezultate din încrucișarea soiului Crâmpoșie (tradițională) cu Muscat de Hamburg. Dintre acestea, elita 10-4 a ieșit în evidență prin calitățile ei față de soiurile martor. Având în vedere exigențele de atunci, ea nu a fost apreciată atât de mult încât să se omologheze ca soi.

Mircea Mărculescu a reluat studiul acestei elite în perioada 1975-1980, iar în 2006 a urmat pașii firești în vederea omologării. Din păcate, schimbările frecvente de personal din cadrul stațiunii, pe de-o parte, și în structura suprafeței stațiunii, pe de altă parte, au dus la întreruperea procedurii de omologare a elitei.

În consecință, atâta timp cât procedura de omologare nu este finalizată, nu putem vorbi de un soi, ci de o elită. Iar în cazul de față este vorba de elita 10-4. Nefiind vorba de un soi omologat, nu poate fi introdus în catalogul soiurilor, iar consecința este că nu poate apărea pe eticheta vinurilor obținute. Mai mult, având în vedere că la SCDVV Odobești este deja o Crâmpoșie aromată este de la sine înțeles că această elită va căpăta alt nume în cazul în care va fi omologată.

I. Date generale asupra soiului:

–          denumirea soiului;

–          locul unde a fost creat;

–          metoda de ameliorare;

–          părinții;

–          anul când s-a efectuat hibridarea;

–          anul când s-a efectuat alegerea elitei hibride;

–          persoana care a făcut alegerea elitei hibride;

–          anul primei înmulţiri vegetative.

II. Caracterizarea botanică a soiului:

– dezmugurit     – culoare; perozitate;

– lăstarul          – culoare, perozitate;

– frunza adultă – perozitate; lobie; sinusuri (laterale peţiolar).

– floarea          – tipul morfologic si funcţional;

– strugurele     – forma, mărimea, compactitatea.

– bobul            – forma, mărimea, culoarea și grosimea pieliţei, nr. de seminţe, consistenţa pulpei;

– mustul          – culoarea mustului, aroma;

– coarda          – culoarea, porozitatea;

– alte caracteristici.

III. Caracterizarea agrobiologică si tehnologică

– creşterea si vigoarea – creşterea medie anuală (cm);

– diametrul coardei (mm);

– date fenologice         – dezmuguritul, înfloritul, pârga, maturitatea de consum, căderea frunzelor.

–  fertilitatea               – coeficientul de fertilitate absolut;

– coeficientul de fertilitate relativ;

– gradul de meiere si mărgeluire %;

– greutatea medie a strugurelui (g);

– compoziţia mecanică a unui kg. de struguri – greutatea ciorchinilor (g);

– greutatea boabelor (g);

– greutatea medie a bobului (g);

– compoziţia a 100 boabe                            – pieliţă, pulpă (g) seminţe (g si nr.);

– compoziţia chimică a mustului (zaharuri g/l, aciditate g/l H₂SO₄);

– aprecierea  organoleptică a strugurilor – notă la degustare;

– rezistenţa la iernare a strugurilor (cu indicarea temperaturii minime absolute);

– rezistenţă la secetă, boli şi dăunători;

– rezistenţa la păstrare si transport;

– producţia și regularitatea ei (minim 3 ani)- reală la butuc (kg), calculată la ha (t), marfă %;

– direcţia de producţie.

I. Date generale:

– denumirea soiului;

– locul unde a fost creat;

– metoda de ameliorare;

– părinții;

– anul când s-a efectuat hibridarea;

– anul când s-a efectuat alegerea elitei hibride;

– persoana care a făcut alegerea elitei hibride;

– anul plantării pentru încercarea prealabilă (în câmpul comparativ);

– anul plantării în câmpul oficial de încercare;

– numărul butucilor existenţi, pe vârste;

– portaltoii folosiţi la încercare si afinitatea la altoire;

– prinderea la altoire;

– comportarea în plantaţii (% goluri, % butuci productivi);

– portaltoiul recomandat pentru producţie.

II. Caracterizarea botanică:

– vigoarea butucului (bonitare scara 1-5);

– durata perioadei de vegetaţie (dezmuguritul, înfloritul, pârga, maturitatea de consum, căderea frunzelor);

– fertilitatea si productivitatea – tipul morfologic si funcţional al florii;

– accidente florale (meiere, mărgeluire);

– coeficientul de fertilitate absolut;

– coeficientul de fertilitate relativ;

– indicele de productivitare absolut;

– indicele de productivitare relativ;

II. Caracterizarea agrobiologică și tehnologică:

– epoca de coacere;

– mărimea strugurelui;

– mărimea bobului (greutate medie);

– compoziţia chimică a mustului (zaharuri, aciditate).

– rezistenţa la ger (% ochi viabili), secetă, brume, boli (mană, oidium, mucegai) și dăunători.

– rezistența la păstrarea în depozit si durata păstrării;

– rezistenţa la transport;

– producţia si regularitatea ei (minimum 3 ani) – reală, la butuc (kg), calculată la ha (t), marfă %;

– direcţia de producţie.

Observație: toate însuşirile soiului se prezintă comparativ cu un soi de referinţă.